…ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca vii, din morţi cum eraţi;
Romani 6:13b
şi daţi lui Dumnezeu mădularele voastre, ca pe nişte unelte ale neprihănirii.
Emanuela Ș. este membră în Biserica Penticostală Betel din Arad și a fost crescută într-o familie de creștini penticostali cu șase copii. A avut o copilărie frumoasă, iar prin tot aportul adus de părinți și de comunitatea creștină din jurul ei, în perioada adolescenței Ema a cunoscut nașterea din nou și umplerea cu Duhul Sfânt. Dar toată această schimbare spirituală nu s-a produs pentru că Ema avea o trăire perfectă, ci pentru că Domnul avea un plan de schimbare și de desăvârșire a ființei ei.
Ema este acum studentă în anul II la Centrul Român de Studii Transculturale (CRST), iar între 15 ianuarie și 15 martie 2019, ea va fi plecată în practică de misiune transculturală într-o țară islamică, din Asia de Sud. Prin răspunsurile pe care Ema le dă la întrebările de mai jos, vă invit să urmăriți lucrarea frumoasă prin care Dumnezeu transformă vieți de oameni, le aduce în Împărăția Sa și le dă oportunitatea de a fi unelte ale neprihănirii în Marele Seceriș.
În ce circumstanțe ți-a vorbit Dumnezeu despre misiune și cum ți-ai înțeles chemarea?
La vârsta de 14 ani am experimentat botezul în Duhul Sfânt. Atunci a fost momentul în care L-am rugat pe Dumnezeu să-mi arate ce trebuie să fac și cum să lucrez pentru El. După aproximativ o lună de la umplerea cu Duhul Sfânt, am avut un vis. În fața mea a apărut harta cu toate continentele lumii, iar o voce mi-a spus: Pe unul dintre aceste continente te voi trimite în lucrarea Mea, ca să spui oamenilor despre Mine și Numele Meu. Apoi a apărut o ființă în alb, care m-a întrebat: Care a fost prima poruncă dată de Dumnezeu lui Ghedeon? Fără să stau pe gânduri I-am răspuns: Să-și aleagă oamenii de luptă. Vocea din nou a răsunat: Nu. Gândește-te bine! Prima poruncă! Atunci am răspuns: Să dărâme altarul tatălui său, care era închinat idolilor.
Domnul a continuat să-mi vorbească: Până nu vei dărâma toate altarele inimii tale, nu voi putea să te trimit să spui despre Mine și Numele Meu popoarelor. Iar eu am întrebat: Doamne, dar care sunt altarele? Și El mi-a arătat, ca pe o bandă rulantă, lucrurile pământești de care eram preocupată. De atunci viața mea a fost alta.
Eu cred că Dumnezeu m-a chemat la lucrarea de misiune înainte de acest vis. Îmi amintesc că de fiecare dată când frații mei mai mici erau în spital, eu eram cea desemnată să stau cu ei. Când aveam 12 ani, una dintre surorile mele a avut o infecție în zona capului și a trebuit să fie internată la Spitalul de Boli Infecțioase. Parcă văd și acum acel tablou în care, noi, două copile cu Biblia și caietul de cântări, colindam coridoarele spitalului.
Am început să vorbim despre Dumnezeu chiar din salonul nostru. Pentru că am fost repartizate cu femeile (salonul de copii era în renovare), ne-a fost ușor să cântăm și să vorbim despre Dumnezeu. Pentru ele noi eram oaza de apă în deșert. Mereu se minunau cum Dumnezeu vorbea prin gura noastră, deși eram două ființe micuțe și plăpânde. La un moment dat, una dintre femei a exclamat: Parcă ai fi Domnul Isus, când a intrat în Templu, la vârsta de 12 ani. Nu era o coincidență, aveam fix 12 ani, iar Domnul lucra minunat.
Vestea despre trăirea noastră s-a răspândit și la etajul unde erau internați bărbații. Acolo am întâlnit un frate credincios, care ne mărturisea cum, din cauza banilor, s-a îndepărtat de Dumnezeu. Curajul nostru l-a determinat să-și întoarcă inima spre Dumnezeu și să-L slujească cu toată ființa. Cu adevărat, Evanghelia a fost însoțită cu semne și minuni, chiar dacă aveam o vârstă fragedă. Când fratele acesta a trecut la cele veșnice, a plecat împăcat cu Dumnezeu.
