Acasă… și totuși străină

Luminița Prisecaru este misionară APME și Wycliffe în Etiopia. Am rugat-o să ne împărtășească povestea vieții ei, cum a purtat-o Dumnezeu dintr-un sat din Iași până în Africa și cum își folosește darurile într-un proiect deosebit de complex, traducerea Bibliei în limba ale.

„Dumnezeu a hotărât să mă nasc în familia unor țărani cumsecade, cu frică de Dumnezeu, într-un sat neînsemnat din județul Iași,” povestește Luminița. „Ambii părinți sunt plecați acasă la Domnul nostru. Mama a plecat în cea mai friguroasă zi a anului 2008, 1 ianuarie, iar tata în cea mai fierbinte zi a anului 2015, 2 august. Sunt mezina familiei mele, având doi frați mai mari și o soră, diferența de vârstă dintre mine și ei fiind destul de mare, căci primul meu nepot de la fratele cel mare este puțin mai în vârstă decât mine. Am crescut fără prieteni în copilărie. Nu m-am putut juca împreună cu frații mei pentru a învăța să împart, așa că tendința naturală a oricărui copil de a fi egocentric și egoist a fost și tendința mea”, mărturisește ea.

Părinții ei sunt prima generație de creștini după Evanghelie, iar Dumnezeu i-a găsit și i-a adus în familia Lui duhovnicească, pe rând, pe toți din familie, în afară de fratele mai mare, care încă este în rugăciunile multora. Părinții ei au avut un rol important în apropierea ei de Dumnezeu. „Tatăl meu iubea citirea Bibliei, o făcea cu drag pentru sine sau pentru familie. Mama nu a știut carte căci a rămas orfană de ambii părinți după război, dar mereu îi cerea tatălui să citească cu glas tare. Cred că și-ar fi dorit să știe să citească și poate că ar fi avut rezultate excelente la școală, căci era deosebit de inteligentă. Copil fiind, nu înțelegeam prea multe, dar am știut de la tatăl meu că Dumnezeu e mereu cu noi și când mă simțeam singură, adesea vorbeam cu El căci știam că e acolo; deși nu Îl cunoșteam, El mă cunoștea. Tatăl meu avea o colecție de cinci mărturii personale pe care îi plăcea să ni le spună și a căror morală era foarte puternică și anume că Dumnezeu este gelos și de temut și ai face mai bine să nu te joci cu El. Ne-a învățat în felul acesta practic frica de Dumnezeu.” 

Pentru a intra la liceul pedagogic, unde concurența era foarte mare pe atunci, Luminița i-a promis Domnului că dacă o va ajuta, Îl va sluji toată viața. 

„Nu sunt acum pe câmpul de misiune datorită acelei promisiuni făcute în copilărie, ci pentru că El mi-a curățit cugetul de faptele murdare pentru a-L putea sluji. E o taină nașterea din nou, asemănătoare vântului ce nu îl vedem, dar îi vedem și simțim efectele. La fel cred că e o taină și chemarea Lui în slujire. Nu o pot puncta într-un anumit eveniment, dar îi vedem efectele: sunt aici pe câmpul de misiune din Etiopia din 30 aprilie 2009. Dacă nu ar fi fost chemarea Lui nu cred că aș fi rezistat până acum. Când am învățat despre numărul mare al popoarelor fără o traducere a Bibliei în limba lor, L-am rugat pe Domnul să mă pregătească pentru aceasta: să pregătească inima mea și inima celor la care voi ajunge, pentru ca Dumnezeu să Își poată face lucrarea după buna Lui plăcere.”

Luminița descrie cu pasiune țara și poporul în mijlocul căruia slujește. „Etiopia e o țară mare, cu o suprafață de cinci ori mai mare decât a României și cu o populație de patru ori mai numeroasă. O țară al cărui nume îl regăsim adesea pe paginile Scripturii, unde creștinismul a fost adus în primul secol d.Hr., după cum ne spune faimoasa poveste a famenului etiopian. Și totuși sunt aici în misiune. Ca și România, Etiopia descoperă potențialul puternic pe care bisericile evanghelice îl au, trimițând prima generație de misionari transculturali. Actualmente, Etiopia este o federație democratică în care cele 86 de popoare diferite au dreptul constituțional de a-și dezvolta propria limbă și identitate. 

