Mobilizarea, misiunea și Biblia

Mobilizarea nu este un termen biblic, dar este o idee biblică foarte puternică. Oamenii lui Dumnezeu au fost chemați într-o misiune cu Dumnezeu. Mobilizarea se referă la a lua măsuri pentru ca oamenii lui Dumnezeu din orice generație să I se alăture în misiunea către toate popoarele și către toți oamenii din lume. Importanța lucrării de mobilizare nu poate fi exagerată.

În acest articol vom încerca să explorăm însemnătatea chemării noastre de a fi în misiune cu Dumnezeu și cum, în înțelepciunea Sa uimitoare, El înfăptuiește pe deplin viziunea Sa finală, pregătită dinainte de întemeierea lumii.

Pentru început, ar fi de ajutor să luăm în considerare expresia familiară în atât de multe culturi: „a omorî două păsări cu o singură piatră”. Această expresie, evident, este folosită pentru a exprima satisfacția cuiva de a fi atins două obiective printr-un singur demers.

Singurul demers al lui Dumnezeu, care îndeplinește două obiective principale, este acela de a-și angrena oamenii Săi, împreună cu El, în misiune. Prima realizare este adunarea în Împărăția Sa a oamenilor din orice națiune, trib, popor sau limbă (Apocalipsa 7:9), iar cea de a doua este transformarea oamenilor Săi răscumpărați (Romani 8:29) și pregătirea lor pentru a conduce și domni împreună cu Hristos în noua lume a lui Dumnezeu (Apocalipsa 22:5).

O scurtă privire de ansamblu asupra poveștii Bibliei

Să ne întoarcem la început și să descriem situația, pentru a înțelege pe deplin de ce este nevoie de misiune și ce încearcă misiunea să obțină.

Noi spunem adesea că Dumnezeu ne-a creat după chipul și asemănarea Sa pentru părtășie. Este un lucru adevărat, dar incomplet! Dumnezeu ne-a creat în primul rând pentru a lucra împreună cu El și pentru a administra cea mai magnifică creație a Sa (Geneza 1:26). Nu să lucrăm PENTRU Dumnezeu ca furnizori de servicii, ci să lucrăm ÎMPREUNĂ cu Dumnezeu într-o relație de intimitate și interdependență. Din acest motiv am fost creați după chipul și asemănarea Sa. Metaforele folosite pentru a descrie relația lui Dumnezeu cu omenirea sunt unele dintre cele mai afectuoase și intime care pot fi găsite în limbajul oamenilor: soț și soție (Efeseni 5:22-32), tată și fiu (Matei 6:9-10), prieten cu prieten (Isaia 41:8). Dar există de asemenea și metafore scop, precum: stăpân și lucrător (Matei 20:1), stăpân și robi (Luca 20:16). Toate aceste metafore ne ajută să înțelegem faptul că am fost creați pentru Dumnezeu, pentru a lucra pentru Dumnezeu, în cadrul celei mai apropiate, mai intime și mai pline de satisfacții relații posibile.

De-a lungul veacurilor, creștinii s-au plâns adesea de faptul că Dumnezeu a așezat pomul cunoștinței binelui și răului în grădina Eden. Dacă Dumnezeu nu ar fi făcut aceasta, toate lucrurile ar fi fost bune – conform acestui tip de gândire. Noi zâmbim la o asemenea părere și pe bună dreptate. Nu pomul cunoștinței binelui și răului a fost problema – de fapt, pomul a fost o necesitate divină. Le-a oferit lui Adam și Evei lucrul de care aveau nevoie pentru a deveni una cu Dumnezeu – libertatea de a face acest lucru, fără obligație și constrângere. Intimitatea prevăzută de Dumnezeu necesita libera alegere morală!

Din nefericire, reprezentanții noștri, Adam și Eva, au ales să respingă oferta uimitoare a lui Dumnezeu și, în schimb, prin neascultare, au aruncat viitorul nostru în întuneric spiritual, fără vreo speranță de a face parte din lumea viitoare a lui Dumnezeu (Geneza 3:22-24).

Cu toate acestea, Dumnezeu nu Și-a întors spatele față de noi. Ci a implementat un program prin care să ne ofere nu doar răscumpărarea (să ne aducă în poziția lui Adam de dinainte de cădere), ci să ne ducă mai departe, să participăm la lumea viitoare a lui Dumnezeu. Deși inițial am fost făcuți „mai prejos de îngeri” (Evrei 2:7), noi am fost întotdeauna destinați să devenim mai mari decât îngerii. De fapt, am fost destinați să fim integrați în propria familie a lui Dumnezeu și să devenim co-moștenitori cu Fiul Său în lumea viitoare a lui Dumnezeu (Efeseni 1:4).

