Acum e kairos-ul României!

Scriitorii Noului Testament folosesc doi termeni din limba greacă pentru a defini conceptul de timp sau de vreme: kronos și kairos. Primul are mai mult o conotație cantitativă și marchează durata sau succesiunea timpului. Cel de-al doilea, kairos, se referă în special la oportunitățile care pot apărea la un moment dat. La un astfel de timp de calitate se gândea Pavel când a scris: „răscumpărați vremea…!” (Efes 5:16; Colos 4:5). Cu alte cuvinte: profitați de acest moment, nu pierdeți această ocazie unică, valorificați această oportunitate extraordinară!

Dacă ne uităm în jurul nostru și încercăm să analizăm timpul în care trăim, cei mai mulți dintre noi am putea spune că este unul al marilor crize. Crize economice, politice, ecologice, morale sau spirituale. Crize în societate, crize în biserică sau crize în familie. Așteptăm oarecum să vedem kronos-ul consumând repede acești ani de criză pentru a prinde să trăim, dacă mai apucăm,  și câțiva ani mai buni. Fără crize.

Adevărul este că crizele nu sunt totdeauna și în totalitate rele. Ele pot fi „protoplasma” din care să se nască proiecte de durată care să aducă mari beneficii semenilor noștri atât pe plan social, cât și spiritual. Scriitorul japonez Koyama spune că în limba japoneză semnul pentru criză este o combinație a semnelor pentru pericol și oportunitate. Crizele nu sunt deci sfârșitul oportunităților, ci ar putea fi tot atât de bine începutul lor.

Dacă ne uităm la lume așa cum arată ea acum, zbuciumată și frământată de conflicte, mai ales în zonele în care este mare nevoie de Evanghelie, am putea ușor să considerăm că acum e cel mai nepotrivit timp pentru misiune. Dacă ne uităm la țara noastră aflată parcă într-o nesfârșită situație de criză politică și economică, criză ce afectează într-o anumită măsură atât bisericile cât și credincioșii, am putea spune că nu e cel mai propice moment pentru a face misiune. Dacă însă vedem oportunitatea ce poate răsări din criză, nu pericolul, atunci am putea înțelege că timpul pe care îl trăim acum este absolut unic pentru Biserica din România.

Contextul politic, economic și religios de dinainte de anii 1990 ne-a împiedicat să luăm parte la misiunea lui Dumnezeu (Missio Dei). Acum însă Dumnezeu invită Biserica din România să fie alături de El în această lucrare cosmică de răscumpărare a omului pierdut și de vestire a Evangheliei până la marginile pământului. Niciodată nu ne-am bucurat de mai multă libertate de credință și de mișcare ca acum… În ciuda crizei, niciodată nu am avut resurse financiare mai multe ca acum… Niciodată nu am avut comunități creștine mai mari și mai mature ca acum… Niciodată nu am avut mai mulți tineri interesați să intre în misiunea lui Dumnezeu ca acum… Acum e kairos-ul Bisericii din România pentru a împinge Împărăția lui Dumnezeu și mai mult înspre marginile pământului. Acum e timpul potrivit! Acum avem o oportunitate de care nu ne-am bucurat vreodată în istorie și pe care poate nu o vom mai avea.

Dar kairos-ul nu este numai pentru noi. Există și un kairos al națiunilor care trebuie și pot fi evanghelizate. Sunt multe exemple în istorie care arată că datorită comodității,  a lipsei de veghere sau a lipsei de viziune, Biserica a pierdut ocazii unice de a duce Evanghelia printre popoare neatinse cu vestea bună. Așa s-a întâmplat cu China. În jurul anului 1260, Marco Polo și însoțitorii lui au ajuns la curtea lui Kubilai. Împăratul Chinei a fost impresionat de credința acestor oameni și, la întoarcerea lor în Europa, hanul a trimis Papei o scrisoare prin care cerea 100 de misionari care să se mute acolo și să răspândească doctrina creștină în zonă. După 15 ani Marco Polo s-a reîntors însoțit de doar doi călugări creștini. De atunci istoricii Bisericii nu încetează să se întrebe: ce s-ar fi întâmplat cu China dacă Papa ar fi trimis 100 de misionari?

Aveau să treacă aproape 600 de ani (1854) până când un misionar european, Hudson Taylor, a ajuns în China. După mulți ani de slujire, plini de greutăți, a avut primul convertit, pe Ni, lider budist și negustor de bumbac. La un moment dat acesta l-a întrebat: „Voi, acolo în Anglia, de cât timp știți despre vestea bună?” Taylor a înțeles că este o întrebare capcană așa că, evitând un răspuns concret, a spus: „De câteva sute de ani…”.  „Cum? – a continuat Ni. De sute de ani voi aveți vestea bună și nu ați venit cu ea la noi? Tatăl meu a căutat cu disperare adevărul timp de 20 de ani. A murit și nu l-a găsit. Iar voi aveți vestea bună de sute de ani și nu ați venit să ne-o aduceți?” Și Ni s-a îndepărtat plângând…

Există deci un kairos pentru națiuni, un timp când cuvântul poate fi vestit în mijlocul unor popoare. Ratarea momentului oportun de către Biserică poate fi urmat de decenii sau de secole întregi de întuneric în care orice lucrare creștină nu mai este posibilă acolo. Acum, după multe secole, lumina Evangheliei se reîntoarce pe teritoriul Turciei după ce a fost practic stinsă de invazia otomană. După alte secole de întuneric spiritual, abia pâlpâind, lumina Adevărului se aprinde în Afghanistan. Anul viitor, trupele NATO se retrag de acolo. Nu știm ce se va întâmpla după acest moment?! Haideți deci să nu pierdem oportunitatea acestui timp și când se mai poate face ceva să ne rugăm și să trimitem misionari să ducă vestea bună în aceste zone aride!

Nu uitați, vestea bună e bună doar dacă ajunge la timp! Dacă ajunge prea târziu e mai dureros chiar decât dacă nu ar fi sosit niciodată! Așa că ce poate fi mai trist în lucrare decât a pierde oportunitățile pe care Dumnezeu ni le oferă de a duce Evanghelia la cei pierduți? Ce poate fi mai tragic pentru slujitorii Bisericii decât a avea ochi și a nu vedea holdele coapte, gata pentru seceriș? Ce poate fi mai dureros pentru Dumnezeu decât să aibă o Biserică ce se complace în indiferență și lene când în jurul ei lumea piere nemântuită?

Acum e kairos-ul Bisericii din România. Este momentul nostru când putem fi o binecuvântare pentru alte națiuni. Să îl folosim pentru că nu știm cât durează și dacă se mai întoarce vreodată!

August 2013, Cluj Napoca

About Ghiță Rițișan 21 Articles
Este unul dintre membrii fondatori ai Agenției Penticostale de Misiune Externă, iar din 2008 este președintele organizației. A fost ordinat în 1992 după absolvirea ITP, a slujit timp de 17 ani în Dobrogea ca pastor, dar și în proiecte regionale de plantare de biserici. În perioada 2004-2008 a fost președintele Comunității Regionale Penticostale Constanța. Este fondatorul și președintele Centrului Român de Studii Transculturale din Agigea (Constanța). Este vicepreședinte al PEM (Pentecostal European Mission) din 2015 și membru în Comitetele Mondiale Penticostale de Misiune (WAGFMC/WPF-MC). Este căsătorit cu Irina, au împreună două fete căsătorite, Irisa-Iulia și Lea-Priscila și un nepot. În prezent locuiesc la Cluj-Napoca și sunt implicați în Biserica Penticostală Filadelfia.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*