Credințe și practici în islam

de I.V.

Introducere

Musulman.

Ce imagine v-a venit în minte atunci când ați citit cuvântul „musulman”? 

Un bărbat cu barbă îmbrăcat în veșminte lungi cu turban pe cap, undeva într-un deșert, lângă o cămilă?

Sau poate un soldat fără uniformă, înarmat din cap până-n călcâie?

De fapt, toate acestea sunt preconcepții. Un musulman este un adept al religiei numită „islam”, care se traduce „pace, prin supunere față de Allah”. Chiar dacă centrul geografic și ideologic al islamului se situează în Peninsula Arabiei, țara cu cel mai mare număr de musulmani este Indonezia (229 milioane din cei 1,8 miliarde estimat la nivel mondial). Majoritatea musulmanilor sunt moderați în practici și convingeri și foarte deschiși să vorbească despre Dumnezeu. În următoarele rânduri veți afla mai multe despre credința și practicile lor.

Originile islamului

Anul 570: în tribul arab Quraish din cetatea Mecca (astăzi în Arabia Saudită) se naște Muhammed –  un băiat orfan de tată, care la vârsta de șase ani își pierde și mama. Este crescut de bunicul său, iar mai târziu de unul dintre unchii săi. 

La 25 de ani se căsătorește cu angajatoarea sa – Kadisha –  o văduvă influentă cu 15 ani mai în vârstă care deține caravane comerciale pe care Muhammed le manageriază. 

Cetatea Mecca era un centru comercial-religios administrat de tribul lui Muhammed. Oameni de afaceri din întreaga peninsulă și din locuri mai îndepărtate veneau aici pentru comerț și pentru a se închina în Ka’ba – o construcție cubică în care se aflau reprezentările a 365 de idoli. Cu timpul, Muhammed a devenit tot mai dezamăgit de idolatria din Mecca și din această cauză se retrăgea adesea într-o peșteră pentru a medita. 

Într-o astfel de situație, în anul 610, Muhammed trăiește o experiență profundă și violentă în care este țintuit la pământ de către o prezență supranaturală care îi poruncește să repete niște cuvinte (care mai târziu au devenit capitolul 96 din Coran – cartea sfântă a musulmanilor). 

Întâmplarea a fost atât de tulburătoare, încât Muhammed a crezut că a fost atacat de duhuri rele și a căzut într-o depresie, dar soția sa Kadisha împreună cu alți apropiați îl conving că el a avut de fapt o întâlnire cu Jibril (îngerul Gavril), trimis de Allah (numele lui Dumnezeu folosit în acea vreme și zonă) pentru a-i vesti că el – Muhammed – a fost ales să fie profet al arabilor.

Acesta este începutul revelațiilor și predicării lui Mohammed, care inițial nu a fost luat în serios, ba chiar ridiculizat de către cei din tribul său care îi reproșau că nu face altceva decât să compileze idei deja existente. 

Dar mesajul său împotriva idolatriei începe să fie tot mai supărător pentru locuitorii cetății, deoarece fără idolii din Ka’ba, Mecca ar fi scăzut în topul centrelor comerciale. Aceștia încep persecuția față de noul profet și plănuiesc chiar să îl omoare, motiv pentru care în anul 622, Muhammed și adepții săi fug în cetatea Medina. Evenimentul acesta se numește Hijra și reprezintă începutul calendarului islamic. 

În Medina, Muhammed se bucură de o mai mare libertate de predicare și își răspândește noua religie. Pe lângă această îndeletnicire, alături de adepții săi, el plănuiește tactici, jefuiește caravane comerciale, forțează două dintre cele trei triburi evreiești locale să părăsească cetatea și îl măcelărește pe cel de-al treilea.

Dacă mesajul predicat de Muhammed în Mecca a fost unul al păcii, poetic și emoțional, care conține aspecte practice și care promovează respectul față de oponenții islamului, referindu-se la evrei cu sintagma biblică „copiii lui Israel”, în Medina acest mesaj devine unul războinic, politic, care conține argumente filozofice, referindu-se la evrei cu peiorativul „iudei” și îndeamnă musulmanii să se lupte cu aceștia și cu creștinii până când se convertesc, iar pe toți oponenții islamului să-i omoare și să-i izgonească. 

Putem înțelege mai ușor această schimbare a mesajului dacă privim la schimbările petrecute în același timp în viața mesagerului: în Mecca acesta era un ascet fără influență, străduindu-se să fie acceptat, care timp de 27 de ani are o singură nevastă și care acționează ca un reformator religios, în timp ce în Medina, Muhammed acționează ca un comandant militar, devenind un luptător puternic și nemilos care se bucură de plăcerile vieții (având mai multe neveste în același timp).

După 8 ani petrecuți în Medina, Muhammed se întoarce în Mecca cu o armată de 10.000 de războinici în fața căreia locuitorii cetății cedează fără luptă și acceptă să devină musulmani.