Unul dintre ele este Ale, situat în partea de sud-vest, cu un total de aproximativ 86.000 de locuitori. În data de 13 ianuarie 2010, printr-o scrisoare oficială le-a fost în sfârșit recunoscut dreptul de a fi o entitate cu drept de auto-administrare, numită aici wereda (poate echivalentul județului de la noi), după o perioadă de aproape 20 de ani în care conștiința lor națională s-a dezvoltat sub impactul conflictelor cu cele două grupuri vecine ce îi administrau. Lupta lor pentru eliberare a costat multe vieți și mulți sunt încă în închisoare, dar toate acestea le-au pregătit inima pentru acest proiect care se desfășoară acum în mijlocul lor. Ca oameni gândim limitat în proiecte, dar Dumnezeul nostru mare are gânduri de pace și nu de război, de prosperitate și răscumpărare, ce țin din veșnicie în veșnicie. El este interesat de împlinirea planului de răscumpărare între națiuni și indivizi în egală măsură!”

Dacă în urmă cu 20-30 de ani speranța de viață pentru populația Ale era în jur de 30 de ani, iar numărul celor care puteau să scrie și să citească în limba amharică era foarte redus, situația s-a schimbat. 

„Interesul pentru educația formală a îmbunătățit stilul de viață, deși activitatea de bază rămâne agricultura de subzistență. În luna noiembrie 2017 au început trei clase pilot de predare în limba maternă ce s-au dovedit a fi de foarte mare interes. Acum există drumuri care fac comunicarea mai ușoară, școli primare, gimnaziale și chiar liceu. Sunt ambulanțe, dispensare și chiar un început de spital în care se fac deja operații de cezariană. În prezent este curent electric și uneori chiar și funcționează, stâlpii și liniile de curent sunt în sine un lucru mare. Oamenii s-au obișnuit să circule cu transportul în comun, minibus sau motocicleta.”

Deși se poate observa progresul economic de după 2010, totuși seceta și implicit foametea rămân pericole iminente în cele mai multe zone din Ale. Luminița a fost martora unei crize cauzate de lipsa ploilor de sezon timp de trei ani la rând, care a compromis recoltele. Cele mai multe animale au murit și mulți oameni au fost afectați de lipsa mâncării și a apei.

Din punct de vedere religios, Etiopia este o țara creștină, „așa cum e declarată și România noastră”, adaugă Luminița. Musulmanii sunt procentual aproape egali cu creștinii, iar în anumite zone ale țării sunt predominanți. Ale este un grup animist cu o înțelegere surprinzătoare a existenței supreme a unui Dumnezeu ce este Creatorul și susținătorul vieții. „În mod tradițional, este identificat cu soarele. Numele în sine, Haliko, era cu o generație în urmă numele soarelui. Acum, la aproape 50 de ani după venirea creștinismului, numele de oqaye se referă la lumina soarelui dar Haliko a căpătat înțelegerea extinsă a Dumnezeului nevăzut, Creatorul cerului și al pământului. Biserica a cerut ajutor în traducerea Bibliei cu 20 de ani în urmă, tocmai pentru că fenomenul sincretismului este atât de profund întâlnit în înțelegerea despre lume și viață a oamenilor creștini sau nu din Ale”, explică misionara.

Ea a ajuns în Etiopia pe 30 aprilie 2009, iar primul an l-a petrecut în capitală, Addis Abeba, învățând limba amharică. Apoi, pe 15 august 2010 s-a mutat în vecinătatea poporului Ale, în orașul Gedole din partea de sud-vest a țării. 