Bineînțeles, cartea Faptele Apostolilor, a fost și este cartea ce mi-a întărit chemarea. Iubirea față de oamenii pierduți, a fost semănată încă de la școala biblică, iar acum dă rod.
În luna aprilie 2017, am participat la cursul de misiune Kairos. Menționez, că până să ajung la acest curs, m-am confruntat cu lupte grele. Nu-mi găseam rostul și scopul în această lume, deși slujeam în biserica locală. Așadar, cu speranță în inimă, cursul Kairos a fost răspunsul rugăciunilor mele. În a treia zi de curs, Dumnezeu mi-a confirmat că a sosit momentul în care să las totul în urmă și să mă înrolez în lucrarea de misiune transculturală.
Care este pregătirea ta profesională și în ce mod crezi că-ți va fi de folos pe câmpul de misiune?
În anii în care am așteptat ca Dumnezeu să-mi vorbească în vederea începerii lucrării de misiune, am absolvit Școala Postliceală Sanitară. În același timp, am avut privilegiul de a lucra ca asistent medical, timp de șase ani, într-o clinică privată de stomatologie și implantologie dentară. Acolo Dumnezeu m-a dezvoltat pe plan profesional, dar m-a și crescut pe plan emoțional în relația cu pacienții și cu oamenii în suferință.
Cred că nu este nimic la întâmplare și că Dumnezeu nu risipește nimic. Această profesie îmi va fi de folos în lucrarea de misiune. Cu ajutorul Lui, voi putea să profesez chiar și în practica de două luni în Asia de Sud, oferind copiilor instruire și strategii despre felul în care pot preveni cariile dentare și cum să aibă o igienă orală cât mai eficientă și corectă.
Care sunt darurile tale spirituale și în ce fel L-ai slujit pe Dumnezeu de-a lungul anilor?
De-a lungul anilor, Dumnezeu m-a purtat prin multe spitale. Acolo am descoperit că, pe lângă darul de a cânta și de a compune cântări, am și o inimă căreia i se face milă de cel în suferință. Cu trecerea timpului, am observat, tot în circumstanțe create de Dumnezeu, că pot încuraja oamenii atunci când aceștia trec prin situații dificile. Un alt dar cu care Dumnezeu m-a binecuvântat ca să fiu o binecuvântare, este darul dărniciei și cel al evanghelizării.
Ca studentă la CRST, am luat anumite cursuri care m-au provocat să cresc atât spiritual, cât și ca persoană. Deși mă consideram omul din umbră, aici mi-a fost revelat faptul că este pus în mine potențialul de a fi un lider. De când am venit la CRST, am început să cânt așa încât să simt în adâncul ființei mele cum Dumnezeu lucrează vizibil în viața oamenilor care mă ascultă.
Ce anume din atmosfera de la CRST te-a determinat să-ți inviți frații și surorile să participe la anumite evenimente organizate de școală? Cum vede familia ta decizia ta de a te consacra Domnului?
Familia mea mi-a urmărit îndeaproape pașii încă de mic copil. Știa că Îl iubesc pe Dumnezeu cu toată ființa mea și a văzut lucrul acesta. Una dintre surori, când a văzut campusul CRST și colegii de aici mi-a spus: Ema, cu adevărat aici este locul tău. Te potrivești ca piesa din puzzle!
Tata m-a adus la Constanța în prima zi de școală. Mama a venit la festivitatea de deschidere a anului școlar, dar și la un Simpozion de Misiune. Ceea ce m-a determinat să-mi invit familia aici a fost siguranța unui climat spiritual sănătos. Am știut de la bun început că există o diferență colosală între ceea ce am fost învățați sau obișnuiți în Arad și ceea ce aveau să experimenteze aici.
Faptul că mama și una dintre surori au mai revenit la CRST, mă încurajează să cred că prezența lui Dumnezeu, manifestată într-un mod unic aici, este cea care îi atrage. Prin CRST Dumnezeu nu a făcut schimbări pozitive doar în viața mea, ci și în viața familiei mele.
Ai avut vreodată gândul renunțării la CRST? Dacă da, cum l-ai biruit?
