Căci vouă, datorită lui Hristos, vi s-a dat harul nu numai să credeți în El, ci să și suferiți pentru El!
Filipeni 1:29
Scriu acest articol în ziua de sâmbătă, 3 octombrie 2020 și constat că mă răscolește un sentiment contradictoriu cu privire la acest prim weekend al lunii octombrie. Timp de doisprezece ani, în prima duminică din luna octombrie am participat împreună cu echipa și cu studenții Centrului Român de Studii Transculturale (CRST) la serviciul divin al bisericilor penticostale din județul Constanța, atât la slujba de dimineață, cât și la cea de seară, cu scopul de a le oferi studenților posibilitatea de a cunoaște bisericile din zonă, pentru ca ei să poată alege o biserică pe care să o frecventeze în anii studenției. Făceam multe pregătiri pentru slujirea în biserică! Uneori aveam chiar festivitatea de deschidere a anului școlar în această duminică.
Însă, anul acesta nu avem planificate astfel de vizite pentru că pandemia lovește tot mai crunt și în constănțeni. Biserica Sfânta Treime din Agigea este închisă. Biserica Farul, fiind biserica în care s-a înființat școala noastră în anul 2001, era mereu vizitată în această perioadă și de multe ori cu studenții am luat Cina Domnului acolo în prima duminică din octombrie. Dar și această biserică a fost închisă timp de o lună de zile.
Probabil sentimentul pe care îl trăiesc este mai răscolitor și pentru faptul că mă așteptam să merg în Biserica Maranata din Murfatlar, biserică din care eu fac parte și să iau acolo Cina Domnului. Dar în această după-amiază, păstorul a anunțat suspendarea serviciilor divine pentru următoarele săptămâni. Fiind prima duminică a lunii, o soră a întrebat: „Dar Cina?” Păstorul a răspuns: „O amânăm pentru luna viitoare!” Iar mama mea a exclamat: „Wow, tocmai Cina să fie amânată, tocmai acum, când avem mare nevoie de ea!”
Aceste trăiri mi-au amintit de o întâmplare pe care o prezintă Nik Ripken în cartea sa The Insanity of Obedience (Nebunia ascultării):
„timp de o decadă, câțiva misionari care slujeau într-o țară musulmană închisă au auzit despre creștinii persecutați în multe zone ale globului și s-au rugat pentru ei. Auziseră întâmplări moderne despre suferință extremă, dar și mărturii despre credința de proporții biblice. Au considerat un privilegiu să se roage pentru cei persecutați. Dar, într-o zi, ceva îngrozitor s-a întâmplat. Patru colegi misionari au fost împușcați de către un musulman extremist. Trei dintre ei au intrat imediat în rândul martirilor. După o perioadă de jelire și de reflecție asupra celor întâmplate, echipa s-a reunit și a decis să celebreze împreună Cina Domnului. La frângerea pâinii, Duhul Sfânt a făcut o cercetare puternică și acești misionari au recunoscut că pentru prima dată în viața lor, în loc să își amintească de suferințele Domnului, au intrat în suferințele lui Isus. Deodată, suferințele lui Isus nu au mai fost istorice sau abstracte, ci reale și împărtășite.”
Această întâmplare ne provoacă să ștergem linia dintre biserică și câmpul de misiune. Nu este suficient să ne rugăm pentru misionari, trebuie să ne rugăm împreună cu misionarii.
Nu este suficient doar să trimitem bani misionarilor, trebuie să fim interesați să știm ce progres spiritual s-a făcut cu banii noștri între națiuni! Nu este suficient să adoptăm misionari, este important să ne oferim fiii și fiicele pentru scopurile lui Dumnezeu!
În această pandemie, am auzit mulți creștini mâhniți că din cauza restricțiilor sanitare, nu au luat Cina Domnului înainte de Paște sau în alte câteva luni. Dar oare misionarii care slujesc în zone restrictive de când nu au mai luat Cina? Ce putem spune despre creștinii care sunt în închisoare din cauza Evangheliei? Cine merge la ei cu Cina Domnului?
Poate doar trecând prin încercări care accentuează contrastul între ceea ce a fost și ceea ce este, putem nădăjdui că de acum înainte nu ne vom amintit doar de cei aflați departe de Masa Domnului, ci vom suferi pentru cei restricționați să se împărtășească din Trupul și Sângele Domnului!
Între 31 august – 2 octombrie, la CRST s-au desfășurat Studiile Internaționale de Islam din România (SIIR). Spre deosebire de SIIR 2001-2019, nota de contrast pentru SIIR 2020 a fost maximă în toate dimensiunile. Cursurile s-au predat online din America, Finlanda, Germania și Australia. Acest lucru a făcut posibil, ca pe lângă studenții aflați în campus, să participe online și alți credincioși, printre care un pastor, un angajat al biroului Agenției Penticostale de Misiune Externă (APME), misionari APME din Bangladesh, Uzbekistan și Madagascar, dar și câțiva tineri care au fost în misiune pe termen scurt în țări precum India sau Namibia, fără să fi avut pregătire misiologică.