„În următorii doi ani, acolo m-am concentrat pe studierea limbii ale, o limbă nescrisă până atunci; a trebuit să dau atenție fiecărui sunet și să îl studiez în contextul fonologic pentru că în martie 2012 a avut loc primul workshop în cadrul căruia a luat ființă primul alfabet al acestei limbi. Pe data de 21 martie 2012, în orașul Gawwada din Ale, a avut loc simpozionul public organizat de guvernul local împreună cu SIL (Summer Institute of Linguistics, a cărui membră sunt aici). Atunci s-a decis prin vot democratic scriptul în care va fi scrisă limba ale, cu majoritate de voturi fiind ales cel latin. În ianuarie 2013 a început proiectul de traducere a Noului Testament prin selectarea a trei traducători din cele trei denominațiuni creștine prezente: Mekane Yesus (luterani-penticostali), Kale Hewot (Cuvântul Vieții – o denominațiune penticostală), precum și un traducător de la Biserica Ortodoxă. Acești traducători au fost aleși de comitetul de traducere format din șase membri, aleși la rândul lor în întâlnirea inițială din 1 noiembrie 2011. În Etiopia, SIL lucrează în parteneriat cu ați cinci parteneri care sunt interesați de grăbirea lucrării de traducere a Bibliei, formând ceea ce se numește Comprehensive Plan (CP). Societatea Biblică din Etiopia și Alianța Evanghelică sunt doi dintre acești parteneri, ai căror reprezentanți au venit din Addis Abeba în noiembrie 2011, chemând liderii bisericilor locale din Ale la o întâlnire ce a marcat începutul proiectului de traducere a Noului Testament și aventura noastră zilnică de a încerca să spunem lucruri ce nu au mai fost spuse niciodată. Spun aventură cu o strângere de inimă căci nu e tocmai ușor și nici întotdeauna plăcut acest proces, dar îl facem în ascultare de Domnul căci știm că El este cu noi și ne va ajuta să facem o treabă bună în final.”

Luminița descrie procesul de traducere a Bibliei ca o invitație la înnobilare, la a aduce Împărăția Domnului pe pământul preponderent nisipos din Ale, dar mai ales pe pământul inimilor ce primesc acest cuvânt în ascultare. 

„Binecuvântarea pe care am simțit-o a fost să văd comunitatea locală și mai ales liderii politici locali din Ale, unii dintre ei creștini, interesați de dezvoltarea limbii lor. Guvernul local a fost cel ce a organizat simpozionul din martie 2012, la care reprezentanți ai comunității Ale au fost invitați pentru a decide asupra scriptului limbii Ale. După această alegere majoră, trebuia luată o alta de importanță vitală pentru dezvoltarea limbii Ale scrise: alegerea unui singur dialect pentru scrierea limbii ale standardizate. Au însemnat aproape patru ani de vizite nenumărate la guvernul local, sub conducerea a trei lideri diferiți, cerând implicarea lor în luarea acestei decizii de interes național. Ca și în cazul limbii române sau al altor limbi, limba ale, deși cu un număr relativ restrâns de vorbitori, are cel puțin șase dialecte, sau variațiuni, adică oamenii spun același lucru folosind diferite cuvinte sau preponderent diferite sunete în funcție de zonă. A fost un proces lung de așteptare, timp în care traducerea a continuat în două dialecte diferite. Această decizie, nu ușoară, cu implicații politice, a fost făcută în data de 4 septembrie 2015. Dialectul ales a fost cel numit Kolango, pentru că este cel folosit în capitală și considerat a fi cel mai ușor de înțeles de toți ceilalți. Numele în sine vine de la kolan ce înseamnă nouă și se referă la cele nouă familii conducătoare, numite gossa, în trecut acesta fiind punctul lor de întâlnire. Pentru noi ca echipă, această decizie a însemnat că tot ceea ce am schițat în traducere trebuia schimbat în dialectul standard și a fost nevoie ca un alt traducător din dialectul standard să fie adus între noi ca să ne ajute să facem aceasta schimbare. Nu a fost și nu ne este ușor, aproape fiecare cuvânt fiind motiv de controversă, dar este un proces dureros necesar în creșterea și dezvoltarea limbii scrise ale.”

Sunt mai mulți factori care contribuie la succesul unui astfel de proiect: în primul rând să fie timpul lui Dumnezeu, deoarece conștiința națională a unui popor trebuie să ajungă la o anumită maturitate; biserica locală și interesul acesteia pentru folosirea Scripturii în limba maternă; specialiștii, care deși sunt necesari, nu sunt factori cheie. 

„Este foarte important, în faza de început de scriere a limbii, să fie făcut studiul atent al sunetelor, pentru ca deciziile ortografice să se bazeze pe informații fonologice și în acest aspect e important ajutorul unui specialist lingvist. Pe parcursul anilor care uneori pot părea nesfârșiți, în care Scriptura prinde viață în limba respectivă, sunt foarte bineveniți specialiști în exegeza biblică care pot oferi consultanță”, explică misionara.

