Cred cu tărie că avem un Dumnezeu mai mare decât ne putem imagina noi cu minţile noastre limitate. Îndrăznesc să cred că toate cele trei persoane ale Sfintei Treimi se implică activ în creaţie într-un mod foarte consecvent, zilnic, clipă de clipă. Tocmai aceasta mă face să consider că vieţile noastre nu sunt la întâmplare. Fiecare avem un scop pe acest pământ. Fiecare dintre noi am fost creaţi cu un țel, cu anumiţi talanţi ce au fost puşi în noi. Unii nu înţeleg chemarea aceasta. Sunt unii creştini care nu ajung niciodată la starea aceasta de maturitate spirituală în care să întrevadă perspectiva de a fi utili şi de avea acest scop predefinit în viața de pe pământ.
Adevărul este că în Hristos avem o identitate. Nu mai suntem ai nimănui. Avem o istorie, avem o origine, ştim de unde venim, ştim încotro ne îndreptăm şi înţelegem mai mult decât „aici şi acum”. Înţelegem cum se leagă lucrurile în creaţia lui Dumnezeu şi în toată scena aceasta avem un mare rol.
Mie mi-a luat ceva timp să înţeleg că Dumnezeu nu face greşeli în planul Lui şi că fiecare om, oricât de neînsemnat ar părea, are un rol de jucat în acest plan global. Aveam încă de pe la 20 de ani ideea aceasta că aş vrea ca într-o zi să plec misionar. Lumea are nevoie de misionari. Aveam ideea aceasta că vreau să mă implic. Vroiam să fac ceva prin care să-i ajut pe ceilalţi.
Sunt popoare care nu se pot ajuta pe ele însele. Se zbat continuu în cercurile vicioase în care s-au afundat cu sute de ani în urmă şi le este greu să iasă de acolo şi să dezvolte condiţii de trai mai bune.
Este şi greu să vezi asta ca român şi este greu să ai mentalitatea aceasta că s-ar putea să existe în lume oameni care să trăiască mai rău şi mai sărăcăcios decât românii.
E greu să te gândeşti că „eu am fost mai binecuvântat şi aş vrea să folosesc binecuvântarea aceasta ca să-i ajut pe alţii”. Şi aşa se şi întâmplă. Mulţi români nu-şi dau seama că nivelul de trai pe care îl au depăşeşte ades şi de 10-20 de ori nivelul de trai al unor oameni din ţările sărace din lumea a III-a.
Mulţi nu-şi dau seama că stă în puterea lor să facă ceva şi ajutorul acesta poate fi de un real folos. Situaţia nu e nici măcar una izolată. Se estimează că la ora actuală, aproape 60% din populaţia lumii trăieşte la limita subzistenţei cu un venit mediu pe cap de locuitor ce nu depăşeşte 1.29$ pe zi. Vorbim de miliarde de oameni spre care eu ca român aş putea să-mi canalizez un mic ajutor.
Înţelesesem lucrul acesta încă de la 20 de ani şi aş fi vrut să ajut. Ştiu că oamenii se întreabă mereu „de ce m-am născut eu mai defavorizat?”, dar nu se întreabă niciodată „de ce m-am născut mai privilegiat”. Eu îmi răspunsesem la întrebare. Mi-era clar că dacă mă născusem într-un mediu mai privilegiat, într-o ţară mai bogată, sănătos şi cu acces la educaţie, era pentru ca să mi se ofere şansa aceasta să pot să-i ajut pe alţii.
Sunt mulţi creştini astăzi care nu văd oportunitatea aceasta şi nu se întreabă niciodată „ce aş putea să fac eu pentru Hristos cu darurile ce mi s-au dat fără ca eu să merit ceva”. Amorţeala veacului acestuia îi face pe mulţi să trăiască într-o indiferenţă şi o lipsă de altruism pe care uneori nici n-o percepem.
Parcă ni se pare normal să avem, să fim binecuvântaţi şi suntem continuu preocupaţi de cum să facem să ne sporim zilnic confortul, să ne îmbunătăţim mediile în care trăim şi să ne facem vieţile noastre mai uşoare. Nu ne oprim o clipă să ne întrebăm cum să punem talantul în negoţ. Sunt unii care nu mai îngroapă talantul azi, ci îl cheltuie pentru propriul confort.
