Livrând Vestea Bună hindușilor

de Rabbi Jayakaran

Cum să evităm ca pachetul să fie pierdut, furat sau deteriorat

Hinduismul are peste un miliard de aderenți la nivel global, fiind a treia cea mai mare religie din lume după creștinism și islam. Peste 827 de milioane locuiesc în India.1 Hindușii reprezintă un grup deosebit de divers, dar este imperativ pentru cei care vestesc Evanghelia lui Hristos să se angajeze în lucrare printre indivizii, grupurile și comunitățile hinduse. Conform lui Boyd, „Sarcina prezentării Evangheliei în India este de o importanță extraordinară.”2

Livrând Evanghelia

Este alegerea fiecărei persoane să accepte sau să respingă Vestea Bună care-i este prezentată. Cu toate acestea, este responsabilitatea noastră, ca purtători ai Evangheliei să o prezentăm prietenilor noștri hinduși într-un astfel de mod încât să nu se piardă, să nu fie furată sau deteriorată înainte ca ei să aibă șansa să o inspecteze cu sinceritate și să se decidă dacă o primesc sau nu.

Tradiția spune că întâlnirea Evangheliei cu lumea hindusă a început când apostolul Toma a dus-o pe malurile sudice ale Indiei. Începând de atunci, Vestea Bună a adus speranță și mângâiere multor hinduși, însă nu a ajuns în mod autentic la majoritatea dintre aceștia. Cum stăm cu împărtășirea Veștii Bune în această generație?

Livrarea de-a lungul anilor

Misiunea creștină protestantă în India a cuprins în mare trei valuri3:

  • Epoca de misiune transculturală străină în perioada colonială (1706-1946) a cunoscut înființarea multor baze de misiune, biserici, instituții de învățământ și sănătate. Acestea au adus educație occidentală, emanciparea femeilor și copiilor și dezvoltare și demnitate pentru proscrișii sistemului de caste. După obținerea independenței, multe dintre aceste agenții au fost predate liderilor indieni, iar prezența străină a fost redusă drastic.
  • Mișcările de misiune indiene (1947-1990) au început de la sfârșitul anilor ‘60 în sudul Indiei și în alte părți, cu accentul specific de a duce Evanghelia la cei neatinși din nordul și centrul Indiei. Comunitățile adivasi și dalit și alte comunități marginalizate au fost atinse cu Evanghelia, pe care hindușii au îmbrățișat-o ca sursă de împuternicire și libertate. Pe măsură ce aceste mișcări au creat mici comunități de închinători, a avut loc o altă schimbare.
  • Mișcări locale, indigene, se dezvoltă încă din anii ’90. Acest al treilea val se datorează unor factori precum globalizarea, creșterea Hindutva (forma predominantă de naționalism hindus din țară) și, de asemenea, creșterea bisericilor locale din întreaga țară.

Colete furate, pierdute sau deteriorate

Evanghelia a contribuit la bunăstarea și dezvoltarea holistică a comunităților marginalizate, la răspândirea educației și a sănătății și la creșterea comunităților care se închină lui Hristos printre hinduși. Cu toate acestea, în multe locuri, purtătorii Evangheliei nu au reușit să o întrupeze în așa fel încât comunitatea hindusă să fi avut ocazia să investigheze Vestea Bună în mod autentic și să poată prinde rădăcini și să dea roade în acel context cultural specific.

Astăzi, când oferim Vestea Bună comunităților din lumea hindusă, nu suntem în stare să o separăm de ambalajele culturale occidentale. Prin urmare, ceea ce oferim este respins, deoarece Vestea Bună este fie pierdută, fie deteriorată în cadrul ambalajelor unei culturi străine, fie furată, astfel încât tot ceea ce oferim de fapt este ambalajul.

