Islamul în Balcani

Cu toate că nu există un acord universal cu privire la componența sa, de regulă se consideră că Balcanii reprezintă o regiune geografică situată în sud-estul Europei, alcătuită din Albania, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Kosovo, Muntenegru, Macedonia de Nord în totalitate, și părți din Serbia, Croația, Grecia, Slovenia, România (Dobrogea) și Turcia (partea europeană). Această regiune are o lungă istorie de răsturnări politice, conflicte interetnice și chiar purificare etnică, confruntări violente și rivalități religioase care au avut un impact masiv asupra comunităților.

În timp ce creștinismul ortodox este cel mai răspândit sistem de credințe din regiune, în Balcani trăiește o însemnată comunitate de adepți ai islamului. Peste jumătate din locuitorii din Albania, Bosnia și Herțegovina și Kosovo se declară musulmani. Lucrătorii creștini din regiunile preponderent musulmane raportează că bisericile evanghelice sunt foarte mici și credincioșii suferă opoziție din partea membrilor familiei și prietenilor care îmbrățișează islamul și se împotrivesc altor credințe.

Este mare nevoie de misionari dispuși să investească timp, energie și resurse în crearea de relații cu localnicii, vestirea Evangheliei și extinderea împărăției lui Dumnezeu în această zonă. Prin harul lui Dumnezeu, APME a trimis și susține misionari care slujesc în Peninsula Balcanică de mulți ani: Ema & Ergys în Albania, Nicu și Elena în Bulgaria printre turci, Monica în Kosovo, Nicușor și Debora în Macedonia de Nord printre albanezii musulmani, Victor* și Priscila* în Turcia. De asemenea, există o echipă românească ce slujește în Grecia în special printre refugiați, despre a căror lucrare puteți citi mai multe într-un articol separat.

Musulmanii sunt monoteiști, cred într-un singur Dumnezeu, creator al cerurilor și al pământului, cred în profeți și în cărțile sfinte, Tevrat (Tora), Zebur (Psalmii) și Incil (Noul Testament), dar cred și în Coran, care a fost revelat prin ultimul profet, Mohamed. Și tot ce nu este în conformitate cu ultima revelație, înseamnă că a fost schimbat de către creștini și evrei. În țările în care slujesc misionarii români, musulmanii aparțin preponderent ramurii sunnite a islamului, însă se regăsesc și comunități mai mici de aleviți (Bulgaria și Turcia), șiiți (Macedonia de Nord) sau bektași (ramura balcanică a aleviților, în Albania și Kosovo). 

Nivelul de dedicare față de credința islamică și măsura în care musulmanii o practică în viața de zi cu zi variază de la țară la țară. „În Turcia sunt tot mai mulți cei care practică islamul ca stil de viață, ceea ce înseamnă: practicarea namazului – cele cinci perioade de rugăciune pe zi, citirea Coranului și recitarea lui în limba arabă, zakatul sau dărnicia, pentru a aduna puncte pentru acoperirea păcatelor, țin postul Ramadan și practică sacrificarea animalelor ca jertfă. Pelerinajul la Mecca este practicat cel mai mult de către cei bogați. Femeile se adună în case pentru citirea Coranului și se îmbracă în funcție de grupul religios din care fac parte. Bărbații merg la moschee pentru a se ruga, iar copiii sunt trimiși de mici la cursuri de Coran”, explică Victor.

În contrast, Nicu și Elena afirmă că în Bulgaria, „în comunitatea de musulmani în care noi slujim, credința islamică este departe de modelul islamic din țările musulmane precum Turcia sau Arabia Saudită. Credința și practica islamică s-a transmis din generație în generație și diferă de la familie la familie în funcție de starea socială și economică a fiecărei familii.” În Kosovo, „chiar dacă 95,6% se declară a fi musulmani, doar 50-55% practică această religie. Majoritatea persoanelor care o practică provin din mediul urban și sunt în mare parte tineri”, explică Monica. „Când vine vorba de sărbătorile oficiale, majoritatea oamenilor le practică, mai ales postul de 30 zile, Ramadan, dar și sărbătoarea imediat apropiată Bairam, care este considerată a fi sărbătoarea de celebrare a primirii postului,” completează ea. 

