Lasă totul și du-te…du-te chiar dacă nu știi totul!

Dar el, care voia să se îndreptățească, a zis lui Isus: 
„Și cine este aproapele meu?”

Luca 10:29

Pilda samariteanului este prezentată de Domnul Isus în contextul dialogului pe care-l poartă cu un învățător al Legii, un om vizibil preocupat de moștenirea vieții veșnice. Știind că Dumnezeu există și că va da socoteală în fața Lui de modul în care împlinește Scriptura, acest lider religios pare că are nevoie de o aprobare externă cu privire la învățătura pe care o oferă comunității pe tema iubirii aproapelui. Cu o atitudine ispititoare, deși promova ideea că aproapele nu putea fi altcineva decât un iudeu sau un prozelit, liderul religios dorea să audă și versiunea lui Isus despre „cine este aproapele meu?”. Probabil că uneori era chinuit de gândul că și cei dintre neamuri ar putea intra în această categorie!

Răspunsul lui Isus nu doar că demolează premisa interlocutorului Său, dar aduce și o surpriză șocantă: fiecare om trebuie să fie un aproape și să realizeze că aproapele poate proveni din locuri surprinzătoare. 

Eroul din pilda Domnului Isus este un om rău famat. Cultural, samariteanul era ultima persoană pe care cineva o putea alege ca model de aproape sau de bună vecinătate. Dar, iată, poate că și cei ce provin din comunități disprețuite, din rândul celor care inspiră nesiguranță sau teroare, pot ajunge să-L iubească pe Dumnezeu și să ne fie exemple. 

De aceea, Isus face tranziția de la a arăta cine este aproapele nostru, la a indica ce trebuie să facă un aproape. Omul jefuit, bătut și lăsat în drum în stare critică, este un personaj fără identitate. Nu-i știm nici numele, nici etnia, nici credința, dar știm că avea răni care-i amenințau viața. Doar „cel ce și-a făcut milă de el” este definit ca adevăratul aproape. Învățătorul Legii înțelege că atunci când primești compasiunea și ajutorul care-ți salvează viața, zidurile etnice sau religioase sunt dărâmate. A-L sluji pe Dumnezeu și a îngriji de cei creați după chipul Lui, care se află în nevoie, este principiul central al uceniciei. Concluzia finală, „du-te și fă și tu la fel!” (v. 37), vine în paralel cu porunca inițială din acest dialog: „fă așa și vei avea viața veșnică” (v. 28) și generează responsabilitate în inima credinciosului cu o viață disciplinată de rugăciune, care este preocupat de moștenirea vieții veșnice, dar trăiește făcând totul pentru Împărăția lui Dumnezeu.

Acesta este și cazul Teonei B. care este acum studentă în anul II la Centrul Român de Studii Transculturale (CRST) și al cărei motto de trăire se cuprinde în cuvintele: „Lasă totul și du-te… du-te chiar dacă nu știi totul!”

În acest articol vă invit să citiți despre tot ce a trebuit să lase Teona, locul în care a trebuit să plece, destinația spre care se îndreaptă și domeniile în care încă mai are necunoscute. 

Lasă totul implică o hotărâre de consacrare pentru lucrarea creștină, hotărâre care schimbă ordinea priorităților. Acest lucru s-a întâmplat în anul 2016 când, afirmă Teona, „traseul vieții mele s-a schimbat total. Am participat pentru prima dată la cursul de misiune Kairos. Obișnuiesc să spun că viața mea se împarte cumva între înainte de Kairos și după Kairos. Cursul Kairos a fost primul instrument prin care Dumnezeu mi-a vorbit despre misiunea transculturală.”

Crescând într-o familie de credincioși penticostali din județul Arad, înconjurată de cinci surori și doi frați, implicată în toate domeniile de slujire posibile pentru fetița și apoi tânăra Teona în cadrul Bisericii Penticostale Tabor din localitatea Sâmbăteni, așezată sub autoritatea pastorală a tatălui său și absolventă a studiilor universitare în domeniul contabilității, Teona a beneficiat de toate componentele necesare unei bune platforme pentru dezvoltarea fizică, emoțională, spirituală și profesională. Aici se afla Teona înainte de Kairos.

