Puneți-Mi deoparte… o colectă de misionari!

Pe când slujeau Domnului și posteau, Duhul Sfânt a zis: 
„Puneți-Mi deoparte pe Barnaba și pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat!”

Faptele Apostolilor 13:2

În data de 8 ianuarie 2012, împreună cu trei studenți și un frate profesor din Nepal, am vizitat Biserica Penticostală Betel din București cu scopul de a face cunoscută lucrarea școlii de misiune. După ce studenții și-au spus mărturiile și au cântat o cântare, fratele care păstorea biserica la acea vreme, s-a adresat adunării cu următoarele cuvinte: „Iubiții Domnului, vreau să vă spun că atunci când am aflat că acest grup de misionari ne va vizita, am pus un semn înaintea Domnului și am zis: dacă ne vor cere să facem o colectă pentru lucrarea lor, nu vom face; dar dacă nu vor cere să le facem colectă, am să iau eu inițiativa și vom face o colectă.” Spre surprinderea noastră, colecta Bisericii Betel a fost un belșug de dărnicie care a venit în sprijinul studenților care se îndreptau la aceea vreme spre Namibia și India. Ca și atunci, ori de câte ori am vizitat cu studenții biserici din țară pentru a promova lucrarea de misiune, nu am cerut să ni se facă o colectă, pentru că scopul principal era altul. Însă, de cele mai multe ori am rămas fără cuvinte când am văzut cât de multă bucurie este pe chipul credincioșilor când dăruiesc pentru misiune. Și știți care este motivul acestei slujiri prin dărnicie? Credincioșii români iubesc pe Domnul și Marea Trimitere și își doresc să contribuie cu tot ce pot la vestirea Evangheliei până la marginile pământului.

Iar dacă până acum nu am cerut nicio colectă, prin mesajul acestui articol, chiar cer o colectă! Dar nu o colectă financiară și nu de la oameni, ci doresc ca Duhul Sfânt să ceară să se facă … o colectă de misionari!

Cartea Faptele Apostolilor este supranumită și Evanghelia Duhului Sfânt, iar când Duhul Sfânt a vorbit bisericii din Antiohia să pună deoparte pe Saul și pe Barnaba, acest lucru s-a întâmplat într-un cadru care a facilitat Duhului Sfânt să lucreze: „niște prooroci și învățători … slujeau Domnului și posteau.” Acești lideri creștini posteau, se rugau, aduceau învățătură sănătoasă și erau preocupați să primească îndrumare pentru extinderea credinței creștine la neamuri. Poate că ne gândim că acest lucru era o urgență pentru biserica primară și de aceea Duhul Sfânt a intervenit în mod supranatural în biserica din Antiohia. Însă, îndemnul la rugăciune pe care Hristos l-a dat ucenicilor – „rugați, dar, pe Domnul secerișului să scoată lucrători la secerișul Lui” (Matei 9:38) – este valabil și astăzi. Dacă o colectă financiară este o rânduială a bisericii care se face la inițiativa unui conducător, ca urmare a unei motivări biblice, iar credincioșii dăruiesc după cum îi îndeamnă inima, ar fi oare mai puțin potrivit ca păstorii și învățătorii să ia inițiativă și să ofere cadrul punerii deoparte pentru lucrarea de misiune a celor pe care Domnul îi cheamă la o astfel de lucrare? 

Tinerii ne caută și ne împărtășesc faptul că în mod individual și în mod diferit au primit o chemare la misiune, dar fără confirmarea și susținerea bisericii, care este esențială pentru a-și urma chemarea, ei nu pot merge mai departe. 

