Jertfire sau târguială?

Dar împăratul David a zis lui Ornan:
„Nu! Vreau să-l cumpăr pe prețul lui de argint, căci nu voi da Domnului ce este al tău și nu voi aduce o ardere de tot care să nu mă coste nimic.”

1 Cronici 21:24

În episodul trist prin care David își ispășește pedeapsa pentru greșeala de a fi făcut recensământul poporului, razele speranței par să-l mângâie atunci când Dumnezeu îi cere să ridice un altar. Dumnezeu alege să protejeze Ierusalimul de ciumă și-i oferă lui David platforma ideală de a răscumpăra, pentru scopuri divine, aria lui Ornan. Aflați la treierarea grâului, Ornan și cei patru fii ai săi au fost zguduiți de faptul că au văzut Îngerul Domnului. Acest lucru i-a pregătit emoțional, astfel încât au fost gata să facă orice pentru a-i facilita lui David închinarea cerută de Dumnezeu. 

Însă, aria lui Ornan avea atât o istorie semnificativă, cât și un viitor semnificativ. Pe aria lui Ornan era Muntele Moria (2 Cronici 3:1), același munte pe care Avraam s-a urcat să-l jertfească pe Isaac; era „Muntele unde Domnul va purta de grijă” (Geneza 22:14); era muntele pe care Solomon urma să construiască Templul. Hotărârea lui Dumnezeu de a-Și stabili altarul și Templul pe Moria, a marcat întreaga istorie. Acest munte a devenit centrul orașului sfânt, unde Fiul lui Dumnezeu a fost răstignit. Și va continua să influențeze istoria, pentru că din această cetate pe care El o iubește, într-o zi, va conduce toate popoarele.

Însă, înainte ca David să ajungă acolo, locuitorii de drept ai Ierusalimului erau iebusiții. De aceea, în cazul de față, nu este vorba de faptul că David a refuzat generozitatea lui Ornan. Era la mijloc terenul pe care avea să fie construit Templul lui Dumnezeu, iar acesta trebuia dobândit cu acte în regulă. Prin urmare, dacă oferta lui Ornan ar fi fost acceptată de David, atunci ar fi fost jertfa lui Ornan, nu a lui David. Din acest motiv, David insistă să plătească prețul întreg pentru terenul altarului său, teren care a devenit, de altfel, centrul de greutate al Israelului. Iată de ce, în această tranzacție, nu se permiteau greșeli, lipsuri sau târguieli.

În cele ce urmează, folosindu-mă de cele două sublinieri de mai sus, o voi prezenta pe Cristina C., studentă în anul II la Centrul Român de Studii Transculturale (CRST) și trimisă la școala de misiune de către Biserica Penticostală Nr. 1 din Bosanci, Suceava.

1. O istorie semnificativă, cât și un viitor semnificativ

La interviul de admitere, ne folosim de instrumentele potrivite, pentru a cunoaște suficient de bine candidatul CRST, astfel încât să putem decide admiterea sau respingerea sa. Cristina ne-a vizitat la campus pe când era încă elevă în ultimul an de liceu. Am purtat discuții cu ea și am știut că este un candidat model pentru școala noastră. Dumnezeu îi ceruse să renunțe la planurile ei, îi vorbise printr-un vis despre India și-i confirmase că o cheamă la misiune. Însă, considerând potențialul Cristinei, era posibil să opteze pentru alte instituții de învățământ. Dar, trecutul ei frumos, o determină ca în prezent să semneze cu credincioșie pentru un viitor promițător.

Pastorul studentei, în una dintre recomandările scrise, ne-a comunicat: „Mulțumim lui Dumnezeu pentru sora Cristina. Ea este o tânără model în biserica Domnului din Bosanci. Până să ajungă la această pregătire pentru misiune, Cristina a fost o tânără de frunte de multe ori la concursul Talantul în negoț și la Olimpiada de religie.”

La fel de frumos privește și Cristina spre biserica în care a crescut spiritual, afirmând următoarele: „am fost binecuvântată să cresc într-o biserică în care se pune accent pe post și rugăciune. În fiecare an, pe data de 1 ianuarie, de la 9:00 la 16:00, cu întreaga biserică stăm în părtășie, postind și rugându-ne. Crescând așa, am prins drag de aceste discipline și le aplic în viața mea cu regularitate.” 

Faptul că iubește rugăciunea, reiese și din răspunsul unic pe care l-am primit la întrebarea: ce-ți va lipsi de la CRST?

„Cred că, în primul rând, prayer room-ul, pentru că fiind atât de mulți în casă, rareori se întâmplă să fiu singură într-o cameră. La CRST este special pentru mine să fiu singură, nederanjată la rugăciune!”

