Reflecțiile unui misionar pe termen lung în Africa

Perspective personale

Aeronava în care ne aflăm doar ce a decolat de pe Aeroportul Internațional Entebbe, din Uganda. Ne îndreptăm spre Johannesburg, Africa de Sud, iar apoi mai departe spre patria noastră, Australia. Pe măsură ce aeronava noastră urcă la înălțime de zbor, pe noi ne încearcă un amestec ciudat de emoții. Doar ce ne-am luat rămas bun de la unii dintre cei mai dragi prieteni și nu ne așteptăm să-i mai revedem pentru o perioadă considerabilă de timp. Aceasta este ultima noastră vizită în Uganda în acest anotimp al slujirii noastre. Doar Domnul Isus știe dacă ne vom mai întoarce vreodată.

Cu nostalgie privim în urmă la cei 40 de ani care au trecut de când soția mea Glenda și cu mine am ajuns pentru prima dată în Africa. Eram pe atunci o familie tânără care începea primul stagiu de patru ani de misiune în Zambia. Eram plini de zel pentru a-i câștiga pe cei pierduți, pentru a-i uceniciza și pentru a ridica o nouă generație de lideri evlavioși, plini de pasiune. Acum ne aflăm la celălalt capăt al carierei noastre misionare. Suntem mai bătrâni și, nădăjduim, mult mai înțelepți. Poate, prin harul lui Dumnezeu, am lăsat în urmă o moștenire pentru generațiile care vin, atât în țări din Africa, cât și în alte națiuni. Doar veșnicia va putea atesta acest lucru.

Uitându-ne în urmă la acești ani, care sunt cele mai semnificative lucruri pe care le-am învățat despre Dumnezeu, despre Africa și despre noi înșine? Este interesant să reflectăm.

Africa ne-a cucerit inimile

Nu există îndoială că Africa și oamenii ei au cucerit inimile noastre. Adesea le-am spus celor care plănuiau să viziteze continentul african că ar trebui să fie atenți deoarece o afecțiune foarte serioasă pune stăpânire pe cei care ajung pentru prima dată acolo. Este foarte probabil ca primul țânțar care te mușcă să te infecteze cu o boală incurabilă. Se numește virusul iubirii pentru Africa. Unicul remediu pentru această afecțiune incurabilă îl constituie vizitele frecvente pe continent.

Acest lucru a fost cu siguranță adevărat în cazul nostru. În ciuda numeroaselor provocări și greutăți pe care le presupune traiul în Africa, tărâmurile și oamenii ei ne-au cucerit inimile. Unele dintre cele mai de preț amintiri ale noastre sunt din anii petrecuți slujind acolo. Multe dintre cele mai semnificative relații din viețile noastre au fost formate cu oamenii de acolo. Timpul petrecut în Zambia ne-a modelat viața, ca familie, în mod semnificativ.

Am legat o astfel de relație cu pastorul Toiley Lwebeshya. BaToiley și soția lui, Jess, au devenit prieteni foarte valoroși pentru noi, ca tânăr cuplu misionar. Fiul lor a devenit tovarășul de joacă al fiului nostru. Fiica lor ne-a slujit ca ajutor în casă. BaToiley slujea adesea ca traducător al meu în perioada în care aptitudinile mele lingvistice erau inadecvate pentru a comunica eficient. El m-a învățat aspecte importante din viața oamenilor săi. Câțiva ani mai târziu, când BaToiley a devenit șeful senior al întregului trib Lamba, el și BaJess au rămas prietenii noștri dragi pe care îi vizitam ori de câte ori aveam ocazia.

Privilegiul chemării pe care Dumnezeu ne-a făcut-o în Africa

Privind în urmă la acești ani, în ciuda multelor provocări care au existat, numărăm chemarea lui Dumnezeu de a sluji în Africa drept unul dintre cele mai mari privilegii ale vieților noastre. Tatăl meu și-a dorit nespus de mult să slujească pe continentul african ca misionar, însă visul lui nu a devenit niciodată realitate. Mai târziu, într-un anumit sens, noi am devenit împlinirea visului lui. Însă nu acesta a fost motivul pentru care am mers în Africa. Ci am mers ca răspuns la chemarea lui Dumnezeu, o chemare pe care soția mea și cu mine am împărtășit-o împreună.