În anul 632 Muhammed moare fără a avea urmași de parte bărbătească și fără a-și numi un succesor. Acest lucru i-a divizat în următorii ani pe adepții săi, urmând o serie de comploturi și asasinate și în cele din urmă  împărțirea musulmanilor în două grupări majore: sunniți (85%) și șiiți (15%, majoritatea în Iran). Cu toate acestea, în următorii 300 de ani de la moartea lui Muhammed, musulmanii ajung să conducă un imperiu care se întinde din Iran până în nordul Africii și din Turcia până în Yemen.

Stâlpii islamului: cele cinci practici esențiale 

Spre deosebire de creștinism, în islam contează mai puțin ceea ce crezi, dar în schimb este foarte important ceea ce faci. Această religie a faptelor are la bază cinci practici esențiale pentru fiecare musulman:

  1. Mărturisirea de credință – Shahada: „Mărturisesc că nu este alt dumnezeu afară de Allah și că Muhammed este apostolul lui”. Prin simpla recitare a acestei declarații, o persoană se consideră a fi convertită la islam.
  2. Pelerinajul – Hajj: este considerată datoria oricărui musulman matur ca o dată în viață să viziteze Ka’ba din Mecca.
  3. Milostenia – Zakat: fiecare musulman trebuie să dăruiască un anumit procent din venitul său sau din posesiunile sale. Aceasta ar trebui să fie o binefacere pentru cei săraci, dar în ultima vreme se colectează fonduri zakat și pentru construirea de moschei.
  4. Postul – Sawm: pe timpul lunii numită Ramadan în calendarul islamic, tuturor musulmanilor li se cere să postească de la răsăritul până la apusul soarelui. Postul înseamnă o abținere totală de la mâncare, băutură, fumat sau relații intime.
  5. Rugăciunea – Salat: este un ritual care se repetă în cinci momente exacte ale zilei (în zori, la amiază, după-amiază, la apus și la căderea nopții). Chemarea la rugăciune se face de către un muezin, a cărui voce răsună prin difuzoare în împrejurimile moscheii. Musulmanii cred că o persoană nu se poate înfățișa înaintea lui Allah dacă nu este curată, motiv pentru care urmează un ritual de spălare a feței, mâinilor, brațelor, capului, gleznelor, picioarelor și a altor părți ale corpului înainte de a începe rugăciunea.

Mulți musulmani cred că aceste practici sunt comandate expres prin versete din Coran, dar de fapt ele provin din hadith-uri, adică din culegeri scrise de observații despre modul în care Mohammed și-a trăit viața (un exemplu de hadith: „Habban mi-a zis că Abdullah ne-a zis că Zakariyya ne-a zis că Sayfi l-a auzit pe Abu Ma’bad zicând că l-a auzit pe Abbas zicând că Profetul a zis: <<Te vei întâlni cu câțiva dintre Oamenii Cărții…>>”). 

Dacă ai un prieten musulman și vrei să-i împărtășești credința ta, dar nu știi cum, cel mai bine este să îi pui o întrebare. De exemplu:

Tu: „Am observat că în religia ta vă rugați de cinci ori pe zi. Cum ați ajuns la această practică?”. 

El: „Așa scrie în Coran”. 

Tu: „Interesant! Îmi poți da referința? Aș vrea să citesc mai mult despre asta.”

El: (Probabil că va căuta referințele din Coran despre rugăciune, dar nu va găsi niciunde scris că musulmanii trebuie să se roage de cinci ori pe zi; această rutină provine dintr-un hadith care spune că Mohammed se ruga de cinci ori pe zi). „Nu scrie exact așa în Coran, dar iată câteva versete despre rugăciune…”

Tu: „Și Biblia vorbește despre rugăciune. Creștinilor li se cere să aibă o viață continuă de rugăciune (1 Tesaloniceni 5:17)…”

Știind că rugăciunea în islam nu este altceva decât o rutină seacă de repetare a unor versete, prin explicațiile tale îi vei arăta prietenului tău musulman o nouă perspectivă asupra rugăciunii: aceea de conversație cu un Dumnezeu iubitor, căruia Îi pasă de viața fiecărei creaturi. 

Acest lucru poate porni un domino de comparații între perspectivele celor două religii: una care nu cunoaște nici dragostea, nici iertarea și alta care deschide larg ușa către viața veșnică și care se bazează pe o relație personală cu Însuși Creatorul.

În ce cred musulmanii?