Situația este similară în Albania, unde credința este practicată în general doar la sărbătorile importante. În Macedonia de Nord, Nicușor și Debora remarcă faptul că circa o treime din albanezii musulmani merg la moscheie de cinci ori pe zi, la rugăciune, în timp ce restul participă doar o zi pe săptămână, vinerea. Pentru aceștia, credința islamică este ceea ce îi definește în primul rând, mai presus de etnie sau naționalitate. „Ei sunt mai întâi musulmani, apoi albanezi. Islamul este văzut ca fiind protecția care îi deosebește de macedoneni”, afirmă Nicușor.

Un aspect comun lucrării misionarilor din Balcani îl constituie instrumentele folosite pentru evanghelizare, printre care cea clasică și cel mai des folosită este evanghelizarea prin relații de prietenie. „Ceea ce am observat atât la persoanele nou venite în biserică, dar și la cei care au vechime, este că pun foarte mare accent pe petrecerea timpului de calitate împreună, mai ales când sunt invitați acasă și cineva gătește ceva, oricât de simplu”, povestește Monica, iar Victor și Priscila completează: „Evenimentul este mai important decât timpul. Nu poți trece direct la subiect în timpul unei întâlniri. Este important, când ai o întâlnire să le acorzi atenție, să te interesezi de starea familiei lor. Pentru a le arăta că îi iubești trebuie să fii alături de ei la evenimentele importante ori dificile din viață, precum nuntă, înmormântare, boală etc.”

În lucrarea din Skopje, printre albanezii musulmani, Nicușor și Debora folosesc mijloacele media, evanghelizarea pe stradă de la om la om, cât și evenimentele evanghelistice la scară mai mare, în centrul orașului. „În plus, de-a lungul timpului am organizat mai multe acțiuni sociale pe care le-am împletit cu evanghelizarea. Distribuirea literaturii creștine este una dintre cele mai eficiente metode de evanghelizare care în timp aduce rezultate. Ucenicizarea celor care răspund cu interes evanghelizării se face în mod individual, fie în cadrul unei întâlniri la o cafea, fie în casele lor dacă este posibil”, completează misionarii. Nicu și Elena au găsit o cale creativă de a evangheliza localnicii, distribuind atât broșuri și cărți creștine, cât și pachețele cu semințe de grădină în orașul Haskovo în care slujesc și în satele din vecinătate.

Evanghelizarea de stradă prin artă este o altă metodă pe care au folosit-o misionarii din Istanbul. „Printr-o pictură cu tâlc, făceam trecătorii suficient de curioși pentru a se opri 5 – 10 minute, timp în care era prezentată Evanghelia. Când înțelegeau despre ce este vorba, unii plecau, însă cei care erau interesați rămâneau până la capătul prezentării și cei din echipă erau gata să le ofere mai multe detalii. Cu alte ocazii, ieșeam într-o zonă aglomerată și printr-un afiș anunțam că ne rugăm gratis pentru oameni. Uneori se făceau cozi deoarece oamenii erau atinși de Domnul și primeau răspuns la rugăciunile lor. În funcție de context, unora înainte, altora în urma rugăciunilor li se prezenta Evanghelia”, povestesc Victor și Priscila.

În acest an, restricțiile impuse de pandemie au făcut necesar ca lucrarea misionarilor să se mute, într-o anumită măsură, în sfera online. Acolo unde a fost posibil, programele de duminica au fost transmise live, multe persoane având astfel șansa să fie atinse de mesajul Evangheliei. Întâlnirile cu credincioșii localnici care au trebuit să fie sistate au fost organizate pe platformele online. 

Acolo unde lucrarea se desfășoară în mijlocul oamenilor mai nevoiași, care nu au acces la internet, misionarii i-au vizitat personal. Respectând măsurile de protecție necesare, misionarii le-au oferit ajutoare materiale pentru a face față perioadei de izolare, în care nu puteau munci pentru a-și câștiga existența și oamenii au putut vedea dragostea lui Dumnezeu manifestată prin ei.

