Oameni mici cu un Dumnezeu mare

de Ruben Dubei - misionar în Ghana, în prezent director executiv al Wycliffe România

Femeie din Ghana.

Domnul mi-a dat harul să mă nasc într-o familie modestă, dar cu părinți credincioși. Lucrarea mamei (Mariana) a fost în casă, ocupându-se de creșterea copiilor (doi băieți și o fată) și de administrarea casei, și a făcut o treabă excelentă. Tata (Dumitru, sau Mitică cum i se spune) a fost șofer, călătorea mult în țară, iar eu am moștenit de la el entuziasmul pentru călătorii. Visul meu depășea pe cel al tatălui meu, visam să călătoresc în Europa. Domnul mi-a lărgit viziunea și m-a dus până la marginile pământului, cu o motivație vrednică de urmat în viață. Am lucrat trei ani ca șofer după care Domnul m-a chemat în școala Lui. Nu am avut bani să merg la o școală biblică dar Dumnezeu a găsit o soluție să studiez Biblia. Un misionar coreean care era în biserica noastră din Galați, Biserica Creștină după Evanghelie Agape, m-a văzut mai activ în adunare și m-a invitat la un seminar deschis de un grup de misionari în Brașov. Spre surprinderea mea, școala nu doar că era gratuită, dar oferea pe deasupra cazare, mâncare și bani de buzunar! Domnul nu duce lipsă de resurse și investește în oameni care doresc să-L slujească. Având profesori misionari, Domnul a început să-mi sensibilizeze inima pentru misiune. Am finalizat cu bine cei patru ani de studii, în anul 1998. Apoi, timp de cinci ani, am fost implicat în conducerea unei bisericuțe din Brașov, din cartierul Noua, unde studenții de la seminar aveau posibilitatea să slujească folosindu-și darurile și cunoștințele acumulate. În urma evanghelizărilor împreună cu studenții, multe suflete s-au întors la Domnul, au crescut și astăzi sunt implicate în lucrări pentru Domnul lor. 

În timpul slujirii mele în Brașov, am mers cu studenții la centrul OM din Ghimbav pentru un timp de post și rugăciune, unde am dat peste o cărticică numită „Provocarea misiunilor” de Oswald Smith. La finalul lecturării am simțit o puternică provocare, aș putea spune, chemarea lui Dumnezeu pentru mine la misiune. Inima îmi bătea cu putere și am zis Domnului, „Dacă crezi că poți să faci ceva cu mine în vederea misiunii, sunt aici”. Am dat cartea și unei fete de care îmi plăcea, a citit-o, a primit și ea aceeași chemare, și Domnul ne-a unit pentru aventura vieții de misiune! Maria este din Gâlgău-Almașului, județul Sălaj și vine dintr-o biserică penticostală. Căsătorindu-mă cu cineva din afara confesiunii mele, a fost un pas mare pe care Domnul m-a ajutat să-l fac și care ne-a fost de folos în lucrarea la care eram chemați. Ea era una din studentele de la școala biblică, cea mai bună și mai frumoasă zic eu… 

Chemarea s-a confirmat în urma rugăciunilor și dorința creștea tot mai mult în inimile noastre pentru popoarele fără Evanghelie. Fratele misionar cu care lucram atunci, cunoștea organizația Wycliffe pe care a lăudat-o ca fiind serioasă și dedicată traducerii Cuvântului lui Dumnezeu în limba fiecărui popor din lume și ne-a recomandat să luăm legătura cu ei. Wycliffe România nu exista pe atunci, de aceea am contactat Wycliffe Europa. Ei ne-au vizitat, am discutat și am fost acceptați pentru o pregătire de patru luni și jumătate în Anglia, cursuri pe care le-am parcurs la finalul anului 2003. Acolo ni s-a clarificat atât locația unde urma să slujim, cât și domeniul de implicare. Pentru că făcusem o școală biblică și fusesem implicat în lucrarea bisericii, s-a potrivit mai bine pentru mine lucrarea Scriptura în Folosință, departament care ajută bisericile să folosească Scripturile traduse, în lucrările de evanghelizare, ucenicie, plantare de biserici și formare de lucrători. Se dezvoltă materiale biblice ajutătoare și programe de instruire pentru lucrători, iar noi urma să ne implicăm în domeniul acesta, în Ghana.

