Sister… iar șansele unui răspuns negativ sunt ca și inexistente!

Dar Isus le-a zis: „Lăsați-o în pace; de ce-i faceți supărare? 
Ea a făcut un lucru frumos față de Mine!”

Marcu 14:6, 8a

În timp ce parfumul plăcut pătrundea în fiecare ungher al casei lui Simon leprosul, femeia care și-a spart vasul de alabastru cu mir de nard curat, a fost atât criticată, cât și apărată, dar și lăudată. 

A fost criticată de cei prezenți la masa special pregătită pentru Isus și pentru ucenicii Săi în Betania. În acele momente, la urechile Mântuitorului au ajuns cuvintele: „ce rost are risipa aceasta?” Cei frustrați de gestul femeii au argumentat că mirul risipit era estimat la „mai mult de trei sute de lei”, iar proiectul umanitar cel mai indicat era ajutorarea săracilor. 

Nu știm care a fost reacția femeii în fața criticilor. Ea nu a rostit niciun cuvânt, dar prin tot ceea ce a făcut, ea însăși a devenit un mesaj. Probabil că își dorise atât de mult să facă „un lucru frumos” față de Domnul Isus, încât inima ei părea că s-a fărâmat odată cu vasul de alabastru. Dacă a reușit să facă asta, nimic nu mai conta!

Însă, Isus nu rămâne indiferent la dezaprobarea publicului. Conștient de poziția femeii în societatea acelui secol, El nu trece cu vederea atitudinea criticilor, ci, într-un mod categoric, alege să o apere pe femeie, spunând: „Lăsați-o în pace; de ce-i faceți supărare? Ea a făcut un lucru frumos față de Mine!” Isus a fost mereu Apărătorul celor aflați în poziții dezavantajoase, până acolo că a fost mâhnit chiar și de stângăcia ucenicilor Săi, cărora le-a spus: „Lăsați copilașii să vină la Mine și nu-i opriți” (Marcu 10:14).

Mai mult, Isus a ținut să-i aprecieze pe cei ce au făcut sacrificii pentru El și pentru Împărăția Lui. 

Femeia care și-a spart vasul de alabastru, poate fi considerată soră cu văduva despre care Isus a spus că „a dat mai mult decât toți cei care au aruncat în vistierie” pentru că deși a dat doar doi bănuți, ea a dat „tot ce avea, tot ce-i mai rămăsese să trăiască” (Marcu 12:43-44). Când pentru Dumnezeu alegi să dai tot ce-i mai scump, tot ce ți-ar putea facilita traiul, nu vei rămâne nefericit. Isus o fericește pe această femeie, încât ea devine un exemplu de sacrificiu pentru toate generațiile: „oriunde va fi propovăduită Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va istorisi și ce a făcut femeia aceasta, spre pomenirea ei” (v. 9). La momentul la care Isus a făcut această afirmație, niciuna dintre Evanghelii nu era scrisă, cu-atât mai puțin propovăduită. Dar, de aproape două milenii, lucrarea de propovăduire a Evangheliei se face cu sacrificii, cu martiraj și se face doar prin oameni ca această femeie. Numai cei care ajung să aibă în suflet o așa dragoste și recunoștință pentru Hristos, pot înfrunta orice dezaprobare a lumii și pot fi gata să-și dea viața pentru Mântuitorul lor.

Vă invit să citiți în acest articol profilul tinerei Luiza P., studentă în anul II la Centrul Român de Studii Transculturale. Luiza face parte dintr-o familie de credincioși penticostali cu șase copii, ea fiind al patrulea copil. 

S-a bucurat crescând și slujind în Biserica Penticostală Betania din Deva, județul Hunedoara, unde a beneficiat de prietenia multor frați și surori. Cât despre intenția de a merge în misiune, spune Luiza, „biserica m-a privit cu drag, s-a rugat pentru mine și mă susține în decizia aceasta.” 

În familia ei din Deva, Luiza mai are trei surori și doi frați, dar când a ajuns la CRST, a fost încântată să descopere că în clasa ei nu erau deloc băieți, ci erau înmatriculate doar fete: încă zece studente. Așadar, în promoția 2016-2018 avem o clasă unică, alcătuită din unsprezece fete, ceea ce face ca dinamica să fie și ea particulară. 

Pe acest fond, dați-mi voie să o prezint pe Luiza folosind termenul din limba engleză sister (soră). Dacă Luiza este în școală, este imposibil să treacă o zi fără să o auzi folosind cu tact și mult respect termenul sister. 

Din acest motiv, am întrebat-o: Ce valoare are pentru tine cuvântul sister și cum poți descrie experiența de a fi fost înconjurată de așa de multe surori în clasa ta, dar și în școală?

Luiza: „De fiecare dată când rostesc cuvântul sister îmi exprim dragostea pe care o port fiecărei colege, fiecărei surori din școală, de la bibliotecară, secretară sau casieră, până la bucătăreasă și chiar directoare. Prietenia fiecăreia este vitală pentru mine și chiar pot să spun că a fi înconjurată de așa multe sisters îmi dă energie și curaj să fiu eu însămi. 

