Regândind ascultarea de părinți

Copii, ascultați în Domnul de părinții voștri, căci este drept.
„Să cinstești pe tatăl tău și pe mama ta!”

Efeseni 6:1-2a

De la aprobarea pe care Senatul României a oferit-o în această toamnă cu privire la organizarea referendumului pentru familie, canalele de televiziune și platformele de socializare au vuit cu prezentări care susțin (sau nu) familia alcătuită dintre un bărbat și o femeie. Pe acest subiect s-au compus materiale video, cântece și poezii dintre cele mai neobișnuite, iar uneori m-am întrebat oare de ce mă număr și eu printre destinatarii creștini care primesc în mod repetat astfel de materiale? Nu ar trebui să fie evident faptul că îmi voi îndeplini responsabilitatea civică de a vota, cum am făcut-o de fiecare dată până acum? Că voi alege singura opțiune care poate proteja țara de stricăciunea promovată prin ideologia de gen? Și totuși, într-o țară majoritar creștină, vocile anti-referendum au fost cel puțin intimidante, nu pentru că unii oameni ar susține un alt tipar de familie, ci pentru că nu pot anticipa cum poate degenera o societate în fața acestui val de imoralitate care a inundat deja o bună parte din Europa.

Nu am intenționat să tratez aici subiectul referendumului, însă, citind articolul intitulat „Regândind Epistola către Galateni”, autorul Greg Parsons face afirmația: „biserica evanghelică privește cartea Galateni ca pe un referendum pentru neprihănirea prin credință.” În cartea Galateni, apostolul Pavel argumentează un adevăr bine cunoscut despre faptul că mântuirea este prin har, prin credință, însă credincioșii galateni erau duși în eroare de către iudaizatori, care considerau că pentru mântuire nu era suficientă doar credința în Hristos, de aceea, impuneau ca noii convertiți să se și circumcidă.

Citind apoi epistola către Efeseni, este ușor de remarcat faptul că, deși întemnițat, Pavel era preocupat de relația dintre părinți și copii. Afirmația „copii, ascultați în Domnul de părinții voștri, căci este drept,” este o poruncă și ar fi grav să se ajungă să se organizeze un „referendum pentru ascultarea de părinți.” Însă, neascultarea de părinți este întâlnită din ce în ce mai frecvent și face parte din paleta simptomelor care descriu vremurile grele din zilele din urmă (Romani 1:30, 2 Timotei 3:2). Și totuși, când tinerii își înțeleg chemarea la misiune, sunt foarte frecvent puși în fața unei mari dileme: ce părere vor avea părinții? Vor trebui să asculte sau nu de părinți? Am ajuns la concluzia că sunt trei modele reale pe care le folosesc tinerii zilelor noastre.

1.Ascultarea de părinți, fără împlinirea chemării divine

Acest prim model este folosit la scară largă în România, iar prin activitatea școlii de misiune, îl întâlnim foarte frecvent. Bunăoară, la data de 27 august 2018, tânărul Darius S. din Deva și-a exprimat intenția de a se înscrie ca student la CRST. În urmă cu opt ani de zile, era omul de bază la sistemul de sunet din cadrul bisericii din care face parte. În biserica respectivă s-a organizat conferința de misiune Romiscon, iar operarea la sistemul de sunet l-a ținut pe Darius prezent la absolut toate sesiunile conferinței. Deși era doar un adolescent de clasa a opta, în inima lui a simțit chemarea Domnului la misiune și a spus: „când voi crește mare, asta este ceea ce voi face: mă voi dedica Domnului în lucrarea de misiune!” 

Timpul a trecut și Darius a absolvit liceul și facultatea, iar după un an de serviciu în domeniul în care a studiat, Darius a contactat Centrul Român de Studii Transculturale (CRST) și și-a exprimat chemarea de a fi misionar și intenția de înrolare ca student. Darius este un băiat împlinit, cu o funcție prestigioasă, cu o familie iubitoare care l-a crescut în învățătura creștină și l-a educat la școli înalte. Însă, Darius nu s-a prezentat la interviul de admitere. Ne-a spus deschis faptul că mama lui nu poate accepta gândul ca fiul ei să plece în misiune. După multă frământare, el a ales să nu-i facă rău mamei și a renunțat la CRST. Darius este din categoria copiilor ascultători de părinți, dar chemarea Domnului pentru viața lui se înăbușă cu alte lucruri, pentru care el nu simte că merită să-și investească această perioadă din viață.

2. Împlinirea chemării divine, fără ascultarea de părinți

Cel de-al doilea model nu este încă validat în România, însă este contemporan și cel mai mult îl auzim din gura oamenilor care au scris istorie prin viața lor. La data de 1 octombrie 2018, Dr. Stuart Robinson din Australia a început să predea studenților CRST cursul Ucenicizarea credincioșilor convertiți de la islam. Vorbind despre condițiile în baza cărora cineva poate fi un ucenic al lui Isus, incluzând aici și persecuția care se răsfrânge din partea familiei asupra unui fiu sau a unei fiice musulman(e) care renunță la islam pentru a-L urma pe Hristos, fratele Stuart nu a ezitat să-și prezinte mărturia legată de prețul pe care el însuși l-a plătit când, în relația cu părinții, a socotit că trebuie să asculte mai mult de Dumnezeu decât de oameni (Fapte 5:29).

