Un gând, un vis… o viziune

mărturia lui Ionuț Cuceuan – misionar în Africa de Est

Ionuț și Daniela Cuceuan

Am crescut într-o familie creștină, dar totuși cu valori mixte. Pe de o parte erau membri ai familiei care făceau parte din mediul ortodox, iar cealaltă parte din mediul evanghelic. Încă de mic copil, am fost dus la biserică, sau mai bine zis la biserici – cea penticostală și cea ortodoxă. Nu am priceput diferențele dintre biserici, și de asemenea, nici certurile și lipsa păcii din familie. Toate acestea au fost ca urmare a hotărârii mamei și surorii mele să își dedice viața Domnului Isus Hristos, în termeni populari, să se pocăiască. După câțiva ani aveam să aflu despre „rușinea” adusă familiei de către cei care se pocăiesc.

În anii copilăriei L-am cunoscut pe Dumnezeu, învățând despre El și Cuvântul Său la școala duminicală. Dintotdeauna mi-au plăcut istorisirile biblice, dar și cântările pe care și astăzi le mai fredonez. Ca și copil, tânjeam după bucurie și pace în familie, după o familie fericită, care să-L urmeze pe Domnul. Am ales de mic să mă încred în Domnul și mă rugam Lui și credeam din toată inima că El mă ascultă și îmi va oferi familia după care tânjeam.

Cu toate acestea, în perioada adolescenței, am ales să iau lucrurile în propriile mâini. Situația din familie era neschimbată. Îmi era greu să asist la certurile părinților mei, să mai înalț rugăciuni care nu primeau răspuns. Timp de câțiva ani nu am mai frecventat biserica și eram mânios pe Dumnezeu șipe  tot ce avea legătură cu biserica. Procedând astfel, credeam că relațiile din cadrul familiei se vor îmbunătăți, că voi ajuta la restaurarea familiei, dar nu a fost așa. Încă mai tânjeam după bucurie și pace. 

La vârsta de 15 ani, datorită unor vechi prieteni din școala duminicală, pe care i-am reîntâlnit în perioada liceului, am început să frecventez din nou biserica penticostală din Zalău. La început doar faptul că mă simțeam bine cu prietenii mei mă motiva să merg la biserică, dar în cele din urmă, Dumnezeu a vorbit inimii mele prin Cuvântul Său, iar la vârsta de 17 ani L-am mărturisit pe Isus ca Domn și Mântuitor personal, în apa botezului.

În această perioadă, Dumnezeu a pus în inima mea și dorința de a fi misionar în Africa. Într-o zi de duminică, la biserica din Zalău, a venit Ruben Dubei, misionar Wycliffe, care se pregătea să meargă alături de familia sa în Ghana, unde doreau să fie parte a lucrării de traducere a Bibliei. Ruben a vorbit despre importanța traducerii Bibliei în toate limbile și că fiecare persoană, indiferent de vârstă, se poate implica și să dea o mână de ajutor. 

De asemenea, a menționat și despre nevoia de oameni care să slujească chiar și pe termen scurt. Una din nevoi era de oameni care să ajute în domeniul IT timp de câteva luni. Îmi plăcea să lucrez cu calculatoare și alte echipamente IT, iar în acel moment, în mintea mea s-a născut un gând: „Ce fain ar fi ca într-o zi să mă duc și eu în Ghana și să ajut lucrarea de acolo, măcar câteva luni”. A fost doar un gând, o dorință în mintea unui adolescent, dar această dorință avea să devină viziune, și mai apoi experiența vieții mele. 

Având această dorință în inimă, în 2004, alături de mai mulți tineri din biserica din Zalău, am mers pentru două săptămâni în Ucraina, pentru a vizita și a sluji biserici și comunități de oameni din Cernăuți și alte câteva localități învecinate. A fost una din experiențele care au ajutat la transformarea dorinței de a fi misionar, în viziune. După terminarea liceului, m-am înscris la facultatea de inginerie, dar după numai un an, deși aveam rezultate bune, am realizat că îmi doresc să fac altceva în viață. 