În data de 8 mai 2018, la conferința Romiscon, președintele Cultului Creștin Penticostal, fratele Moise Ardelean, menționa despre colectele anuale anunțate de Cult pentru ITP și APME și sublinia că: „un pastor apreciat de biserica pe care o slujește, întotdeauna va primi un răspuns pozitiv atunci când va motiva biserica la colectă.” Și cred că Domnul este interesat să vorbească în Biserica Sa prin „apostoli, prooroci, evangheliști, păstori și învățători” mai ales în privința misiunii mondiale, pentru că El i-a dat pe acești lideri „pentru desăvârșirea sfinților, în vederea lucrării de slujire” (Efeseni 4:11-12). Este frumos să văd că acest lucru începe să se întâmple. Fratele Emil Meștereagă, pastorul Bisericii Vestea Bună din București, întrebat fiind cum va aplica informațiile primite la conferința de misiune Romiscon 2018, a spus: „vreau să fac o colectă de misionari.” 

Reflectând la această afirmație, una dintre studentele noastre a spus: „poate că dintr-o singură biserică nu se poate face o colectă de misionari, dar dintr-o țară cu un număr semnificativ de biserici evanghelice, se poate face o colectă de misionari în adevăratul sens al cuvântului.”

Ei bine, analizând conjunctura în care se află această studentă, îmi dau seamă că ambele variante sunt posibile. 

Pe de o parte, Biserica Penticostală Betel din Arad a trimis la Centrul Român de Studii Transculturale două tinere: pe Denisa M., studentă în anul II și pe Emanuela Ș., studentă în anul I. Pe de altă parte, în clasa de anul II avem două Denise: Denisa M. din Arad și Denisa S. din Bihor. 

În rândurile ce urmează, vă invit să citiți despre această colectă de Denise și cum aceste tinere care nu s-au cunoscut până au venit la școală, au ajuns să aibă o viziune comună, o prietenie aleasă și o experiență distinctă pe traseul misiunii.

Vom începe cu Denisa M. din Arad, cea care a reflectat la colecta de misionari, iar în mărturia ei include un element foarte important: „în vara anului 2016, în urma unei tabere de misiune în care am aflat despre CRST, m-am hotărât să mă dedic Domnului pentru misiune. În ciuda împotrivirilor pe care le-am întâmpinat, am început să-mi pregătesc dosarul de înscriere la școală, iar într-o marți seară la biserică, pastorul Iosif Anca a dat un îndemn la rugăciune spunând: <<să ne rugăm ca Domnul să scoată misionari din Biserica Betel. Eu cred că spiritul misionar din Betel nu este mort, doar că încă nu s-a născut.>> Nu am considerat întâmplătoare acea chemare la rugăciune, iar în ziua următoare l-am sunat pe pastor pentru a-i vorbi despre decizia mea de a mă pregăti să plec ca misionară și pentru a-i cere recomandarea de care aveam nevoie. Cred că așa a fost pregătit de sus și am căpătat trecere să primesc recomandarea pentru înscriere.” 

Însă, din moment ce spiritul misionar din Betel s-a născut, în procesul de creștere cunoaște o dezvoltare progresivă, Denisa afirmând: „în momentul de față pot spune că biserica este în cunoștință de planul meu de a pleca în misiune pe termen lung și este dispusă să mă susțină. Mai ales pe timpul călătoriei în Madagascar, frații au fost mai deschiși și interesați să mă susțină, atât financiar, cât și în rugăciune.” 

Denisa face parte dintr-o familie de credincioși penticostali cu  nouă copii, ea fiind al treilea. A fost crescută cu dragoste în casa Domnului și de mic copil își imagina că va fi o asistentă medicală misionară. Anii au trecut și pregătirea ei profesională s-a încheiat cu o diplomă de asistent medical. Aproape că uitase de visul copilăriei pentru că nu-i vorbise nimeni despre cum ar putea să se pună deoparte pentru lucrarea la care a fost chemată. 

Acum, însă, după doi ani de pregătire la CRST, Denisa afirmă: „cred că nicio pregătire academică seculară nu se compară cu pregătirea și urmarea chemării pentru misiunea lui Dumnezeu. Chemarea la misiune și pregătirea în prealabil, nu este doar o calificare pentru o slujbă pământească, ci este mai degrabă o formare ca viitor lucrător.” 

Dacă în copilăria ei și în anii tinereții Denisa a dezvoltat o înclinație deosebită pentru școala duminicală și lucrarea cu copiii, venirea ei în Dobrogea a cunoscut o adevărată surpriză. 