Din nefericire, suntem mai confortabili cu simbolurile și ritualurile occidentale. Ne ținem de ele ca de porunci biblice și avem mai puțină toleranță pentru expresiile culturale de credință hinduse. De exemplu:

  • Ritualurile noastre de nuntă, hainele, festivalurile și închinarea nu sunt adesea nici biblice, nici indigene, ci doar transportate din alte culturi. Drept urmare, îi oprim pe prietenii noștri hinduși din a putea să guste și să atingă Vestea Bună.
  • A le solicita femeilor hinduse să renunțe să poarte bindi4, care este simbolul cultural al căsătoriei sau a-i încuraja pe vegetarieni să mănânce carne odată ce s-au alăturat comunității, poate provoca mari diviziuni.

Familie versus credință

Societatea hindusă se bazează pe familii și comunități foarte strânse. Un tânăr își poate manifesta interesul față de Evanghelie și chiar o poate accepta, dar nu încetează să mai fie membru al familiei și al comunității sale. Adesea, tânărului i se spune că practicile familiei și comunității hinduse sunt rele, trebuie ocolite și trebuie să aleagă între familie și credință. Viața lor este sfâșiată pe probleme care țin de cultură, nu de Hristos.

Unui tânăr i s-a spus că nu trebuie să se plece în fața altcuiva, decât a lui Hristos; prin urmare, el a trebuit să renunțe la obiceiul cultural de a se înclina în fața bătrânilor din familia și comunitatea lui, ca semn de respect (echivalent cu strângerea mâinii cuiva sau cu adresarea cu termenul „domnule”). El a fost ostracizat, deoarece apropiații lui au considerat că lipsa de respect și răzvrătirea lui sunt rezultatul întâlnirii lui cu credința creștină. Totuși, cea mai mare tragedie este că întreaga comunitate vede acum Vestea Bună ca pe o veste proastă și o respinge ca pe un lucru care îi face pe tineri să nu mai fie respectuoși – iar această practică culturală este în conformitate cu principiul biblic de a-i onora pe părinții noștri!

Teama de a fi dezrădăcinați de familie este unul dintre obstacolele pe care cei din mediul hindus îl au în a-L urma pe Isus. Accentul pus pe transformarea culturală, mai degrabă decât pe adevărata transformare spirituală interioară a adus prejudicii Evangheliei. Nu negăm lupta autentică a adepților lui Hristos care sunt forțați să aleagă între familie și credință și care se confruntă cu persecuții, de dragul credinței lor. Cu toate acestea, teama noastră de sincretism și de compromiterea standardelor biblice ne poate face lași. Deci, în loc să oferim cu îndrăzneală Evanghelia și să îi permitem să se implice și să transforme cultura, am oferit în schimb biserici „gătite în prealabil”, care ne permit să rămânem în cadrul limitelor noastre confortabile.

Trăind Evanghelia

Deși învățătura clară este importantă, este mai important să aplicăm și să trăim acele doctrine și Scripturi uimitoare în viața de zi cu zi. Când viața noastră este departe de ceea ce predicăm, acest lucru înstrăinează publicul nostru.

Noi, creștinii, uneori ne strângem într-un ghetou, contrazicând direct porunca Domnului Isus de a fi sare și lumină în lume. Creștinii au devenit o altă castă, fie prin auto-marginalizare cu o atitudine fățarnică, având o neprihănire proprie, fie prin marginalizare din partea hindușilor care îi pot trata pe creștini ca pe niște proscriși.

Am transportat Evanghelia cu tot ambalajul său cultural și ne-am așteptat ca o civilizație străveche, cu o conștiință profundă despre Dumnezeu și cu fundamente filosofice și teologice, să-și arunce pe fereastră identitatea, cultura și valorile sale, și să accepte pachetul nostru. Trebuie să ne facem vulnerabili și să îndrăznim să despachetăm Evanghelia și s-o oferim comunităților, ca ele să o inspecteze, transforme, accepte sau respingă. Pe măsură ce le oferim acest har și stăm în mijlocire, putem fi siguri că și Evanghelia îi va inspecta și transforma, pe ei, cultura lor și comunitățile lor, într-un mod unic la care poate nu ne-am așteptat.

