Uganda 2019

de Mircea Deteșan Jr

În tot canonul Vechiului Testament, găsim texte potrivit cărora IHVH, Dumnezeul lui Israel, este unicul Dumnezeu, stăpânitor al întregului pământ, al tuturor națiunilor, deci al întregii umanități. 

Dacă IHVH este singurul Dumnezeu viu și adevărat care S-a revelat lui Israel și care dorește să Se descopere până la marginile pământului, atunci misiunea noastră nici că ar putea îmbrățișa un alt scop.

Cu toate că încă în multe comunități evanghelice, misiunea este prea puțin înțeleasă sau deseori înțeleasă greșit, constat cu bucurie că tot mai mulți credincioși români, din țară sau din diaspora, realizează importanța scopului lui Dumnezeu cu privire la marginile pământului.

APME și-a asumat această responsabilitate și prin misionarii români trimiși în cele mai sensibile locuri ale acestei planete, caută să proclame Vestea Bună în auzul celor care încă nu au auzit-o. 

Noi credem în misiunea de lungă durată, totuși organizăm călătorii de expunere sau pe termen scurt cu scopul de a ajuta lucrarea pe termen lung. O astfel de călătorie a fost organizată în toamna anului 2019, când alături de alte șapte persoane am decis să facem o diferență în Uganda, neștiind că de fapt Uganda va face o mai mare diferență în noi. 

Africa este cel de-al doilea continent ca mărime din lume și cel mai populat după Asia. Cu peste 800 de milioane de locuitori în 54 de țări, este un continent care te fascinează prin diversitatea sa. Nu poți afirma că înțelegi ce înseamnă Africa dacă ai vizitat doar o singură țară și asta deoarece de la nord la sud totul este diferit, fiecare țară având specificul ei. 

Uganda este diferită de ceea ce de obicei putem vedea la TV sau pe ecranele calculatoarelor. Pentru cei mai mulți dintre cei care nu au avut încă posibilitatea să ajungă acolo, Africa înseamnă deșert, safari, animale, fluvii cu crocodili și oameni cu pielea neagră.

Dacă ajungi în Uganda vei fi fascinat de peisajele acestei țări, de jungla ecuatorială, de pădurile verzi în care maimuțele sunt foarte vizibile, dar și de lacurile frumoase care sclipesc în lumina soarelui atunci când le privești de sus, Victoria fiind cel mai mare din Africa. Totuși, dincolo de frumusețile naturale create de Dumnezeu, Uganda este o țară cu multe nevoi, cu oameni foarte săraci care trăiesc sub limita subzistenței și pe fețele cărora se poate citi durerea.

În 18 noiembrie ne-am dezlipit de pista de decolare a aeroportului din Cluj-Napoca, iar scopul ne era clar fiecăruia: vrem să fim o binecuvântare acolo unde vom ajunge și căutăm să împrăștiem lumina în întuneric, mai ales în dreptul unui popor străin departe de înțelegerea Evangheliei dar aproape de inima lui Dumnezeu, după cum Domnul ne vorbise. Un scop frumos și cred plăcut Domnului, dar foarte deranjant pentru dușmanul nostru. Scriu acest lucru deoarece am facilitat multe călătorii pe termen scurt și am avut parte de multe provocări în teritoriile străine, dar de această dată lupta avea să fie mai puternică. 

Cu două zile înainte de plecare, la cercul de rugăciune al bisericii în care slujesc, Dumnezeu a vorbit printr-o descoperire profetică, prin care chema poporul la mijlocire pentru echipa care urma să plece spre Africa. Diavolul dorea să curme firul vieții noastre pentru a ne împiedica să ajungem cu Evanghelia la poporul străin și marginalizat, situat aproape de granița cu Congo. 

De altfel, aceste lucruri sunt normale atunci când te pui la dispoziția lui Dumnezeu, însă nu fără importanță sau insesizabile. Orice slujitor cunoaște lupta care se dă pentru a câștiga un suflet pentru Hristos, alături de înverșunarea cu care se zbate cel rău pentru a stopa acțiunile credincioșilor. De fapt, când te expui pe un teren străin, în zone în care animismul este la el acasă și unde spiritele rele își fac de cap, lupta este cu atât mai aprigă. Ceea ce niciodată nu trebuie să uităm este permanența promisiunii lui Dumnezeu, aceea că va rămâne cu noi: „nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi”. 