Împlinirea acestor lucruri este, putem spune, „misiunea lui Dumnezeu” (Coloseni 1:20)!

Povestea misiunii lui Dumnezeu curge pe tot cuprinsul Bibliei

Biblia nu este o colecție aleatorie de povești devoționale fără legătură între ele, precum cred unii. Autorul este Dumnezeu (2 Timotei 3:16), iar Biblia cuprinde o singură poveste, povestea lui Dumnezeu în misiune. Gândiți-vă la lucrul acesta pentru un moment. Dacă nu ar exista „misiunea lui Dumnezeu”, pur și simplu nu ar exista Biblia!

Trebuie să pornim de la acest gând al Bibliei ca fiind o poveste despre Dumnezeu în misiune și să mergem un pas și mai departe. De la Geneza capitolul doisprezece înainte, Biblia devine o poveste despre Dumnezeu în misiune împreună cu oamenii Săi. În capitolul doisprezece, vedem că Dumnezeu cheamă un bărbat, pe Avram (cum era cunoscut atunci), prin care urma să formeze o națiune, prin care urma să aducă binecuvântarea Sa (răscumpărarea) tuturor națiunilor lumii.

„Voi face din tine un neam mare

și te voi binecuvânta;…

și toate familiile pământului

vor fi binecuvântate în tine.” Geneza 12:2–3

În mod interesant, regretatul Dr. Ralph Winder, fondatorul Centrului pentru Misiune Mondială, considera primele unsprezece capitole ale Bibliei (Geneza 1-11) drept introducerea la povestea Bibliei. Introducerea, spunea el, pune temelia și pregătește scena pentru întreaga poveste, care începe cu capitolul doisprezece și apoi continuă până la sfârșitul Bibliei.

Este de o importanță critică să înțelegem că alegerea Israelului de către Dumnezeu nu a fost niciodată menită să fie interpretată greșit drept elitism. În Ioan 3:16, Scriptura afirmă că Dumnezeu a iubit lumea – acest lucru nu se referă la o schimbare a inimii lui Dumnezeu în Noul Testament. Dumnezeu dintotdeauna a iubit lumea, iar alegerea unui popor a avut întotdeauna menirea ca Dumnezeu să-Și poată exprima acea iubire față de toate popoarele lumii. Alegerea Israelului nu a avut niciodată scopul de a plasa iubirea Sa doar asupra a câțiva și de a-i priva pe restul de dragostea Sa. De fapt, este valabil chiar opusul. Israel a fost luat dintre națiuni, ca un mijloc de a exprima dragostea lui Dumnezeu pentru națiuni (Psalmul 67)!

Chemarea acestui popor de a fi în misiune cu Dumnezeu avea un dublu efect. Prin ei, singurul Dumnezeu adevărat era comunicat națiunilor lumii (2 Cronici 9:23) și, în al doilea rând, misiunea împreună cu Dumnezeu a devenit mijlocul prin care oamenii lui Dumnezeu erau sfințiți și perfecționați (Ezechiel 36:23). Aici, expresia noastră „a omorî două păsări cu o singură piatră” adoptă o semnificație biblică. Dumnezeu Își împlinește principalele Sale două obiective printr-un singur demers!

De asemenea, este important să observăm că oamenii aleși ai lui Dumnezeu erau întotdeauna identificați drept oameni cu credință în Dumnezeu – nu de descendență naturală (Galateni 1:6, Evrei 11). Această credință era confirmată prin ascultarea lor față de Cuvântul lui Dumnezeu și de voia Sa. Mulți au căzut de la credință, au devenit neascultători, au urmat propria voie și și-au pus încrederea în faptul că erau descendenții fizici ai lui Avraam. Ioan Botezătorul s-a grăbit să îi înfrunte legat de această presupoziție greșită, afirmând că Dumnezeu poate ridica copii fizici ai lui Avraam din pietre (Matei 3:9).

De ce este atât de important acest aspect? Datorită viziunii finale a lui Dumnezeu, aceea de a avea un popor care a răspuns harului Său, calificându-se așadar pentru a participa la lumea viitoare a lui Dumnezeu. Facem acest lucru luând în mod liber decizii morale în favoarea lui Dumnezeu și voii Sale și respingând neascultarea independentă, mânată de propria voință, precum cea în fața căreia au căzut Adam și Eva în grădina Eden!