În practica tradițională a islamului, musulmanii cred în următoarele cinci lucruri:

  1. Credința în Dumnezeu (musulmanii îl numesc Allah): un Dumnezeu unic, atotputernic, atotștiutor. Ei numesc conceptul de unicitate a lui Dumnezeu tawhid și din punctul lor de vedere creștinii sunt vinovați de shirk, adică de păcatul închinării la Trinitate, văzută de musulmani ca trei dumnezei.
  2. Credința în îngeri: aceștia sunt mai prezenți și mai importanți în islam decât în creștinism, ei fiind legătura între tărâmul spiritual și cel pământesc. În credința populară, fiecare musulman are doi îngeri pe umerii săi: cel de pe umărul drept notând faptele bune și altul pe umărul stâng, notând faptele rele, urmând ca în Ziua Judecății aceștia să prezinte lista faptelor pentru a fi puse în balanță.
  3. Credința în Scripturi: musulmanii cred că fiecărui profet i s-a încredințat un mesaj scris. Ei cred în Legea lui Moise, în Psalmii lui David și în Evanghelie, dar dacă încercați să construiți punți în relația cu un musulman, așteptați-vă să vi se reproșeze că Biblia creștinilor a fost coruptă, iar textele modificate.

Coranul este considerat revelația supremă, iar Muhammed ultimul dintre profeți. Musulmanii consideră Coranul „Cuvântul lui Dumnezeu” în sensul că originalul a fost scris de însuși Allah în ceruri, în limba arabă. Acesta este motivul pentru care musulmanii tratează copia Coranului cu respect și reverență, spălându-se pe mâini înainte de a o deschide și păstrând-o pe cel mai înalt raft din bibliotecă. 

Datorită credinței că – literar – Coranul este cuvântul lui Allah, dacă vrem să facem o paralelă între islam și creștinism, Coranul nu poate fi comparat cu Biblia, ci cu Hristos: în creștinism cuvântul lui Dumnezeu s-a făcut trup, iar în islam cuvântul lui Allah s-a făcut o carte.

  1. Credința în profeți: și musulmanii cred că Dumnezeu a trimis mesaje omenirii prin profeți, Muhammed fiind ultimul și pecetea lor. Dar ei cred că profeții sunt oameni neprihăniți, protejați de orice păcat sau greșeală. De aceea, atunci când musulmanii citesc în Biblie întâmplări precum adulterul lui David cu Bat-Șeba, urmat de uciderea lui Urie sunt întăriți în credința lor că Biblia a fost modificată.
  2. Credința în Ziua Judecății: ca și creștinii, musulmanii cred că va veni o zi în care Dumnezeu va pune punct istoriei și atunci ne vom înfățișa cu toții în fața tronului de judecată. Deosebirea este că musulmanii nu au certitudinea mântuirii, iar teama de iad este mult mai prezentă în viața lor.

Islamul cuprinde o diversitate de alte practici și convingeri, dar încă de la început aceasta a fost o religie a violenței și a convenienței, care nici măcar nu și-a propus rezolvarea problemei păcatului sau apropierea omului de Dumnezeu. 

Chiar dacă au multe denumiri și concepte comune, creștinismul și islamul sunt numai superficial asemănătoare și profund diferite. 

La o primă vedere, ambele religii își au rădăcinile în Avraam și împărtășesc scrierile mai multor profeți, iar adepții lor practică rugăciunea, postul și milostenia, dar dacă cercetăm dincolo de aceste aparențe vom ajunge la diferențe fundamentale. 

Mântuirea în islam nu poate fi garantată sub nici o formă și depinde exclusiv de bunăvoința lui Allah în momentul în care faptele din timpul vieții vor fi puse în balanță. Din această cauză musulmanii trăiesc sub povara incertitudinii și a superstiției întreaga lor viață. 

În creștinism nu trebuie să atingi un anumit nivel de bunătate sau pocăință pentru a dobândi mântuirea, ci o primești în dar prin credința în Hristos care s-a adus pe Sine însuși drept jertfă fără pată pentru păcatele noastre.

Sufletele musulmanilor din întreaga lume tânjesc după Dumnezeu. Secerișul este mare, dar lucrătorii sunt puțini. În rugăciunile voastre pentru musulmani, îndrăzniți să întrebați: 

„Doamne, ce aș putea să fac și eu pentru mântuirea musulmanilor?”

Dumnezeu să vă binecuvânteze gândurile și inimile în Hristos Isus!


Referințe:

Maurer, A., 2008, Ask your muslim friend a question, Kempten Park, South Africa Editura AcadSA Publishing

Maurer, A. 2014, Islamul, provocarea bisericii, Silistra, Bulgaria, Editura Eagle Publishing

Malek , S., Exodul musulmanilor în libertatea lui Hristos, București, Editura A.G.-S.U.A.

Traducerea sensurilor Coranului Cel Sfânt în limba română, volum editat și tradus de către Liga Islamică și Culturală din România, Editura Islam, Ediția a V-a, 2006


Despre autor: 

În ultimii patru ani I.V. a slujit împreună cu familia sa în context multicultural, folosind abilitățile profesionale pentru vestirea Evangheliei și pentru ucenicizarea tinerilor misionari. În prezent, se pregătesc pentru a duce Evanghelia în leagănul Islamului.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*