Dar, „cursul Kairos” mărturisește Teona, „a fost pentru mine o experiență deosebită; mi s-au deschis ochii și am înțeles mai bine ceea ce dorește Dumnezeu de la fiecare credincios, de la biserică: am aflat că în lume sunt aproximativ 6.000 de grupuri etnice neevanghelizate și alte cifre și statistici care nu neapărat m-au bucurat (deși iubesc cifrele și de fiecare dată sunt atentă la date, numere și statistici). În primăvara anului 2016 am luat cursul Kairos, apoi în vară am participat la Cluj la tabăra de misiune, unde am întâlnit lucrători transculturali deosebiți, iar în toamna aceluiași an, prin harul lui Dumnezeu, am fost într-o călătorie transculturală pe termen scurt în Africa. 

A urmat anul 2017, un an de frământări, un an în care mi-am dorit schimbare, dar aceasta a venit doar în luna septembrie, într-o altă tabără de misiune organizată în județul Arad, unde am înțeles că acum este timpul să las totul și să mă dăruiesc deplin pentru lucrarea transculturală, deși eu nu mă vedeam deloc vrednică. În acel an am renunțat la visele mele, am încetat să mai lupt pentru a împlini dorințele mele și i-am dat voie Domnului să împlinească visul măreț pe care El îl are pentru viața și viitorul meu.”  

După Kairos a urmat decizia plecării la școala de misiune, iar această decizie a fost bine cântărită de părinții ei, care, după părerea Teonei, „la început nu cred că au înțeles de ce fac această schimbare, de ce vreau să las totul ca să merg să mă pregătesc pentru a sluji transcultural. Mi se spunea mereu că este nevoie și în țară de oameni care să se implice în anumite zone și în unele proiecte. De aceea, la momentul plecării, nu am primit prea multe încurajări din partea lor, dar cred că acum ei înțeleg tot mai mult această lucrare. Părinții mi-au respectat, totuși, alegerea și știu că se roagă pentru mine. Mai mult, pot afirma că primele aspecte ale misiunii le-am învățat de la tatăl meu care slujește ca păstor și este foarte implicat pe plan local. L-am văzut de-a lungul anilor dăruindu-se pe sine pentru cei săraci și neajutorați, dar și foarte pasionat pentru evanghelizarea copiilor prin prisma lucrării pe care o face în grădinițele creștine din țară.” 

După Kairos a urmat și decizia întreruperii carierei profesionale. „Îmi doream să ajung o contabilă bună, iar mai târziu chiar să lucrez în audit. Am profesat ca economist timp de patru ani, dar nu mi-am găsit împlinirea pe care o așteptam.” Înțelegând că de acum va trăi o viață de misionar, Teona recunoaște că „la început am fost supărată și mă întrebam oare de ce a îngăduit Dumnezeu să fac studii în domeniul economic, dacă El vrea să merg ca lucrător transcultural? Știam că studiile în domeniul medical sau poate educațional sunt de mai mare folos pe câmpul de misiune. Dar, la un curs de la CRST, o profesoară ne-a spus că cea mai căutată profesie într-o echipă internațională care slujește în contexte sau proiecte transculturale este aceea de contabil. Atunci am înțeles că El nu irosește nimic și că pe cei care îi cheamă, îi pregătește chiar și pe plan profesional.”

Pentru înscrierea la CRST, a fost onorată să primească recomandarea pastorală de la însuși tatăl ei. Absența din biserica mamă a determinat-o pe Teona să realizeze că „după ce am plecat la școală am început să apreciez biserica de acasă mult mai mult, pentru că acolo a fost locul în care am primit învățătură bună, sănătoasă, acolo am crescut și m-am format să slujesc la corul de copii, la școala duminicală și în formațiile bisericii. Sunt deplin recunoscătoare pentru sprijinul pe care îl primesc din partea bisericii prin rugăciune, încurajare și dăruire financiară. Și după cum îmi spunea cineva din biserică: vezi, Teona, să știi că biserica se roagă pentru tine și te iubește! 