Lucrarea de evanghelizare printre musulmani este greoaie și pot trece ani la rând până când să apară roade care să rămână. Printre cele mai mari piedici care îi țin pe oameni departe de Evanghelie, identificate de toți misionarii români, se numără următoarele: 

În primul rând, conceptele greu de acceptat din creștinism, precum: trinitatea, dumnezeirea lui Isus, păcatul (nu înțeleg că sunt păcătoși și au nevoie de un Mântuitor) și necesitatea jertfei înlocuitoare a lui Isus.

Apoi, intervine teama de respingere din partea familiei și a comunității lărgite. Cultura islamică este foarte apropiată de cultura iudaică, deoarece face parte din culturile orientale. Este o cultură în care se pune accent pe familia extinsă și este foarte important din ce familie faci parte. 

Nicușor explică: „Puterea de decizie într-o familie de albanezi o dețin părinții chiar și după căsătoria copiilor. Acest lucru este valabil în special pentru băieți, care în multe cazuri vor lua deciziile de bază împreună cu părinții, nu cu soția. Dacă o persoană din familie se convertește, familia va încerca cât se poate de mult să-l convingă pe cel care s-a convertit să revină la islam, în caz contrar îl vor marginaliza.” 

Ema confirmă că atitudinea familiei față de convertirea unui membru este de regulă împotrivirea, fiind considerată o trădare a credinței lor, însă nu este atât de important neapărat pentru ei ca familie, ci contează în principal reacția neamului și a cunoștințelor.

Privitor la situația din Turcia, Victor și Priscila afirmă că „onoarea familiei este una din cele mai importante valori, de aceea persoanele care ies din regulile acesteia sunt excluse, pot fi persecutate sau chiar executate pentru a spăla rușinea, uneori chiar de către membrii familiei.”

Iar în Kosovo, „în momentul în care o persoană devine creștină, trebuie să se aștepte că va trebui să înceapă totul de la zero, pe cont propriu, fără ajutorul familiei sau poate chiar sub persecuția acesteia. Avem exemple chiar și în biserică, persoane care după 5-7 ani de respingere au reușit să se reintegreze în familie, dar în același timp declară că se simt străini în propria familie.”

Nicu și Elena remarcă faptul că oamenii în mijlocul cărora slujesc fac adesea confuzie între identitatea etnică și religie. „Nu pot ieși din contextul lor musulman, fiindu-le frică de faptul că nu mai rămân turci dacă devin creștini.” 

Și în Kosovo credința este confundată cu apartenența etnică, însă intervine respingerea față de cei care propovăduiesc Evanghelia: „De multe ori când le spunem că suntem creștini ne asimilează ca fiind la fel ca sârbii. La ultimul război dintre Kosovo și Serbia, ca să facă diferență între albanezi și sârbi, după ce erau omorâți, sârbii le făceau o cruce ca să se înțeleagă că cel omorât este albanez. De fiecare dată trebuie să le spunem în ce credem noi, ce este biserica evanghelică și multe persoane recunosc implicarea bisericii în societate prin diverse proiecte sociale,” explică Monica.

În mod similar, în teritoriile de slujire ale misionarilor români se pot identifica aceleași aspecte care îi atrag pe musulmani la Hristos. Este vorba în primul rând de dragoste – atât faptul că Dumnezeu este dragoste, că îi iubește și le arată că este interesat în mod direct de ei; cât și dragostea arătată față de ei de către credincioși, prietenia și deschiderea lor. 

Apoi este vorba despre vindecările supranaturale experimentate, de visele avute cu Domnul Isus, de minuni și de răspunsuri primite la rugăciunile înălțate. Și nu în ultimul rând, mulți sunt atinși de pacea pe care o simt când participă la programele bisericii sau la întâlnirile în grupuri mici, sunt sensibilizați de serviciul de închinare și de timpul de părtășie autentică pe care îl experimentează alături de credincioși.

Legat de aspectele culturale incompatibile cu creștinismul pe care misionarii încearcă să le combată, se numără lipsa de onestitate. „Uneori, pentru a nu te ofensa, oamenii spun lucruri neadevărate sau exagerate. De exemplu, dacă avem un eveniment special și chemăm zece oameni, opt dintre ei spun că vin, pentru a nu spune că nu pot, iar la eveniment vor fi doar doi sau trei din cei opt. Acest lucru noi l-am sesizat ca fiind cultural acceptat în rândul albanezilor, ” povestesc Nicușor și Debora. 

