Dă-ți socoteală de isprăvnicia ta…
Luca 16:2
Când un avion se prăbușește sau are o defecțiune care poate pune în pericol viața pasagerilor, imediat producătorul (sau compania aviatică) cere consemnarea tuturor aeronavelor de acel tip la sol. Se fac investigații serioase pentru a se afla cauza acelor accidente.
Dacă se constată că prăbușirea sau defecțiunea sunt cauzate de greșeli în procesul de exploatare, proiectare sau execuție, atunci acel tip de aeronave nu vor mai zbura o bună bucată de timp, până când problemele nu sunt remediate. De cele mai multe ori, în urma unor astfel de situații, cei vinovați din conducerea companiei producătoare își dau demisia sau sunt schimbați. Au fost companii aeriene de top care, în urma unui accident aviatic, au falimentat și au dispărut.
Uitându-mă la modul serios în care mediul de afaceri administrează problemele pentru a-și proteja reputația, business-ul și, până la urmă viața oamenilor, nu pot să nu observ diferența uriașă de abordare între aceste companii și entitățile religioase.
Oare scandalurile financiare, care scot la lumină lăcomia și viața deșănțată a unor slujitori ai bisericii, sunt cauzate doar de lipsa lor de integritate? Oare nenumăratele falimente ale liderilor religioși, care au căzut în păcate scârboase, au fost provocate doar de lacune în caracterul lor? Reușim oare să stârpim răul doar aplicând disciplina și emițând comunicate? Oare incriminatul este singurul vinovat atunci când au loc astfel de incidente?
Ani la rând am reflectat și eu cu durere și tristețe asupra multora dintre cazurile rușinoase de faliment moral despre care am aflat. Pornind de aici am curajul să afirm că marea majoritate a faptelor reprobabile cu care ne confruntăm în biserică, sunt mai degrabă probleme de sistem, de modul de operare, de organizare și de lucru din organizație, decât chestiuni care țin de natura umană coruptă.
Este adevărat că, „inima este nespus de înșelătoare și deznădăjduit de rea” (Ieremia 17:9), dar deseori, acestei „inimi” i se oferă contextul potrivit ca să își cultive și să își împlinească dorințele păcătoase. Și asta din neatenția, lașitatea, superficialitatea sau complicitatea celor în măsură să vegheze și să administreze (în) perimetrul bisericii.
Pentru a evita perpetuarea la nesfârșit a acestor nefericite situații care aduc hulă peste Biserica lui Hristos și îi afectează misiunea în lume, aș propune să acordăm o mai mare atenție creării unor contexte de slujire care să prevină apariția falimentelor morale, decât articulării unor politici de disciplinare a celor care au eșuat rușinos.
Înainte de toate, cred că este absolut necesar să fie implementată o cultură a dării de socoteală la toate nivelurile slujirii, de la credincioșii din bisericile locale, până la slujitorii de la nivel național. Asta nu înseamnă un control polițienesc, ci crearea unui climat de încredere, în care, viața credincioșilor cu toate provocările ei inerente să poată fi împărtășită cu ceilalți pentru a obține suport, sfat și, dacă este necesar, corecție.
Slujitorii, la rândul lor, au ajuns să fie printre cei mai singuri oameni din lume. Fără mulți prieteni de încredere, fără consilieri și mentori, duc cu greu povara unei lucrări care este din ce în ce mai sisifică. Nici ei nu au un cadru sigur în care să fie ajutați și sfătuiți, dar și unde să dea socoteală de calitatea lucrării lor, de modul în care administrează timpul, finanțele sau darurile pe care le au. Și dacă nu mă credeți, răspundeți pentru voi înșivă, sincer și fără echivoc la o întrebare cât se poate de simplă: cine este mentorul tău? Cine este consilierul sau duhovnicul tău? Cui dai socoteală de viață și de lucrare?
Cred mai apoi că se impune acordarea unei atenții sporite întregului proces de pregătire, evaluare, ordinare (acreditare) și nominalizare pentru poziții de conducere a slujitorilor.
După ce ani la rând acesta a fost foarte rigid, cu condiționări legate de vechimea în slujire și dimensiunea bisericii, acum, dimpotrivă pare prea facil. Testele pentru ordinări sunt cunoscute și cam aceleași de un număr bun de ani, iar interviurile scurte și superficiale. Recomandările, notorietatea și carisma candidaților au o greutate mai mare decât chestiunile de caracter.
Așa se face că, nu de puține ori, aflăm că slujitori care ocupă funcții importante în biserici sau structuri de conducere au schelete în dulap, care sunt scoase la lumină în cele mai nepotrivite momente. Este suficient poate să ne reamintim cât de lejer mai este tratată în cadrul Cultului Creștin Penticostal chestiunea colaborării cu securitatea.
Mai departe, consider că se impune neapărat crearea unui mecanism de evaluare a organizațiilor creștine (asociații și fundații) și a persoanelor fizice care atrag resurse financiare, materiale și umane din biserici. În momentul de față, conducerea CCP nu poate interzice unei biserici să primească reprezentanții unei asociații care solicită fonduri pentru anumite proiecte și nici nu are la îndemână instrumente de verificare a activității acestor entități religioase.
Dar când se întâmplă lucruri grave, așa cum a fost recent cazul Holy Fire, ocara este aruncată asupra întregii biserici, iar cei care trag ponoasele sunt liderii bisericii. Asta ar trebui să ne conducă înspre reformarea întregului sistem de accesare a finanțelor din biserici, pentru ca cei care nu dau socoteală de modul în care folosesc resursele să nu mai poată profita de vulnerabilitățile din sistem, de bunătatea păstorilor și de naivitatea credincioșilor.
În concluzie, darea de socoteală nu este o opțiune pentru credincioși, lideri, biserici sau organizații. Ea este sine qua non-ul pentru o slujire aprobată de Dumnezeu și plăcută oamenilor. Darea de socoteală promovează încrederea și solidaritatea, contribuind la creșterea spirituală și la prosperitatea bisericii. Este un aspect esențial în slujire și în administrarea financiară, contribuind la soliditatea bisericii și la mărturia credinței creștine în lume.
2 Trackbacks / Pingbacks