Aceasta este prima parte dintr-un raport despre Siria și misiunea desfășurată de noi recent acolo. A constituit cea de-a cincea călătorie a noastră, în care am oferit ajutor medical și umanitar, am construit locuri de joacă în regiuni aflate anterior sub controlul ISIS și am împărtășit dragostea lui Isus. Echipa noastră a fost formată din 17 persoane: cinci medici și un cameraman din Birmania, trei voluntari americani, coordonatorii noștri kurzi, irakieni și sirieni și familia noastră. Am intrat în Siria din Irak și am călătorit în Rakka, Tabqa, Deir ez-Zor, Ayn Issa, Membij, Kobani, Qamishli, Tel Tamir, Hasakah și regiunile înconjurătoare.
Context
Siria se află în cel de-al șaptelea an de război civil; 500.000 de oameni au fost uciși și peste 11 milioane strămutați (peste șase milioane în interiorul țării și peste cinci milioane au fugit din țară). Și luptele se intensifică: regimul lui Assad continuă să bombardeze regiunile deținute de rebeli în afara Damascului, Idlibului sau în alte zone aflate sub controlul rezistenței. Rușii, care susțin regimul Assad și care au trimis trupe în Afrin pentru a stopa gruparea ISIS, cât și ambițiile Turciei, au abandonat brusc orașul la sfârșitul lui 2017.
În ianuarie 2018, armata turcă, împreună cu grupări ASL (Armata Siriană Liberă) – care în această regiune sunt alcătuite din musulmani radicalizați și rămășițe din grupările ISIS – au lansat o campanie aeriană și terestră din Turcia împotriva orașului Afrin și a regiunii înconjurătoare, una dintre puținele zone pașnice din Siria. Până atunci, kurzii au ținut ISIS la distanță pe tot parcursul războiului, iar Afrin, care din punct de vedere istoric era alcătuit în proporție de 80% din kurzi și care adăpostea populații creștine și yazidite antice, a fost un refugiu pentru miile de kurzi și arabi aparținând diferitelor credințe, care au fugit pentru a scăpa cu viață.
Guvernul turc a lansat acest atac violent pentru a nimici kurzii YPG (organizația militară Unitățile de Apărare a Poporului) și a le bloca accesul la Marea Mediterană. Ei îi consideră pe kurzi o amenințare la securitatea Turciei și nu le pasă deloc de creștinii și yazidiții care locuiesc acolo. De asemenea, guvernul turc susține Armata Siriană Liberă împotriva guvernului sirian, iar Afrin a devenit o bază de operațiuni a ASL. O nouă domnie a terorii s-a instalat în Afrin.
Atacurile coordonate ale turcilor și ASL au alungat peste 200.000 de kurzi, 35.000 de yazidiți și 3.000 de creștini din satele și orașele lor. Casele lor au fost luate în stăpânire de mii de islamiști radicali aduși din sudul și vestul Siriei, care au fost la rândul lor alungați din casele lor de către armata siriană a lui Assad. Locuitorii musulmani inițiali care nu s-au supus legii sharia și Armatei Siriene Libere au fost nevoiți și ei să fugă. Din interviurile purtate cu refugiații a reieșit că singura biserică din orașul Afrin a fost jefuită, incendiată și luată în stăpânire de două facțiuni de miliție.
Creștini care au fugit din Afrin
În Kobani și într-o biserică nouă, formată din 20 de credincioși, am întâlnit două familii de creștini care au fugit din Afrin în urma invaziei armatei turcești și ASL. După serviciul de închinare, am discutat cu creștinii din Afrin: o mamă, fiul ei în vârstă de 18 ani pe nume Baran, ginerele ei și fiica ei însărcinată.
Abia au reușit să scape cu viață. Mama ne-a spus că peste 3.000 de creștini locuiau în trecut în Afrin, însă actualmente aproape toți au fugit. Ea știa doar de două persoane care au rămas: soțul ei care era prea bolnav pentru a face călătoria și încă un bărbat rănit în timpul atacurilor.
Stăpânindu-și cu greu lacrimile, ea a spus: „Sunt creștină. Soțul meu era prea bolnav ca să fugă împreună cu noi și acum se ascunde în Afrin. Îi am doar pe fiul și fiica mea cu mine și nimic altceva pe lumea aceasta. Ne puteți ajuta? Vă mulțumim că ați venit să ne vedeți și pentru tot ajutorul pe care ni l-ați dat! Ne rugăm împreună cu voi pentru un răspuns din partea lui Dumnezeu și ne încredem în El!”
În atacuri, cei mai mulți soldați kurzi YPG au fost uciși și restul au fost siliți să se retragă pe măsură ce ASL și turcii se apropiau tot mai mult.
„Cele mai groaznice temeri ale noastre au devenit realitate când a fost instituită legea sharia, casele ne-au fost distruse și oamenii care s-au opus au fost uciși. Noi creștinii am fugit, la fel și majoritatea din cei 35.000 de yazidiți din zonă, temându-ne că suntem în pericol să fim anihilați, cum s-a întâmplat în Sinjar, Irak”, a continuat mama. Ea ne-a povestit apoi despre o femeie care a fost răpită de ASL, violată și ucisă – toate acestea au fost filmate, iar apoi soțului femeii i-a fost trimisă înregistrarea video.