Aveam ideea aceasta că vreau să îmi canalizez eforturile pentru a-i ajuta pe cei ce nu se pot ajuta singuri şi m-am întrebat care ar fi cea mai bună modalitate. Poţi să mergi şi să faci ajutorare cu fundaţiile caritabile cunoscute, însă aceste popoare din lumea a III-a au nevoie de mai mult. Nu e suficient să le dai alimente sau hrană pentru o scurtă perioadă de timp şi apoi să pleci înapoi în ţara ta. Le dai şi îi ajuţi pentru o scurtă perioadă de timp şi apoi când pleci, oamenii se întorc la starea de sărăcie lucie pe care o aveau şi mai înainte.
Vorbim aici de popoare minoritare, de cele mai multe ori. Aceste popoare nu au acces la educaţie, nu ştiu să scrie, nu ştiu să citească; dacă se tocmesc cu ziua să lucreze pământul cuiva, nu pot negocia clauzele unui contract şi nici nu ştiu cum să se plângă cuiva dacă nu primesc plata întreagă la sfârşitul zilei.
Din cauză că sunt săraci nu îşi pot trimite copiii la şcoală şi în felul acesta rezultă o altă generaţie care este condamnată să repete eforturile şi sforţările fără izbândă ale părinţilor.
De cele mai multe ori şi religiile locale au un impact sever asupra acestor oameni. Sunt multe religii şi culturi animiste sau orientale ce le răpesc oamenilor dreptul la educaţie şi alte drepturi sociale pe care noi le-am considera fireşti. De aceea, oamenii aceştia nu se pot ridica niciodată şi sunt privaţi de a auzi Vestea Bună a dragostei lui Hristos.
Am înţeles că adevăratul ajutor de care au nevoie aceşti oameni este Cuvântul lui Dumnezeu ce vine cu legea dragostei, educaţie şi şcoli în limba maternă şi apoi celelalte lucruri prin care poţi să-i ajuţi să crească din punct de vedere social şi economic.
Voiam iniţial să plec pe câmpul de misiune ca traducător al Scripturii. Ce alt rol poate avea un impact mai bun şi cum altfel putem să-i ajutăm pe semenii noştri din ţările sărace într-un mod mai eficient? Îmi plăcea ideea de traducere a Scripturii. Este întotdeauna o lucrare cu un scop bine definit, cu rezultate măsurabile şi cu metode testate de-a lungul generaţiilor.
În plus, Scriptura, cartea aceasta pe care o traduci, nu este una pasivă. Ea este Cuvântul dătător de viaţă al Creatorului. Ea are putere intrinsecă de a schimba vieţi. Lucrarea de traducere nu este una pur strategică din punct de vedere social. Este sămânţa sfântă pe care o semeni şi care încolţeşte spre Împărăţia lui Dumnezeu în inimile oamenilor. Nu vii să le aduci oamenilor o carte care să-i înveţe să citească în limba lor, ci le dai „codul genetic al vieţii”.
Îndrăznesc să compar Scriptura cu o celulă stem a organismului social. O semeni în inima unui om fără popor, fără identitate, fără resurse, fără educaţie şi fără speranţă de viitor şi „celula”, această minune recreează şi regenerează viaţa omului. Identitatea care te-a motivat pe tine, devine identitatea nouă pe care o capătă omul în inima căruia încolțește Cuvântul.
Omul acesta renăscut capătă o istorie, o apartenenţă socială, o identitate; începe să cunoască de unde vine şi încotro se îndreaptă şi capătă speranţe pentru eternitate. Omul nou înţelege că există un Dumnezeu iubitor, înţelege care este rolul divinității în Universul pe care altădată nu îl înțelegea şi toate capătă deodată sens.
În lumea vestică din care venim, misionariatul şi traducerea Scripturii pot fi uşor catalogate ca fanatism religios. Adevărul de necontestat este că impactul pe care îl are Scriptura în ţările din lumea a III-a este unul real. Nici un sociolog nu poate nega efectul transformator al Bibliei şi nici nu poate nega faptul că orice altă încercare în abordarea acestor popoare dă greş fără îndoială. Nicio altă soluţie nu merge în abordarea acestor popoare.
În timp ce vesticii consideră misionariatul drept fanatism religios, guvernele popoarelor din lumea a III-a autorizează şi aprobă aceste lucrări misionare convinși fiind că ele sunt singura soluţie.
Şi ce altceva le poți oferi acestor oameni, la drept vorbind? Ce altceva îi poate desprinde de cercul vicios al modului în care sunt trataţi uneori ca fiinţe fără identitate socială? Ce altceva îi poate rupe de frica ocultismului, animismului şi a forţelor nevăzute? Ce le poate oferi alternative reale la problemele lor sociale ca poligamia, sclavia, prostituţia, dependenţele de substanţe, violenţa domestică şi lipsa de interes pentru educaţie.