Dumnezeu m-a așezat printre așa multe surori, deoarece știa că am nevoie de multă încurajare pentru a continua viața și chiar am avut parte de aceasta din partea lor. Pentru mine este o binecuvântare să fac parte dintr-o clasă de fete care împărtășesc aceeași viziune, aceea de a vedea popoare mântuite. Ca eu să fiu fericită, am nevoie ca cei din jurul meu să fie fericiți. Așa că, atunci când întâlnesc pe una dintre surorile mele, le întâmpin cu un sisteeer audibil, urmat de o îmbrățișare sănătoasă, iar șansele unui feedback negativ sunt ca și inexistente. Asta este atmosfera pe care îmi place să o creez în școală, o atmosferă încărcată cu zâmbete, bucurie și dragoste.”

Dacă privesc din perspectiva exigențelor academice, aș putea spune că Luiza a uzat prea mult acest termen, că a ajuns la o risipă de sister. Dar, procedând așa, m-aș asemăna cu cei care au criticat-o pe femeia care a spart vasul de alabastru, spunând că a risipit mirul. Așadar, prefer să privesc la efectele acestei risipe, care, din experiența Luizei, duc la „absența feedback-ului negativ.” Și pot mărturisi că Dumnezeu o folosește pe Luiza să aducă o atmosferă cerească în locul în care este prezentă. 

Orice părinte își dorește să primească un feedback pozitiv de la copilul său, cu atât mai mult Dumnezeu așteaptă un da de la copiii Săi, atunci când îi cheamă să ducă Evanghelia până la marginile pământului. În data de 20 martie, Luiza a revenit în țară dintr-o călătorie de misiune de două luni, călătorie care a fost parte din practica transculturală de la CRST. 

Curioasă de feedback-ul ei față de chemarea Domnului de a fi misionară în Etiopia, am îndrăznit să o întreb pe Luiza: „Care crezi că a fost cel mai mare sacrificiu pe care Domnul ți l-a cerut să-l faci și cum ai reacționat în fața acelei cereri?”

Luiza: „Cel mai mare sacrificiu a fost abandonarea completă în grija Domnului. Dacă cineva m-ar fi întrebat până să mă gândesc la practica de două luni dacă am credință, probabil i-aș fi răspuns afirmativ. Am realizat însă că, din păcate, credința mea se sfârșea atunci când epuizam toate încercările mele de reușită. Ei bine, Dumnezeu mi-a cerut să cred că El mă va ajuta să ajung în Africa, un loc la care doar visam. 

Când am aflat suma de bani de care aveam nevoie pentru călătoria în Etiopia, mi-am zis că este imposibil să am toți banii într-un timp atât de scurt. M-am gândit să-mi iau un serviciu pentru a câștiga o parte din bani, însă asta nu era o variantă bună. Recunosc că eu mereu am muncit pentru nevoile mele și mi-a plăcut să fiu independentă din punct de vedere financiar. Doar intervenția divină mă putea ajuta să am toți banii, așa că m-am împăcat cu ideea că trebuie să înaintez prin credință, m-am rugat și am așteptat. În final, Dumnezeu a fost credincios și S-a îngrijit de toate aspectele legate de călătorie, astfel că am ajuns în locul dorit.”

În timp ce se afla în Etiopia, am întrebat-o pe Luiza: „pentru tine, ca fată, care sunt particularitățile în misiune? Cum ai fost privită de cei dragi pentru faptul că ai ales să mergi în misiune și cum ești interpretată de echipa misionară și de localnicii din Etiopia?”

Luiza: „Încă sunt copleșită de credincioșia lui Dumnezeu de a mă aduce pe continentul african, în Etiopia. Chiar dacă sunt fată, mereu mi-a plăcut aventura, mi-a plăcut să călătoresc. Așa că, sunt încântată să fiu într-un loc cu totul deosebit, cu o cultură aparte. Trebuie să recunosc că am ezitări uneori să merg singură prin oraș pe distanțe mai lungi, să urc într-un taxi alături de alte cincisprezece persoane a căror limbă nu o cunosc încă sau să ies după lăsarea întunericului. Pentru mine, a fi fată în misiune înseamnă și atenție sporită. Orice teamă însă dispare când îmi amintesc că sunt în locul în care Dumnezeu vrea să fiu. Știu că sunt în voia Lui în acest moment, deoarece simt că aparțin acestui loc. Până acum, Dumnezeu m-a păzit de pericole și a știut să aducă în calea mea prieteni deosebiți care să mă ajute cu partea logistică. 