Tot în Anglia am înțeles că trebuie să ne căutăm biserici și să ne formăm o echipă de parteneri care să ne susțină în lucrare, înainte de a pleca. Când am auzit suma lunară de care aveam nevoie pentru a pleca în misiune, am spus Domnului, „Doamne tu ne cunoști și pe noi și pe părinții noștri, cum ne-am putea noi angaja la așa lucrare?” Era o vreme când bisericile din țară cunoșteau foarte puțin despre nevoia de traducere a Bibliei în lume și nu erau foarte deschise la implicare. Atunci Domnul ne-a încurajat prin pasaje biblice cum ar fi: Hagai 2:7-8 „voi clătina toate neamurile; comorile tuturor neamurilor vor veni, și voi umple de slavă Casa aceasta, zice Domnul oștirilor.” „Al Meu este argintul, și al Meu este aurul, zice Domnul oștirilor.” Domnul nu este niciodată în criză de resurse. Domnul Isus spune în Matei 6:33, „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” Am înțeles că în timp ce noi ne ocupăm cu normă întreagă de Împărăția lui Dumnezeu, El se îngrijește de toate nevoile noastre. Tot Domnul spune ucenicilor Lui în Matei 19:29, „oricine a lăsat case, sau frați, sau surori, sau tată, sau mamă, sau nevastă, sau feciori, sau holde, pentru Numele Meu, va primi însutit și va moșteni viața veșnică.” Mărturisesc acum din experiență, că aceste cuvinte sunt adevărate. De când am lăsat familia, prietenii, serviciul și casa, Dumnezeu mi-a dat însutit; oriunde mă duc am mame, tați, casă, masă, frați și surori… 

Totuși Dumnezeu ne-a încercat din punct de vedere financiar înainte să plecăm. Aveam o soră în biserica noastră din Noua care avea datorii așa de mari la întreținere încât era în pericol să-și piardă apartamentul. Ne rugam pentru ea de ceva timp și nu știam ce să facem, când Domnul m-a provocat printr-un gând. Noi avusesem nunta nu de mult și primisem bani de la familii și prieteni pentru a ne începe viața de familie. Atunci Domnul m-a dus cu gândul la banii aceia pe care îi țineam în dulap. Am vorbit cu soția și ne-am înțeles să dăm toți banii pentru nevoile acelei surori. 

De atunci Domnul s-a îngrijit minunat de toate nevoile noastre și prin noi a susținut mulți lucrători locali, proiecte și plantarea a două biserici în Ghana. De multe ori Domnul a scos credincioși care, la timpul potrivit, au intervenit pentru susținerea noastră, unii din ei oameni pe care nu i-am cunoscut până atunci. Odată, când bugetul nostru era la 50%, am fost contactați de un grup de rugăciune, români din Italia pe care nu-i știam și care urma să ne susțină. Ne-au spus că țineau banii acolo de câteva săptămâni și nu știau pentru ce. Când ne-au găsit pe internet, au știut că banii sunt pentru noi. Am avut multe experiențe de genul acesta prin care L-am cunoscut mai bine pe Domnul și am învățat să ne încredem mai mult în puterea și grija Lui părintească. 

Un alt test prin care ne-a trecut Domnul a fost cu perioada plecării. Noi am crezut de cuviință că ar fi bine să amânăm plecarea până face Miriam un an, ca să n-o expunem la bolile din Ghana, la doar câteva luni. Atunci, la scurt timp, Maria a rămas din nou însărcinată! În situația aceasta am avut mai mare teamă să amânăm plecarea decât să plecăm, gândindu-ne că pot interveni și alte piedici în calea plecării, și astfel să fim neascultători de chemarea Domnului și să nu mai plecăm niciodată. Ne-am sfătuit și am zis că mai sunt oameni care nasc în Ghana, nu vom fi singurii, așa că ne-am făcut bagajele și am plecat pe 25 ianuarie 2005, cu binecuvântarea câtorva biserici care s-au hotărât să ne susțină. 

