Nimic pentru mine!

Stimați cititori,

Am ales ca în acest articol să consemnez câteva aspecte ce țin de chemarea la misiune a doi dintre studenții Centrului Român de Studii Transculturale (CRST). Atât Daniel S., care este membru în Biserica Vestea Bună din Oradea, Bihor, cât și Doru-Nicușor N., membru în Biserica Penticostală Betel din București, sunt studenți CRST în anul II. Aflându-se la doar câteva zile distanță de festivitatea de absolvire, cei doi studenți au fost binevoitori să contribuie la scrierea acestui articol prin răspunsurile oferite în cadrul unui interviu. Deși este atipic, aleg să încep acest articol cu răspunsul la ultima întrebare pe care le-am adresat-o celor doi studenți, întrebare care nu are de-a face cu începutul lucrării, ci cu încheierea alergării. 

„Cum ai vrea să fii cunoscut peste ani?”, a fost întrebarea la care am primit răspunsuri ideale, având în vedere chemarea studenților, dar și pregătirea misiologică de care au beneficiat în ultimii doi ani de zile. „Un misionar credincios lui Dumnezeu,” a răspuns Daniel și „un om schimbat prin har, slujitor al lui Dumnezeu,” a afirmat Doru. Analizând aceste declarații, am anticipat determinarea pe care cei doi trebuie să o adopte pentru a nu risca să fie cunoscuți altfel decât își doresc. 

Avram a răspuns împăratului Sodomei: „Ridic mâna spre Domnul, Dumnezeul Cel Prea Înalt, Ziditorul cerului și al pământului și jur că nu voi lua nimic din ce este al tău, nici măcar un fir de ață, nici măcar o curea de încălțăminte, ca să nu zici: „Am îmbogățit pe Avram.” Nimic pentru mine!

Genesa 14:22-23

De o astfel de determinare a dat dovadă și primul om căruia Dumnezeu i-a cerut să-și părăsească țara și să intre în misiunea globală:

Avraam, omul căruia Dumnezeu i-a promis că-l va binecuvânta și că prin el toate familiile pământului vor fi binecuvântate, a fost preocupat de ceea ce vor zice oamenii despre el. După ce i-a înfrânt pe împărații care l-au luat ostatic pe Lot, întors biruitor de pe front, cu pradă de război, a fost întâmpinat de împăratul Sodomei cu această propunere: „ține bogățiile pentru tine.” 

Avraam a priceput că era vorba de o ofertă care imita promisiunea primită de la Dumnezeu și a ripostat, spunând: Nimic pentru mine! Motivul nu a fost de natură materială, ci unul ce ținea de destinul și identitatea ce avea să o aibă Avraam. Doar gândul că oamenii ar putea spune despre el: „Îmbogățit de Împăratul Sodomei!” l-a cutremurat pe Avraam și nu a vrut să se asocieze cu valorile Sodomei, al cărei împărat urma să-l critice și să-l denigreze în viitor. 

Avraam s-a asociat cu Dumnezeu și a urmărit cu aceeași determinare împlinirea promisiunilor primite de la EL. Nimic pentru mine! a declarat Avraam atunci când Lot a ales câmpia, confortul și prosperitatea. Nimic pentru mine! a declarat el și atunci când i s-au înmulțit averile, dând preotului Melhisedec zeciuială din toate, detașându-se, astfel, de binecuvântări și atașându-se de Ziditorul cerului și al pământului. 

Nimic pentru mine! a declarat Avraam și atunci când Isaac, fiul iubit, prin care avea să ajungă un neam mare, a trebuit urcat pe altar, crezând că Dumnezeul Cel Prea Înalt avea pregătită soluția. Alegerile făcute când era la răscruce de drumuri l-au calificat pe Avraam să fie cunoscut ca prietenul lui Dumnezeu, erou al credinței și primul om cu care Dumnezeu Și-a asociat Numele, permițând să fie cunoscut și ca Dumnezeul lui Avraam.

La răscruce de drum sunt toți studenții de anul II, iar alegerile care le stau înainte sunt definitorii pentru modul în care vor fi cunoscuți peste ani și mai ales după ce își vor încheia alergarea. La întrebarea: „Care sunt pericolele care anticipezi că vor apărea după absolvire, în etapa în care vei aștepta să primești certitudinea de a te acredita ca misionar?” Daniel admite că există riscul de a amâna mult timp momentul plecării în misiune pe termen lung, pentru că își dorește să rămână în România pentru un an de zile și să capete mai multă experiență în facerea de ucenici. Doru, însă, analizează întrebarea cu o altă o perspectivă. „Dacă aș fi în situația în care să aștept,” spune el, „consider că s-ar naște o discrepanță în relația noastră cu biserica. Iar dacă așteptarea ar fi prea lungă, posibil s-ar produce treptat îndepărtarea de scopul lui Dumnezeu pentru noi. În momentul de față sunt hotărât să mă acreditez ca misionar, de aceea, situațiile de mai sus pentru mine sunt pur ipotetice.”