„Când le-am comunicat părinților că doresc să-L urmez pe Hristos și că am decis să mă botez, mi-au poruncit să plec din casa lor. Același lucru s-a întâmplat atunci când le-am spus părinților că am decis să mă pregătesc să fiu pastor, iar mai târziu am adăugat și faptul că am primit chemarea de a fi misionar. În primele două ipostaze, lacrimile mamei au înmuiat inima tatălui și astfel mi-au dat permisiunea să rămân în casă. Dar când le-am spus despre chemarea la misiune, atunci m-au scos afară din casă și nu mi-au mai dat voie să mă întorc. Timp de 30 de ani, tatăl meu m-a respins și nu a vrut să mă revadă. Nici măcar nu a vrut să-mi vadă copiii (nepoții lui). L-am iertat, am încercat să țin legătura cu familia și să trăiesc ca un fiu credincios, onorându-mi părinții. Cu doar câteva ore înainte ca tata să moară de cancer, inima lui s-a înmuiat. Pentru prima dată în viață l-am văzut plângând. L-a primit pe Domnul și a murit în pace. Doar după ce a murit, am aflat cât de mândru era tata de modul în care Dumnezeu m-a folosit în cei paisprezece ani de misiune în Asia de Sud, pentru că am început o mișcare total nouă, prin care musulmanii vin la Isus. Iar după ce m-am întors în Australia, tata era foarte mândru pentru faptul că Dumnezeu creștea prin mine una dintre cele mai mari biserici din țară. Cu toate acestea, cât timp a fost în viață, tata nu a putut exprima niciodată ceea ce a simțit.” 

După ce și-a deschis astfel inima în fața studenților, fratele Stuart a izbucnit în plâns. Pentru câteva momente a fost o liniște cu mare încărcătură emoțională, dar în final profesorul a adăugat: „uneori, acesta este prețul uceniciei, iar dacă nu sunteți gata să-l plătiți și să <<trăiți morți>>, atunci ar fi mai bine să nu vă irosiți timpul și banii. Întoarceți-vă acum acasă! Însă, dacă veți alege să trăiți după așteptările lui Isus, El vă va folosi mult mai mult decât m-a folosit pe mine.”

3. Ascultarea de părinți împreună cu împlinirea chemării

În segmentul următor din acest articol va fi tratat mai detaliat cel de-al treilea model de ascultare de părinți, de altfel, singurul model care generează bucurie de ambele părți, chiar dacă cere un mare sacrificiu de ambele părți. Dar, bucuria nu vine decât prin ascultarea de Hristos şi rezultă doar din ascultarea de Hristos. De aceea, conform comentatorului biblic Matthew Henry, standardele părinților pentru copiii lor nu trebuie să fie faima, împlinirea, bogăția, căci numai cei preocupați de bogăția spirituală a copiilor lor pot primi binecuvântarea lui Dumnezeu.

Sara L. este studentă în anul II la CRST și a fost trimisă la școală de către Biserica Penticostală Efrata din localitatea Șimand, județul Arad. Sara și Darius au fost colegi de facultate, dar drumurile lor sunt astăzi atât de diferite. Se pare că și familiile lor sunt diferite. Iată câteva întrebări la care ne răspunde Sara:

Ce crezi că definește unicitatea din familia ta?

„Ori de cate ori mă gândesc la familia mea, mă copleșesc emoțiile și chiar las câteva lacrimi să-mi alunece pe obraz. Situațiile grele prin care familia a trecut, au lucrat mult la unitatea familie. Am harul de a fi crescută de părinți credincioși și care au avut cea mai mare dorință ca toți cei opt copii să-L urmeze pe Domnul.  Îmi sunt vii în minte sfaturile pe care părinții ni le-au dat, totdeauna cu emoții: <<Nu vă îndepărtați de Domnul nicio clipă! Fiți copii care să luați în serios școala și să terminați cu bine facultatea!>> În acest sens, părinții au investit mult în noi.” 

Cum explici participarea părinților tăi la festivitatea de deschidere a anului școlar anul trecut?

„Sunt binecuvântată că pe drumul misiunii, cea mai are susținere o am din partea familiei. Chiar dacă atunci când le-am spun părinților mei de chemarea Domnului pentru viața mea, tati a fost puțin îngrijorat, Domnul i-a pus în inimă pacea și confirmarea că acesta este într-adevăr drumul pe care El m-a chemat să merg. 

A fost pentru mine o bucurie atât de mare că părinții și sora mea cea mai mare au ales să vină de la Arad la Constanța și să participe la festivitatea de deschidere a anului școlar când eu abia începeam primul an de pregătire. A fost o reconfirmare a binecuvântării primită de ei în drumul pe care am ales să merg.”

Alte două surori de-ale tale au participat în luna septembrie la Studiile Internaționale de Islam din România. Prin ce stări emoționale ați trecut?