Până la urmă Domnul a găsit biserici, cu care acum avem un parteneriat de aproape 15 ani și care sunt parte împreună cu noi la înaintarea Evangheliei spre marginile pământului. Cei care s-au sacrificat din linia a doua, vor avea aceeași răsplată cu noi, pentru susținerea bătăliilor de pe linia întâi prin care lumina Evangheliei strălucește în zone întunecate ale lumii. Vreau să mă folosesc și de ocazia aceasta să mulțumesc bisericilor și tuturor celor care ne-au susținut cu credincioșie atâția ani de zile, atât în rugăciune cât și financiar. Nu am știut ce ne așteaptă în Ghana, nu fusesem plecați pe termen scurt acolo, de fapt nicăieri. Nu știam mai nimic de Ghana, dar știam că Domnul ne cheamă acolo și ne-a fost suficient. De exemplu, noi am crezut că în Ghana se circulă pe partea stângă a drumului, din moment ce a fost colonie engleză, dar mare ne-a fost mirarea când am ajuns acolo că nici atât nu am știut!

Miriam a avut aproape un an când am ajuns, iar Levi s-a născut după patru luni și jumătate, la spitalul din Tamale, în nordul Ghanei. Spitalul nu avea apă de spălat, femeile își spălau copiii afară cu găleata. Pentru că nu erau locuri destule, erau femei cu bebeluși care stăteau și pe jos. Vopseaua cădea de pe pereți, erau țânțari peste tot și microbi… Mulțumim Domnului că nu au fost complicații la naștere. Maria n-a vrut să rămână în spital peste noapte și a cerut voie medicului să meargă acasă. Așa că ea a venit la spital pe la ora 14.00, iar la ora 21.00, în aceeași zi, am adus-o acasă împreună cu Levi! 

Totuși nu am fost scutiți de suferințe. Nu am scăpat de malarie, de care au parte toți cei care locuiesc acolo pentru o perioadă mai lungă. Mulți mor de malarie, și mai ales copii. Levi a fost atacat puternic, la un nivel la care ne-am gândit că-l pierdem. Dar Domnul s-a îndurat de noi până la urmă și l-a ținut în viață. Am văzut acolo misionari care au jertfit totul, chiar și viața lor, pentru a da localnicilor Cuvântul lui Dumnezeu în limbile lor și am fost încurajați prin exemplul lor de dragoste, sacrificiu și perseverență în condiții grele. 

O colegă, semi-paralizată dar cu mintea ageră, ajuta la verificarea traducerilor așa cum putea. S-a împiedicat de o scară și s-a lovit foarte rău la cap. Stând în spital, la pat, sub tratament, a continuat să verifice pasaje biblice traduse, până când a plecat la Domnul ei pe care L-a slujit. Mulți alții, bătrâni și cu probleme mari de sănătate, nu au vrut să renunțe la lucrare, pentru o viață liniștită în țările lor. Nevoia de consultanți era mare și tineri nu veneau să preia lucrarea. Am avut în Ghana oameni care au lucrat până la optzeci și ceva de ani. Lui Mary Steele, o soră de vârsta aceasta, care a ajutat la traducerea întregii Biblii în două limbi și care continua să ajute și alte traduceri, i s-a cerut să se întoarcă în țara ei datorită vârstei și condițiilor de sănătate. Dar ea ne-a spus că nu mai are pe nimeni în Irlanda de Nord, toți prietenii îi sunt în Ghana, unde vrea să slujească până la capătul vieții ei, și așa s-a și întâmplat. Ne-a fost dat să vedem cu ochii noștri acești eroi ai credinței care și-au dăruit viața Celui care a murit și a înviat pentru ei. De asemenea, ei au fost un exemplu de urmat pentru popoarele fără Evanghelie pe care le-au ajutat să-L cunoască pe Domnul și Mântuitorul lor. 