Continuarea și împlinirea poveștii Bibliei prin Noul Testament

Povestea lui Dumnezeu în misiune împreună cu oamenii Lui continuă în mod unitar pe tot cuprinsul Noului Testament. „Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Și l-a câștigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată.” (1 Petru 2:9)

Observați chemarea dublă: de a fi poporul lui Dumnezeu și de a vesti puterile Sale (de a fi în misiune cu Dumnezeu).

Planul lui Dumnezeu de integrare a celor două obiective ale Sale: 1) răscumpărarea unui popor din toate națiunile lumii și 2) pregătirea poporului Său răscumpărat pentru lumea Sa viitoare, continuă printr-un singur demers al Său și anume, implicarea poporului Său în misiune cu El.

Isus însă duce acest lucru la un nivel cu totul nou, necunoscut în Vechiul Testament, aducând-ne într-o comuniune intimă cu El Însuși. „Eu voi locui și voi umbla în mijlocul lor; Eu voi fi Dumnezeul lor și ei vor fi poporul Meu.” (2 Corinteni 6:16). Această ipostază este mai aproape decât am ajuns vreodată față de relația dintre Dumnezeu și Adam în grădina Eden. Ceea ce se întâmplă acum este că Dumnezeu ne duce cu mult mai departe de ceea ce a avut Adam! Dumnezeu ne-a adoptat în familia Sa (Romani 8:15), ne-a făcut moștenitori împreună cu Hristos (Efeseni 2:6), ne-a dat Duhul Lui pentru a ne împuternici și a ne vorbi și astfel ne comunică voia Sa și asigură rodirea noastră (Ioan 16:13, Fapte 1:8, Ioan 15:1-11). Acum putem lucra împreună cu Dumnezeu în misiune, în intimitatea ilustrată prin căsătorie, familie și prietenie și ascultând de Dumnezeu ca robi și lucrători. Pe măsură ce ne implicăm cu Dumnezeu în misiune, fiecare răspuns la glasul Său, fiecare pas al credinței, fiecare act de ascultare, fiecare sacrificiu și negare a sinelui în favoarea implicării în misiunea lui Dumnezeu lucrează spre transformarea noastră – ne pregătește și ne califică pentru participarea la lumea viitoare a lui Dumnezeu (Coloseni 3:24) și grăbește împlinirea glorioasă a viziunii Sale finale (Apocalipsa 21-22, 2 Petru 3:12).

„Cel ce va birui va moșteni aceste lucruri.

Eu voi fi Dumnezeul lui și el va fi fiul Meu.” Apocalipsa 21:7

„Și vor împărăţi în vecii vecilor.” Apocalipsa 22:5

Experiența Bisericii primare și unde ne aflăm astăzi

Biserica primară, care a început cu doar 120 de credincioși (Fapte 1:15), a înconjurat Mediterana în întregime cu comunități de urmași ai lui Isus, într-o perioadă relativ scurtă de timp. Au făcut acest lucru în mijlocul a nu mai puțin de zece persecuții majore care au curmat viețile a mii de credincioși dedicați.

Biserica primară a făcut o prioritate din ceea ce Dumnezeu a făcut o prioritate – participarea lor împreună cu Dumnezeu la misiune printre popoarele lumii.

Pe parcursul generațiilor care au urmat, Dumnezeu, prin poporul Său răscumpărat, Și-a avansat misiunea Sa până unde ne aflăm în prezent, pe toate continentele locuite ale pământului și în fiecare țară a lumii. Există nu mai puțin de 700 de milioane de urmași dedicați ai lui Isus în lumea noastră, în circa 5 milioane de biserici locale. Există în această generație potențialul de a culege cel mai măreț seceriș dintotdeauna și, ca urmare, de a vedea Biserica maturizându-se în plinătatea lui Hristos, conform dorinței pline de pasiune a lui Dumnezeu pentru ea (Efeseni 4:13). Dar acest lucru se va întâmpla dacă și numai dacă toți oamenii lui Dumnezeu sunt mobilizați să se implice în misiune cu Dumnezeu. Aceasta este, fără îndoială, o situație în care toate părțile implicate câștigă – Dumnezeu, lumea și noi. Oamenii din lume sunt mântuiți, mântuiții au oportunitatea de a se pregăti pentru lumea viitoare a lui Dumnezeu, iar Dumnezeu Însuși este glorificat iar viziunea Sa finală devine și mai aproape de împlinire.

Importanța mobilizării oamenilor lui Dumnezeu să ia parte la misiune împreună cu El nu poate fi exagerată. Ea întrupează înțelepciunea lui Dumnezeu și împlinește scopul lui Dumnezeu. Prin acest singur demers, Dumnezeu împlinește planul Său întreg pentru acest veac, acest veac special, acest veac „peste care au venit sfârșiturile veacurilor” (1 Corinteni 10:11).