Până să ajungem la pigmeii de lângă granița cu Congo, căci despre ei este vorba, am avut parte de alte bucurii și experiențe minunate pe care foarte scurt le voi împărtăși, iar apoi mă voi întoarce la cele menționate. 

În ziua când am aterizat pe aeroportul din Entebbe, am fost întâmpinați de Florin Bucur, misionarul nostru trimis în parteneriat cu Biserica Alfa & Omega din Londra. Florin împreună cu Daniela și cu cei doi copilași ai lor slujesc în Uganda de mai bine de șase ani, unde prin harul lui Dumnezeu au contribuit la plantarea celor patru biserici din mijlocul triburilor batwa. Acum, deoarece lucrarea celor patru biserici decurge foarte bine, iar activitatea acestora este bine închegată, familia Bucur s-a relocat în Entebbe. 

Aceasta deoarece noi accentuăm procesul de ucenicizare în care dorim să-i facem pe oameni dependenți de Hristos și nu de noi. În acest proces urmărim echiparea, creșterea și dezvoltarea oamenilor, pentru a merge bine cu Isus și pe principiul apostolului Pavel din 2 Timotei 2:2, ei la rândul lor să se ocupe de echiparea oamenilor. Altfel spus, noi vrem să îi învățăm pe oameni să pescuiască, nu să le tot dăm noi pește. Dorința noastră este de a ajunge cu Evanghelia la popoarele cel mai greu accesibile, acolo unde nevoia oamenilor este uriașă, iar numele Mântuitorului este necunoscut. 

Acesta a fost și motivul pentru care de aproximativ un an de zile, Florin coordonează construcția unei baze de misiune care va fi o platformă de echipare, dezvoltare și apoi trimitere a tuturor celor care în viitor împărtășesc aceeași viziune. Căutăm ca această locație să fie o rampă de lansare pentru triburile neatinse sau încă greu accesibile din zona Sudanului, Etiopiei sau Kenyei, acolo unde după cunoștința noastră sunt încă sute de mii de oameni care rătăcesc în întuneric, fără ca cineva să le fi spus că lumina a venit în lume. 

În Romani 10:14, apostolul Pavel scrie: „Dar cum vor chema pe Acela în care n-au crezut? Și cum vor crede în Acela despre care nu au auzit? Și cum vor auzi despre El fără propovăduitor?”. Poate Dumnezeu are un mod aparte în care va lucra în dreptul acestor oameni, dar câtă vreme noi am fost răscumpărați și apoi trimiși să ducem această veste, nu putem rămâne nepăsători. Fie ca Dumnezeu să lase binecuvântarea Sa în dreptul celor care au contribuit și vor mai contribui la finalizarea acestei baze de misiune! 

Aici am avut parte de o întâmpinare frumoasă, ne-am odihnit după călătoria avută dinspre Europa și apoi am inițiat planul de lucrare pentru zilele care ne stăteau înainte. Voiam să ajungem la cele patru locații de biserică din zona Kabale, să avem părtășie cu frații noștri, să ne rugăm pentru și împreună cu ei, să dăruim câte ceva din ceea ce bisericile noastre au oferit odată cu plecarea noastră, iar în partea finală să vizităm pigmeii de lângă Fort Portal, aproape de granița cu Congo. 

Ne-am bucurat, de asemenea, să ne întâlnim cu familia Brădean, cealaltă familie de misionari pe care o avem în Uganda. Ei au venit din zona Arua pentru o zi de părtășie cu echipa de români. De peste trei ani se află în Uganda și printre alte proiecte în care se implică activ, în ultima vreme au început să investească în viața refugiaților din Sudan. Ne-am bucurat de ei și de pasiunea cu care fac această lucrare. 