Cei care au tradus Biblia și au locuit mai mult cu popoarele acelea, au apucat să vadă schimbările pe care le-a făcut Dumnezeu prin Cuvântul Său în mijlocul lor. De la triburi izolate, legate de ritualuri drăcești și mereu în conflict cu alte triburi, Dumnezeu a adus lumina Evangheliei să strălucească în mijlocul lor, să schimbe viața și caracterul lor, și acum au biserici stabile și chiar șefi de sate întorși la Dumnezeu. Organizația națională de traducere a Bibliei (GILLBT) situată în nordul Ghanei, cu care am lucrat, ținea piept înaintării islamului. În majoritatea țărilor din Africa, creștinismul a intrat prin sud iar islamul prin nord, așa că nordul e predominant islamic iar sudul creștin. Așa era și în Ghana unde GILLBT lucra cu popoarele islamizate din nord și le oferea accesul la Cuvântul lui Dumnezeu, la educație, învățându-i să citească, să cunoască adevărul și să fie liberi de ereziile altor religii. 

Femeie din Ghana.

O femeie ghaneză spunea: „De când am cunoscut adevărul, au început copiii mei să se îngrașe! Animalele pe care le jertfeam odată la idoli, slujesc acum de hrană copiilor mei.” Cunoașterea adevărului cu privire la jertfa Domnului Isus care este suficientă pentru iertarea oricărui păcătos, a adus eliberare în familia aceasta. În nordul Ghanei, se vede diferența între un sat care a primit Cuvântul lui Dumnezeu și unul care continuă să țină vechile ritualuri sau care a îmbrățișat islamul. Diferențele sunt atât de natură spirituală, socială, cât și materială. Un student de la Școala Biblică Baptistă din Tamale la care am predat aproape un an, ne spunea: „Pe lângă satul nostru trece un râu cu pești mari dar nimeni nu are curajul să pescuiască acolo. Se spune că pe vremuri când a fost o secetă mare, râul acela a fost singurul care nu a secat și a salvat satul, de aceea trebuie să fie un dumnezeu puternic în acel râu, iar peștii sunt copiii acelui dumnezeu. Să mănânci pește ar însemna să mănânci copiii acelui dumnezeu și asta ar atrage blesteme mari peste satul lor…” Așa îi ține Satan pe mulți legați în minciuni ca să nu beneficieze de darurile oferite de Creatorul lor, pe când ei trăiesc de pe o zi pe alta încercând să asigure hrana pentru ei și copiii lor. 

În multe cazuri în care Cuvântul lui Dumnezeu nu a prins rădăcini în comunitățile și culturile locale, există mult sincretism. Cu toate că statisticile arată creștinismul și islamul religii majoritare, la rădăcină ambele sunt influențate mult de credințele africane tradiționale. Stăteam de vorbă cu doi frați și unul din ei îmi dă o veste bună: „Știi că Biblia chiar are putere? Când vine un animal sălbatic la tine, un leu sau o hienă, și ai Biblia la tine, arunci cu ea și animalul moare pe loc!” În timp ce povestea, ținea în mână o Biblie în limba engleză, al cărui mesaj am realizat că nu îl înțelegea. Al doilea mi-a dat și el un sfat: „Când construiești o casă, dacă vrei să fie stabilă, pui o Biblie la temelie și ești sigur că va rezista…” Ținea și el tot o Biblie în limba engleză! Există concepția că Biblia engleză are mai multă putere și autoritate, este folosită ca o limbă misterioasă, magică, chiar dacă nu este înțeleasă. În unele religii africane se folosește la ritualurile lor tradiționale, o limbă specială pe care n-o înțelege omul de rând ci doar un număr limitat de preoți locali, și care dă impresia că are puteri supranaturale. În multe cazuri aceste practici sunt preluate în creștinism și chiar în islam. 