Similară este și situația din Turcia: „Diferențele se găsesc în aspecte ce țin de caracter, care este influențat de religie. Deoarece pentru ei scopul scuză mijloacele, minciuna, nerespectarea promisiunilor, discriminarea etnică și religioasă sau înșelătoria sunt lucruri cu care ne confruntăm în slujirea pe care o facem.” 

În Bulgaria, o problemă întâlnită la oamenii care au început să frecventeze programele bisericii a fost faptul că cuplurile trăiau împreună în afara căsătoriei. Misionarii i-au sfătuit și chiar i-au ajutat să obțină actele necesare de căsătorie înainte să încheie legământ cu Domnul în apa botezului.

În ceea ce privește nivelul de libertate religioasă regăsit în țările balcanice și influența autorităților asupra credinței individuale a cetățeanului, situațiile diferă, pornind de la libertate în Bulgaria sau Albania, un anumit grad de marginalizare în Macedonia de Nord sau Kosovo, și persecuție în Turcia. 

„Statul oferă libertate religioasă fiecărui individ care trăiește pe teritoriul Macedoniei. Autoritățile promovează toleranța și acceptarea între cetățeni. Albanezii se simt discriminați într-o oarecare măsură de guvern, însă din punct de vedere religios sunt liberi să-și practice credința. Pentru cei care se convertesc de la islam la creștinismul evanghelic este o situație mai sensibilă, deoarece statul este majoritar ortodox, iar în Macedonia de Nord încă există concepția că evanghelicii sunt o sectă. Guvernul promovează ideea faptului că albanezii sunt musulmani, iar macedonenii sunt ortodocși”, explică Nicușor.

În Kosovo, „în mod normal autoritățile spun că nu se face discriminare, dar în momentul în care o persoană declară la locul de muncă că este creștină, este etichetată și marginalizată. Când se solicită o aprobare pentru activitățile bisericii, de multe ori se întârzie sau se declară cererea respinsă deoarece nu se aprobă organizarea de activități religioase în spații publice. Când o persoană se declară creștină trebuie să fie gata să plătească un preț.”

Iar în Turcia, deși în mod oficial există libertate de exprimare, „în realitate libertatea este tot mai mult îngrădită prin metode structurate în mod inteligent. Unele biserici au fost închise pe motive nefondate, pastorii sunt amenințați cu distrugerea lor, a familiilor și a bisericii, alții sunt dați afară din țară, soțiile pastorilor localnici nu mai primesc permis de ședere pe motiv că reprezintă pericol public.”

În ciuda tuturor provocărilor și dificultăților slujirii, Dumnezeu este la lucru în țările balcanice și este nevoie de mai mulți lucrători la seceriș. Ești gata să te alături misionarilor și să contribui la lărgirea bisericii lui Hristos în aceste națiuni?

*Pentru siguranța persoanelor în cauză am folosit pseudonime.


Mărturii:

Nicu & Elena | Bulgaria

Când ne-am mutat în Haskovo și am deschis biserica turcă, am cunoscut-o pe Feride care era bolnavă de leucemie și doctorii nu îi mai dădeau șanse de viață. Ne-am rugat pentru ea și Domnul Isus a vindecat-o. Prin vindecarea ei, șapte persoane din familia ei L-au primit pe Domnul Isus în inimă și au făcut legământ cu El în apa botezului. De asemenea, Feride nu era căsătorită în mod legal cu soțul ei. I-am ajutat să-și facă actele și Feride s-a botezat împreună cu soțul ei.

Nicușor & Debora | Macedonia de Nord

*În 2015, Sulejman, un albanez din Skopje, a început să frecventeze întâlnirile noastre de rugăciune. În perioada Paștelui a avut un vis cu Domnul Isus și s-a hotărât să se boteze. Viața lui și atmosfera din familia lui au început să se schimbe radical. Dumnezeu a vindecat-o pe soția lui de depresie și anxietate, iar modul lor de a trăi a devenit unul plin de bucurie. Frații lui care trăiesc în aceeași casă cu el nu au fost de acord cu decizia lui și au pus presiuni mari asupra lui și a familiei lui.