Mă simt iubită și prețuită de biserică. Și chiar dacă nu toți înțeleg acum partea de misiune transculturală, cred că va veni și ziua în care Biserica Penticostală Tabor din Sâmbăteni va fi cu adevărat o biserică misionară. Alese binecuvântări și mulțumiri pentru toți ai mei de acasă!”

Beneficiind de această dragoste, educație și susținere, Teona a plecat de la Arad spre Constanța. Acest drum nou a adus și o experiență nouă: trăirea prin credință care, din spusele Teonei, „s-a întâmplat din momentul când am plecat la CRST. Mi-am luat ultimul salariu, mi-am făcut bagajul și am plecat. Părinții m-au întrebat din nou dacă știu ce fac. Cum mă voi descurca, pentru că nu o să mai am salariu? Cum voi plăti taxele școlare? Eu am spus doar atât: Domnul v-a purta de grijă! Dar am crezut asta din toată inima și de doi ani de zile El mi-a arătat că este cu adevărat Iehova-Iire.”

Du-te!

Prima etapă a plecării Teonei se apropie de încheiere. A fost etapa pregătirii academice, practice și spirituale. Pe plan academic, o amprentă unică în formarea ei ca misionară au lăsat-o profesorii Stuart Robinson, Henrik Steen, Coman Flaviu, George Găvruș și Mark Morrow prin cursurile de Introducere în islam, Strategii de misiune, Ucenicia ca mod de viață, Faptele Apostolilor (de atunci, dar și de astăzi) și Apologetică creștină. Cu un bagaj aproape complet de cursuri biblice și de misiune, Teona concluzionează: „da, procesul ucenicizării ne poate costa totul, dar în inima misiunii stă ucenicia!”

În pregătirea ei spirituală de la CRST rămân de referință: „săptămâna de post și rugăciune, prayer room și părtășiile de seară în rugăciune și cântare. În săptămâna de post și rugăciune, deși simțeam de multe ori că îmi depășesc limitele fizice, atunci era momentul când mă simțeam cel mai aproape de Domnul. În mod special îmi voi aminti de săptămâna cu evanghelistul Robbie Grubbs. Prayer room (camera de rugăciune) este cea mai specială încăpere din campus; este locul unde simți că intri să îți lași toate gândurile, necazurile, provocările, frustrările, îngrijorările în mâna Domnului și acolo primești putere, bucurie și înviorare ca să poți continua.” 

În mod practic, Teona și-a adus aportul în lucrarea cu copiii din Dobrogea, atât în orașul Năvodari, cât și în orașul Babadag. În anul I a participat la călătorii de misiune pe termen scurt în Albania, Macedonia și Turcia. „Experiența din Turcia a fost deosebită și națiunea aceasta a rămas în inima mea,” afirmă Teona. „Acolo am înțeles mai mult că totul se începe prin rugăciune, chiar și formarea unui grup de casă sau deschiderea unei biserici. Explorarea locului, a cartierului prin plimbare cu rugăciune este un lucru important care trebuie făcut.”

Dar, până la acest moment, cea mai grea decizie a fost alegerea locului pentru efectuarea practicii de misiune transculturală de două luni. Joshua Bogunjoko, directorul internațional al organizației Serving in Mission (SIM), afirmă: „suntem conștienți de faptul că oamenii cel mai puțin evanghelizați sunt deseori în locuri care prezintă multe provocări fizice, politice și ecologice.”