Uneori călătoria a fost incredibil de grea. Au existat momente când ne-am întrebat dacă nu cumva am făcut o greșeală teribilă. Însă privind în urmă, știu cu absolută certitudine că Dumnezeu ne-a chemat în Africa. Având avantajul retrospectivei, putem vedea modul în care Dumnezeu a lucrat, în planul Său veșnic. Putem vedea vieți schimbate pentru totdeauna datorită faptului că am fost credincioși acelei chemări. Putem vedea proiecte pe care Dumnezeu le-a dezvoltat și în care am avut privilegiul de a ne investi viețile.

O astfel de lucrare este SALT Schools sau School of Advanced Leadership Training (Școala pentru instruire avansată în domeniul conducerii). După câțiva ani de slujire în patria noastră, Australia, în 2002, Dumnezeu ne-a chemat înapoi în Africa. De data aceasta puteam vedea lucrurile prin prisma valoroaselor lecții învățate în primii ani de activitate. Iar de data aceasta, El ne-a condus pașii înspre Uganda. Aici am cunoscut foarte mulți pastori și lideri creștini care aveau prea puțină instruire pentru slujire sau chiar deloc. Având avantajul cunoștințelor culturale dobândite în primii ani petrecuți în Zambia, am fost în stare să dezvoltăm un curs și un plan de învățământ potrivit în mod ideal la nevoile acestor bărbați și femei: Școala SALT.

În ultimii 12 ani, Școala SALT a devenit o resursă eficientă pe care Dumnezeu continuă să o folosească pentru a instrui lideri de la sate sau din jurul zonelor urbane din Africa. În Uganda există peste 400 de absolvenți care au fost instruiți pentru a sluji mai productiv. A fost înființată, de asemenea, o școală SALT în Zambia, unde trei rețele de biserici folosesc această resursă pentru a-și instrui liderii. De asemenea, în Africa de Sud este folosită această unealtă pentru a echipa liderii Bisericii lui Isus Hristos. Ce privilegiu incredibil ne-a dat Dumnezeu de a fi în stare să contribuim la dezvoltarea Bisericii Sale în acest fel.

Sacrificiu

După cum vă poate spune orice misionar, a-L sluji pe Dumnezeu printre oameni dintr-o altă cultură presupune un important sacrificiu personal. A trăi în Africa implică, cu siguranță, un mare sacrificiu. Există puține asemănări între stilul de viață și cultura din Africa și cele din Australia. Am realizat că așteptările iraționale pe care le aveau africanii de la musungu (albi) erau dincolo de abilitățile noastre de a le împlini. Iar făcând un pas dincolo de confortul relativ al orașelor și intrând în orășelele periferice și în sate, nivelul sacrificiului crește.

Dispare confortul apei curente sau al electricității. Dispar toaletele și băile curate. Dispar privilegiile felurilor de mâncare cunoscute sau al locurilor de dormit curate. Dispare siguranța îngrijirilor medicale de calitate. Dispare plăcerea simplă a unei conversații liniștite cu un prieten drag, în limba maternă. Dimpotrivă, ești înconjurat de un nivel de sărăcie care este inimaginabil în țara din care provenim. Confruntarea cu acest aspect este înrăutățită și de incapacitatea de a face ceva semnificativ pentru a îmbunătăți lucrurile.

În plus, intervine separarea de relațiile valoroase de acasă. Când eram tineri misionari în Zambia, familia noastră era la mare distanță și nu ne-am văzut cu cei dragi timp de patru ani. În acele vremuri îndepărtate nu exista poșta electronică. Era nevoie de cel puțin două săptămâni ca scrisorile să ajungă la destinație și am putut vorbi la telefon cu cei de acasă doar de trei ori în cei patru ani. Bucuria timpului petrecut cu prieteni de-o viață a dispărut. Cui îi arăți noul bebeluș venit în familie? Cu cine plângi lacrimi de frustrare și durere? Cine este acolo pentru tine atunci când te simți descurajat și înfrânt? Doar cei care au pășit în această călătorie singuratică pot înțelege pe deplin adevăratul cost și sacrificiu.