Livrarea pachetelor în siguranță

La o slujbă de înmormântare pentru o doamnă creștină în vârstă, am întâlnit una dintre multele femei hinduse cu care ea a fost prietenă. Ea a avut un impact atât de profund asupra vieților lor, încât multe dintre ele s-au decis să-L urmeze pe Isus și mai multe, precum cea pe care am cunoscut-o, sunt în acest proces. Putem învăța de la această doamnă multe lucruri care ne transformă misiologia și teologia.

În timp ce învățăm din trecut, în mod critic, trebuie să ne asumăm responsabilitatea pentru acțiunile noastre și să-L căutăm pe Domnul. Trebuie să ne dezvățăm de prejudecăți și să reînvățăm ceea ce ne predă Duhul Sfânt. Să ne mărturisim eșecul nostru de a-L urma pe Isus. Dacă noi, creștinii indieni, ne trăim viața în dragoste sinceră, comunitatea noastră Îl va vedea, cunoaște și explora pe Isus. Relațiile profunde, caracterizate prin acceptare necondiționată, purtare de grijă autentică și atitudini care nu judecă și condamnă, vor atrage oamenii să arunce o privire mai atentă la Vestea bună.

Dialog de dragoste cu hindușii 

Întruparea Veștii Bune în diferitele culturi este un domeniu care stârnește multe dezbateri. Teama de sincretism și nevoia de contextualizare au provocat constant misiunea creștină. Calea de urmat este calea dialogului, în care suntem în primul rând dispuși să ascultăm, să învățăm, să ne smerim și să să dăm dovadă de disponibilitate, iar apoi, din acel punct să ne expunem viața și cuvintele care trebuie să fie analizate de prietenii noștri hindusi:

  • Dialogul5 nu subminează proclamarea Evangheliei sau necesitatea unei invitații la transformare creștină.
  • Este modalitatea în care are loc procesul de a deveni o biserică locală6, mai degrabă decât o activitate separată.
  • Nu este un substitut pentru proclamare sau evanghelizare, ci este cel mai eficient mod de proclamare.7

Implicarea noastră în dialog și misiune este o aventură, anticipând surprize pe măsură ce Duhul ne ghidează spre o înțelegere mai deplină. Dialogul presupune alegerea smereniei – o smerenie îndrăzneață sau o îndrăzneală umilă.8 Există un mare potențial în acest dialog9, deoarece oamenii Îl primesc pe Hristos, în timp ce continuă să-și afirme moștenirea culturală.

Nu compromite unicitatea și suveranitatea lui Hristos. Dacă intrăm cu atitudinea de umilă îndrăzneală, ne putem aștepta ca lucrarea Duhului în acest proces dialogic să producă transformare, care este lucrarea lui Dumnezeu. După cum spune Pavel, în 1 Corinteni 3:5-7, Domnul a atribuit fiecăruia sarcini, dar numai Dumnezeu face ca lucrurile să crească.

Nu este o manevră pentru a prinde oameni în plasa creștină.10 Ci mai degrabă este o deschidere pentru a asculta și a învăța într-o manieră neamenințătoare, fără a judeca, a fi insensibil sau a trata cu un aer de superioritate, care, în același timp, le permite altora să vadă Cine este Dumnezeul nostru și ce a făcut și face.

Implicații și răspunsuri

Credința creștină nu există niciodată altfel decât așa cum este tradusă într-o cultură. Biserica timpurie s-a născut într-un mediu transcultural și accentul a fost pus pe biserica locală, mai degrabă decât pe biserica universală. Toate acestea s-au schimbat odată cu Constantin și misiunea a devenit o mișcare de la o cultură „superioară” la una „inferioară”. După aceea, misiunea creștină a presupus dezintegrarea culturilor în care a pătruns.11

Pentru a înțelege Vestea Bună, oamenii trebuie să o audă în propria lor limbă (Faptele Apostolilor 2:8), iar mesajul divin este transmis prin canale umane (2 Corinteni 4:7).12 Nu este suficient să aibă loc o indigenizare a veșmintelor clericale, a arhitecturii bisericii sau a muzicii, ci însăși inima culturii trebuie să fie îmbrățișată și transformată de Evanghelie.13

Un exemplu este cel al lui Thomas Thangaraj din India, care folosește conceptul hindus de Guru ca model hristologic.14 Astfel de modele sunt utile. Cu toate acestea, nu se potrivesc cu toți hindușii și nu sunt corecte în toate situațiile.