Cristina este fiica cea mai mare dintr-o familie cu zece copii. În ciuda greutăților pe care le-ar presupune un astfel de mediu, iată cum privește ea la modul în care s-au deturnat planurile ei inițiale: „Am fost la un liceu de prestigiu din Suceava, iar în clasa a XI-a și a XII-a am visat să urmez o facultate la Cluj, împreună cu prietena mea cea mai bună. Am visat mult timp la asta și deja aveam planurile bine puse la punct împreună cu ea … chiar și pereții din cameră știam cum o să-i decorăm. Prietenii mei, rudele și colegii, se așteptau cu toții să merg la Cluj și să fac o carieră. Când au aflat că la examenul de bacalaureat am obținut nota 10 la limba română și media 9,05, și-au impus și mai mult opinia lor, până acolo că un frate mi-a spus: <<Cristina, după ce ai aflat rezultatele la BAC, tot nu ți-a venit mintea la cap? Tot nu faci o facultate normală?>>”   

Dar, ce poate fi mai normal decât a împlini chemarea divină? „Dumnezeu a pus povara Indiei pe inima mea,” spune Cristina. „Până să ajung la CRST, nu știam cât de greu se primește viza pentru India sau cât de ridicat este nivelul persecuției de acolo. În mintea mea, îmi spuneam că Dumnezeu mă știe pe mine, cât sunt de mică și slabă, și de asta mă trimite în India, ca să nu am de luptat cu situațiile foarte dificile din țările islamice. Acum, însă, știu mai multe despre provocările pe care le presupune India … și totuși, nu renunț la ea. Dacă va veni momentul să renunț vreo-dată, Dumnezeu va lua această povară de pe inima mea și voi avea pace să merg în altă parte. Dar până atunci, lupt pentru această țară! Nevoile enorme din India necesită luptă!”  

Iar lupta despre care vorbește studenta, nu este teorie, ci realitate. Între 24 ianuarie – 21 martie 2018, ea se află în India pentru o practică transculturală în proiectele coordonate de sora Maria Iordănescu și de Andreea & George Breazovan.

Cristina se bucură să știe că la această etapă din pregătirea ei, nu luptă singură, ci beneficiază de sprijinul deosebit al bisericii și al familiei din care provine. Iată ce traseu special a parcurs până acum:

„Biserica mea întotdeauna a susținut misiunea și este una dintre bisericile care dăruiește foarte mult pentru misionari. În momentul în care am luat decizia de a merge pe drumul misiunii, nu am întâlnit împotriviri din partea bisericii, dar nici mare interes. Lucrurile erau neutre. În primul an la CRST, am auzit câteva colege de la școala de misiune povestind despre bisericile lor, de susținerea de care aveau parte, de faptul că li s-a oferit un cadru în care puteau să-și prezinte mărturia… Însă, în cazul meu, nu aveam parte de așa ceva. De multe ori L-am rugat pe Domnul să facă din familia și din biserica mea cei mai puternici susținători ai mei, iar Ava a onorat această rugăciune. 

Într-o zi fratele meu mi-a spus: <<Dacă ai ști cât se roagă tata pentru tine!>>

În mintea mea era gândul că, datorită faptului că biserica mea este mai conservatoare, iar eu sunt fată, va trebui să slujesc câțiva ani în India și abia apoi să mi se ofere ocazia să spun ceva în biserică. Însă, Domnul m-a uimit! În vacanța de vară, fratele păstor m-a întrebat dacă vreau să pregătesc o cântare și să-mi spun mărturia pe scurt în biserică. După ce mi-am prezentat mărturia, am primit multe încurajări din partea fraților și surorilor, biserica s-a rugat pentru mine și a început să mă susțină și financiar.”

Cuvintele studentei sunt întărite de cuvintele pastorului Ieremie Viorel, care după primul an de pregătire misionară, a putut scrie: „Cristina era o tânără timidă, dar acum vedem în ea o adevărată misionară care, cu ajutorul lui Dumnezeu, va fi de folos în această lucrare, ea fiind convinsă că are o chemare specială la misiune.”

2. Terenul pe care urmează să fie construit Templul lui Dumnezeu trebuie dobândit cu acte în regulă

Încă de copil am reflectat la versurile cântării „Da eu, da eu, da eu, Doamne / Eu trebuie să mă rog!” Privind-o pe Cristina, observ că ea face distincție între ceea ce presupune susținerea spirituală primită din partea familiei și a bisericii, susținere necesară și foarte apreciată, dar Cristina știe că nu-i este suficientă, de aceea ea trăiește realitatea versurilor: „Rugăciunea mamei mele nu este de-ajuns, / Eu trebuie să mă rog! / Rugăciunea tatălui meu nu este de-ajuns, / Eu trebuie să mă rog! /… / Nu păstoru-nvățătorul, ci chiar eu Doamne, / Eu trebuie să mă rog / Nu vecinii, nici străinii, ci chiar eu, Doamne / Eu trebuie să mă rog!”

Odată cu primirea chemării la misiune, Cristina a pus pe altarul Domnului cariera. „Am luptat mult ca să ajung în punctul în care să știu sigur că asta este voia Domnului și am considerat că urmarea chemării mele este mai importantă decât o pregătire universitară.” 

