Dumnezeu trebuie lăsat să fie Dumnezeu!

Fii tare și să ne îmbărbătăm pentru poporul nostru și pentru cetățile Dumnezeului nostru și Domnul să facă ce va crede! 

1 Cronici 19:13

În articolul intitulat Filosofia echipării integrale pentru slujire, Jonathan Lewis subliniază că „programele de echipare pentru lucrarea creștină nu pot genera creștere. Ele pot pregăti mediul și condițiile pentru creștere. Chiar dacă lectorii îi pot ajuta pe studenți să priceapă care le sunt responsabilitățile, să îi ghideze în studiul lor și să le ofere condițiile pentru creștere, Dumnezeu este Cel ce produce creșterea.” 

Construind pe acest argument, în cartea lor, Instruirea misionarilor: principii și posibilități, autorii Evelyn și Richard Hibbert sunt determinați să solicite școlilor de misiune „să Îl lase pe Dumnezeu să fie Dumnezeu în viețile studenților lor.” Printr-un astfel de imperativ, experții în educația misionară contemporană încearcă să contracareze tendința liderilor din programele de echipare a misionarilor de a scoate din studenții lor ceea ce ei doresc să fie, uitând că, de multe ori, Dumnezeu folosește și alte trasee de creștere pentru unii studenți. 

Faptul că Dumnezeu nu abandonează oamenii pe care dorește să îi folosească pentru glorificarea Numelui Său printre popoare este evident și în modul în care Dumnezeu a înrolat întreg poporul Israel în „școala pustiei” timp de patruzeci de ani, unde, prin diverse metode, le-a testat inimile și a lucrat la dezvoltarea credinței lor în abilitatea Sa de a le purta de grijă și de a-Și împlini scopurile. 

Pe fondul pandemiei produse de SARS-CoV-2, luna martie a acestui an a generat deodată, la nivel global, schimbări neanticipate, care își vor pune amprenta pentru multă vreme asupra societății, în toate compartimentele ei. Nici Centrul Român de Studii Transculturale (CRST) nu a fost scutit de confruntarea cu acest crud realism, care ne poziționează în punctul din care încercăm să identificăm noi metode de instruire misionară, pe care, în condițiile „vechiului normal” le-am scos din ecuație. 

Mereu am considerat că instruirea nu se poate realiza într-un vacuum și am ținut cont de faptul că ființa umană este afectată pozitiv sau negativ, în funcție de cadrul fizic în care se desfășoară instruirea. Un mediu de învățare pozitiv îl ajută pe student să studieze. Emoțiile pozitive sunt facilitate de confortul fizic, de relațiile bune, de respectul, siguranța și progresul de care se bucură studentul. Și toate acestea au fost oferite studenților CRST „pe timp de pace” cu mari costuri și sacrificii. 

Însă, războiul medical pe care-l poartă omenirea în acest moment face apel la ceea ce Ralph Winter a numit „reconsacrare la un stil de viață pentru vreme de război, nu pentru vreme de pace.” În vreme de război, când Ioab a constatat că „avea de luptat și înainte și înapoi”, și-a dezvoltat pe moment o strategie de luptă și și-a luat timp să-și încurajeze fratele la reconsacrare: „Fii tare și să ne îmbărbătăm pentru poporul nostru și pentru cetățile Dumnezeului nostru și Domnul să facă ce va crede!” 

Chiar dacă la închiderea școlilor publice și studenții CRST au fost nevoiți să plece spre casă, din 16 martie ei au revenit la cursuri în așa numita sală de clasă electronică. După prima săptămână de instruire oferită prin conferință video, Crina G., studentă de anul I, declara: „predarea on-line este o experiență nouă, atât pentru noi ca studenți, cât şi pentru şcoală, însă Domnul ne-a pus la dispoziție tehnologia cu ajutorul căreia încercăm să fructificăm timpul acesta. Sunt mulțumitoare Domnului meu pentru că putem continua pregătirea în acest mod, dar şi pentru că El a ales să ne învețe încă de pe acum faptul că trebuie să fim flexibili pentru a birui în lucrare.” Această declarație poartă valențele reconsacrării pentru continuarea echipării, chiar în vreme de schimbări radicale. 

După a doua săptămână de curs online, în care profesorul Henrik Steen din Suedia a predat cursul Strategii de misiune, Dumnezeu a condus o familie tânără de studenți de anul I la un nou gen de consacrare. Deși încă de la dezvoltarea relației lor pentru căsătorie, Adin și Persida B. și-au dedicat viața pentru a merge în misiune, ei au venit la școală cu gândul să ajungă în Kenya. Însă, chiar dacă Dumnezeu s-a folosit de mai mulți profesori pentru a le vorbi despre nevoia de lucrători în grupurile etnice neatinse cu Evanghelia, doar în urma cursului de Strategii de misiune, această familie a decis să-și pună viața la dispoziția lui Dumnezeu în mod strategic, și în loc să meargă în Kenya, unde în jur de 75% din populație este creștină, tânăra familie a primit confirmarea că trebuie să ducă Evanghelia la un popor musulman lipsit de mărturie creștină. Rugați-vă ca Domnul să le ofere călăuzirea specifică și confirmarea divină necesare în a păși pe un câmp de misiune cu mari restricții.