Multe bucurii

Cu toate acestea, de cealaltă parte a monedei se află multele bucurii pe care Dumnezeu le aduce în viață.  Să predici în fața unei adunări de peste 800 de persoane într-o biserică la înființarea căreia ai contribuit – aceasta este o bucurie specială. Să participi la ceremonia de absolvire a altor 50 de pastori și lideri care au finalizat cu succes Școala SALT – aceasta este o bucurie specială. Să ții în brațele tale copilul nou născut al unui cuplu care a venit la tine pentru rugăciune, după 10 ani de incapacitate de a procrea – aceasta este o bucurie specială. Să vezi cum oamenii vin la Hristos în cadrul unui serviciu divin la care doar ce ai predicat Evanghelia – aceasta este o bucurie specială. Să stai de vorbă cu bărbați și femei și să le asculți poveștile de creștere în maturitate spirituală și să știi ca ai jucat un rol în călătoria lor – aceasta este o bucurie specială.

Probabil cea mai mare bucurie a noastră în ultimii ani a fost aceea de a-i vedea pe frații și surorile noastre din Africa asumându-și conducerea lucrării Școlii SALT, ai cărei pionieri am fost noi. Pastorul Namara Nathan s-a alăturat Școlii SALT ca student în anul 2008. În scurt timp el a devenit traducătorul nostru, care a facilitat înțelegerea studenților care cunoșteau doar limbi autohtone. La absolvire, Nathan a devenit asistentul decanului studenților și ulterior decanul studenților. Apoi, în 2014, el a preluat rolul meu de director al Școlii SALT. În ultimii doi ani el a condus întreaga activitate, uneori fără ca noi să fim acolo. Și face o lucrare nemaipomenită. Ce bucurie e să părăsim Africa știind că lucrarea se află în siguranță în mâinile unui bărbat de încredere al lui Dumnezeu, care va continua să ridice un seceriș din sămânța plantată de noi.

Credincioșia incredibilă a lui Dumnezeu

Dacă există un lucru care iese în evidență, mai presus de orice altceva, este incredibila credincioșie a lui Dumnezeu. În 1 Tesaloniceni 5:24, apostolul Pavel scrie: „Cel ce v-a chemat este credincios și va face lucrul acesta.” Aceasta este mărturia noastră din toți acești ani.

Îmi amintesc bine primele luni petrecute în Zambia. Casa în care urma să locuim era ocupată de altcineva și au trecut 10 luni până când am fost din nou pe cont propriu ca familie. În scurt timp am descoperit că toate magazinele și supermarketurile conțineau puține din produsele de care o familie din Australia avea nevoie. Toate familiile misionare depindeau de pachetele cu mâncare trimise de acasă pentru a-și aproviziona cămara. Chiar în ziua în care ne-am mutat în propria locuință, au sosit 24 de pachete cu mâncare din Australia. Fuseseră trimise cu opt luni înainte de o biserică cu care nu avusesem niciodată contact. Acele pachete au sosit în Zambia să ne aprovizioneze cămara chiar în acea zi. Dumnezeu este credincios.

Câțiva ani mai târziu am înființat propria lucrare independentă numită LttN Ministries (Light to the Nations Ministries) și am continuat să experimentăm incredibila credincioșie a lui Dumnezeu. Nu mai dispuneam de resursele unei mari denominații care să ne susțină. Fiecare dolar necesar îndeplinirii lucrării noastre trebuia să vină din mâna bună a Domnului, prin oamenii Lui. De atâtea ori ne-am uitat în conturile bancare pentru fonduri cu care să plătim zboruri din Australia înspre Africa sau înspre alte câmpuri de misiune și conturile erau goale. Și cu toate acestea, chiar în momentul în care biletele de zbor trebuiau să fie achitate, fondurile apăreau în mod supranatural. Dumnezeu este credincios.

În momentele critice când ne întrebam care va fi următoarea destinație a lucrării noastre, Dumnezeu iniția o întâlnire divină. Îmi amintesc foarte bine momentul în care ne aflam într-o sală din Istanbul, așteptându-ne să nu cunoaștem pe nimeni și să nu înțelegem nimic. Singura așteptare era aceea că am putea fi arestați de poliție în orice clipă dacă ar fi venit să întrerupă această adunare de creștini. În timp ce așteptam să înceapă programul, am simțit o bătaie ușoară pe umăr. „Nu vorbiți turcește, nu-i așa?”, ne-a întrebat o voce prietenoasă. Era pastorul Ghiță Rițișan din România. Acea întâlnire a dat naștere unei prietenii care continuă și astăzi.

Aș putea povesti întâmplare după întâmplare care demonstrează în cele mai incredibile moduri minunata credincioșie a Dumnezeului nostru.