Modul în care studenta noastră a primit călăuzire în alegerea locului de practică transculturală „a venit ca o oarecare surpriză,” admite Teona. „Eram conștientă de situația grea din Siria care durează de opt ani și am știut că multe lucruri sunt diferite acolo, de cum sunt prezentate la știri. Dar, pentru că nu s-a găsit o ușă de intrare în această țară, am urmărit să aflu locul în care Dumnezeu mă conduce și nu neapărat locul în care eu îmi doresc să ajung. În final am acceptat plină de încredere să merg în țara cedrilor. Întâlnirea refugiaților sirieni a fost obiectivul principal al acestei călătorii și mă bucur că am avut posibilitatea să lucrez cu ei, am aflat numele lor, povestea lor și am văzut că sunt oameni ca noi, normali, care au trecut prin multă suferință și că cea mai mare nevoie a lor este să afle despre dragostea lui Dumnezeu. Când îi întâlnești față în față, când afli numele și povestea lor, dispare orice prejudecată și preconcepție și cred că lucrul acesta îl dorește și Dumnezeu de la noi: să privim tot acest fenomen al refugiaților prin lentilele Scripturii.” În siguranță și cu o experiență bogată de pe câmpul de misiune, Teona s-a întors din Orientul Mijlociu și a revenit la campus unde își va finaliza studiile prin susținerea lucrării de diplomă cu tema: Refugiații și impactul pe care ei îl au asupra misiunii bisericii. 

Du-te, chiar dacă nu știi totul!

A doua etapă a plecării Teonei urmează să înceapă după absolvirea de la CRST. Întrebată dacă a avut în plan să renunțe la pregătirea de la CRST, Teona răspunde: „nu am avut gândul renunțării pentru că atunci când am venit, am venit hotărâtă să mă pregătesc, să îmi dau toată silința și să fac tot ce se poate, chiar dacă, recunosc, nu a fost întotdeauna ușor. În primele luni de școală m-am întrebat uneori: ce fac aici?; sau ce caut eu aici? Dar am fost întărită mereu de Domnul prin oamenii speciali care au fost alături de mine și s-au rugat pentru mine.” 

Această statornicie a ei a adus-o la punctul la care își dorește să primească direcție și confirmare cu privire la locul și timpul plecării în misiune pe termen lung. Teona admite că la această etapă unele lucruri le știe, altele nu.

Nu este îngrijorată de latura financiară a lucrării: „știu că sămânța semănată acum va da rod mai târziu pentru că Domnul e credincios și va rămâne veșnic credincios!”

Nu este focalizată pe obținerea unor titluri sau poziții renumite: „totuși dacă numele meu va fi auzit și cunoscut, să fie datorită dăruirii, dragostei, jertfirii pentru alții și slujirii pentru Împărăția lui Dumnezeu.” 

Dar este preocupată de două aspecte: voia lui Dumnezeu pentru viața ei și voia lui Dumnezeu pentru biserica din România, iar în aceste privințe, stimați cititori, puteți ajuta și dumneavoastră. Cum? Prin rugăciuni fierbinți și stăruitoare! Iată câteva motive menționate de Teona: „am nevoie de înțelepciune și călăuzire pentru pasul plecării în misiune pe termen lung. Urmează decizii multe, decizii mari și mici, iar în toate aș vrea să urmez voia Domnului și să continui să Îl slujesc. Am nevoie de oameni speciali, pe care să îi simt aproape, să fim luptători împreună în această lucrare și să-mi ofere încurajare, sfătuire, colaborare, sprijin în rugăciune și chiar sprijin financiar!”

Dar, recomandarea Domnului Isus: „du-te și fă și tu la fel!” nu este valabilă doar pentru Teona. Ea cunoaște mulți tineri din județul Arad care au înțeles chemarea la misiune, care doresc să se dedice Domnului, dar nu sunt îndrumați sau încurajați în acest sens. Autorul și misionarul Wolfgang Häde subliniază că „marele pericol al persecuției nu este amenințarea vieții mesagerului, ci faptul că ucenicii lui Isus se pot lepăda de El sau își pot iubi viața mai mult decât pe Isus, fapt ce duce la neglijarea trimiterii pe care au primit-o!”

Rugați-vă ca Domnul să îndepărteze temerile care împiedică tinerii români să se dedice lucrării de misiune, iar în acest an să vedem cât mai mulți tineri ca și Teona, care să lase totul de dragul chemării Lui. Amin!

About Ina Hrișcă 13 Articles
Ina Hrișcă este directorul general al Centrului Român de Studii Transculturale din Agigea, Constanța.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*