„Nepoata mea, doar o copilă, a fost și ea ucisă. Numele ei era Riven Khandofan Hamdoush și ea a fost asasinată în Kafarganeh, sat situat la marginea orașului Afrin. Pe 27 aprilie 2018, când fetița se juca pe stradă, a fost împușcată mortal de facțiunile islamice care se certau între ele pe proprietatea respectivă. Iată fotografia ei. Suntem foarte triști, dar stăm aproape de Isus și nădăjduim în El. Și eu eram musulmană, însă cu patru ani în urmă m-am săturat de această religie și i-am cerut lui Isus să mă ajute. Cei mai mulți din familia mea sunt tot musulmani, însă acest lucru nu i-a scutit de atacuri. Nepoata mea care a fost ucisă era musulmancă și părinții ei la fel”, a mai povestit femeia.
Fiul ei, Baran, ne-a spus: „Am devenit creștin de curând, când Isus mi-a apărut într-un vis. În Afrin am lucrat la un magazin de calculatoare până în momentul în care ASL și turcii ne-au invadat. A devenit imposibil să rămânem, din cauză că eram bombardați constant de atacuri aeriene. Apoi au venit cu tancurile și au distrus tot în calea lor. A trebuit să fugim și abia am reușit să scăpăm, mergând pe jos zi și noapte. Îi mulțumesc Domnului Isus că ne-a ajutat să ne întâlnim cu voi și că putem să ne rugăm împreună! Când vă vedem pe voi, simțim că suntem uniți ca oameni!”
35.000 de yazidiți strămutați din Afrin
În această călătorie de ajutorare, am întâlnit câțiva yazidiți care au fugit din Afrin când armata turcă și ASL au atacat. 68 de familii trăiesc în ruinele unui sat creștin abandonat de lângă Tel Tamir. Cândva existase acolo o biserică splendidă, însă fusese distrusă de ISIS și toți creștinii au plecat. După ce gruparea ISIS a fost înfrântă acolo anul trecut, proprietarii locuințelor (creștini care trăiesc în prezent în afara Siriei) au fost întrebați dacă yazidiții pot sta în casele lor. Ei au răspuns că yazidiții sunt bineveniți în sat, așa că aceștia s-au mutat, alegând casele cel mai puțin avariate în bombardamente, reparând găurile din acoperișuri și pereți.
Unul dintre bărbații yazidiți ne-a spus: „Nu avem cum să rămânem în Afrin. ASL a răspândit amenințarea că ne vor face același lucru pe care ISIS l-a făcut yazidiților din Sinjar. Îi vor ucide pe bărbați și le vor răpi pe femei. A trebuit să fugim. De ce nu ne-a ajutat nimeni? Nu au murit suficienți yazidiți în Sinjar și în alte părți ale Irakului? Unde erau americanii? Unde era restul lumii? Am pierdut totul și nu ne putem întoarce. Mii de musulmani din afara regiunii noastre ne-au invadat, ne-au confiscat locuințele și pământurile. Ce se va întâmpla cu noi?”
Inimile noastre erau frânte și am putut doar să dăm din cap cu compasiune.
Apoi unul dintre yazidiți mi-a spus: „Acest lucru s-ar putea să te supere, dar trebuie să știi că noi toți învinuim America pentru ce ni s-a întâmplat.” M-am rugat să știu cum să răspund și am spus: „Nu America a făcut asta. Nu noi suntem de vină pentru atacurile acestea și pentru pierderile voastre.”
Bărbatul a deschis gura să răspundă, dar eu am continuat: „Dar suntem de vină că nu am pus capăt lucrurilor, deși am fi putut. Am lăsat totul să se petreacă și nu am făcut nimic să oprim ASL și armata turcă. Nu am oferit ajutorul necesar oamenilor care au fost nevoiți să fugă din țară. Îmi pare atât de rău! Vă rugăm să ne iertați și să vă rugați pentru noi! America nu este nici Dumnezeu, nici diavolul. Suntem doar oameni. Oamenii nu pot soluționa toate problemele, însă ne putem implica pentru a-i ajuta pe cei de lângă noi. Sunt multe persoane în SUA cărora le pasă de voi și de aceea am fost noi trimiși aici.”
În acele momente, puteam vedea pe chipurile lor durerea și deznădejdea cauzată de situația în care se află. Am întrebat: „Pot să mă rog?” Ei au răspuns afirmativ, așa că m-am rugat și i-am cerut Domnului ajutor. I-am cerut ca nevoile lor să fie împlinite și dreptatea să se înfăptuiască.
M-am rugat pentru întoarcerea lor acasă sau pentru o viață mai bună într-un loc nou.
M-am rugat ca noi toți să depindem nu de națiuni, ci de Dumnezeu!
