Particularitățile slujirii printre refugiați

de Ina Țiclea

Grecia este una dintre țările de tranzit, în care intră anual mii de refugiați. Deși accesul organizațiilor creștine și orice activități de prozelitism sunt interzise în taberele de refugiați, autoritățile nu au o problemă ca refugiații să fie abordați cu Evanghelia în afara taberelor. Biserica ortodoxă greacă îi consideră pe creștinii evanghelici sectanți și de multe ori îi persecută direct sau indirect sau se opun lucrărilor de evanghelizare publice.

În 2019, Grecia a înregistrat o creștere de 39% față de anul 2018 în ce privește primirea de refugiați. Numărul total de persoane intrate în Grecia în 2019 a fost de 190.900, dintre care 80% au sosit pe cale maritimă.*

Problemele majore sunt suprapopularea taberelor temporare de refugiați, condițiile improprii de găzduire, inabilitatea ieșirii dintr-o astfel de tabără și lipsa unui orizont apropiat de integrare.

Anul 2019 a înregistrat cele mai înalte niveluri de violență din 2016 încoace. Iar anul 2020 a agravat și mai tare situația, tensiunea creată de pandemie întețind conflictele deja existente. Lucrurile au culminat cu incendierea taberei Moria la începutul lunii septembrie, ca formă de protest față de autorități, punând pe drumuri peste 12.000 de persoane (de 4 ori capacitatea reală de găzduire a taberei).

Majoritatea refugiaților cu care echipa de misionari APME din Grecia intră în contact și lucrează, provin din mediu musulman, cei mai mulți fiind musulmani nominali și unii chiar atei. Pentru mulți dintre ei, islamul înseamnă mai degrabă apartenența la o comunitate, decât o convingere personală. Ei nu cunosc foarte bine credința islamică ortodoxă și practică un islam mai mult cultural, prin respectarea unor reguli și obiceiuri învățate sau transmise, precum luna de post – Ramadan, îmbrăcăminte modestă și capul acoperit pentru femei, barbă la bărbați. Doar o mică parte dintre musulmanii din Grecia obișnuiau să practice sau practică islamul mai strict, mergând la moschee, citind Coranul sau asumându-și rolul de învățători islamici. Aproximativ 10% dintre ei pot fi aproape fanatici în convingerile lor religioase, unele tabere de refugiați intrând sub incidența unei forme locale a legii sharia, impusă abuziv de unii dintre refugiații conservatori.

În ce privește contextul islamic de proveniență, musulmanii din taberele din Grecia sunt fie sunniți (în special afganii), fie șiiți (în special sirienii, iranienii). În practică, o parte din ei au preluat aspecte din islamul popular sau sufism. O diferență majoră între cele două grupuri este metoda de alegere a succesorului islamic (autoritatea religioasă), șiiții considerând că succesorul trebuie ales din linia genealogică a profetului Mohammed, pe când sunniții consideră că ar trebui ales de comun acord. În timp, cele două ramuri au început să frecventeze moschei diferite și au inițiat diferențe în textul și practicarea rugăciunii zilnice și în modul de celebrare a anumitor sărbători. 

Evanghelizarea acestora este făcută într-un mod holistic și integrat, prin diferite metode, în funcție de context și oportunități. Datorită abordării holistice, evanghelizarea este extrem de eficientă și este împletită cu proiecte sociale, medicale, educaționale etc., fiecare în parte comunicând dragostea lui Hristos. 

Refugiații sunt invitați la tabere de vară, conferințe, studii biblice, diverse programe bazate pe nevoi din cadrul centrelor pentru femei și copii. Alte centre oferă îngrijire medicală gratuită (stomatologică, pediatrică, ginecologică) și spații pentru spălarea rufelor, dușuri și distribuie îmbrăcăminte pentru adulți și copii. Unele proiecte se concentrează pe distribuirea pachetelor cu alimente, a meselor calde și pe dezvoltarea profesională, oferind cursuri de croitorie și pirogravare. 

Prin toate aceste proiecte, Evanghelia este prezentată, transmițând același mesaj fiecăruia: „ești valoros înaintea lui Dumnezeu, viața ta nu e la întâmplare, Dumnezeu te iubește și îți suntem alături”. 

Venind de pe un fond de război, conflicte și control, mulți dintre cei care s-au convertit au mărturisit că ceea ce i-a atras la creștinism a fost dragostea cu care creștinii le-au slujit, dragostea lui Dumnezeu manifestată prin răspunsuri directe la rugăciuni, vindecări miraculoase, revelații din Cuvânt și vise sau vedenii cu Isus, care sunt des întâlnite în rândul lor. 

Metodele de evanghelizare implică prezentarea cronologică a Evangheliei prin studii biblice, prezentate atât prin resurse video și audio, cât și prin mesaje scrise sau prezentări orale. Fiecare activitate socială include și un timp de studiu biblic sau devoțional. 

În cadrul proiectelor media se creează materiale pentru evanghelizare în limba persană, atât audio, cât și tipărite. În perioada pandemiei, echipa din Grecia a ținut legătura cu refugiații cu care au deja o relație prin convorbiri telefonice săptămânale, încercând să îi încurajeze, rugându-se pentru nevoile lor la telefon și, acolo unde a fost posibil, prin vizite de evanghelizare și timp de părtășie la domiciliu. 

Din cauza presiunilor mari care sunt exercitate asupra celor care Îl primesc pe Hristos, este foarte important ca noii convertiți să urmeze un proces de ucenicizare, aprofundând învățăturile biblice și aplicarea lor în viața de zi cu zi. În acest sens, un mijloc eficient de echipare a creștinilor persani în vederea rodirii și a slujirii eficiente este Școala de Ucenicie (Disciple Training Center – DTC). DTC este o școală de echipare, în care, timp de 6 luni, refugiați creștini studiază Biblia și sunt instruiți unu la unu. Studenții au ocazia să crească în relația lor cu Domnul și să învețe să slujească cu eficiență.