Deși în mintea ei consideră că nimic nu o mai poate întoarce din drumul misiunii, pe plan emoțional a avut de dus o luptă cu trei factori care, în primă fază, au atentat la chemarea ei:

Părerile celor din jur: „A trebuit să fiu imună la fel și fel de păreri. Părinții, rudele, vecinii și prietenii au trebuit să depășească șocul primei impresii și să înțeleagă faptul că viitorul meu nu depinde de părerea lor. În cazul părinților mei, Dumnezeu a lucrat la inima lor, încât acum afirmă și ei cu multă convingere că aceasta este chemarea mea.”  

Banii: „Sunt o fată independentă și încă de mică găseam modalități să am banii mei. După ce am aflat de taxa școlară și de faptul că nu puteam munci în timpul școlii, primul impuls a fost să stau un an acasă ca să strâng banii de care aveam nevoie pentru școală și abia în anul următor să mă înscriu la CRST. Dar, Dumnezeu nu a lăsat ca gândurile mele să se transforme în fapte și Îi dau slavă Lui că m-a împins să pășesc prin credință. Acum, am atât taxele pentru ambii ani plătite, cât și călătoriile misionare sută la sută acoperite, fără să trebuiască să solicit părinților mei ajutor financiar.” 

Băieții: „Una dintre prietenele mele apropiate, în ziua în care a aflat despre planul de a merge în misiune, mi-a spus: <<Cristina, te-ai realizat: nemăritată pe viață!>> Dar, imediat după ce m-am hotărât pentru misiune, parcă m-au văzut unii băieți … care până atunci nu prea au părut să mă vadă. Erau băieți buni, pocăiți, la care nu aveam ce să obiectez, decât faptul că nu aveau nicio legătură cu misiunea. La acest capitol, a trebuit să lupt ca să-mi păzesc chemarea!” 

Teologul Adam Clarke afirmă că „cel care are o religie care nu-l costă nimic, are o religie de nimic!” Dragostea este cel mai scump angajament. Nu se poate să renunți la anumite lucruri pentru Isus, fără ca să primești înapoi tot ce ai sacrificat, dar într-o formă curățită și transfigurată.

Zile de post și note maxime ar putea fi o etichetă a Cristinei! Spre finalul anului I, bucătăreasa școlii m-a sesizat că Cristina postește foarte mult, lipsind de la masă. Am discutat cu ea, i-am înțeles inima și determinarea, dar când i-am corectat examenul de apologetică susținut în săptămâna respectivă și m-am uitat mai atentă la notele și proiectele Cristinei, mi-am spus că, într-adevăr, Dumnezeu găsește valoroasă viața acestei tinere. Care este secretul notelor mari? „Este meritul Lui,” spune Cristina. „Când am venit la CRST, am dat de un program foarte încărcat și cu un volum mare de lucru, dar doar mare, nu neapărat și greu. Pentru că îmi plac cursurile predate, atenția pe care o acord în clasă profesorilor, de cele mai multe ori mă ajută la examene, iar faptul că sunt axată pe sarcini, mă ajută mult în efectuarea temelor și proiectelor.”   

Privind la anii petrecuți la CRST, studenta noastră afirmă că „aici am învățat să trăiesc prin credință, să dau zeciuială, să dăruiesc cu bucurie pentru misiune, să trăiesc cu persoane care nu sunt deloc stilul meu și să le accept așa cum sunt. La CRST am învățat că locul binecuvântat este locul supunerii și am învățat despre cât de importantă este viața disciplinată din locul tainic, pentru o lucrare publică eficientă. Toate acestea m-au marcat, m-au schimbat, m-au șlefuit.”

Apostolul Pavel are în vedere să spună: „trupul vostru este Templul Duhului Sfânt … voi nu sunteți ai voștri,” (1 Corinteni 6:19). Așadar, Cristina înțelege faptul că trebuie să Îl proslăvească pe Dumnezeu în trupul ei, drept pentru care își propune anumite obiective.

La întrebarea, „cum ți-ar plăcea să știi că te etichetează oamenii din jur?”, Cristina zâmbește: „cred că mi-ar plăcea ca oamenii să mă eticheteze ca pe o fată simplă, cu o motivație puternică.”

În privința planurilor de viitor, spune ea, „deocamdată mă rog! Variante sunt, sfaturi primesc cu duiumul, dar ca să iau decizia finală, vreau să fiu încredințată că sunt în voia Domnului. Ținta pe termen lung este India … doar aștept să văd care este timpul plecării!”

Cu un astfel de stil de viață, până la plecarea definitivă în India, terenul pe care se dezvoltă Templul Duhului Sfânt în Cristina, va influența Împărăția lui Dumnezeu, dar și istoria misiunii! 

… acum continui să mă analizez și eu prin prisma acelorași sublinieri…

About Ina Hrișcă 15 Articles
Ina Hrișcă este directorul general al Centrului Român de Studii Transculturale din Agigea, Constanța.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*