„Biserica din care provin are școală biblică pentru copii, iar eu am fost învățătoare cinci ani și acolo am făcut lucrurile la un nivel total diferit față de Techirghiol, în practica de weekend. De ce spun diferit? Deoarece copiii de la școala biblică din Arad erau copii din familii de credincioși, iar mediul era unul în care aceștia erau familiarizați cu Biblia și învățați să slujească în biserică de la grupa preșcolară. 

După ce am început practica în această zonă am fost uimită să văd diferența pentru că mi-am dat seama că acești copii și adolescenți, mare parte din ei provenind din familii de necredincioși, nu cunosc Biblia și nu sunt obișnuiți să slujească în biserică. La început am avut tendința să schimb lucrurile după principiile și înțelegerile mele, crezând că așa este mai bine, fără să știu atunci că eu sunt cea care trebuie să se contextualizeze, nu ei. Am învățat că trebuie să îi iau pe oameni de acolo de unde se află și să fac cât pot ca ei să crească, dar cu sensibilitate. Nu să impun eu felul meu de gândire, ci să observ cum gândesc ei și să găsesc metode și aplicații care se potrivesc pentru ei. 

Cred că orice viitor misionar are nevoie de o astfel de oportunitate, de a sluji într-o zonă diferită de cea cu care a fost obișnuit până atunci, ca să învețe că e de datoria lui să își lase încredințările proprii și să fie gata să învețe să slujească în orice context.”

Spațiul acestui articol ne constrânge să trecem și la cealaltă studentă, însă cred că în viitorul apropiat veți mai citi despre Denisa M. pentru că deja se află în etapa de acreditare prin Agenția Penticostală de Misiune Externă și va sluji ca misionar în domeniul medical în Madagascar. 

De altfel, Denisa M. spune, „niciodată nu mi-a plăcut să fac lucruri care să mă scoată în evidență. Întotdeauna am preferat locul slujirii din umbră. Pentru mine nu contează o funcție, un statut, ci slujirea, inima cu care îmi îndeplinesc chemarea. De aceea, nu aștept ca oamenii să mă privească într-un mod special datorită slujirii ca misionară, ci prefer să fiu cunoscută ca un om simplu, ca un pribeag.” 

În anii de studenție se pot dezvolta prietenii care să dureze o viață. Când au venit în anul I, cele două Denise au fost repartizate în camere diferite cu alte 2-3 colege, însă, după primul an școlar ele și-au dorit să fie colege de cameră. Le-am văzut susținându-se reciproc în momentele grele, iar la un moment dat amândouă și-au dorit să plece în India. 

Chiar dacă Domnul i-a dat un nou traseu Denisei M., asta nu a făcut ca între ele să apară o distanță. Dimpotrivă, afirmă ele „un motiv care a stat la baza prieteniei noastre fost faptul că suntem surori și împărtășim aceeași chemare. Totodată provocările prin care am trecut împreună ca studente în această perioadă de pregătire ne-au unit, atât în rugăciune, în sprijinul moral, uneori chiar și financiar.”

Denisa S. este trimisă la CRST de către Biserica Penticostală Betesda, din localitatea Tileagd, județul Bihor. Pentru a face distincția dintre cele două Denise, Denisa S. ne-a spus că putem folosi prescurtarea Deni, aceasta fiind forma de apelare folosită de cei dragi. 

Unul dintre lucrurile la care ne gândim atunci când se strânge o colectă financiară este și la sacrificiul pe care-l face fiecare dătător. 