Aici intervine lucrarea Scriptura în Folosință, departament în care am ajutat în cei nouă ani de slujire în Ghana. Acest departament ajută bisericile locale să folosească eficient Bibliile care se traduc. Aduce Biblia mai aproape de om, o face mai accesibilă, mai ușor de folosit. Se dezvoltă programe și materiale ajutătoare cum ar fi, Biblia audio pentru cei mulți care nu știu să citească. Mulți L-au cunoscut pe Isus ascultând în grup Noul Testament. Filmul Isus este o mare atracție și oferă o posibilitate bună de evanghelizare. O perioadă am făcut evanghelizări prin Filmul Isus împreună cu pastorul Mohammad Amos Iddrisu și veneau până la 500 de oameni să vizioneze. Așa am ajutat la plantarea unei biserici, în satul Nanton, un sat plin de musulmani și moschei, care înainte fusese foarte împotrivitor la Evanghelie. Compunerea și promovarea de cântări biblice este o altă metodă bună de evanghelizare și ucenicizare, cântecul fiind parte din viața africanului în majoritatea împrejurărilor în care se află. Ghanezii au o plăcere extraordinară de a cânta și un dar special de a compune cântări. Am ținut ateliere în care s-au compus cântări bazate pe Cuvântul tradus în limbile lor. Istorisirea orală a Scripturii este o altă metodă folosită cu succes în nordul Ghanei. Ei fiind buni povestitori folosesc acest mod de comunicare în viața de zi cu zi. Am ajutat un păstor local pe nume Issac Abdul Aziz să folosească această metodă de evanghelizare și ucenicizare și a plantat 28 de biserici în doi ani! Este o metodă ușoară de a pregăti lucrători în Africa și de a încredința Evanghelia la oameni de încredere care să învețe și pe alții. 

O latură a lucrării în care am fost implicat mult a fost pregătirea lucrătorilor locali. Împreună cu Bernard Asewie, un coleg ghanez, mergeam de la popor la popor și țineam cursuri de pregătire pentru lucrătorii din zonele respective, în vederea folosirii Bibliilor traduse și a materialelor biblice ajutătoare. Unele teme relevante pe care le discutam la ateliere erau cele privitoare la cultura lor. 

Puneam obiceiurile culturale în lumina Evangheliei, pentru echiparea lucrătorilor cu abilitățile necesare de a ajuta bisericile să se raporteze corect la culturile în care trăiesc. De exemplu, majoritatea popoarelor au obiceiuri ciudate cu privire la deces, timpul de jale și lumea spirituală. În poporul Dega, văduva trebuie ținută ascunsă în casă timp de o lună, hrănită și spălată de altcineva, după care trebuie să părăsească casa și copiii, altfel spiritul soțului o omoară dacă o găsește în casă. Chiar și bisericile sunt afectate de practicile acestea și mulți încă se tem de spirite. În sudul Ghanei, în ținutul Akropong, există sărbători anuale pentru strămoși, când se duce mâncare morților la cimitir pentru curățirea pământului și pentru îmbunarea strămoșilor, ca ei să binecuvânteze comunitatea încă un an. Acolo sunt creștini, care sâmbătă merg la festivalul tradițional, iar duminică îi vezi la biserică, cântând și lăudând pe Dumnezeu! De aceea, atelierele acestea despre cultură sunt foarte necesare.