„A fost un timp atât de minunat aici cu Sefora și Larisa, chiar dacă au fost și momente nostalgice, amintindu-mi de toți anii în care noi am format un trio nedespărțit. Au fost momente în care gătind împreună, ne-am adus aminte de timpul petrecut ca studente în Timișoara. Serile pline cu vorbă multă mi-au adus aminte de acasă. Pentru că despărțirile mi se par dintre cele mai grele lucruri, mi-a fost greu când a trebuit să-mi iau rămas bun de la una dintre surorile mele care a trebuit să se întoarcă urgent acasă în ziua în care am primit vestea că tati a fost dus la spital de urgență. Orele până când am știut care este diagnosticul, au fost extrem de grele.  Știind că tati are probleme de mai mulți ani la stomac, în mintea mea au apărut cele mai groaznice posibilități, dar atunci Domnul mi-a adus aminte de Psalmul 23, care m-a ținut tare. Cu toate acestea, cred că Domnul a orchestrat așa lucrurile ca la acel moment să fim toate trei aici în Constanța, pentru că ne-am încurajat mult una pe alta.” 

Ce părere au părinții tăi despre chemarea pe care ai primit-o?

„Dumnezeu a pus în inima mea dragoste pentru poporul sirian. După luni de incertitudine și nesiguranță cu privire la drumul pe care El îmi călăuzește pașii, pot să-I mulțumesc Domnului pentru claritatea pe care o am acum legat de plecarea mea într-o țară din Orientul Mijlociu.

Cu toate că părinții erau conștienți că viața mea pe drumul acesta este sub ocrotirea Domnului și trebuie să ascult de El indiferent de locul în care mă cheamă, au fost surprinși, chiar îngrijorați, de locul în care mă îndreaptă Domnul. Cu toate acestea, siguri că fiica lor poate fi protejată de Domnul indiferent de locul în care se află, au ales să accepte voia Lui. Mă bucur atât de mult de sprijinul lor și de sfatul pe care mi l-au dat ca părinți după această discuție: <<Oricine pune mâna pe plug și se uită înapoi, nu este destoinic pentru Împărăția lui Dumnezeu.>> Iar asigurarea că sunt în rugăciunile lor, mă încurajează mult.”

Poți da un exemplu de experiență didactică din timpul pregătirii la CRST prin care Dumnezeu te-a marcat? 

„Fiecare curs a fost special și unic, aducând un plus pregătirii. Experimentând atât pregătirea laică, cât și cea de la CRST, nu pot găsi termeni de comparație! Minunat pentru mine a fost cursul de Strategii de Misiune. Domnul mi-a vorbit mult prin profesorul Henrik Steen și mi-a descoperit că: «locul în care Dumnezeu te cheamă este acolo unde cea mai mare bucurie a ta întâlnește cea mai mare nevoie a lumii. Ce îți aduce ție cea mai mare bucurie? Fă asta acolo unde este nevoia cea mai mare!»”

Ce înseamnă pentru tine acasă?

„Subiectul acesta este mult prea sensibil pentru mine. Încă nu pot să înlocuiesc acasă cu altceva. Îmi pare rău! A fost cea mai grea renunțare pentru mine și de aceea încă mi-e greu când mă gândesc la asta. Și probabil mi-e și mai greu să mă gândesc că în curând mă voi depărta și mai mult de acasă, plecând pe câmpul de misiune. Deși aici la școală Domnul a pus în jurul meu oameni minunați, încă acasă e … acasă. Totuși, în toate acestea sunt conștientă de împlinirea cuvintelor lui Isus din Marcu 10:29-30.

<<Adevărat vă spun că nu este nimeni care să fi lăsat casă sau frați sau surori sau tată sau mamă sau nevastă sau copii sau holde pentru Mine şi pentru Evanghelie şi să nu primească acum, în veacul acesta, de o sută de ori mai mult: case, fraţi, surori, mame, copii şi holde, împreună cu prigoniri, iar în veacul viitor, viaţa veşnică.>>”

Cum ai vrea să fii cunoscută peste ani?

„O simplă fiică, care a dat totul pentru Cel pe care L-a iubit cel mai mult!”

În zilele noastre întâlnim tineri ca Sara, ca Stuart, ca Darius, iar traseul lor în viață este influențat de către părinți. 

Stimați părinți, oare cum veți vrea să fiți cunoscuți peste ani? Ca acei părinți care au dat totul pentru Cel pe care L-au iubit cel mai mult? Dacă da, atunci ascultarea copiilor față de dumneavoastră, în Domnul, nu va cunoaște limite, pentru că este biblică. Dar dacă nu sunteți gata să dați totul, inclusiv copiii pentru lucrarea de misiune, cineva va suferi. Haideți să facem ce este drept, iar Dumnezeu care a dat totul pentru noi, ne va da și fericire și viață lungă pe pământ!

About Ina Hrișcă 17 Articles
Ina Hrișcă este directorul general al Centrului Român de Studii Transculturale din Agigea, Constanța.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*