Creştinismul nu este o religie. El este o relaţie personală cu Însuşi Creatorul vieţii care Și-a dat viaţa Sa din dragoste pentru creatură.
Problema mea era că, deşi înţelegeam nevoia de a mă implica într-o lucrare de traducere, nu păream să fiu neapărat omul potrivit pentru a merge ca traducător. Niciodată în viaţa mea nu fusesem recunoscut sau catalogat ca o persoană cu înclinaţii în domeniul ştiinţelor umane. Avusesem rezultate bune la învăţătură în domeniul ştiinţelor umane, însă înclinaţiile mele arătau clar că sunt o persoană tehnică.
Am îndrăznit prin credinţă să merg înainte cu dorinţa mea de a mă implica într-o lucrare de traducere a Scripturii ştiind că Domnul se poate folosi de orice vas. Ştiam că în circumstanţele potrivite, El poate da felurite abilităţi prin Duhul Său cel Sfânt şi am continuat să mă pregătesc pentru a merge ca misionar.
Fusese o vreme când mă implicasem ca redactor la revista bisericii din care fac parte şi văzusem în trecut cum Domnul mă folosise şi în domeniul uman. Am rămas însă o fire tehnică. Dovedisem încă de mic copil abilităţi tehnice şi pasiunea mea cea mai mare era electronica.
Domnul a îngăduit să urmez cursurile Colegiului Tehnic de Electronică şi Telecomunicaţii de la Iaşi şi apoi să continui cu studiile în cadrul Facultăţii de Electrotehnică. Aceasta îmi dădea satisfacţia de a practica cu folos hobby-ul meu, aşa că petreceam aproape zilnic ore bune în atelierul casei printre teancuri de scheme şi montaje electronice.
Îmi doream să merg ca misionar şi mă gândeam că odată şi odată va trebui să renunţ la acest hobby mâncător de timp şi să mă apuc să fac ceva serios pentru Domnul. La vremea aceea nu înţelegeam că Domnul nostru este prea mare ca să comită erori în ceea ce priveşte împărţirea talanţilor şi nici nu înţelegeam că El mă crease cu un anume scop. Darurile mele erau evidente pentru ochii altora şi nimeni nu putea nega că am aceşti talanţi.
Citeam de multe ori în cartea Exodului despre Bețaleel şi despre Oholiab şi despre cum Domnul le-a dat acest dar al abilităţilor tehnice prin Duhul Sfânt ca să facă toate acele lucrări necesare pentru Casa Domnului, dar ochii mei rămâneau orbi la adevărul limpede că El mă vroia stăruitor într-un anume loc. Eşuam să văd că scopul vieţii mele era legat de talantul care fusese pus în mine în mod deliberat, şi sincer să fiu nici nu ştiam că pot folosi talantul în această direcţie a răspândirii Scripturii.
În 2008 am participat la una din taberele cu specific misionar organizate de Wycliffe România şi atunci am înţeles mai bine ce anume presupune un proces de traducere al Scripturii şi care ar fi mijloacele prin care se realizează o astfel de lucrare. Mă simţeam din ce în ce mai atras de perspectiva aceasta de a sluji ca misionar.
După ce m-am căsătorit, în vara anului 2010, soţia mea Mihaela a dorit să afle mai multe despre misionariatul transcultural şi traducerea Scripturii, aşa că ne-am decis să participăm împreună la o tabără de misiune. După terminarea taberei ne-am interesat în mod serios cum anume ne-am putea implica şi care ar fi paşii următori pe care ar trebui să îi facem. Ni s-a recomandat să urmăm cursurile unui colegiu biblic, aşa că în toamna aceluiaşi an ne-am înscris la cursurile de teologie pastorală de 4 ani ai Colegiului Biblic Betleem de la Iaşi.
În toţi aceşti ani de studiu am simţit că determinarea noastră este o probă a dorinţei noastre de a sluji ca misionari şi tocmai de aceea m-am decis să fiu consecvent şi să continui studiile chiar şi atunci când au venit copiii şi greutăţile vieţii de familie. În tot acest timp încă mă gândeam că vreau să merg ca traducător. După al doilea an de studiu la şcoala biblică am primit o vizită a directorului Wycliffe România la noi acasă cu ocazia unei conferinţe misionare organizate la Iaşi.