Un alt factor important este acordul interconfesional, una din viziunile personale ale Luminiței fiind ca această traducere să poată fi folosită de toate denominațiunile creștine din Ale, întristată de faptul că în România, Biserica Ortodoxă și evanghelicii folosesc traduceri diferite, care practic nu oferă niciun teren comun. Astfel, proiectul a început într-o colaborare strânsă între cele două denominațiuni evanghelice și Biserica Ortodoxă, însă această frumoasă colaborare nu este lipsită de provocări. „Viziunea aceasta aici în Etiopia era practic imposibilă atunci când am venit. În 2011 SIL a început ceea ce se numește Comprehensive Plan, parteneriat prin care Societatea Biblică a deschis ușa pentru colaborarea cu Biserica Ortodoxă. Mi-am dorit și m-am rugat ca, dacă Domnul va face posibil să fiu implicată în traducerea Bibliei, să o pot face împreună cu toate denominațiunile prezente. Chiar dacă acum pare imposibil să continuăm împreună, faptul că am început în felul acesta a fost un răspuns la rugăciune. Aceasta e ceea ce mă susține în momentul de față: gândul că a fost ideea și planul Lui. În prezent, Biserica Ortodoxă locală a interzis membrilor să fie parte din echipa de traducere sau de revizuire, lucru care pe noi ne întristează foarte mult, dar lăsăm lucrurile în mâna Lui.”

Iar apoi desigur este nevoie de fonduri, deoarece cei trei traducători sunt angajați permanent și lucrează cu normă întreagă, 8 ore pe zi la birou. „Partea frumoasă este că biroul a fost construit de biserica locală din fonduri proprii. E un birou spațios ce are ca anexă două camere ce pot fi folosite de oaspeți ocazionali, în cazul în care veți dori să ne vizitați”, ne încurajează ea.

Proiectul a fost inițiat de o familie de misionari din Germania, Roland și Barbara Horsh, care au început studiul limbii și o încercare de scriere cu 10 ani înainte ca Luminița să ajungă acolo, dar din motive familiale și politice au fost nevoiți să plece, lăsând lucrurile într-un stadiu incipient. Ea a preluat casa, care îi slujește ca birou și locuință, și o parte din studiile lor asupra limbii.

De curând a fost scoasă de la tipar Evanghelia după Marcu și se fac planuri pentru distribuirea acesteia în fiecare biserică și congregație. „Aceasta este prima carte publicată vreodată în aceasta limbă. Prețul ei este de 30 birr (4 lei). Nu fără emoție scriu aceste lucruri! De asemenea, am realizat o citire dramatizată a Evangheliei în format MP3 pe carduri SD ce pot fi cumpărate la prețul de 40 birr (6 lei).” Se dorește ca anul viitor să poată fi scoase la tipar toate cele patru Evanghelii. Finalizarea și tipărirea Noului Testament se va încheia cu așa numitul eveniment de dedicare a cărții, dar este greu de preconizat când se va întâmpla acest lucru, poate peste 5-6 ani.

Munca în echipă, într-un proiect atât de complex și cu persoane din culturi și denominațiuni diverse, este o provocare importantă. Luminița face parte și din echipa lărgită a SIL, cu oameni din 15 țări diferite. „E o onoare să slujim împreună pentru o astfel de cauză nobilă. Nu înseamnă că e întotdeauna ușor. Sunt dificultăți și neînțelegeri culturale și uneori interpersonale, dar în harul Lui putem trece peste ele”, spune ea.

Activitatea de traducere a unei cărți din Biblie trece prin mai multe etape succesive de traducere și verificare. Mai întâi se face o traducere inițială, o schițare a cărții, etapă în care fiecare traducător lucrează individual, după care textul este citit de către un al doilea traducător care face observații și modificări necesare. Apoi cartea este citită împreună de echipă, etapă în care Luminița pregătește anumite observații pe text și de corectitudine exegetică. 

Este invitată apoi echipa extinsă de revizuitori din comunitate, care primesc în prealabil textul scris și își notează întrebări, iar împreună citesc textul și acordă atenție clarității și corectitudinii limbii, pentru ca traducerea să sune cât mai natural în limba ale. Urmează apoi efectuarea unei traduceri inverse cuvânt cu cuvânt din limba ale în amharică sau engleză, în funcție de consultantul cu care se lucrează, iar verificarea împreună cu acesta este ultima etapă înainte de pregătirea textului pentru tipărire, ceea ce înseamnă ore nesfârșite de verificare asiduă a consistenței ortografice a fiecărui cuvânt în context. Fiind vorba de o limbă care nu a mai fost scrisă niciodată, trebuie acordată o atenție sporită tuturor detaliilor.