Gândul de a renunța la CRST nu l-am avut niciodată. Ceea ce m-a ținut fermă în hotărâre, a fost chemarea. Dumnezeu mi-a confirmat acest lucru de mai multe ori. Pot să mărturisesc că am avut parte de multe piedici și lupte, dar Domnul a luptat și luptă alături de mine. Am învățat să mă încred în El, iar atunci când norii descurajării se adunau asupra mea, alergam în odăiță.
Aici la CRST suntem binecuvântați cu un loc special, unde te poți retrage în taină să te rogi. Deși această cameră poartă numele de Prayer Room, eu am numit-o Camera Lacrimilor. Acolo am dus cele mai grele lupte în rugăciune. Deși intram cu lacrimi de durere și tristețe, ieșeam cu lacrimi de bucurie, pentru că norul harului se cobora peste mine și puteam simți mângâierea Tatălui ceresc.
Cum ai vrea să fii cunoscută peste ani?
A fost un timp în viața mea când mă subestimam. Am fost mereu descurajată din cauza faptului că sunt mică de statură. Nu știam pe atunci ce planuri mărețe avea Dumnezeu cu privire la mine și ce avantaje erau ascunse în însuși faptul că sunt scundă.
Aș dori ca cei ce m-au cunoscut să-și aducă aminte că oamenii mici fac lucruri mari! Cât timp rămân micuță în ochii mei, voi crește în ochii lui Dumnezeu. Sunt acel Zacheu care, la cuvântul Domnului Isus, am coborât din dud plină de entuziasm pentru lărgirea Împărăției Sale. De ce? Pentru că mântuirea a intrat în casa mea.
Ce-ți propui să faci după absolvire și cum tratezi subiectul acreditării?
Cred că este una dintre cele mai grele întrebări. Evident că îmi doresc o continuitate a ceea ce am început. Îmi doresc ca Dumnezeu să grăbească confirmarea locului slujirii, ca să-mi pot face planuri de plecare pe termen lung. Domnul m-a făcut să înțeleg că sunt chemată în Asia. Nu pot spune cu precizie care este țara sau poporul, deși în practica de două luni, îmi cunosc direcția.
Desigur se exclude faptul că aș renunța vreodată la chemarea pe care Dumnezeu mi-a făcut-o, indiferent cât este de riscant. Dacă Dumnezeu m-a adus până aici, cu nici un chip nu mă v-a lăsa în mijlocul drumului, fără direcție sau scop. Cât privește subiectul acreditării ca misionară pe termen lung, el face parte din viziunea mea. În momentul în care voi avea confirmarea locului, mă voi acredita pentru lucrarea transculturală, pe o perioadă nedeterminată.
Apostolul Pavel îi îndeamnă pe creștini ca, odată ieșiți de sub jugul păcatului, să fie preocupați pentru lucrarea lui Dumnezeu, de aceea el scrie în epistola către Romani: „daţi lui Dumnezeu mădularele voastre, ca pe nişte unelte ale neprihănirii.” Unii comentatori biblici afirmă că mădularele credinciosului sunt echivalentul armelor neprihănirii, prin care se duce lupta împotriva neascultării și pentru împlinirea poruncilor lui Dumnezeu. John Piper afirmă că Isus ne cheamă la El să luăm sarcina Lui, care este ușoară și jugul Lui, care este bun, pentru a ne trimite apoi în slujba de a elibera oamenii de sarcinile grele și de jugurile rele. A fi născut din Dumnezeu triumfă peste poftele lumești care pun poruncile lui Dumnezeu într-o lumină împovărătoare. „Căci dragostea lui Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui. Și poruncile Lui nu sunt grele; pentru că oricine este născut din Dumnezeu, biruiește lumea” (1 Ioan 5:3-4).
În Asia de Sud, Ema va lucra într-o echipă în care mai sunt trei români, dar în mod special va fi mentorată de Maria L., o altă tânără care a cunoscut nașterea din nou și bucuria de a fi chemată ca o unealtă a neprihănirii în Marele Seceriș din Asia. Să fim și noi niște unelte ale neprihănirii care ne vom ruga pentru Ema ca în perioada în care va fi în Asia de Sud, să cunoască protecția Domnului, eficiență în slujire, oportunități de a-și folosi darurile spirituale primite și abilitățile dobândite, iar în urma acestei călătorii de misiune, să primească și clarificarea de care are nevoie pentru a ști unde să slujească pe termen lung. Amin!
Be the first to comment