Întotdeauna când legăturile întunericului sunt puternice, în drumul spre lumină vor exista piedici pe cale. Pentru cei care se convertesc din medii islamice piedica numărul unu o reprezintă familia și comunitatea. Cultura islamică este o cultură comunitară, iar familia are o poziție foarte importantă și multă putere în dreptul membrilor săi. Aproape toate deciziile, mici sau mari, chiar și cele pe care noi le considerăm personale (precum căsătoria și credința religioasă), sunt luate cu cunoștința și aprobarea familiei. 

Schimbarea religiei e o decizie majoră, care implică onoarea familiei, onoarea și moștenirea comunitară, culturală și națională, și e considerată o mare ofensă. De multe ori, noul convertit este declarat mort, renegat de familie sau e urmărit și vânat pentru trădarea religiei. Unii sunt părăsiți de soție sau soț pentru că au adus rușine asupra întregului neam alegându-L pe Hristos. În unele cazuri, familia extinsă este mai înțelegătoare, dar este presată și amenințată de către comunitate să reacționeze într-un mod radical și violent în cazul vreunei convertiri. În multe alte cazuri însă, rând pe rând, membrii aceleiași familii Îl primesc pe Hristos, văzând mărturii de vieți transformate chiar în casa lor.

O altă piedică este înțelegerea greșită a principiilor și conceptelor biblice de bază. Concepte precum trinitatea, iubirea dușmanilor, libertatea în Hristos, necesită aprofundarea Scripturii. Caracteristicile biblice ale unui lider și principiul de a da întâietate altora în dragoste sunt greu de înțeles și aplicat pentru noii convertiți, proveniți din contexte politice și religioase abuzive.

O provocare este corectarea obiceiurilor acceptabile pentru credința islamică, dar incompatibile cu cea creștină – depărtarea de minciună, consumul de droguri, promiscuitatea, bârfa, judecata și conflictele etnice. Cu timpul, se capătă experiență în ce privește abordarea delicată, cu dragoste și răbdare a acestor subiecte. 

Din păcate, există cazuri în care interesul arătat este contrafăcut și imită o „formă de evlavie”, crezând că având un certificat de botez au mai multe șanse să fie acceptați în Europa, chiar dacă e obținut prin înșelătorie sau falsificare. De la un musulman care caută adevărul până la starea de creștin matur și capabil să învețe pe alții e un proces de tranziție de durată și necesită mentori, învățători, o comunitate de creștini maturi, slujitori pregătiți, care înțeleg aspectele culturale.

Cultura din care provin acești refugiați este una frumoasă și bogată. Dragostea față de familie, respectul față de părinți și lideri, ospitalitatea, comunitatea, apartenența culturală și etnică, sărbătorile în familie – toate acestea contribuie la formarea unei societăți sănătoase și sunt regăsite și în Scriptură. 

Întâlnindu-L pe Hristos, acești refugiați fac cunoștință cu Cel care a fost dintotdeauna temelia acestor valori culturale și, deși departe de familie, învață să-și construiască un nou „acasă” pe această Stâncă așezată în dragoste și sfințenie.

* https://reporting.unhcr.org/greece


Mărturii:

Mahmud* și Fatime* au venit în Grecia acum câțiva ani. Când au ajuns aveau un copil. Ei considerau că centrele creștine sunt necurate și refuzau să primească ajutor și mâncare. În scurt timp, au ajuns într-o situație grea. Guvernul nu oferea prea mult ajutor, iar foamea i-a împins să meargă la un centru creștin. Mahmud a trimis-o pe soția lui să ia mâncare și așa a auzit Fatime prima dată Evanghelia. După mai multe zile a devenit curioasă și cineva i-a oferit o Biblie, pe care a citit-o în ascuns. După un timp a decis să Îl urmeze pe Hristos, i-a spus soțului, iar acesta i-a spus că dacă aceasta e decizia ei, el va divorța de ea. Fatime i-a spus că nu se va lăsa de credința ei chiar dacă o va costa căsnicia. Mahmud a fost foarte confuz. Se întreba ce a găsit soția lui în această credință, încât e gata să renunțe la familie. În cele din urmă a luat o Biblie și a început să citească. Câteva luni s-a zbătut să înțeleagă ceea ce era scris în Biblie, iar Dumnezeu i-a descoperit adevărul. Amândoi au fost botezați și acum, în loc să plece spre o țară mai bună, au decis să rămână în Grecia, să slujească altor refugiați și să le vestească Evanghelia.

Meena* a fost învățătoare la o școală islamică în țara ei. Fiica ei de patru ani nu vorbea deloc și ea se ruga pentru o minune. A auzit de la cineva despre Cina Domnului: semnificația pâinii – de trup frânt al lui Hristos pentru întregirea și vindecarea tuturor. Cu toate că era învățător islamic, dorind cu disperare ca fiica ei să fie vindecată, Meena a căutat cu orice preț să obțină o bucățică de azimă. Țara ei de baștină este închisă față de Evanghelie și întâlnirile creștine se țin pe ascuns. Cu greu a reușit să facă rost de o bucățică de azimă și, mâncând-o, fiica ei a fost vindecată pe loc. Astăzi, Meena este studentă în anul I în cadrul DTC, iar soțul ei în anul II. Cu jenă a mărturisit că ea obișnuia să predea religia islamică și Coranul; astăzi studiază Scriptura pentru a face ucenici pentru Hristos.

*Pentru siguranța persoanelor în cauză am folosit pseudonime.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*