Ca școală, avem o mare apreciere și responsabilitate față de biserica locală din care face parte studentul. De aceea, admiterea studentului la CRST este posibilă doar dacă recomandarea scrisă de pastorul bisericii este pozitivă. Nu de puține ori am observat dragostea și suportul spiritual și financiar pe care biserica din care face parte studentul o arată față de tânărul pornit pe drumul misiunii, care studiază la CRST. Cu siguranță, pastorul bisericii, comitetul, frații și surorile urmăresc cu atenție alegerile misionarului în formare, nu doar până la absolvire, ci și după. Însă, prin intermediul școlii, un student CRST ajunge să-și împărtășească mărturia în multe alte biserici. Puși în fața acestor întrebări: „Ce ți-ai dorit să se întâmple în viețile celor ce ți-au ascultat mărturia? Ce așteptări crezi că au de la tine cei care te-au auzit vorbind despre chemarea ta?” Daniel răspunde: „m-am așteptat ca tinerii să fie conștienți că Dumnezeu are un plan cu viața lor și mi-am dorit ca ei să caute să-și împlinească chemarea pe care Hristos le-a făcut-o. Cât despre așteptarea celor din bisericile în care am vorbit, cred că ei doresc să mă vadă pe câmpul de misiune.”

Răspunsul lui Doru se aseamănă cu cel dat de Daniel: „Cel mai mult mi-am dorit să înțeleagă frumusețea chemării la misiune și să accepte schimbarea, să își dăruiască viețile lui Dumnezeu și să năzuiască spre lucruri mărețe cu Dumnezeu. Cei ce m-au auzit vorbind despre chemarea mea, cred că au așteptarea ca eu să trăiesc ceea ce spun. Au așteptarea de a mă vedea pe câmpul de misune, au așteptarea ca prin viața mea Dumnezeu să schimbe viețile celor cărora le voi sluji.” 

Concordanța dintre cele două răspunsuri subliniază adevărul că încă este nevoie ca în bisericile din România să se audă mărturiile tinerilor chemați la misiune, să se predice despre planul global al lui Dumnezeu de mântuire a oamenilor din orice grup etnic și să se ofere posibilitatea fiecărui credincios să răspundă activ prin rugăciune, prin dărnicie sau prin consacrare. Dar, de asemenea, faptul că ambii studenți admit că bisericile au așteptarea de a-i vedea pe câmpul de misiune, pune o mare responsabilitate pentru a lua decizii corecte, astfel încât să nu cedeze în fața ofertelor confortabile, care imită chemarea lor la misiune. De aceea, ca și Avraam, absolvenții noștri trebuie să aibă aceeași determinare: Nimic pentru mine!

Observ că așa au început cei doi studenți în anul 2017. Bunăoară, spune Doru, „chiar înainte de a veni la CRST, am renunțat la un loc de muncă unde mi s-a oferit oportunitatea de a colabora cu o companie gigant pe piața de asigurări. Salariul era de aproximativ 1.000 de euro, dar am refuzat pentru că știam că trebuie să vin la școala de misiune. De asemenea, îmi doream să revin în Anglia, acolo unde am mai fost plecat la muncă, dar de data aceasta aveam ca scop să mă înscriu la Facultatea de Cultură, Media și Web Design. Au fost lucruri față de care am murit, dar Dumnezeu m-a răsplătit și mi-a dat și un scop care este mai presus de toate căutările mele.” 

De asemenea, afirmă Daniel, „înainte să vin la CRST am lucrat ca asistent medical cu atribuții de educator la Centrul de Plasament nr. 2 din Oradea. Acolo am observat  că reușeam să mă conectez ușor cu oamenii, dar nu eram pregătit să prezint Evanghelia. După ce am vorbit cu mai mulți păstori și prieteni, am fost nesigur de ceea ce trebuia să fac. Însă, într-o seară, am spus:<<Doamne, eu renunț la tot dacă Tu dorești să merg la CRST!>> În acea seară Dumnezeu mi-a vorbit prin Cuvântul Scripturii astfel <<Du-te, căci te voi trimite departe, la Neamuri>> (Faptele Apostolilor 22:21). Atunci am crezut și am simțit că acest cuvânt este pentru mine și am spus: <<Doamne, voi merge acolo unde mă trimiți.>> Instantaneu am primit pace și bucurie. A fost un preț mare să renunț la familie, iar de copiii de la centrul de plasament m-am despărțit cel mai greu.”

