Isus, prietenul meu surd

mărturia Danielei Cuceuan – misionară în Africa de Est

Sunt CODA (Child of Deaf Adults), cu alte cuvinte sunt copil de surzi. Da, părinții mei sunt surzi și am crescut alături de ei învățând atât limba română, cât și limbajul semnelor românesc. Lupta cea mai mare a fost să-mi găsesc identitatea. Petrecând timp zilnic alături de surzi, la un moment dat mă întrebam, sunt auzitoare sau persoană surdă?

Îmi aduc bine aminte ziua de duminică din 1998 când părinții mei au fost botezați în apă. De atunci, weekendurile au devenit un timp obișnuit de întâlnire pentru surzii creștini din Zalău, pentru părtășie și studiu biblic. Luam cartea cu ilustrații care relata viața lui Isus și spuneam părinților mei că El este prietenul meu surd care făcuse multe semne și minuni. 

Mereu am crezut acest adevăr: Isus este prietenul lor surd care îi iubește, îi înțelege și îi acceptă așa cum sunt. Isus le vorbea pe înțelesul lor și astfel, părinții mei L-au acceptat ca Domn și Mântuitor în viața lor!

Părinții mei au fost mereu acei îngeri păzitori tăcuți care m-au ghidat în viață și mi-au oferit tot ce e mai bun, fără să ceară ceva în schimb. Nici vecinii de bloc, nici colegii de bancă, profesorii sau oricine altcineva n-ar fi putut să-mi ofere ceea ce părinții mei mi-au oferit, să-mi facă cunoscut tot mai mult pe acel Isus, prietenul nostru surd

11 iunie 2009 a fost ziua cea mai frumoasă, de sărbătoare și bucurie din familia noastră! Făcusem un legământ cu Isus în apa botezului. De atunci am avut dorința de a da ceva înapoi pentru tot binele care mi s-a făcut și I-am promis lui Isus că îi voi ajuta pe surzi, fie mici sau mari, care au nevoie să-L cunoască pe El și să aibă parte de aceeași bucurie pe care o am și eu.

Mă pregătisem de biserică, având carnețelul și pixul pregătit să iau notițele din predică, însă cel ce predica în ziua aceea a fost un misionar venit de pe continentul african care relata experiența sa de pe câmpul de slujire și nevoia de oameni care să se implice în traducerea Bibliei pentru surzi. Acestea au fost singurele cuvinte notate, Biblia pentru surzi. 

Mergeam cu entuziasm și nerăbdare acasă să împărtășesc părinților mei și lui Ionuț, soțul meu, despre ceea ce Dumnezeu mi-a scos în cale. Nu cred că a fost o coincidență faptul că acel misionar era Petru Pașcalău, misionar în Etiopia împreună cu familia lui, deoarece, împreună cu Ionuț am devenit membri ai aceleiași asociații misionare din care face parte dânsul, Asociația Wycliffe România. Nu m-am îndoit de puterea planului desăvârșit al lui Dumnezeu!

Slujind celor 70 de milioane de surzi din lumea întreagă nu este ușor. Doar 2% dintre aceștia sunt atinși cu Evanghelia. Surzii vor fi mereu ultimii oameni care vor afla orice noutate. Dumnezeu ne-a călăuzit spre Africa unde am locuit timp de 2 ani de zile, timp în care am călătorit în mai multe țări din Africa de Est, precum Kenya, Etiopia și Tanzania.

Provocarea cea mai mare a fost să locuim șase luni de zile la centrul organizației DOOR, unde majoritatea erau surzi. Până și bucătarii, grădinarii și administratorii erau surzi. Copiii lor erau CODA, la fel ca mine. Aproape orice interacțiune o aveam cu surzi. Învățam atât limba vorbită locală, cât și limbajul semnelor specific din acea țară, limbajul semnelor kenyan.

Fiecare țară și comunitate de surzi are propriul lor limbaj al semnelor. În lumea întreagă sunt recunoscute oficial 141 de limbaje ale semnelor diferite. Dar neoficial se estimează a fi peste 400 de limbaje ale semnelor. Da, Dumnezeu știe toate aceste limbaje ale semnelor și poate comunica fiecăruia pe limba lui.