Frumusețea Evangheliei este că ea apare în moduri proaspete în fiecare situație, pe măsură ce Îi permitem Duhului Sfânt să ne conducă. Duhul Sfânt este agentul principal al proclamării Veștii Bune în Asia. Acest accent pus pe Duhul Sfânt dă libertatea de a se efectua indigenizarea, iar prezența Duhului asigură că dialogul se desfășoară în adevăr, onestitate, smerenie și respect.15 Provocarea este ca noi să fim sensibili la Duhul Sfânt și să fim conștienți că „Evanghelia oferă demnitate fiecărei culturi, ca un vehicul valabil pentru revelarea lui Dumnezeu și nici o cultură nu este mai sacră sau exclusivă pentru a fi folosită de Dumnezeu”.16

Caracterul uimitor al lumii hinduse este faptul că majoritatea oamenilor cred profund în Dumnezeu și încearcă să se conecteze cu El, să-L cunoască, să-I fie pe plac și să-I primească ajutorul. Dumnezeu S-a angajat să ajungă la hindus în ciuda greșelilor pe care le-am făcut ca adepți ai Săi, în eforturile noastre misionare. Ca un maestru țesător, El este capabil să țeasă modele grozave dacă suntem dispuși să-I dăm controlul înapoi, să ne facem vulnerabili, să ieșim din zonele noastre de confort și să-L lăsăm să ne corecteze, să ne învețe și să ne păstreze umili.


Note de subsol:

1 http://censusindia.gov.in/Census_And_You/religion.aspx. 

2 R H S Boyd, Khristadvaita: A Theology for India (Madras: Christian Literature Society, 1977).

3 P Vedhamanickam, ‘Living Water in Indian Cups: A Call for Cultural Relevance in Contemporary Indian Missions’, The Asbury Journal 66, no 2 (2011). De la: http://place.asburyseminary.edu/asburyjournal/vol66/iss2/5.

4 Un semn stacojiu în centrul frunții, de regulă în formă de cerc, purtat de o femeie hindusă ca semn al faptului că este căsătorită sau sub autoritatea tatălui ei. În prezent este un simbol cultural care are și valoare cosmetică.

5 S B Bevans and R P Schroder, Constants in Context: A Theology of Mission for Today (New York: Orbis Books, 2004), 348.

6 P C Phan, In Our Own Tongues: Perspectives from Asia on Mission and Inculturation (New York: Orbis Books, 2003), 17.

7 Ibid.

8 J D Bosch, Transforming Mission: Paradigm Shifts in Theology of Missions (New York: Orbis Books, 1991), 488-489.

9 E N Thomas, ‘Radical Mission in a Post-9/11 World: Creative Dissonances’, International Bulletin of Missionary Research 29, no 1 (2005): 4. El citează exemplul unui număr mare de hinduși care sunt urmași devotați ai lui Hristos, însă care rămân hinduși din punct de vedere cultural.

10 S B Bevans and S P Schroeder, ‘Missiology After Bosch: Reverencing a Classic by Moving Beyond’, International Bulletin of Missionary Research 29, no 2 (2005): 69-72.

11 Bosch, Transforming Mission, 448.

12 A J Kirk, What is Mission? Theological Explorations (London: Darton Longman and Todd Ltd, 1999), 75.

13 Thomas, ‘Radical Mission’, 3.

14 Ibid.

15 Phan, In Our Own Tongues, 28.

16 Samuel Escobar, The New Global Mission: The Gospel from Everyone to Everywhere (Illinois: InterVarsity Press, 2003), 10.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*