Deși sunt doar în anul I, șapte din cei nouă studenți ai școlii noastre sunt deja hotărâți să se acrediteze prin Agenția Penticostală de Misiune Externă (APME), astfel că pentru prima dată în istoria CRST-ului facem un calendar al acreditării și pentru studenții de anul I. Când privim atent la aceste lucrări divine din viețile studenților putem trăi cu adevărat sentimentul înviorător de a-L lăsa pe Dumnezeu să fie Dumnezeu în viețile lor.  

La fel Îl vedem la lucru pe Dumnezeu și în cazul studenților de anul II. Pentru ei, trei din cele patru semestre de școală s-au desfășurat „pe vreme de pace”, în condițiile prestabilite la înmatricularea lor ca studenți și cu toate beneficiile pe care le-a adus expunerea semnificativă la slujirea transculturală. Cei șapte studenți au fost plecați în perioada ianuarie – martie în practica misionară în Turcia, Irak, Tadjikistan, Bangladesh, Uganda și Kazahstan. 

Deși nu s-au mai văzut din decembrie, studenții se anevoiesc, departe de bibliotecă, să își finalizeze lucrările de diplomă și să intre în noua etapă de viață, în ciuda regretului că nu vor putea îmbrăca roba absolvirii la finalul acestui an școlar. Însă, trecând peste ceremoniile care marchează încheierea pregătirii lor la CRST, privim cu atenție la modul în care acești tineri marchează înaintea lui Dumnezeu trecerea liniei de finish de la CRST. 

Ziua de 20 mai 2020 am încheiat-o consemnând în jurnalul meu sentimentul de mulțumire și recunoștință față de Dumnezeu pentru că în această zi am scris prima recomandare de acreditare la APME a unui student de anul II. Tânăra Georgiana Z., care a fost pentru a doua oară în Bangladesh, a ajuns la concluzia că viața ei nu va fi trăită cu semnificație fără o reconsacrare pentru o viață de jertfă în vederea propovăduirii Evangheliei printre bengalezii musulmani.

Ce ne dorim să vedem la ceilalți șase studenți? O reconsacrare! Să ne rugăm ca Domnul să le ofere pace, nădejde și harul de a merge pe înălțimile lor, așa cum și profetul Habacuc a făcut … chiar dacă rațional privind, circumstanțele actuale par să nu fie prielnice pentru acreditare și pentru plecarea în misiune. Dumnezeu să-Și facă lucrarea de Dumnezeu! El i-a chemat la misiune acum doi ani și cred că tot El are intrare liberă în inimile lor să înlăture ezitările și să le mărească credința pentru a face pasul plecării pe câmpul de misiune.  

Pe timpul verii, în mod special, rugăciunile noastre se îndreaptă spre Domnul Secerișului ca El să scoată lucrători la secerișul Său. Înscrierile noilor candidați au început și pe 25 iulie este planificat primul interviu de admitere. Ca școala de misiune să aibă studenți înrolați pentru noul an școlar, va fi nevoie tot de reconsacrare. Rugați-vă pentru tinerii care au primit chemarea lui Dumnezeu la misiune și la un anumit moment ne-au comunicat faptul că sunt gata să se înscrie ca și studenți. Vremurile s-au schimbat, însă „Isus Hristos este același ieri și azi și în veci” (Evrei 13:8), de aceea, rugați-vă ca Domnul să îi ajute să rămână credincioși chemării. 

Dacă înainte de Cel de-al Doilea Război Mondial, nava Regina Maria putea găzdui maxim 3.000 de persoane, în timpul războiului nava a fost reconfigurată și a putut adăposti 15.000 de oameni. Această schimbare radicală a venit pe fondul instalării stării de urgență la nivel național. Supraviețuirea unei națiuni a depins de această navă. Ralph Winter spune că, „în esență, mesajul contemporan al Marii Trimiteri este faptul că supraviețuirea a milioane de oameni depinde de împlinirea ei. Dar ascultarea de Marea Trimitere a fost cel mai mult otrăvită de confortul material, mai mult decât de orice altceva. Iar antidotul confortului este reconsacrarea.” 

Împăratul Asa s-a bucurat de zece ani de pace. Biblia spune că „țara a fost liniștită și împotriva lui nu a fost război în anii aceia, pentru că Domnul i-a dat odihnă” (2 Cronici 6). În cele din urmă, a venit și vremea de război. În fața unei oștiri etiopiene de peste un milion de soldați, omul lui Dumnezeu s-a văzut fără resursele militare de a lupta, însă, Asa a înaintat împotriva acelei mari mulțimi în Numele Domnului, făcând următoarea rugăciune: „Doamne, numai Tu poți veni în ajutorul celui slab ca și celui tare” (2 Cronici 14:11). 

Stimați cititori, rugați-vă și pentru școala de misiune! După mai bine de zece ani de pace, în care am cunoscut harul de a avea la campus studenții, echipa și resursele financiare necesare desfășurării activității, privim spre Domnul pentru ceea ce va însemna noul an școlar. Noi suntem o școală mică, însă Domnul poate veni în ajutorul școlii noastre, la fel cum va veni în ajutorul marilor universități creștine! Noi ne vom face partea și Domnul să facă ce va crede! Atât în viețile studenților, cât și în viitorul școlii, Dumnezeu trebuie lăsat să fie Dumnezeu! Amin!