La centrul organizației DOOR din Kenya erau echipe de surzi din cinci țări din Africa. Lucrau la traducerea Bibliei în format video. Am văzut ce înseamnă procesul de traducere, domeniile diferite de implicare și nevoia mare de oameni disponibili care să se implice. 

Sunt mulți cei care ne-au întrebat pe parcursul anilor: „Dar nu pot surzii citi? De ce au nevoie de Biblie în format video?” sau „surzii nu folosesc Braille?”. Surzii nu sunt orbi. Pot să citească, cei care au avut acces la educație, dar cei mai mulți nu înțeleg clar ceea ce citesc. 

Surzii, în general, sunt expresivi, creativi, iar frații noștri africani sunt foarte bucuroși și deschiși. Cele mai frumoase momente au fost dedicările traducerilor finalizate la care au participat surzi din diferite țări și L-am sărbătorit pe Cel ce S-a făcut cunoscut unor oameni unici cum sunt surzii. Dedicările au avut loc la centrul DOOR din Kenya. 

Surzii iubesc vibrațiile, iar tobele sunt de nelipsit în cântecele lor de laudă. Este în sângele lor să se exprime fizic, să sară și să bată din palme pentru Dumnezeu. Să vezi realizările surzilor aduce o satisfacție și schimbare de perspectivă.

Societatea tinde să-i critice, să-i marginalizeze și să-i insulte pentru că nu pot auzi, dar ei au capacități și abilități speciale. Trebuie să ne uităm dincolo de aparențe și să vedem darurile cu care Dumnezeu i-a înzestrat și ceea ce pot ei face. Sunt oameni ca noi, cu simțuri mult mai dezvoltate și tot ce putem să le oferim este încredere, răbdare și încurajare!

Procesul de traducere a unei Biblii în format video pentru surzi trece prin mai multe etape riguroase. Câteva din aceste etape sunt: înregistrarea video, verificarea de către echipă și consultant, corectarea și reînregistrarea video, reverificarea de către consultant, apoi prezentarea înregistrării unei comunități de surzi în vederea verificării traducerii (se verifică naturalețea limbajului, acuratețea și claritatea, dar și cât de mult și de bine se înțelege traducerea). 

După ce are loc această verificare în cadrul comunității, se fac modificările necesare, se reînregistrează video, iar apoi urmează aprobarea consultantului și publicarea traducerii. Este o muncă riguroasă și destul de dificilă și solicitantă. De aceea, o echipă de traducători este formată din cel puțin patru translatori surzi, aceștia fiind și cei care apar în materialele video. De asemenea, și editorul video este tot surd.

Traducerea finală a Bibliei pentru surzi este foarte dorită de către comunitatea acestora. Am văzut surzi care așteptau cu nerăbdare și mult entuziasm Cuvântul lui Dumnezeu în limbajul semnelor. În prezent, tehnologia face ca răspândirea Cuvântului să fie mai accesibilă și mai ușoară. Telefoanele mobile smart, cardurile de memorie, usb-urile, dvd-urile și aplicațiile disponibile sunt căi prin care Cuvântul lui Dumnezeu este distribuit printre comunitățile de surzi.

Îmi aduc aminte de câteva experiențe din Kenya, Etiopia și Tanzania. Copiii mereu veneau la noi și doreau să vadă pielea albă de mzungu sau ferengi. Părul de pe brațele lui Ionuț era mereu un amuzament pentru ei și doreau să-l atingă. Acești copii se bucură mult de lucruri foarte simple care pentru noi sunt de mică importanță, cum ar fi dulciurile. Cei mai mulți dintre ei, de cele mai multe ori, în loc de un salut, strigau: „dulciuri, dulciuri!”

O altă experiență a constat în a dezvolta relații cu localnicii. În fiecare zi, mai ales când am locuit în Etiopia, întâlneam oameni noi. Înainte de a trece la discuții serioase mereu întrebam de familie, de sănătate și afacerea personală… așa trecea ziua fără să ții cont de timp. Relația este mult mai prețioasă decât timpul.