• 

• 

„Rolul meu este să fiu așa numitul sfătuitor al echipei”, spune Luminița. „Dau sfaturi celor care au nevoie de ele, când au nevoie de ele. Ajut în timpul citirii împreună cu echipa și sunt acolo la întâlnirile cu comitetul de revizuire și împreună cu consultantul. Pregătirea mea lingvistică mă ajută să pot ridica anumite probleme ortografice ce necesită decizia comunității. Eu însămi îmi descriu rolul de a fi sare -nu trebuie multă și nici prea puțină, nu eu sunt mâncarea propriu-zisă și nici bucătarul, Dumnezeu e acela, dar eu trebuie să fiu disponibilă ca El să mă poată folosi după buna Lui plăcere și gust. Alături de comitetul de traducere, cred că am un rol de lider non-formal, mai ales după ce în circumstanțe nedorite de mine am luat asupra mea responsabilitățile de casierie. Dau socoteală coordonatorului din partea sinodului din Arba Minch al Bisericii Mekane Jesus, care are rolul administrativ al acestui proiect făcut în parteneriat. Este o structură ierarhică ce lucrează bine aici în contextul etiopian, comitetul de traducere și cu mine, apoi sinodul, apoi sunt cei din Addis Abeba de la CP (Comprehensive Plan) și desigur cei de la SIL, care de asemenea mă monitorizează desemnând  un supervizor pentru mine și lucrare. În țară este echipa Wycliffe România și biserica locală care m-a trimis, precum și echipa APME și fratele Uțu Tomuța ca reprezentant al bisericilor din Statele Unite. După cum vedeți, suntem o echipă foarte largă și fiecare trebuie să își facă bine partea pentru ca acest proiect să se finalizeze bine.”

Luminița mărturisește că cea mai mare încercare pentru ea ca misionar este sentimentul de a fi străin și totuși acasă. „Faptul că sunt în permanență strigată you (din engleză, pronumele tu) sau highland (este numele sticlei de plastic pentru apa minerală și numele străinilor, poate pentru că ei sunt cei ce le-au adus) sau străina, străina. Faptul că nu am un nume după atâția ani e destul de dureros. Ca femeie singură nu am dreptul oficial la un nume, cât încă mă percep tânăra sunt shette, ceea ce înseamnă fată, dar femeile aici sunt strigate după numele primului născut, adică devii mama lui …, acesta e numele tău. Îmi dau seama că nu o fac cu răutate, poate unii dintre ei da, dar în general e felul lor de a reacționa când văd pe cineva cu piele albă. Deși sunt strigată zilnic străina, mă simt într-un fel straniu acasă, mai acasă decât mă simt acum în România. Aici trebuie sa fiu și aceasta trebuie să fac acum. Să mă ajute Domnul să o fac cu credincioșie!”

„Am totuși un grup limitat de copii din vecini ce m-au promovat, sunt mama you iar unii copii din biserică mă strigă teacher, pentru că am început să îi învăț cum să scrie în limba lor. Mă strigă și ei cum pot pentru că înțeleg că trebuie să le fie greu să se obișnuiască cu mine locuind între ei. Și apoi, poate că trebuie să experimentez această moarte față de numele meu de care sunt de altfel mândră, Luminița. E o similaritate în limba ale între numele meu și luumate – ce are înțelesul nefericit de porc. Am încercat să traduc numele meu, dar se pare că în ciuda eforturilor mele am rămas străina, sau în cel mai fericit caz forenjite taani – străina noastră.”

„Așa cum poate puteți citi printre aceste rânduri, este o singurătate profundă pe care în umanitatea noastră fiecare trebuie să o confruntăm, fie că suntem acasă sau departe de casă, cum sunt eu. Sunt acele nevoi relaționale pe care Dumnezeu singur le poate împlini și totuși o face prin intermediul unei comunități. Natura slujbei pe care Dumnezeu mi-a încredințat-o mă face să stau în culise majoritatea timpului. Lucrez cel puțin 8 ore pe zi în birou împreună cu traducătorii verificând iar și iar fiecare cuvânt și sunet. Pare a fi o muncă nesfârșită și epuizantă, ale cărei roade poate că nici nu le voi vedea pe deplin în timpul vieții mele. Zilele trecute o fetiță m-a întrebat când voi pleca, iar eu i-am răspuns că nu știu, pentru că sunt aici până când ei vor începe să citească și să folosească Biblia în limba ale. Dumnezeu, Cel ce m-a chemat, e responsabil de relocarea mea, așa că El știe cel mai bine.”  