La întrebarea: care este cel mai mare sacrificiu pe care crezi că Domnul ți l-a cerut să-l faci?, Deni răspunde: „fiind cea mai mare dintre cei 6 copii ai familiei mele, acest lucru m-a făcut să simt o responsabilitate reală față de părinții mei. Am trăit cu dorința de a fi un ajutor pentru ei în toate treburile casei și un mentor pentru frații mai mici. Însă, acceptând chemarea lui Dumnezeu pentru misiune, a însemnat să sacrific această chemare pe care am simțit că o am față de familie.” Cele mai timpurii amintiri pe care le am despre Deni se leagă de ziua interviului și de ziua sosirii ei la campus. De la Bihor, părinții au condus-o pe Deni la sediul APME din Cluj pentru interviu iar apoi, după admitere, au adus-o la campusul CRST de la Agigea, Constanța. Privind la modul în care acești părinți și-au așezat fiica în lucrarea Domnului am putut să-i cataloghez ca pe niște iubiți ai Domnului, după cum spune Scriptura, „pe cine dă cu bucurie îl iubește Dumnezeu” (2 Corinteni 8:7). 

Proaspăt absolventă de liceu, Deni a experimentat presiunea de a-și urma o carieră, dar, spune ea, „am considerat la acel moment că ezitarea sau amânarea intrării în lucrarea de misiune ar fi putut să mă împiedice să mai ajung vreodată să mă dedic acestei chemări, iar misiunea ar fi rămas doar o flacără mocnită în povestea vieții mele.” 

Ajunsă la finalul anului II de studii la CRST, Deni spune că „au fost 2 ani, pe care nu aș vrea să îi schimb cu nimic altceva! Au fost ani în care am crescut spiritual, ani în care am învățat să îmi deschid inima și mintea să adopt o atitudine de învățăcel și să Îl las pe Dumnezeu să mă echipeze pentru lucrare cu adevărurile Sale.” Un domeniu în care Deni a ales atitudinea de învățăcel a fost practica transculturală. Înțelegând că Domnul o cheamă în India, Deni a ales să înfrunte negativismul care-i influența luarea deciziei și să se lase învățată de Dumnezeu cum să procedeze. 

Pas cu pas, Domnul a condus-o spre o colaborare strânsă cu George și Andreea B. care slujesc în Hyderabad, India. Indicațiile lor au ajutat-o să obțină ușor viza de turist, iar călăuzirea pe care i-au oferit-o în timpul practicii transculturale au adus-o pe Deni la următoarea etapă: „faptul că am fost în India, că am ajuns să îi cunosc pe oameni, să le văd modul de viață și sincera căutare după Dumnezeu, dar și nevoia pe care o au ca să audă despre Adevăr m-au ambiționat să aleg cu o și mai mare convingere acest popor. Visul și dorința mea este ca fie imediat după absolvire, fie mai târziu, să pot ajunge din nou în India, locul pentru care inima mea bate.” 

Sunt câteva elemente esențiale în luarea deciziei de întoarcere în India, printre care relația cu Biserica Betesda. Deni adoptă din nou atitudinea de învățăcel urmărind ce face Dumnezeu în cadrul Bisericii Betesda: „pot vedea rezultate încurajatoare în ceea ce înseamnă susținerea venită din partea bisericii mele. Înainte de plecarea în India am reușit pentru prima dată să aduc o mărturie în fața bisericii, să împărtășesc motivele de rugăciune și totodată să le mulțumesc pentru toată susținerea pe care au arătat-o față de mine, în special pentru colecta financiară pe care au făcut-o pentru această călătorie.”

Lăudat să fie Domnul! Tinerii își înțeleg chemarea, bisericile sunt dornice să fie parte la strângerea Marelui Seceriș, iar Duhul Sfânt este la lucru. Aștept ziua în care să aud din gura candidaților CRST mărturii care să includă faptul că Duhul Domnului a mișcat pe conducătorii bisericii, că aceștia au vorbit în viețile lor și au adus la viață o viziune misionară, un dor de slujire nutrit chiar din copilărie. 

Haideți să ne rugăm, să postim, să fim preocupați de mântuirea popoarelor, iar Duhul Sfânt își va face partea și va zice: Puneți-Mi deoparte pe … iar atunci vom vedea cum Duhul Sfânt va strânge o colectă de misionari și de la poporul român! Amin!

Ina Hrișcă
About Ina Hrișcă 12 Articles
Ina Hrișcă este directorul general al Centrului Român de Studii Transculturale din Agigea, Constanța.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*