De aceea, am renunțat la facultatea de inginerie și am ales să studiez Teologie la Colegiul Biblic Est European (CBEE) din Oradea. Aici a fost locul în care Dumnezeu m-a format ca slujitor, locul în care am învățat să iubesc Scriptura, să o citesc și să aplic cuvintele ei în viața mea. Pe parcursul celor trei ani de studii, am avut mai mulți profesori care erau misionari în diferite părți ale lumii. Am fost tot mai fascinat de lucrarea de misiune transculturală, iar viziunea începea să prindă contur și să devină tot mai clară. 

În anul 2008 am participat la tabăra de misiune organizată de Wycliffe România. Aceasta este o altă experiență care m-a marcat și a ajutat la conturarea viziunii mele. Doi ani mai târziu, în 2010, aveam să devin membru al Wycliffe România, dorind să mă implic la lucrarea de traducere a Bibliei.  

Anul 2010 este o bornă importantă în viața mea. În acel an am devenit membru Wycliffe România, dar tot în acel an aveam să o cunosc pe viitoarea mea soție, Daniela. Am aflat că părinții ei sunt surzi și am fost foarte entuziasmat și dornic să învăț despre surzi și despre modul lor de comunicare. Nu am interacționat cu surzi până în acel moment și nu știam nimic despre cultura lor sau limbajul semnelor românesc. 

Am fost și mai uimit să aflu despre nevoia de traducere a Bibliei pentru surzi în limbajele semnelor din întreaga lume, dar și despre parteneriatul Alianței Wycliffe cu mai multe organizații misionare care slujeau surzilor. 

Dumnezeu a lucrat în mod minunat. Dacă până în anul 2010 credeam că sunt sigur de modul în care doresc să mă implic în lucrarea de traducere a Bibliei, am fost uimit să realizez că Dumnezeu are un plan cu totul deosebit pentru mine. Atât eu, cât și Daniela, am înțeles că Dumnezeu ne cheamă să Îl slujim împreună, ca familie, în lucrare de traducere a Bibliei pentru surzi. În 2011 ne-am căsătorit, iar viziunea mea a devenit viziunea noastră – o viziune mult mai puternică.

Am început astfel aventura noastră cu Dumnezeu. După cursurile de pregătire din Anglia, de la centrul Wycliffe și după o perioadă de așteptare și rugăciune, am mers pentru prima dată în Africa în februarie 2013. Din nou am văzut călăuzirea și binecuvântarea Domnului în viața noastră. El ne-a ajutat să ne formăm o echipă de susținători, atât în rugăciune, cât și financiar. Am avut parte de un început timid… Eram doi tineri căsătoriți, introvertiți, care nu credeau că vor reuși să strângă fondurile de care aveau nevoie pentru a merge în Africa. 

Dar Tatăl nostru ceresc a purtat de grijă, oferindu-ne astfel și o lecție a credinței. Cu ajutorul Domnului și a mai multor frați și surori, am ajuns în Africa, mai precis în Nairobi, Kenya, la centrul organizației DOOR. Aici a fost locul în care am învățat să conviețuim alături de surzi din mai multe țări africane. Aici a fost locul în care am învățat mai mult despre cultura surzilor și despre diferențele lingvistice dintre limbajele semnelor folosite de echipele prezente la centrul DOOR. 

Surzi din Burundi, Etiopia, Ghana, Uganda, Tanzania, Nigeria și Kenya lucrau la traducerea Bibliei în limbajul semnelor – fiecare echipă în limbajul semnelor folosit în țara natală. O lucrare extraordinară și foarte importantă pentru a ajuta la înaintarea Împărăției lui Dumnezeu printre surzi. 

În întreaga lume se estimează a fi peste 400 de limbaje ale semnelor și aproximativ 80 de milioane de surzi, dar doar 2% dintre ei sunt atinși cu Evanghelia. Surzii sunt unul dintre grupurile neatinse de Evanghelie, iar Biblia nu este complet tradusă în niciun limbaj al semnelor. Traducerea Bibliei în limbajul semnelor este unealta cea mai potrivită în a proclama și a răspândi Cuvântul lui Dumnezeu printre surzi, iar acest lucru se poate vedea cu ușurință în comunitățile de surzi care au câteva pasaje biblice disponibile în limba inimii lor – limbajul semnelor.