Faptul că ne-am întâlnit în acest cadru mai restrâns ne-a dat ocazia să ne cunoaştem mai bine. Am putut să îi povestesc mai multe despre noi şi i-am arătat o parte din lucrările tehnice la care lucram în timpul meu liber la acea vreme. Acest om al lui Dumnezeu a înţeles că rolul meu nu avea să fie unul de traducător şi că nici nu aveam să mă implic într-o lucrare în domeniul uman.
Directorul organizaţiei din acea vreme m-a sfătuit să îmi pun în negoţ acest talant tehnic pe care îl am şi să îl folosesc în slujba traducerii Scripturii. Mi-a explicat că pentru a realiza munca de traducere a Scripturii, este nevoie de o întreagă armată de oameni care să conlucreze şi să ajute la acest proces. Este nevoie de piloţi de aviaţie, de medici şi asistenţi medicali, ingineri şi tehnicieni de sunet pentru înregistrarea Bibliei în format audio, mecanici, dulgheri, tâmplari, cartografi, profesori de şcoală generală, artişti grafici şi mulţi alţii. Ni s-a spus că ne putem implica cel mai bine în domeniul pe care îl stăpânim şi în care putem fi cei mai eficienţi.
La scurt timp după această întâlnire, Dumnezeu ne-a scos în cale şi circumstanţele care să ne direcționeze spre o locaţie de slujire pe câmpul de misiune. Ni s-a comunicat în acelaşi an de către centrul SIL (Summer Institute of Linguistics) din Papua Noua Guinee că ar fi nevoie de oameni cu pregătire tehnică în susţinerea echipelor de traducători din zona Asia-Pacific. Am aplicat pentru această poziţie în cadrul organizaţiei internaţionale şi colegii noştri misionari din PNG au fost foarte interesaţi de a ne coopta în echipă şi de a le veni în ajutor cu aceşti talanţi pe care Domnul îi pusese în noi.
Privind în urmă îmi dau seama că pentru fiecare dintre noi Dumnezeu are un rol unic. Noi eşuăm ca tineri în credinţă să întrevedem rolul special care ni s-a pregătit în lucrarea Domnului, pentru că nu suntem obişnuiţi cu ideea aceasta a diversităţii şi nici nu putem cuprinde cu minţile noastre limitate măreţia planului lui Dumnezeu. Suntem tentaţi să credem că slujbele pe care le au uneori cei din jurul nostru sunt slujbele pe care trebuie să le îmbrăcăm şi noi, şi suntem dezamăgiţi atunci când probăm câteva din aceste uniforme pe care le vedem la alţii şi constatăm că nu ni se potrivesc.
După ce am înţeles că am o identitate specială în planul lui Hristos m-am simţit ca cel mai împlinit om de pe pământ. Eram bucuros să realizez că nu trebuie să renunţ la hobby-ul meu şi realizam că pot să-L slujesc pe Dumnezeu cu domeniul vieţii mele în care am cea mai mare experienţă. Pentru prima dată în viaţă ştiam că nu trebuie să îmi schimb meseria şi nici vocaţia. Ştiam că Domnul mă vrea acolo şi puteam să mă bucur îmbinând pasiunea cu utilul. Simţeam că totul fusese planificat în viaţa mea. Simţeam că fiecare eveniment îşi are locul lui şi că lucrurile nu fuseseră la voia întâmplării.
Eram sigur pentru prima dată în viaţă că niciodată nu voi putea îmbrăţişa o altă slujbă decât în domeniul ingineriei şi că nici nu trebuie să mai caut în altă parte, pentru că Domnul mă vroia acolo unde şi ajunsesem. Toate aceste gânduri îmi ofereau pentru prima dată în viaţă confort psihic, linişte şi identitate pe care nu le-aş fi putut găsi în altă parte decât în centrul voii lui Dumnezeu.
Simt un regret şi o reală părere de rău pentru creştinii adevăraţi care nu au avut niciodată ocazia de a experimenta o asemenea plinătate legată de vocaţia şi slujba lor. Văd mulţi oameni în jurul meu care deşi sunt creştini de mulţi ani, încă se întreabă ce anume vrea Domnul de la ei şi cum anume pot sluji. Şi aceasta nu este o chestiune care afectează mântuirea. Este o chestiune care afectează fericirea pământească a omului şi partea ce i s-a oferit în viaţă, ca să se bucure în mijlocul muncii lui, aşa cum spune în Eclesiastul 5:18.