Privind astăzi în urmă, împreună cu soția mea, vedem cât de minunat ne-a călăuzit El pașii. Dumnezeul nostru credincios a pus laolaltă piesele și căile vieților noastre în moduri în care noi n-am fi putut nici visa. Lucruri care la început păreau să ne tragă înapoi, vedem acum că făceau parte din planul Său perfect de a ne modela în instrumente pe care El le putea folosi pentru scopurile Lui. Relații care la început păreau să aibă mică importanță au devenit unele dintre cele mai prețioase parteneriate pe care ni le-am putut imagina vreodată.

Părăsim Africa în acest anotimp al vieților noastre, plini de recunoștință față de Dumnezeul nostru pentru tot ceea ce a făcut. Ce onoare să-I slujim Mântuitorului în mijlocul oamenilor Lui prețioși din Africa. Sperăm să ne întoarcem într-o zi să-i vizităm pe cei pe care îi iubim ca pe niște membri ai familiei noastre. Dar acest lucru este în mâna Lui.

Perspective misiologice

Pe lângă aceste reflecții foarte personale și spirituale pe care soția mea și cu mine ni le-am format după aproape 40 de ani de implicare ca misionari în Africa, există multe alte reflecții de natură mai practică, pe care trebuie să le împărtășesc, astfel încât contribuția mea să fie completă. Unele din aceste reflecții pot fi deranjante, deoarece ele provoacă punctele de vedere puternice ale oamenilor din bisericile care trimit misionarii și din agențiile de misiune. Cu toate acestea, trebuie să prezint aceste perspective ofensatoare ale lucrurilor pe care le-am învățat după toți acești ani de interacțiune cu continentul Africa.

O perspectivă diferită asupra lumii

Esența lucrurilor stă în faptul că africanii și majoritatea celorlalte popoare care primesc misionari au o perspectivă asupra vieții foarte diferită de a acelora dintre noi care venim din Europa sau din Occident. Mai simplu spus, ei privesc lumea prin niște ochelari foarte diferiți; ei gândesc diferit și se comportă în moduri diferite; ceea ce este normal pentru noi, poate să nu fie nici măcar luat în considerare de ei.

Iată doar un exemplu a ceea ce vreau să spun: majoritatea oamenilor din Europa și din Occident operează cu ceea ce am putea numi o mentalitate a acumulării. Noi ne uităm la viitor și ne gândim la cum ar putea arăta viața noastră cinci, zece sau douăzeci de ani mai târziu. Căutăm să ne îmbunătățim locuințele, conturile bancare, dobândim noi abilități pentru a ne îmbunătăți venitul, ne facem provizii de viitor pentru noi înșine și pentru familiile noastre. Acesta este modul nostru de gândire. Noi avem o mentalitate a acumulării.

Africanii sunt destul de diferiți. Ei operează cu ceea ce am putea numi o mentalitate a supraviețuirii. Dacă au suficient pentru astăzi, atunci asta e tot ceea ce contează pentru ei. Dacă cumva primesc niște bani în plus, ei mai degrabă îi vor cheltui decât să-i economisească. Dacă au unde să locuiască – le e de ajuns. Ei rar se gândesc la îmbunătățire sau întreținere. Ei vor face copii fără să se întrebe cum le vor oferi hrană sau educație în anii următori. Perspectiva lor asupra lumii este doar o perspectivă de astăzi asupra lumii. Ei rar se gândesc dincolo de astăzi.

De curând, eram împreună cu o familie din Uganda. Părinții mi-au arătat cu mândrie fiul nou-născut – cel de-al șaptelea copil al lor. Îi cunosc bine pe părinți și știu că nu au un venit regulat. Ei se zbat adesea doar să-și poată hrăni familia. A le oferi o educație copiilor este o provocare și mai mare. I-am cerut tatălui să se gândească la viitor, când toți acei copii vor fi la școală și va trebui să le plătească fiecăruia școlarizarea de trei ori pe an. L-am întrebat ce are de gând să facă pentru a le putea purta de grijă. El a râs forțat. Era evident faptul că nu s-a gândit niciodată la aspectul acesta practic. S-a gândit doar la ziua de azi.

Acesta este doar un exemplu al felului foarte diferit în care africanii și cei din alte rase privesc lumea. Pentru a lucra eficient printre ei, trebuie să fim pregătiți să ne dedicăm viețile să învățăm cum gândesc și care e perspectiva lor asupra lumii. Aceasta este o parte majoră din lucrarea misionarilor și nu e ceva care poate fi învățat în câteva săptămâni sau luni. Este rezultatul a ani după ani de trai și de slujire în mijlocul oamenilor din altă rasă și cultură.