După cele opt luni în care am locuit în Kenya, ne-am mutat în Addis Abeba, Etiopia, împreună cu colegii noștri internaționali. Am locuit în Addis Abeba aproape doi ani de zile, timp în care am continuat să învățăm despre lucrarea de traducere a Bibliei în limbajele semnelor și despre posibilitățile în care puteam să ne implicăm pe termen lung. Astfel, am participat la diferite ateliere de traducere în mai multe țări din Africa, lucrând alături de surzi din Togo, Benin, Etiopia și Tanzania. 

În prezent ne aflăm în România și ne continuăm slujirea în cadrul Wycliffe România și a echipei internaționale SIL GSLT (Echipa Globală Limbajele Semnelor). În momentul de față sunt consultant în pregătire pe traducere în limbajele semnelor. Din 2015 lucrez îndeaproape cu proiectul de traducere pentru surzii din Tanzania. De două ori pe an, călătoresc în Tanzania pentru două săptămâni, pentru ca împreună cu echipa și cu consultantul proiectului să verificăm pasajele biblice traduse în limbajul semnelor din Tanzania. Surzii din Tanzania se bucură de acele câteva porțiuni din Scriptură, care sunt traduse în limba lor, iar bisericile de surzi din Tanzania cresc numeric și sunt mult mai stabile și eficiente în lucrarea pe care o fac. 

În vara anului 2017 m-am aflat în Dar es Salaam, cu ocazia verificării traducerii unor pasaje din Epistola către Romani în limbajul semnelor din Tanzania. La această verificare au participat și câțiva surzi musulmani, femei și bărbați. Una dintre femei a fost mai îndrăzneață și răspundea cu entuziasm întrebărilor noastre și făcea observații cu privire la naturalețea și acuratețea traducerii. Dar, la un moment dat, în timp ce privea traducerea versetelor din Romani 3:21-26, pe fața ei se putea observa curiozitate și nedumerire, iar de această dată era tăcută… 

Am întrebat-o dacă semnele sunt clare, dacă înțelege ceea ce se spune în semne și uimită, a spus: „Da, este foarte clar. Toți oamenii sunt păcătoși și nu se pot mântui prin faptele bune pe care le fac. E clar. Dar cine este acest Isus de care se spune? Și cum adică, Dumnezeu îi socotește pe oameni neprihăniți dacă cred în El, în Isus?”.

Am realizat că Dumnezeu a vorbit inimii acelei femei, chiar atunci și în acel loc. Ea a venit cu gândul să ajute la verificarea traducerii Bibliei creștinilor. A mai fost în această împrejurare. Dar, de această dată, Cuvântul lui Dumnezeu a lucrat în mintea și inima ei. După acel moment, membrii echipei de traducere au continuat să discute cu ea și să-i predice Evanghelia. Cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu are putere, chiar dacă numai câteva versete sunt traduse în limba maternă a omului.

Au mai fost și alți surzi din Tanzania care și-au predat viața Domnului Isus în urma vizualizării unor pasaje din Evanghelii traduse în limbajul semnelor din Tanzania. Ioan 6:22-43 i-a făcut pe unii dintre ei să realizeze cât sunt de flămânzi spiritual și să afirme: „Vreau și eu această Pâine a vieții”.

De asemenea, mă bucur că pot să lucrez și alături de colegii din cadrul echipei de traducere a Bibliei pentru surzii din România. Până în prezent s-a finalizat traducerea a patru pasaje biblice, pasaje care  au deja un impact deosebit în comunitatea de surzi. Am avut ocazia să întâlnesc câțiva surzi care au văzut pentru prima oară Cuvântul lui Dumnezeu tradus în limbajul semnelor din România. 

Lacrimile de bucurie ale unora dintre ei m-au ajutat să realizez și să înțeleg mai bine setea și foamea celor care nu au Biblia în limba lor și încearcă să își împlinească nevoia spirituală prin alte moduri. 

Dumnezeu vorbește surzilor din întreaga lume prin Cuvântul Său și sunt onorat că pot să fiu parte în această lucrare minunată! Este un har și un privilegiu să slujesc cu, și pentru surzi. Tatăl ceresc ne-a chemat, pe mine și pe Daniela la această frumoasă lucrare și suntem uimiți în fiecare zi de binecuvântările și purtarea Sa de grijă. Dorim să continuăm să slujim și să ajutăm la răspândirea Evangheliei surzilor din întreaga lume.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*