În ziua următoare, încă de dimineață am pornit spre orașul Kabale, având ca obiective cele menționate deja. Toate lucrurile au decurs conform planului inițial, iar bucuria experimentată în mijlocul bisericilor din triburile batwa a fost mai mult decât emoționantă. Mi-am amintit cum în urmă cu cinci ani străbăteam acele dealuri alături de Florin și Adi Bucur având dorința în inimile noastre de a-i ajuta pe acei oameni să-L descopere pe Dumnezeu. Pe atunci, în fiecare zi porneam dis de dimineață pe motocicletele care ne duceau până la zonele accesibile, apoi o luam pe jos pe marginea junglei, până unde dădeam de colibele lor dărăpănate și de acești oameni pe fețele cărora se putea citi disperarea, teama și lipsa de speranță. 

Îmi amintesc și acum bucuria, uneori reticența și alteori respingerea cu care eram întâmpinați de către cei din triburile batwa, dar și provocările peste care a trebuit să trecem pentru a ajunge la ei. Acum însă, eram frați în Domnul Isus, cântam aceluiași Dumnezeu, iar pe fețele lor se citea bucuria, speranța și pacea. Ultima zi petrecută cu ei a fost specială. Am adunat toate cele patru biserici într-o singură locație, urmând să luăm Cina Domnului împreună, iar apoi să stăm la o agapă.

A fost o zi minunată din punct de vedere spiritual, ne-am bucurat peste măsură cu un popor care în urmă cu cinci ani nu Îl cunoștea pe Dumnezeu, iar acum ne împărtășeam cu sfintele taine, în același Duh. Peste 200 de oameni am luat Cina în acea zi, după ce cântările slavei au răsunat pe acele dealuri și după ce mesajul Evangheliei a fost predicat. Ne-am îndeplinit scopul pentru această primă parte a călătoriei noastre și cu bucurie ne-am pornit spre locația în care dormeam. Ziua următoare trebuia să pornim spre Fort Portal, acolo unde am plănuit să vizităm și să ajutăm acest nou trib identificat, cu dorința de a împărtăși cu ei Vestea Bună. 

Cu toate că datorită previziunilor noastre și a descoperirilor avute am încercat să fim foarte prudenți în toate lucrurile, totuși inevitabilul s-a produs. Ne-am bucurat că am reușit să ieșim la șosea de pe drumul de pământ care a devenit foarte periculos din cauza ploii ecuatoriale din acea zi. Dar nici bine nu am reușit să ne dezmorțim mușchii încordați din cauza drumului alunecos, că într-o curbă cu vizibilitate redusă, un camion care cobora dealul, gonea cu viteză pe partea noastră de carosabil. Pentru că frânele nu îi funcționau și viteza îi era excesivă, cu toate că am evitat impactul frontal, am fost destul de serios acroșați și aruncați în șanțul care despărțea șoseaua de stâncă. Nici acum nu realizez cât de repede s-au petrecut lucrurile și cât de ușor puteam să nu mai fim, dacă Dumnezeu nu ar fi intervenit la timp și dacă aș fi evitat în partea cu prăpastia. 

Când împreună cu echipa am realizat ceea ce se putea întâmpla și când am conștientizat împotrivirea cu care dușmanul se lupta, două lucruri s-au sedimentat în mințile și inimile noastre: Dumnezeu este Acela care poartă de grijă și planul pentru care suntem aici trebuie să fie dus la îndeplinire. Da, chiar dacă șocul a fost mare, mulțumim lui Dumnezeu că ne-a dat harul să nu ne panicăm, ci să continuăm călătoria spre poporul la care trebuia să ducem Evanghelia. După lungi peripeții în acea seară și după o zi întreagă petrecută la poliția statală, Dumnezeu ne-a dat trecere și am pornit spre Fort Portal. După ce de dimineață am cumpărat hrană și lucruri necesare pentru ei, am ajuns în sfârșit să întâlnim oamenii pentru care a fost dată o luptă atât de mare, pentru care s-au cheltuit atâtea resurse și s-au predispus atâția oameni. 

Vă mărturisesc că dacă nu aș fi fost convins de Dumnezeu că trebuia să ajungem acolo și dacă lupta spirituală nu ar fi fost atât de vizibilă pentru toți cei din echipă, aproape că am fi putut avea o gândire limitată dar normală din punct de vedere uman, ceva de genul: Doamne, dar pentru ce a trebuit sa plătim acest preț, oare s-a meritat? Spun asta deoarece acolo am întâlnit niște sălbatici, preocupați mai mult de câștig personal, dar săraci lipiți pământului și din cale-afară de rătăciți. 