Din cauza statutului plin de limitări, de fată necăsătorită și albă, Luminița are o viață socială destul de restrânsă, vizitează câteva familii, dar și asta cu anumite restricții deoarece localnicii sunt geloși, imaginându-și că unii ar putea primi anumite avantaje materiale de la ea. 

„Nu au avut niciodată un străin locuind între ei și de aceea cred că le este greu să știe cum să se raporteze la mine. La fel și pentru mine este greu să știu ce trebuie să fac în orice situație și cum să acționez cu înțelepciune în situațiile vieții de zi cu zi. În ultimul timp am decis să lucrez bucata de pământ din spatele casei și cel din jurul casei, tocmai pentru a crea o anumită situație comună contextului lor și în plus, e bine pentru sănătatea mea fizică și mentală. În mod sigur sunt limitări din cauza statutului de shette, dar cu fiecare limitare harul lui Dumnezeu este mai mult decât suficient. El e cu mine, Tatăl nevăzut, care atunci când e nevoie îmi trimite tați și frați, mame și surori vizibile. E o binecuvântare, un dar, acela de a nu fi căsătorită, dar care nu e lipsit de responsabilități pe măsură. Deși nu am fost niciodată căsătorită, am auzit de la alții și sunt convinsă că binecuvântarea de a avea o familie e la fel de plină de responsabilități și poate chiar ceva mai multe greutăți pământești. Nu știm cum va fi viitorul, dar știm că El va continua să fie un Tată bun.”

Luminița recunoaște că este afectată de stres, că îi lipsește limba română, dar simte că a fost schimbată în bine și îmbogățită sufletește de ce a experimentat. „Este greu de acceptat că voi rămâne o străină aici, deși vorbesc limba lor, locuiesc între ei și trăiesc viața de zi cu zi între ei. 

Cineva a spus foarte bine cred, că cel mai bun misionar este traducerea Bibliei în limba poporului respectiv, pentru că nu va fi niciodată considerat străin și nici nu va trebui să plece la un moment dat. Sunt așadar un misionar străin ce are privilegiul de a ajuta la aducerea în ființă a unui misionar cu mult mai bun decât sunt eu însămi: Biblia în limba ale.”

În încheiere, vă încurajăm să mijlociți pentru Luminița și pentru lucrarea de traducere a Bibliei din Ale, Etiopia:

• Pentru pace și o soluție amiabilă între forțele politice din Etiopia. „Fie ca în mijlocul acestor vremuri tumultuoase și pline de nesiguranță, Împărăția Lui luminoasă și tare să se extindă prin intermediul copiilor Săi ce se află în poziții politice de conducere și care vor alege să facă ceea ce este bine în ciuda presiunilor.”
• Pentru echipa de traducători, să fie implicați cu toată inima în această lucrare și mai ales pentru un al patrulea traducător ce trebuie angajat, din dialectul standard Kolango.
• Pentru oameni cu inimă din mijlocul credincioșilor, care să-i poată învăța pe alții să citească în limba ale. „Rugați-vă pentru ca Împărăția Sa să vină între noi așa cum e în ceruri, voia Sa desăvârșită să fie împlinită între noi și de noi. Mai mult decât orice fie ca Numele Său să fie vorbit de bine ca rezultat al acestei lucrări de traducere a Noului Testament în limba ale.”
• Pentru dezvoltarea limbii ale scrise și înțelepciune în deciziile ce trebuie făcute de către membrii informați din comunitate. „Ne rugăm să ia ființă o organizație locală a intelectualilor din Ale ce vor avea ca viziune dezvoltarea propriei limbi așa cum a avut la noi Junimea și Școala Ardeleană, să numesc doar două.”
• „Pentru mine personal aș dori să pot crește în cunoașterea lui Dumnezeu, în mijlocul a ceea ce fac și unde sunt, o cunoaștere care să mă schimbe în asemănare cu El. Aș dori ca prin harul Lui să nu irosesc niciuna dintre situațiile provocatoare care îmi stau în față.”