Un alt lucru care mi-a atras atenția a fost faptul că nu se folosește timpul sau distanța pentru a măsura o călătorie. Se ține cont de câte ori trebuie să schimbi mijlocul de transport – autobuz, microbuz, maxi taxi – până la destinație. De exemplu, duminica trebuia să călătorim cu trei microbuze până la biserică, ceea ce era o distanță de vreo 10 km. 

Șopârlele gecko mici și colorate la un capăt albastru, iar la celălalt galben, devin animalele de companie cele mai bune pentru casă. Am realizat acest lucru în Tanzania. Aceste șopârle gecko sunt dușmanul țânțarilor, păianjenilor și al altor insecte, dar prietenoase cu oamenii.

Am avut ocazia să simțim pe pielea noastră ce înseamnă sezonul ploios tropical. Pe parcursul sezonului ploios, deoarece locuiam într-o căsuță mică cu acoperiș de tablă, aveam parte de multă gălăgie. Fiecare strop de ploaie sau grindină răsuna puternic în tabla de pe acoperiș.

Întreruperile de apă potabilă și curent electric nu mai erau un stres, deoarece au devenit parte din rutina vieții noastre din Africa și erau ușor uitate când ne întâlneam la părtășie cu frați slujitori. Ne bucuram în Domnul la masă, prin rugăciuni și cântări de laudă. Deși ne-am reîntors în România pentru o perioadă, o parte din inima și gândurile noastre ne-au rămas în Africa la prietenii noștri și la toți cei pe care i-am întâlnit.

Am învățat să iubim oamenii cărora le-am slujit. Am întâlnit oameni deosebiți ale căror mărturii și experiențe de viață m-au cutremurat.

Îmi aduc aminte de Ojok, liderul echipei de traducere a Bibliei pentru surzii din Uganda. Când era doar un adolescent, a fost răpit de o grupare militară extremistă. A fost o minune că a reușit să scape cu viață, dar s-a ales cu răni pe picioare, răni care au o poveste cutremurătoare. Însă, rana din sufletul lui a fost luată de Isus Cristos. După ce a scăpat, Ojok L-a primit pe Isus ca Domn și Mântuitor. 

Un alt prieten surd din Ghana relata cum datorită unei infecții de meningită a devenit surd la o vârstă fragedă, iar părinții lui l-au dus la vraci pentru a fi vindecat. A fost pus într-o groapă, iar vraciul și familia lui au dat cu pietre în el crezând că vor scoate spiritul rău din el.

Unui prieten surd din Etiopia părinții i-au pus numele Atkilt, care în limba amhară înseamnă legumă. Și totuși el este cel mai înzestrat electrician. Atât de înzestrat încât coordona o echipă întreagă de oameni auzitori, care învățau meserie de la el.

Toți surzii pe care i-am întâlnit sunt talentați și înzestrați cu simțuri pe care alții nu le au. Cea mai mare provocare a fost să întâlnesc doi frați surzi, dar unul dintre ei era și orb. I-am întâlnit în Etiopia și am rămas marcată de modul lor de comunicare, mai ales că celui care era surd și orb, i se traducea prin semne reproduse în palmele sale, sau prin ghidarea mâinilor sale astfel încât reproducea semne în limbajul semnelor etiopian. Știa și versetul din Exod 4:11: „Cine a făcut gura omului? Și cine face pe om mut sau surd, cu vedere sau orb? Oare nu Eu, Domnul?”. Experiența acestui om creat de Dumnezeu într-un mod minunat, a avut un impact deosebit asupra concepției mele despre viață.

Sunt multe lucruri pe care le-am învățat, iar cel mai valoros lucru este că am ales să pășesc pe un drum necunoscut alături de un Dumnezeu care cunoștea tot ce îmi stătea înainte. Am ales să las frica și îngrijorarea în Mâna Lui, iar credința a fost cea care mi-a fost călăuză, lumină, tărie și pace în această aventură care nici până astăzi nu s-a sfârșit.

Cu toată inima continui să mă implic în mișcarea globală de traducere a Bibliei pentru surzi, știind că inima lui Dumnezeu îi cuprinde pe toți oamenii din lumea aceasta. El iubește surzii, le vorbește pe înțelesul lor și îi vrea pentru Împărăția Sa.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*