În timpul programului SIIR, este natural ca studenții să aibă întrebări și constatări. Mihaela Ș., studentă în anul II la CRST l-a întrebat pe Dr. Fred Farrokh: „cum ar fi arătat lumea de astăzi dacă ar fi fost un misionar care să-i fi vestit și lui Mohammed Evanghelia?”
Profesorul a subliniat că Mohammed nu a trăit fără posibilitatea de a auzi Evanghelia, pentru că a fost o delegație de creștini nestorieni, condusă de însuși episcopul bisericii, care l-a vizitat pe Mohammed, i-a împărtășit adevărul creștin și l-a invitat să fie un urmaș al lui Hristos. Iată ce variante de poziționare s-au conturat pentru profetul islamului:
a. Mohammed pentru Hristos – dacă Mohammed ar fi primit mesajul Evangheliei, ar fi fost eliberat de orice duh amăgitor și problema islamului nu ar mai fi apărut. Dar această variantă nu a fost aleasă!
b. Mohammed împotriva lui Hristos – dacă profetul islamului ar fi respins mesajul Evangheliei, numele Isus nu ar fi apărut în Coran de 108 ori, în timp ce numele lui Mohammed apare doar de patru ori. Lui Mohammed i-a plăcut personajul Isus, de aceea nu L-a respins integral, ci doar L-a distorsionat. Așadar, nici varianta aceasta nu a fost aleasă.
c. Hristos pentru Mohammed – aceasta este varianta aleasă de Mohammed. El a fabricat un Isus care nu a murit, care nu a înviat și care nu este fiul lui Dumnezeu, dar care în Coran îndeplinește rolul lui Ioan Botezătorul din Biblie. Astfel, în islam, Mohammed a ales să crească, să fie preamărit, iar Isus a fost micșorat și prezentat ca un minuscul profet.
Iar în timp ce scriu acest articol, se conturează în mintea mea încă o variantă:
d. Hristos împotriva lui Mohammed – Biblia afirmă că Dumnezeu I-a dat lui Isus „Numele care este mai presus de orice nume; pentru ca în Numele Lui, să se plece orice genunchi … și orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl că Isus este Domnul” (Filipeni 2:9-11). Chiar dacă s-au scurs XIV secole de când s-a propagat înșelăciunea islamului, așteptăm cu nădejde ziua în care această ultimă variantă se va dovedi adevărată. Unul dintre profesorii CRST a afirmat: „în drumul său spre iad, Mohammed își va pleca genunchii înaintea lui Hristos și va mărturisi divinitatea lui Isus, iar apoi își va primi sentința!”
Nu-i de mirare atunci că Elena C., studentă în anul II, concluzionează: „cursurile SIIR mi-au arătat planul diavolesc pe care îl folosește Satan în orbirea musulmanilor și în împiedicarea Evangheliei de a ajunge la toate grupurile etnice, astfel amânându-și sentința de a fi aruncat în iad. Încă o dată Dumnezeu m-a conștientizat că noi nu trebuie doar să lucrăm la seceriș, ci și să o facem cu o direcție clară și bine stabilită.”
Programul SIIR 2020 s-a încheiat, iar din subiectele predate studenții au constatat că islamul este o putere spirituală generată prin prefacerea lui Satan într-un înger de lumină (2 Corinteni 11:14). Această forță împiedică 25% din populația actuală a globului să fie expusă la mesajul Evangheliei. Cine este gata să sufere pentru eliberarea celor 1,95 de miliarde de musulmani din lume? Cine le va duce Cuvântul salvator?
Participând la programul SIIR chiar de pe câmpul de misiune, Florin P. ne-a împărtășit o perspectivă nouă: „cu harta Madagascarului în față, mă rugam și mijloceam ca Dumnezeu să scoată lucrători la secerișul Lui, o rugăciune pe care o fac de mic copil. Am început să mă rog pentru grupurile etnice și zonele neatinse cu Evanghelia. Aici, în Madagascar, islamul este în creștere. Chiar în orașul unde noi locuim (Antsirabe) se construiește în mod silențios un spital foarte frumos și mare, dar este construit de musulmani. În nordul extrem al Madagascarului este grupul etnic Antankarana, probabil cel mai neatins grup etnic din Madagascar, care a îmbrățișat islamul din 1840. Așadar, doresc să mă implic în grupuri etnice puțin evanghelizate în Madagascar și ca să fiu bine echipat în contextul în care islamul se dezvoltă tacit, cu pași mărunți, aici pe insulă, am ales programul SIIR. Suntem deschiși chiar să ne mutăm în această zonă, dacă Dumnezeu ne spune să o facem.”
Stimați cititori, noi suntem responsabili pentru rolul pe care îl avem în a lega istoria de destin și trebuie să permitem viitorului nostru glorios să influențeze modul în care trăim și slujim în prezent. Doar dacă suntem convinși că Hristos este împotriva lui Mohammed, vom fi gata să ne cheltuim, să agonizăm în mijlocire și să ne dedicăm total, chiar până la martiraj, ca să smulgem din închisoarea islamului pe cât mai mulți!
Be the first to comment