Secretul longevității în slujirea perseverentă
Să nu vă părăsiți dar încrederea voastră, pe care o așteaptă o mare răsplătire! Căci aveți nevoie de răbdare, ca, după ce ați împlinit voia lui Dumnezeu, să puteți căpăta ce v-a fost făgăduit. Evrei […]
Să nu vă părăsiți dar încrederea voastră, pe care o așteaptă o mare răsplătire! Căci aveți nevoie de răbdare, ca, după ce ați împlinit voia lui Dumnezeu, să puteți căpăta ce v-a fost făgăduit. Evrei […]
Cu toate că Uganda este considerată o țară majoritar creștină (peste 80%), există în mijlocul ei triburi la care Cuvântul Domnului încă nu a ajuns. Aceste triburi sunt ținta slujirii misionarilor APME, iar această bază […]
Iată, Eu vă spun: Ridicaţi-vă ochii şi priviţi holdele, care sunt albe acum, gata pentru seceriş. – Ioan 4:35b Cu ajutorul lui Dumnezeu și prin harul Său, în perioada 28-29 octombrie 2022, APME alături de […]
De n-ar fi fost Domnul de partea noastră, să spună Israel acum! Psamul 124:1 În data de 3 iunie, am primit o fotografie tocmai din Afganistan, cu o farfurie pe care erau așezate patru prăjituri, […]
… cine crede în Mine, va face și el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele și mai mari decât acestea… Ioan 14:12 Analizând promisiunea Domnului Isus din Ioan 14:12, dacă ar trebui […]
În seara zilei de 7 februarie 2021, Biserica Smirna din Baia Mare (Ferneziu) a fost gazda unui eveniment special: trimiterea în lucrarea de misiune a Tabitei Hreniuc. Tabita a finalizat anul trecut un proces amplu […]
De acolo au mers cu corabia la Antiohia, de unde fuseseră încredințați în grija harului lui Dumnezeu, pentru lucrarea pe care o săvârșiseră. Faptele Apostolilor 14:26 La Centrul Român de Studii Transculturale (CRST), tocmai s-a […]
În 2017, Asociația Misionară Biblică (sau Wycliffe Polonia) a început să lucreze cu rromii dintr-un sat din estul Slovaciei, numit Bezovce. Aici, la fel ca în mare parte din Europa, rromii trăiesc în mahalale, adesea […]
Căci vouă, datorită lui Hristos, vi s-a dat harul nu numai să credeți în El, ci să și suferiți pentru El! Filipeni 1:29 Scriu acest articol în ziua de sâmbătă, 3 octombrie 2020 și constat că mă […]
Și am căutat să vestesc Evanghelia acolo unde Hristos nu fusese vestit. Romani 15:20a Doctorul Luca deschide cartea Faptele Apostolilor amintindu-i lui Teofil (și tuturor destinatarilor scrierilor sale) faptul că în trecut a mai investit […]
Copyright © 2026 | MH Magazine WordPress Theme by MH Themes