Realități spirituale diferite

Bisericile de acasă și agențiile de misiune adesea eșuează în a recunoaște că există realități spirituale foarte diferite între propriile țări și cele în care sunt trimiși misionarii. Înțelegerea acelor realități diferite este o cheie importantă pentru eficacitatea lucrării misionare. Dați-mi voie să ilustrez acest lucru: pentru aceia dintre noi care trăim în Europa și în Occident, este ușor să uităm faptul că, de aproape 2000 de ani, creștinismul a avut o influență asupra societății noastre. Deși culturile noastre s-au rătăcit de la adevărul Evangheliei, cărămizile de la temelia societății noastre sunt așezate pe fundația închinării la Dumnezeul viu și adevărat. Adesea nu realizăm cât de profund ne influențează aceste temelii culturile și viețile de zi cu zi.

Dar acest lucru nu se aplică în Africa sau în multe alte culturi în care trimitem misionari. Evanghelia a ajuns pentru prima dată în multe părți ale Africii cu mai puțin de 140 de ani în urmă. Înainte de asta, întreaga cultură a fost sub stăpânire demonică. Adesea, cea mai semnificativă identitate spirituală din comunitate era vraciul, care se folosea de duhuri demonice. Acești practicanți ai răului aveau control asupra fiecărui nivel al societății, de la cel mai puternic șef, până la cel mai umil sclav. Ei controlau, literalmente, viața și moartea. Când cineva din mediu occidental pășește în acest mediu spiritual foarte diferit, se confruntă cu un nivel de răutate malignă pe care nu o înțelege și n-a mai experimentat-o. Dacă ar fi să ne luăm după experiența noastră, este nevoie să treacă mulți ani doar pentru a începe să înțelegi forțele spirituale ale răului care înconjoară constant. Chiar și după aproape 40 de ani de implicare în Africa, încă mă consider un prunc când vine vorba de a înțelege dinamica spirituală a continentului.

Este imposibil ca o echipă misionară sau un lider al unei agenții de misiune care doar vizitează Africa, să priceapă realitățile conflictului spiritual cu care misionarul se confruntă zilnic. Fac apel la bisericile și agențiile care trimit misionari: ascultați-i pe oamenii trimiși de voi și luați aminte la lucrurile pe care vi le spun. Și îndeosebi, fiți dispuși să învățați de la lideri indigeni evlavioși, care sunt singurii care vor înțelege cu adevărat forțele întunericului care roiesc în jurul lor în mod constant. În orice caz, nu vă imaginați că voi veți putea aduce vreo izbândă măreață în acest domeniu în cursul unei scurte vizite pe câmpul de misiune. Altfel, puteți fi răniți foarte grav – spiritual și chiar fizic.

Fii mai atent față de cultura care primește misionarii

Cu cât am interacționat mai mult cu biserica din Africa, cu atât am devenit mai preocupat cu privire la gradul în care cultura bisericească occidentală și europeană a afectat în mod negativ viața bisericii de pe acest continent. În loc să le permită noilor credincioși și noilor biserici să dezvolte o expresie a credinței creștine a propriei culturi, bisericile și agențiile care trimiteau misionarii au impus, mult prea des, cultura proprie asupra bisericilor africane. Din nefericire, acest lucru a fost în detrimentul noilor credincioși și a bisericilor lor. Unul dintre cele mai elocvente exemple ale acestei imixtiuni culturale este în domeniul muzi-

cii și al exprimării fizice. Când Dumnezeu i-a creat pe africani, El a pus mișcarea în trupurile lor. Este aproape imposibil din punct de vedere fizic pentru un african să se bucure de orice formă de expresie muzicală (închinare, sau orice altceva), fără o anumită formă de mișcare fizică. A dansa pe ritmurile și bătăile muzicii lor face parte din a fi african.

Însă când primii misionari au sosit din țări precum Anglia sau Franța, ei au făcut o judecată de valoare și au văzut muzica și dansul african drept rele, chiar demonice. În loc să lucreze împreună cu africanii pentru a găsi o expresie a închinării care să se potrivească culturii și naturii lor, ei au interzis pur și simplu muzica și dansul african din biserică. În locul acestora, ei au adus imnuri și cântări din țările lor de baștină, care au fost traduse în dialectele locale. Aceste forme muzicale europene sunt străine vocilor africane. Interzicerea oricărei forme de mișcare împreună cu muzica, au înstrăinat și mai mult spiritul african.

