Madagascar
În Madagascar, creștinismul este considerată religia majoritară, dar în realitate se practică o formă sincretică încărcată de obiceiuri preluate din religiile tradiționale animiste. Denisa Moldovan, care slujește acolo de aproape doi ani, spune că în context urban, aceste credințe se manifestă mai degrabă ca o teamă de spirite: „Fac asta ca să-mi meargă bine, altfel spiritele se vor supăra pe mine; nu fac asta ca să nu supăr spiritele și să atrag consecințe negative asupra mea – toate acestea de multe ori sunt îmbrăcate într-o formă mai modernă, sunt camuflate ca superstiții și nu sunt foarte evidente dacă nu cunoști cultura îndeajuns de bine. Oamenii pur și simplu trăiesc cu aceste frici și aleg să facă ceva sau evită să facă ceva pentru că există o tradiție care îi face superstițioși.”
Denisa este implicată în special în lucrarea cu copiii și a observat că ei sunt mai receptivi la Evanghelie și pot fi mai ușor „extrași” din viața religioasă tradițională, în special dacă metodele folosite pentru a explica Cuvântul lui Dumnezeu sunt atractive și pe înțelesul lor, în cadrul școlilor biblice sau a cluburilor pentru copii. Misionarii mai practică și evanghelizarea de la om la om, prin dezvoltarea relațiilor personale. Iar de luna aceasta au demarat un nou proiect cu scop evanghelistic, un cabinet medical unde vor oferi servicii medicale la prețuri mici, accesibile tuturor, iar pacienții și aparținătorii vor fi expuși la Evanghelie prin diverse mijloace media și vor avea ocazia să asculte Cuvântul, cântări creștine și mărturii în sala de așteptare a cabinetului.
Misionara a observat că localnicii par să fie atrași de creștinism mai ales dacă sunt martori la evenimente supranaturale, vindecări sau exorcizări. În schimb legăturile cu practicile animiste și teama de spirite sunt lucrurile care îi împiedică să accepte Evanghelia, în special în zonele rurale, unde acestea sunt mai răspândite. Însă o problemă destul de comună este faptul că oamenii acceptă o formă de religie creștină, dar păstrează multe tradiții pe care le consideră culturale, dar care au de fapt rădăcini păgâne.
Un astfel de obicei este famadihana, deshumarea unei persoane la șapte ani după deces și cinstirea ei de către familia lărgită printr-o sărbătoare de șapte zile. „Membrii familiei care nu participă la sărbătoare sunt disprețuiți de ceilalți și nu mai au dreptul oficial să fie îngropați în cavoul familiei, de aceea este dificil pentru creștini să nu participe, de teama că nu vor fi îngropați și nu vor avea parte de acceptarea familiei. În această privință, personal îi încurajez pe credincioși să nu ia parte la sărbătoare, indiferent de consecințe, chiar dacă unii spun că este doar o tradiție și nu venerează mortul”, explică misionara.
Astfel, influența familiei și a comunității este foarte mare în viața individului, iar teama că ar putea fi respins în urma convertirii la creștinism este reală, chiar dacă în țară există libertate religioasă. „Cred că oamenii nu sunt foarte reticenți, probabil însă partea mai profundă nu o cunosc pentru că nu e așa de evident ca în lumea musulmană. Acolo pentru un convertit la creștinism se știe clar soarta și reacțiile familiei și ale comunității, aici se vede mai puțin în exterior, însă din mărturiile unor tineri cred că există și aici împotrivire, uneori chiar excluderea din familie. Ei cred mult în binecuvântarea familiei, a părinților și bătrânilor, iar dacă sunt excluși din familie automat nu mai au parte de asta și trăiesc cu o oarecare teamă și incertitudine atunci când fac un pas important în viață”, spune Denisa.
Ea mărturisește că apreciază respectul față de părinți și față de bătrâni în general, din cultura malgașă. De asemenea, apreciază importanța familiei și grija față de aceasta, însă ar schimba modul în care se manifestă uneori asta. „Mentalitatea oamenilor e în felul următor: cel mai bogat din familie (e vorba de familia lărgită), e obligat să se îngrijească de toți cei care sunt mai săraci, chiar și de verișori de gradul doi. Oricine din familia lărgită poate apela la cel care o duce mai bine și oamenii în general acceptă să dea, chiar dacă până la urmă ajung și ei să nu mai aibă mâncare. Datoria față de familie îi expune la sacrificii enorme, ceea ce în termenii noștri eu aș numi-o profitare. Lucrul acesta îi face pe oameni să rămână mereu în sărăcie – acesta e doar unul dintre motive. Nu pot crește și nu se pot dezvolta prea mult din cauză că mereu sunt obligați să împartă câștigul lor și cu alții care poate uneori nici nu muncesc, ci așteaptă să primească doar.”
Legat de aspectele supranaturale din religiile tradiționale, Denisa mărturisește: „Cred că aici se manifestă supranaturalul mai mult decât în țara mea și mă refer atât în mod pozitiv, cât și negativ. Am văzut mulți oameni demonizați, creștini (cel puțin aparținători de o biserică) și necreștini, dar am văzut și eliberări de demoni. Un sat în care lucrez cu copiii este cunoscut drept un sat în care se practica mult vrăjitoria. Eu nu am avut parte de astfel de experiențe până în prezent, însă sora alături de care lucrez și care este de acolo îmi povestește cât de evident se manifestă duhurile prin oameni, chiar spirite pe care cei necredincioși din familia ei le simt sau aud. Într-un alt sat undeva pe coasta Madagascarului unde am fost în evanghelizare am văzut efectele vrăjitoriei prin oameni bolnavi care mărturiseau că boala lor e o urmare a unui blestem. Unii au fost eliberați, alții nu. Unii s-au întors la Dumnezeu în urma miracolelor, iar alții nu.”
Ea povestește că a fost martora unei vindecări miraculoase într-un sat din zona de junglă. „În urma rugăciunii pastorului care ne-a însoțit, un copilaș mut din naștere a fost vindecat. Acolo am văzut reacția vrăjitoarei din sat, care încerca să-i întărâte pe ceilalți copii să-l batjocorească pe copilul vindecat în Numele lui Isus. Deci puterea demonică a reacționat imediat, chiar dacă nu a avut îndrăzneala să se manifeste într-un mod puternic sau direct, ceea ce mă face conștientă de războiul spiritual care există în lumea aceasta, deși de multe ori nu este vizibil.”
Be the first to comment