Pentru mine și Florin nu era ceva nou, erau exact în genul celor de la batwa care în urmă cu cinci ani erau la fel de sălbatici și de rătăciți, dar care acum lăudau pe Dumnezeu cu bucurie și pace în inimă. După ce le-am vorbit din Cuvânt, ne-am rugat ca pacea lui Isus să inunde inimile lor și le-am răspuns întrebărilor pe care le aveau. Am împărțit alimente fiecărei familii, i-am binecuvântat în numele Domnului Isus și apoi, cu promisiunea că vom reveni, ne-am pus din nou la drum. 

Cred că Dumnezeu iubește fiecare suflet în parte și că aceeași valoare pe care o are sufletul meu înaintea Lui o are și sufletul acelui pigmeu. Diferența este că el nu a avut același har pe care l-am avut eu, să mă nasc într-o țară creștină, să cresc într-o familie de oameni credincioși și să fiu de mic expus Cuvântului lui Dumnezeu. Mulțumesc Părintelui ceresc pentru că mi-a dat acest har, dar și privilegiul de a împărtăși binecuvântarea Sa cu oameni care au fost mai puțin privilegiați în aceste direcții.

Scriam la început că noi ca agenție credem și susținem misiunea de lungă durată, totuși, când oamenii lui Dumnezeu își unesc forțele, își canalizează activitățile și doresc să susțină lucrarea unui misionar de carieră, o călătorie pe termen scurt va face o diferență semnificativă, atât pentru zona respectivă cât mai ales pentru cel care merge. După cele zece zile petrecute în Africa, ne-am întors acasă. 

Pot spune că Uganda a făcut o diferență în inimile noastre și chiar dacă acum suntem acasă, gândurile noastre se îndreaptă adesea înspre oamenii de acolo, înspre cele două familii de misionari pe care i-am lăsat în linia întâi, înspre nevoile uriașe care încă trebuie acoperite, dar și înspre o țară cu peisaje de poveste unde frumusețea naturală este brăzdată de nevoia de mântuire a oamenilor. Cu siguranță că dacă Dumnezeu mai ține lumea aceasta, cei mai mulți din cei care au făcut parte din această echipă frumoasă, vor căuta să se întoarcă în Uganda pentru a continua ceea ce a fost început. Zic ca Dumnezeu să ne ajute pe fiecare la aceasta!

Mărturia Cristinei:

Prin harul Domnului, am avut ocazia să fiu parte la această călătorie de misiune din Uganda. Pentru mine a fost prima expunere la ce înseamnă viața unui misionar pe câmpul de misiune, dar și primul contact cu Africa.

Am fost foarte impresionată să văd dragostea, dedicarea și pasiunea familiei Bucur pentru acest popor din tribul batwa. Privind în jur vezi lucruri care te fac să te gândești cum poți pleca mai repede din acel loc, însă această familie a ales să răspundă afirmativ chemării lui Dumnezeu și așa cum ne învață Biblia, să lase totul și să Îl urmeze pe Isus, oferindu-și dragostea, timpul, energia, resursele și tot ce au putut pentru ca oamenii din acest popor părăsit și uitat de mulți să cunoască dragostea și darul nespus de mare al Domnului Isus Hristos. 

Vizitând locațiile tribului batwa și având un timp de părtășie împreună cu ei, am rămas foarte  impresionată de bucuria care radia pe fețele lor atunci când Îl lăudau pe Domnul, deși dacă priveai la cum arătau cei mai mulți dintre ei, puteai să realizezi fără prea multe investigații, că ei nu au efectiv nimic acasă. Totuși chiar și într-o așa sărăcie lucie am putut vedea cum acești oameni și-au încredințat cu adevărat viața în mâna Tatălui și Îl slujesc cu atâta bucurie pe Dumnezeu. Aici am putut vedea ce înseamnă să Îl lauzi pe Domnul din toată inima chiar și atunci când nu ai nimic.

Nu am cuvinte să pot descrie ceea ce am putut experimenta în această călătorie scurtă, dar atât de plină de impact pentru ființa mea. Mulțumesc Domnului și fraților care mi-au dat oportunitatea să văd puțin din lucrarea pe care o fac frații noștri sub călăuzirea Domnului în Africa.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*