Pentru familia mea nu a fost ușor să știe că plec singură atât de departe de casă, dar familia mă cunoaște și știe că fac ceea ce îmi propun, dar și că am învățat să am grijă de mine. Prietenii mei îmi apreciază curajul și sunt încântați că îmi investesc viața în domeniul misiunii. Echipa misionară de aici se bucură că Dumnezeu cheamă și alți lucrători în Etiopia și văd în mine un răspuns la rugăciunile lor. Cât despre localnici, pot să spun că îi îndrăgesc mult. Îi îndrăgesc pentru felul lor de a fi, pentru că mereu mă salută și îmi zâmbesc. Este imposibil să treci neobservat ca alb, așa că, de cele mai multe ori strigă după mine folosind termenul ferengi, care înseamnă străin.” 

Și totuși, plecarea Luizei în Etiopia, ar putea fi definită ca și chemare sau ca îndatorire, considerând că școala include în pregătirea studenților o practică transculturală de două luni?

Luiza: „Nu văd practica aceasta ca pe o îndatorire, ci este pur și simplu chemarea pe care Dumnezeu mi-a făcut-o. A fost nevoie de câțiva ani de răbdare ca să pot ajunge aici, așa că, traduc chemarea Lui ca o realitate a versetului care spune că de la El vine și voința și înfăptuirea. Biserica în care am crescut și m-am implicat m-a susținut în rugăciune și financiar. M-am bucurat să am parte de încurajare din partea fraților și a surorilor din biserică, iar prin susținerea lor să știu că iau și ei parte la misiune.”

Viitorul este un necunoscut pentru fiecare dintre noi, dar Dumnezeu este interesat să împlinească dorințele bune și lucrările izvorâte din credință. Astfel, privind spre viitor, Luiza este preocupată de lucrarea și de mărturia ei.

În ceea ce privește lucrarea, studenta declară: „sunt deplin încredințată că Dumnezeu vrea să slujesc în Africa,” iar după încheierea anului școlar își propune să se acrediteze prin Agenția Penticostală de Misiune Externă și să se întoarcă în Etiopia. Mai specific, adaugă ea, „călătoria în Etiopia m-a expus la o diversitate de proiecte, printre care și slujirea în triburi, efectuată acum de o echipă de femei misionare. Lucrarea aceasta mă interesează cel mai mult și chiar îmi doresc și eu să duc Evanghelia oamenilor din triburi.”

Teologul Olshausen Hermann, în lucrarea intitulată Fapte de dragoste făcute pentru El, exprimă într-un mod interesant modul în care Domnul a lăudat-o pe femeia care și-a spart vasul de alabastru pentru El, scriind: „femeia aceasta și-a înălțat un monument cu o durată de viață egală cu durata de viață a Evangheliei, Cuvântul veșnic al lui Dumnezeu. Din generație în generație, această profeție remarcabilă s-a împlinit și continuă să se împlinească chiar și acum, în momentul în care noi explicăm această afirmație a Răscumpărătorului.”

De aceea, și Luiza arată o preocupare față de mărturia ei când spune: „mi-ar plăcea ca oamenii să mă vadă o persoană ieșită din tiparele pe care societatea le promovează, o persoană cu valori puternice, care trăiește pentru Dumnezeu și care nu este dispusă să facă compromis de la Cuvântul Său. De asemenea, mi-ar plăcea ca oamenii să mă vadă o persoană sinceră și simplă, de care Dumnezeu se folosește.”

Astăzi este prima zi a cursului Evanghelogie și am făcut o prezentare specială pentru profesorul Constantin Macoveiciuc, aflat în fața studenților pentru o săptămână de predare. Când a luat cuvântul, profesorul Macoveiciuc le-a spus studenților: „vreau să stabilim de la bun început că relaționarea noastră în această săptămână este de frate și soră, pentru că nu pretind să port titlul de profesor.” 

În relația din mediul secular putem purta diferite titluri care au rolul lor, dar în mediul creștin, termenul de frate sau soră în Hristos poartă o semnificație profundă, subliniind faptul că suntem cu toții copii ai lui Dumnezeu. Hristos a vorbit despre Tatăl Meu și Tatăl nostru pentru că toți avem același Părinte, aparținem familiei lui Dumnezeu, iar chemarea noastră este să exprimăm o considerație puternică și durabilă față de oameni, căci dragostea trebuie „să fie fără prefăcătorie” (Romani 12:9a). 

Dacă Isus nu ar fi apărat-o și nu ar fi lăudat-o pe femeia aceasta, îmi imaginez că în mijlocul criticilor ei, riscul descurajării, al deprimării era ridicat. Depresia este boala modernității, iar pentru cei lipsiți de frați și surori, depresia este un vizitator nepoftit. De aceea, în mod special misionarii nu trebuie neglijați. Ei trăiesc într-o lume căzută, în care vor fi criticați pentru că și-au spart vasul ca mireasma lui Hristos să fie răspândită în orice loc. Iar atunci când orice loc înseamnă Etiopia, este nevoie de frați și surori care să laude trăirea jertfitoare a misionarului și să strige de departe un Sisteeer audibil … iar șansele unui feedback negativ să fie inexistente.

About Ina Hrișcă 19 Articles
Ina Hrișcă este directorul general al Centrului Român de Studii Transculturale din Agigea, Constanța.

Be the first to comment

Leave a Reply