Dacă ar trebui să se oprească la un singur curs prin care inima lor a fost atinsă în anii petrecuți la școala de misiune, Doru ar decide să vorbească despre cursul Burdufuri noi sau vechi? predat de misionarul Scott Strickland, lider în mișcarea Live Dead. De ce? Pentru că, spune el, „ni s-a prezentat regândirea modului în care abordăm oamenii în procesul de evanghelizare, dar și prin modul sensibil de a vorbi despre experiențele de pe câmpul de misiune ale profesorului Scott, care ne spunea că în primul rând trebuie să căutăm să trăim morți și să mergem la grupurile etnice neatinse cu Evanghelia, la acele grupuri de care nimeni nu se interesează, pentru că, dacă nu mergem noi, atunci cine va merge?”

Daniel se oprește la cursul de Discipline spirituale care, prin profesorul Dr. Gavin Williams, „am fost format ca slujitor” înțelegând că „persoana nostră este mai importantă pentru Dumnezeu, decât slujirea noastră. Mi-am dat seama de la acest curs cât de importantă este relația mea cu Isus și cât de important este să-I aud vocea și să știu să o disting.”

La această determinare: Nimic pentru mine!, studenții noștri continuă să lucreze, dar sunt și testați. În urma practicii de weekend desfășurată în zona orașului Cernavodă, Doru afirmă: „am învățat că doar investind timp, energie, uneori bani, ajungi să construiești relații trainice cu oamenii cărora le slujești. În urma evanghelizării pe stradă, unii oameni primesc Evanghelia, alții nu, însă am învățat că indiferent de modul lor de a răspunde, noi trebuie să continuăm să ne facem partea, să vestim Evanghelia, care schimbă vieți. Oamenii îmi spun că am curajul de a merge acolo unde alții nu merg. Așadar, imediat după acreditare, împreună cu soția mea Iulia, vom merge în bisericile din România și vom face cunoscută lucrarea la care suntem chemați. Ne-am propus ca la începutul anului viitor să plecăm în țara pe care Dumnezeu ne-a pregătit-o.”

În urma practicii misionare din Madagascar, Daniel simte „povara răspândirii Evangheliei printre malgași și preocupare pentru creșterea lor spirituală. Însă, când mă gândesc la contextul budist al nepalezilor, în care nu este libertate religioasă, mă văd silit să fiu un mesager al lui Hristos printre ei.” 

Cu aceeași determinare, în cadrul conferinței Romiscon, una dintre colegele de clasă a lui Doru și Daniel, a luat cuvântul și a transmis participanților invitația de mai jos, invitație pe care îmi doresc să o primiți și dumneavoastră, stimați cititori: 

„Timpul petrecut la CRST se apropie foarte repede de final și începutul lunii iulie ne va găsi pe toți în drum spre casă. Probabil mulți dintre dumneavoastră, dar și  familiile noastre, frații din biserică, liderii de la școală ne adresează tot felul de întrebări, precum: Când te acreditezi? În ce țară mergi? Care-i locul de slujire? Ce faci dacă mai rămâi în țară?

Câteodată, toate aceste întrebări sunt normale de pus unui student care a terminat CRST-ul și este la finalul celor doi ani. Însă, aș dori ca toate aceste întrebări pe care ni le adresați, să credeți că sunt o preocupare și a noastră. De aceea, aș vrea să vă cer ca toate întrebările acestea pe care le puneți studenților de anul II să le transformați în rugăciuni. Să vă rugați pentru studenți, pentru că mulți au deja o facultate făcută și își dau seama că viitorul lor nu mai este să se întoarcă acasă, ci să meargă pe câmpul de misiune. Dar, nu e ușor câteodată să nu știi exact locul în care Domnul te vrea. Așa că vă invit: transformați toate aceste întrebări în rugăciuni. Mulțumesc!” (Sara L.)

Îmi doresc ca prin mijlocirea noastră pentru acești studenți, Dumnezeu să îi ajute să își întărească alegerea și chemarea primită, chiar dacă de multe ori nu le va fi ușor să spună: Nimic pentru mine!