Îndrăznesc să bănuiesc că unii oameni au refuzat în mod repetat oportunităţile pe care Domnul li le-a scos în cale de-a lungul vieţii pentru a se implica în domeniile pentru care au fost creaţi. Procedând astfel din neîncredere sau din comoditate, au evitat căi de slujire ce le-au fost puse înainte. Ulterior Îl slujesc pe Domnul în domenii terţe şi caută să se implice într-un fel, dar constată că lipseşte acea plinătate şi acea pasiune legată de munca lor. Ei se întreabă constant dacă este voia lui Dumnezeu să fie în locul în care sunt. Au mereu impresia că ar trebui probabil să îşi schimbe vocaţia sau să caute să urmeze noi programe de şcolarizare pentru recalificare în alte domenii spre care nu au neapărat înclinaţie.
Încurajez pe toţi pe această cale să caute un mod creativ de a-L sluji pe Domnul cu hobby-ul lor, cu talantul care este cel mai evident în viața lor şi cu domeniul în care au cea mai multă experienţă. Dacă sunteţi nesiguri de talantul vostru, o modalitate în care vă puteţi verifica este să întrebaţi pe cei din jurul vostru care este cea mai evidentă calitate sau abilitate pe care o aveţi. Experienţa şi eficienţa într-un anumit domeniu nu se dobândesc decât după minim 10.000 de ore de activitate, iar acest lucru are de multe ori legătură cu pasiunile noastre legate de acel domeniu. Încercaţi să Îl slujiţi pe Domnul cu acest domeniu de care sunteţi pasionaţi. Biserica Domnului este un organism deosebit de complex ce are nevoie de slujbe extrem de variate.
Lucrarea de răspândire a Evangheliei până la marginile pământului este una dintre cele mai importante misiuni pe care Domnul Isus le-a încredinţat personal celor ce fac parte din Biserica Lui. Această idee de răspândire a Veştii Bune la toate neamurile apare de mai multe ori în Scriptură, în afară de pasajul Marii Trimiteri din Matei 28:19. Aliniind toate aceste idei expuse mai sus ne dăm seama că scopul vieţii noastre ar trebui să fie acela de a investi talanţii noştri cei mai de preţ în slujbele la care am fost chemaţi în Hristos. Viața noastră își poate găsi împlinirea doar în voia lui Dumnezeu.
După cum spuneam, mi-a luat ceva timp să înţeleg faţetele acestei idei în plinătatea ei. Când am plecat pe câmpul de misiune a trebuit să renunţ la o slujbă bine plătită de inginer hardware în cadrul unei companii multinaţionale şi la confortul unei vieţi occidentale dintr-o ţară dezvoltată.
Împreună cu soţia mea Mihaela şi cu cei doi copii păşeam pe pământul oriental al statului Papua Noua Guinee la 16 ianuarie 2017. Aveam în inimi dorința de a putea fi măcar puţin de ajutor cu abilităţile noastre limitate în această lucrare măreaţă la care Domnul ne chemase şi ne bucuram că putem da în mod util talanţii noştri la zarafi spre gloria lui Dumnezeu.
Pe tot teritoriul statului Papua Noua Guinee, apreciem că există în prezent aproximativ 400 de echipe de misionari care se implică în traducerea Scripturii, alfabetizare şi evanghelizare şi aceşti misionari au nevoie de suport tehnic. Lucrarea este enormă aici, PNG fiind ţara cu cele mai multe limbi distincte din lume (în total 839). Din toate aceste popoare minoritare, doar aproximativ 200 au Scriptura tradusă în limba lor sau porţiuni de traduceri.
Sunt mulţi traducători care au nevoie de comunicaţii radio în mijlocul junglei, energie electrică produsă local cu ajutorul sistemelor solare sau a generatoarelor, reparaţii de echipamente şi întreţinere de calculatoare. Fără aceste lucruri, procesele de traducere în anumite triburi sau zone ar fi practic imposibile.
Chiar şi în zonele accesibile, fiecare mic ajutor tehnic care se poate aduce în sprijinul acestei lucrări, scurtează semnificativ timpii de traducere care pot dura uneori şi 15 sau 20 de ani. Un mic ajutor tehnologic poate face diferența dintre a pune Scriptura în mâinile localnicilor astăzi sau peste 5 ani.
Prin talantul pe care l-a pus Dumnezeu în fiecare dintre noi putem ajuta ca soarta unui bătrân sau a unui bolnav să fie hotărâtă la timp pentru cer. Peste 5 ani poate fi târziu pentru unii.
Be the first to comment