Poligamia este un alt subiect relevant pentru bisericile din Ghana. Ce face biserica atunci când un poligam se întoarce la Domnul cu toate soțiile lui (am vizitat pe cineva cu nouă soții)? Pe de altă parte, dacă soția nu poate avea copii este o problemă mare, pentru că nu are cine-i ajuta la lucru și cine să țină ritualurile pentru înmormântarea părinților. O înmormântare bună este una din condițiile ca cineva să ajungă în rândul strămoșilor buni. Copiii sunt foarte importanți pentru viitorul părinților și al familiei. Bărbatul care are familia mai mare capătă un statut mai înalt în comunitate și are șanse să ajungă în conducere. De aceea sunt presiuni mari pe bărbat să-și mai ia și alte neveste pentru a avea copii și a urca pe scara societății. În poporul Tampulma, după ce s-a tradus Vechiul Testament au început bisericile să crească și se umpleau de femei. Localnicii au urmat exemplul de căsătorie al lui David și Solomon, ei fiind apreciați ca oameni mari ai lui Dumnezeu! De aceea, Evanghelia și cultura este un subiect foarte important de discutat cu bisericile. 

Apoi vindecarea traumelor provenite din calamități, războaie, accidente, violență, nedreptate, prigoană și suferință, este o altă nevoie presantă în Africa. Prin acest program, păstorii și prezbiterii sunt pregătiți pentru a se ocupa de cazuri de traumă din bisericile și comunitățile lor. O fată din poporul Dagomba, care s-a întors la Domnul dintr-o familie de musulmani, ne mărturisea la unul din ateliere că a trebuit să fugă de acasă de urgență altfel viața i-ar fi fost în pericol. „Nici papuci nu am reușit să-mi iau în picioare când am fugit” ne spunea ea. După un timp a trimis pe cineva la părinți să le spună că vrea să se întoarcă acasă, dar părinții au zis că nu cunosc pe nimeni cu numele acesta. Pur și simplu au renegat-o. Aceasta este una din problemele cele mai mari în Africa, să fii rupt de familie, de comunitate, să fii izolat, e ca și cum ești smuls din rădăcini. Îți pierzi identitatea când ești respins de societate, ceea ce produce o traumă mare pentru cei care cresc în comunități bazate pe relații și rudenii… 

După nouă ani de lucrare în Ghana, Dumnezeu ne-a deschis o ușă, prin Wycliffe Africa de Sud, să ajutăm popoarele de boșimani din sudul Africii. Ghana a fost un loc foarte bun unde am crescut și am învățat mult privitor la lucrare și cultură. În 2013 ne-am mutat în Africa de Sud. Acolo erau școli mai bune pentru copiii noștri, iar eu acolo mă pregăteam pentru călătorii în Botswana. Maria a slujit în domeniul resurse umane, domeniu în care fusese implicată și în Ghana. Pentru copii nu a fost ușoară tranziția la un alt sistem școlar chiar dacă a fost tot în limba engleză. Chiar mai grea a fost schimbarea culturii și părăsirea prietenilor cu care au crescut timp de nouă ani. În Ghana am locuit într-o zonă rurală și copiii se puteau juca afară cu prietenii. În Africa de Sud am locuit la oraș, unde copiii nu erau în siguranță să iasă singuri afară, să se joace și să-și facă prieteni. 

În Botswana am ajutat patru popoare să înceapă proiecte de traducere orală a Scripturii în limbile lor materne numite Naro, llGana, lGui și !Xoon (barele, semnul exclamării și x-ul de la începutul cuvintelor reprezintă clicuri, sunete făcute cu limba). Limbile boșimanilor sunt printre cele mai dificile din lume pentru că folosesc aceste clicuri. Majoritatea acestor limbi nu sunt încă scrise sau nu au un alfabet finalizat. Sunt multe combinații de sunete greu de studiat și de reprezentat în scris sau pe tastele unui calculator. Limba !Xoon conține peste 80 de combinații de clicuri! De aceea am început cu traducerea orală care folosește tehnici orale și audio de traducere și verificare. Partea pozitivă cu această metodă este că se poate folosi Cuvântul Domnului în formă orală și audio înainte chiar de a se finaliza procesul lung și greoi de dezvoltare a ortografiei. 