Îmi amintesc bine că mă aflam pe scenă la o conferință pastorală din Zambia, când adunarea a început timpul de închinare. Primele câteva cântece erau imnuri europene traduse într-un dialect african. M-am uitat în jur și am văzut indiferența detașată care caracteriza congregația. Ei cântau cuvintele, însă nimeni nu era implicat în închinare.

După ceva timp, a venit în față un tânăr și a început să conducă adunarea într-un cântec african. Dintr-o dată, încăperea a prins viață. Armoniile nemaipomenite ale vocilor lor s-au înălțat într-un cor măreț. De la un capăt la celălalt al sălii, picioarele au început să se miște și trupurile se legănau în ritmul muzicii. Fiecare persoană din încăpere era implicată într-o închinare magnifică. Vechii misionari s-ar fi răsucit în morminte. Însă cu siguranță, corurile cerurilor se alăturau închinării minunate a acestor prețioși credincioși africani.

Același principiu este adevărat în multe alte aspecte ale vieții bisericii din Africa și din alte națiuni care primesc misionari. În chestiuni precum: structura bisericii, modul de guvernare, stilurile de conducere, obiceiurile și practicile de închinare și rugăciune, rolul femeilor și multe alte domenii, trebuie să li se dea mai multă libertate bisericilor indigene pentru a stabili căi care sunt potrivite culturilor lor. Acest lucru poate fi ofensator pentru bisericile și agențiile de misiune care trimit misionarii, însă este vital pentru existența unei bisericii relevante culturii respective. Nu trebuie să uităm niciodată că preocuparea principală a lui Dumnezeu este cu inima și nu cu forma exterioară.

Misionarii de astăzi trebuie să fie eliberați de așteptările culturale ale bisericilor care îi trimit, pentru a explora împreună cu credincioșii băștinași, formele și structurile bisericii și închinării care se potrivesc cel mai bine exprimării inimii lor. Doar atunci vom vedea dezvoltarea unei biserici care se potrivește cu adevărat nevoilor noilor credincioși dintr-un nou tărâm.

Echipe de misiune pe termen scurt

Una dintre cele mai mari provocări la care sunt supuși lucrătorii transculturali pe termen lung (misionarii) este paguba produsă de echipele de misiune pe termen scurt (MTS). Este o provocare pe două fronturi: frontul de acasă și cel de pe câmpul de misiune. Să privim la ambele provocări.

Pe frontul de acasă, lucrătorul transcultural pe termen lung se află în competiție cu cerințele echipelor de MTS. De multe ori am contactat biserici pentru a plănui o vizită pentru a împărtăși viziunea și lucrarea pe care ni le-a dat Dumnezeu și mi s-a spus că biserica este ocupată cu strângerea de fonduri pentru o călătorie de MTS și că vizita noastră nu ar fi oportună. Multe biserici investesc o bună parte din dărnicia lor misionară în misiune pe termen scurt. Acest lucru înseamnă că fondurile limitate disponibile pentru misiune sunt împărțite, astfel încât misionarii pe termen lung adesea se zbat să adune suficiente fonduri pentru a susține lucrarea în care sunt implicați.

Pe câmpul de misiune, echipele acestea fac adesea mai mult rău decât bine. Fiind ignoranți din punct de vedere cultural, cei care participă la călătorii de MTS văd lucrurile doar prin ochii lor neinstruiți și le interpretează prin mințile lor neinstruite. Ei sunt complet ignoranți față de problemele și personalitățile locale, adesea încrezându-se mai mult în vorbele dulci ale localnicilor, decât în misionarul experimentat. Din cauză că interpretează tot ceea ce văd prin filtrele culturale ale țărilor lor de baștină, în mod frecvent ei analizează greșit realitățile situației. În timpul unei vizite recente în Uganda, am aflat despre o echipă de MTS care căzuse sub influența înșelătoare a unui lider local foarte puternic. Echipa a refuzat să asculte avertismentele misionarului pe termen lung. Membrii echipei erau complet înșelați de minciunile liderului local. Acesta a reușit să-i convingă că era nevoie disperată de un post de radio creștin într-un oraș din apropiere. El le-a descris într-un mod foarte ingenios câte lucruri s-ar putea realiza dacă ei ar pune la dispoziție fondurile necesare. Echipa de MTS s-a întors acasă promițând să strângă banii ceruți.