M-am rugat pentru vindecarea tuturor în numele lui Isus.
Și m-am rugat ca națiunile care pot ajuta, precum SUA, să o facă.
După rugăciune, am aranjat clinica medicală condusă de medicii noștri din Birmania, am organizat o zi de fotbal cu copiii și alte programe. Toate acestea au avut loc în ceea ce fusese cândva o sală mare de părtășie a bisericii, aflată în vecinătatea sanctuarului distrus. Tavanul era plin de găuri, erau cioburi peste tot, iar pereții erau ciuruiți de gloanțe.
În ciuda distrugerii sălii, bucuria yazidiților creștea pe măsură ce se desfășurau programele. Copiii râdeau și strigau plini de încântare. La finalul zilei le-am oferit mâncare, tricouri și jucării. Cu toții zâmbeau și simțeam că o rază de lumină – o rază de dragoste – a pătruns în beznă. Simțeam că Dumnezeu era cu noi și cu yazidiții. În acea noapte am dormit sub cerul liber și I-am mulțumit lui Dumnezeu. În mijlocul durerii, pierderii și nedreptății, prezența lui Dumnezeu ne dă speranță și scop, iar cuvintele lui Isus ne amintesc: „pe această piatră voi zidi Biserica Mea, și porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui” (Matei 16:18).
O doctoriță kurdă împărtășește perspectiva ei
„În mijlocul acestui dezastru, am putut vedea frumusețea echipei de medici, ca o imagine în oglindă a societății din care provin. Doctorii și personalul medical erau zoroastrieni, yazidiți, creștini și musulmani, câteva cupluri căsătorite din diferite religii. Când i-am întrebat ce religie vor alege copiii lor, ei au spus un lucru uimitor: doar dragoste de Dumnezeu. În trecut, cu toții erau înregistrați drept musulmani de către guvernul sirian. Doar în ultimii ani au fost liberi să vorbească deschis despre religiile și credințele lor, datorită libertății aduse de luptătorii kurzi.
NATO și UE i-au permis lui Erdogan, liderul turc, să comită asasinate și să producă atâta distrugere. Dacă credeți că ceea ce am văzut în Sinjar, Irak, printre yazidiți era de neconceput, trebuie să știți că ceea ce se întâmplă în Afrin este și mai grav.
Oamenii din Afrin și cei strămutați anterior din cauza ISIS (circa 400.000 de oameni) au fost atacați și au fugit să se adăpostească printre ruine, în mașinile lor, pe câmpuri, pretutindeni. Sunt răspândiți în 15 sate din regiunea Shabah. În apropiere mai există câteva sate sub controlul Isis, însă în rest zona este controlată de guvernul Sirian, așadar Organizația Națiunilor Unite nu are nicio scuză să nu intervină și să nu îi ajute pe acești oameni. Oamenii întreabă de ce nu a oprit nimeni atacurile aeriene turcești. De ce i-au permis lui Erdogan să le distrugă locuințele? De ce și de ce… Deznădejdea și neputința nu pot deveni mai profunde de atât.”
„Fără fotografii” și puterea rugăciunii
Vreau să închei cu această istorisire despre puterea lui Isus de a schimba inimile, prin rugăciune. Când am mers pentru prima dată să ne întâlnim cu refugiații, am vrut să fotografiez biserica distrusă, dar un bărbat în uniformă a venit la mine și mi-a spus: „Fără fotografii, fără fotografii!”
Am fost surprins și iritat, fiind normal să fac fotografii în regiunile distruse de ISIS. Am început să-mi pregătesc în minte un răspuns, dar apoi, în schimb, m-am rugat: „Doamne Isuse, ajută-mă te rog să-i răspund acestui bărbat. Voi face lucrurile cum vrei Tu.”
Am simțit cum vine o pace peste mine, m-am întors spre el și i-am strâns mâna. „Mulțumesc că-i ajuți și că-i păzești pe oamenii de aici și îmi pare rău pentru tot ce ai pierdut”, i-am spus. „Făceam fotografii pentru a arăta lucrurile rele care au avut loc aici sub controlul ISIS. Sper că este în regulă.”
El a replicat: „Da, am pierdut mult. Am fost capturat de ISIS și ținut prizonier doi ani.” A arătat spre picioarele lui și a zis: „Am fost torturat și bătut foarte grav la picioare și încă sufăr.”
„Pot să mă rog pentru tine?”, am întrebat.
El a răspuns afirmativ și ne-am rugat împreună, în ruinele bisericii, pentru vindecarea Domnului și restaurare. Apoi s-a uitat la mine și a spus: „Nu e nicio problemă, te rog să faci câte fotografii dorești.” Ulterior, la unul dintre programe, și-a adus soția și fiicele să mi le prezinte. Am devenit prieteni. Când m-am rugat Domnului Isus, El a schimbat atât inima mea, cât și a soldatului.
Vă mulțumesc pentru că vă pasă și pentru tot ajutorul pe care îl oferiți!
Dave Eubank, familia și echipa
Be the first to comment