Boșimanii sunt cele mai vechi civilizații din sudul Africii, au fost popoare nomade care se hrăneau din vânat și fructe sălbatice. Sunt mai mici de statură, mai deschiși la culoare și trăiesc în zone deșertice unde s-au retras din cauza triburilor mai puternice care au venit peste ei. Au fost folosiți ca sclavi, de aceea sunt mai puțin dezvoltați atât material cât și educațional. Chiar și astăzi sunt marginalizați, desconsiderați și defavorizați. Li s-a interzis să se mai mute din loc în loc și să vâneze și astfel au fost nevoiți să-și schimbe stilul de viață și cultura și să învețe să crească animale și să facă agricultură. Mulți au probleme de identitate, depind de alții și sunt fără speranță, de aceea au căzut în patima alcoolului, violenței și imoralității. SIDA a atins la ei cotele cele mai ridicate din lume și au des înmormântări în satele lor, unde domnește depresia și deznădejdea. În comparație cu satele ghanezilor, cele ale boșimanilor sunt fără viață, pustii și dezolante, pline de spini și mărăcini și la propriu și la figurat. Acolo, sămânța Cuvântului cade într-un pământ sec, uscat și fără apă, întâmpinând inimi deznădăjduite. Totuși proclamarea Evangheliei în limbile lor aduce pe alocuri raze de speranță. Când mergeam în sate să verificăm pasajele traduse în limbile lor, oamenii începeau să înțeleagă mesajul lui Dumnezeu care ajungea la inima lor și parcă învia în ei speranța pentru o nouă viață, în care Dumnezeu îi iubește și Îi pasă și de viețile lor.

Sunt africani care se întreabă, „dacă Dumnezeu ne iubește și pe noi de ce nu ne vorbește pe limba noastră? De ce trebuie să citim Biblia și să ascultăm predici în altă limbă? Nu cumva este Dumnezeul albilor pentru că vorbește limbile lor?” Camerun Townsand, un misionar care lucra în Guatemala, împărțea Noi Testamente în limba Spaniolă. Un băștinaș a văzut că Noul Testament nu era în limba lui și l-a întrebat: „Dacă Dumnezeul tău e așa de mare, de ce nu vorbește și limba mea?” Prin această întrebare Dumnezeu l-a cercetat pe misionarul acesta care a înființat organizația Wycliffe pentru traducerea Bibliei în toate limbile. Fiecare om are nevoie să cunoască dragostea lui Dumnezeu pentru el, care vine prin Cuvântul tradus și împărtășit în limba lui maternă… Limba maternă mai este numită și limba inimii, de aceea, Cuvântul izvorât din inima lui Dumnezeu, împărtășit în limba inimii omului, poate aduce o transformare autentică a ființei umane și a comunității din care face parte. Când Duhul Sfânt a vorbit mulțimilor de la Rusalii prin ucenici, oamenii au exclamat: „…îi auzim vorbind în limbile noastre lucrurile minunate ale lui Dumnezeu” (FA 2:11) și atunci s-au întors la Isus 3000 de oameni. Dumnezeu a ales să vorbească fiecărui om în limba lui maternă… 

După un an și jumătate de lucrare în sudul Africii, în vara anului 2015, am fost luați prin surprindere când Wycliffe România ne-a chemat să preluăm conducerea organizației din țară, eu ca director executiv, iar Maria în rolul de coordonator resurse umane. Am înțeles din această chemare că Dumnezeu ne spune: „Ați fost, ați văzut și ați experimentat nevoile adânci ale popoarelor fără Scriptură în limbile lor. Întoarceți-vă acum în țară și strigați împreună cu Mine: Mare este secerișul, dar puțini sunt lucrătorii! Rugați dar pe Domnul secerișului să scoată lucrători la secerișul Său (Luca 10:2).” Acesta este mesajul cu care vreau să vă las la sfârșitul acestei mărturii. Marea noastră dorință și rugăciune este ca, revenind în România, Domnul să ne înlocuiască și să ne multiplice. 

El să ridice o armată puternică de misionari, astfel încât Evanghelia să ajungă la toate popoarele în limbile lor, oamenii să cunoască dragostea lui Dumnezeu și să-I slujească pentru veșnicie! 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*