*Riat este un albanez care s-a întors la Domnul în 1997. Din acel moment, membrii familiei lui l-au amenințat cu moartea dacă nu revine la islam. El s-a căsătorit cu Sofia, o credincioasă macedoneană, și au doi copii împreună. Timp de trei ani, familia lui nu a vrut să-l mai vadă. În prezent relația dintre el și familia lui este bună, dar convertirea lui l-a făcut să piardă dreptul la moștenire.

*Ailin este o fată albaneză care s-a întors la Domnul prin programul after-school. Are 14 ani, vine regulat la centru pentru studiu biblic iar, în mod surprinzător, nu îi este teamă de cei din familia ei, chiar dacă aceștia văd o schimbare în viața ei și înțeleg de ce frecventează centrul unde slujim.

Monica | Kosovo

De fiecare dată când am oportunitatea, discut cu oameni care nu Îl cunosc pe Isus sau Îl văd doar ca un simplu profet. La un moment dat am întâlnit un sociolog și am discutat despre nevoile oamenilor de a se simți iubiți și de a aparține societății. Vorbindu-i despre proiectele bisericii, a rămas foarte plăcut impresionat și a spus că atunci când va ajunge în Priștina își dorește să viziteze biserica și să discute mai multe cu păstorul. Am observat că de fiecare dată când le spun oamenilor că sunt româncă, acceptă mai ușor să stau de vorbă cu ei și îmi dau libertatea să spun tot ceea ce vreau fără să mă întrerupă.

Ergys & Ema | Albania

Aurela este o fată care încă din copilărie a frecventat întâlnirile noastre, crescând la grupele de copii, iar apoi în rândul adolescenților. În momentul în care ea L-a acceptat pe Domnul în viața ei, membrii familiei au pus presiune asupra ei și au început să-i interzică să participe la întâlniri. Când au văzut schimbări negative în viața ei au început să o lase din nou să participe. Însă când ea a decis să se boteze, toți s-au împotrivit. A urmat o grea luptă spirituală deoarece tatăl ei a fost cel care i-a interzis, iar acesta are ultimul cuvânt în familie. După o perioadă lungă de luptă în rugăciune, Dumnezeu a adus biruința. Tatăl a fost de acord ca Aurela să se boteze și chiar va veni personal la botezul ei. Acesta este un caz cu un deznodământ fericit, deoarece multe altele se sfârșesc destul de rău, însă Dumnezeu are timpul Său și știe când și cum să lucreze.

Victor & Priscila | Turcia

Betül este născută în zona de nord a Turciei, fiind membră a unei familii foarte religioase. După terminarea liceului s-a mutat la Istanbul pentru a-și continua studiile, continuând să-și practice cu conștiinciozitate religia. Între timp s-a căsătorit și împreună cu soțul ei au ajuns în contact cu noi și cu biserica în care slujim. 

Deși soțul ei este creștin de mai mulți ani, Betül a început să vadă o transformare în viața lui după ce a început să vină la noi la biserică, transformare care a determinat-o să vină la adunare. Aici a fost surprinsă să vadă oameni care practică mai mult decât o religie. Betül era devotată religiei ei și își făcea cu strictețe toate rugăciunile și ritualurile islamice. 

În ziua botezului a mărturisit că văzând-o pe Priscila cu mâinile ridicate, închinându-se Domnului: „o vedeam acolo dar se putea citi pe fața ei că este în altă lume”, spunea Betül. Apoi, părtășia neprefăcută și plină de dragoste de la sfârșitul programului, a determinat-o să-și dorească să mai vină la adunare. A început să citească Biblia pe ascuns, fără să afle soțul ei și îi punea tot felul de întrebări și astfel cu multă răbdare Domnul lucra la inima ei până când s-a convins de Adevăr. 

Acum este plină de bucurie și de credință și spune tuturor Cine este Isus și de ce a ales să-și părăsească religia pentru a-L urma pe El. Aflând despre schimbarea din viața ei, fratele ei a întrerupt ani de zile orice legătură cu ea. Iar la locul de muncă, colegii o tratează cu dispreț și mulți dintre prieteni i-au întors spatele. Soțul ei, director al unei bănci, a fost acuzat pe nedrept și dat afară de la locul de muncă.

About Lea Mocan 6 Articles
Lea Mocan este redactor și traducător al revistei Noi Frontiere.

Be the first to comment

Leave a Reply