Ceea ce liderul local nu le-a spus celor din echipă era că existau deja trei posturi creștine de radio funcționale în acel oraș. Când misionarul pe termen lung a încercat să le atragă atenția de acest lucru, liderul local a respins cuvintele misionarului și a continuat să facă presiuni pentru strângerea de fonduri. De fapt, postul de radio propus nu era altceva decât o afacere personală pentru liderul local.

Tristul adevăr este că, dacă echipele de MTS nu operează sub călăuzirea și supravegherea misionarului pe termen lung, adesea cauzează mai mult rău decât bine. Multe echipe de MTS ajung să facă lucrări care ar putea fi făcute mult mai eficient de lucrători locali, la o fracțiune din preț. Predicarea și învățătura unor astfel de echipe este adesea atât de nepotrivită din punct de vedere cultural, încât este pur și simplu ignorată de către localnici. În Uganda există o expresie peiorativă – Musungu preachers! Este o afirmație prin care localnicii descriu un predicator care nu merită ascultat. Se referă la neputință spirituală și ineficacitate în situația locală. Am auzit această expresie fiind aplicată de multe ori predicatorilor din echipe de MTS. După ani de zile în care am văzut echipe MTS în acțiune, sfatul meu pentru bisericile care iau în calcul organizarea unei astfel de călătorii este: „Stați acasă!” Miile de dolari pe care le veți cheltui pe bilete de avion și alte costuri asociate cu călătoria de 10-14 zile pot fi folosite mult mai eficient de către misionarii voștri care sunt cel mai bine echipați pentru a cheltui acele fonduri în mod corespunzător. DACĂ trebuie să vizitezi câmpul de misiune, supune-te conducerii și călăuzirii misionarului pe termen lung și urmează sfatul lui, chiar și atunci când nu înțelegi de ce ți se dă acel sfat.

Și dacă ajungi pe câmpul de misiune, înțelege că Dumnezeu are mult mai multe să te învețe pe tine prin această experiență, decât vei putea tu vreodată să înveți pe altcineva. Mergi cu o inimă umilă de ucenic și ai putea fi surprins de ceea ce poate Dumnezeu să facă prin tine, în moduri pe care nu le-ai crezut posibile. Misionarul experimentat știe că este mai bine să faci pași mici înainte care produc schimbări în profunzime, decât pași aparent mari, care însă abia zgârie suprafața.

Concluzie

În articolul meu abia am atins suprafața multelor lucruri pe care soția mea și cu mine le-am învățat în cei 40 de ani de implicare în Africa. Africa este un continent minunat și oamenii ei reprezintă o colecție extraordinară de triburi și națiuni diferite. Biserica din Africa crește într-un ritm incredibil. Mii de oameni sunt mântuiți în fiecare zi în Africa. Unii dintre cei mai buni evangheliști din lume astăzi sunt africani. Africa nu are nevoie de străini care să meargă să propovăduiască Evanghelia. Ei fac lucrul acesta foarte eficient și fără ajutorul nostru.

Însă realitatea nefericită este că biserica este foarte, foarte superficială.

Domnul nostru Isus știa ce vorbește când a spus: „Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile…” (Matei 28:19). Cea mai mare nevoie de astăzi a bisericii din Africa este de ucenicizare. Acesta este un proces lung, lent, care necesită mult timp și este plin de dezamăgiri. Facerea de ucenici nu reprezintă un subiect foarte interesant de dezbătut în publicațiile misionare, însă va face cel mai mult bine pe termen lung pentru Biserica din Africa. Misionarii pe termen lung pot face cele mai mari contribuții la biserica africană de astăzi în domeniile ucenicizării și instruirii liderilor creștini.

About Gavin Williams 2 Articles
Dr. Gavin și Glenda Williams sunt misionari din Australia, care conduc o lucrare numită Light to the Nations Ministries (LttN Ministries Inc). Ei sunt dedicați echipării liderilor creștini din țări aflate în curs de dezvoltare. Misiunea lor este aceea de a modela, învăța și mentora viața și slujirea, bazate pe intimitatea cu Dumnezeu și o călătorie spirituală personală dinamică.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*