Oportunități de semănare a Cuvântului

Nicușor și Debora sunt trimiși pe câmpul de misiune de Biserica Penticostală Speranța din Oradea și ca familie slujesc de patru ani printre albanezii din Macedonia. 

Nicușor provine din județul Prahova, iar Debora din Oradea, ambii făcând parte din familii de credincioși. Nicușor a luat decizia de a-L urma pe Hristos la 17 ani, iar chemarea la misiune a primit-o în urma botezului cu Duhul Sfânt, prin care Domnul i-a vorbit că trebuie să se pregătească și să slujească în domeniul vestirii Evangheliei. 

„La început am ezitat din mai multe considerente”, își amintește Nicușor, „însă Duhul Sfânt încontinuu îmi amintea de chemarea pe care am primit-o. În urma confirmării din partea Bisericii Emanuel din Ploiești, am fost trimis la Centrul Român de Studii Transculturale din Constanța pentru a primi instruirea necesară pentru lucrare”.

În ceea ce o privește pe Debora, L-a primit pe Hristos ca Domn în viața ei la vârsta de 16 ani și a primit chemarea la misiune la o întâlnire de tineret unde a fost prezentată lucrarea din Kazahstan. Domnul i-a vorbit atunci prin următorul pasaj: 

„Voi spune lucrările Tale cele puternice, Doamne Dumnezeule! Voi pomeni dreptatea Ta și numai pe a Ta! Dumnezeule, Tu m-ai învățat din tinerețe, și până acum eu vestesc minunile Tale! Nu mă părăsi, Dumnezeule, chiar la bătrânețea căruntă, ca să vestesc tăria Ta neamului de acum și puterea Ta neamului de oameni care va veni.”

Psalmul 71:16-18

„Prin acest psalm am primit chiar și chemarea specifică de a lucra cu copiii, și anume prin versetul 18. Eu îmi doream la aceea vreme să devin avocat, însă am înțeles atunci că cea mai frumoasă profesie și slujbă este aceea de a spune altora despre bunătatea Lui Dumnezeu și despre mântuirea Lui!”, afirmă Debora. 

Cei doi s-au cunoscut la un simpozion organizat la CRST Constanța, s-au căsătorit pe 24 august 2013, urmând ca în 2014 să meargă în Macedonia ca familie. Până la acea vreme, Nicușor slujise timp de doi ani ca misionar necăsătorit. Dumnezeu i-a binecuvântat cu un băiețel, pe nume Levi și acum așteaptă venirea pe lume a celui de-al doilea copil.

Nicușor și Debora slujesc ca misionari în Macedonia de Nord unde, conform ultimelor statistici, trăiesc circa 2 milioane de locuitori. Pe lângă macedoneni, turci, rromi și vlahi, există o minoritate semnificativă de albanezi (aproximativ 35% din populație), aceasta fiind comunitatea asupra căreia se concentrează lucrarea misionarilor. 

„Albanezii din Macedonia se diferențiază de cei din Albania sau Kosovo printr-o orientare mult mai radicală în practicarea islamului. Din punct de vedere economic, salariul mediu pe economie este de circa 300 de euro. Din punct de vedere social, după războiul din 2001, societatea este tot mai segregată și dezbinată. Albanezii își doresc propriile școli și instituții, în timp ce macedonenii propagă ideologia că țara le aparține istoric și cultural. În Macedonia există libertate religioasă, iar persecuția față de noi s-a rezumat doar la amenințări, nimic mai mult”, explică Nicușor situația țării în care misionează.

Centrul misiunii lor este în Skopje, capitala țării, unde lucrează îndeaproape cu Biserica Evanghelică Macedoneană Agape, care numără în jur de 80 de membri. „În cadrul bisericii, lucrăm ca misionari direct printre albanezii din Skopje și împrejurimi. Principalele activități pe care le desfășurăm sunt în următoarele domenii: evanghelizare, educație bazată pe valori creștine pentru copiii albanezi, organizare de evenimente. Lucrăm în cadrul unei echipe formate din trei familii și o soră din Albania.” 

Nicușor, alături de un pastor albanez și de un alt coleg american, dezvoltă proiectul plantării unei biserici printre albanezi. De asemenea, slujește prin vestirea Evangheliei și prin organizarea de seminarii pe tema misiunii în zona Balcanilor. În ultimele șase luni, alături de pastorul macedonean Mircho, a ajutat la plantarea unei biserici printre iranienii din Serbia.

Debora, încă de la începutul lucrării în Macedonia, a avut dorința de a împărtăși dragostea Lui Dumnezeu cu cei mici. Astfel a luat ființă proiectul after-school Școala bucuriei, unde vin copii cu vârste cuprinse între 7 și 14 ani și sunt ajutați la teme, primesc educație cu principii și valori creștine și sunt înconjurați cu dragoste. 

„Suntem atât de bucuroși să vedem progresul copiilor pe parcursul celor trei ani de lucrare after-school, în toate aspectele vieții lor – la școală, pe plan social sau în ceea ce privește credința lor în Dumnezeu”, afirmă Debora.

Legat de condiția spirituală a comunității albaneze și de eforturile care se depun pentru evanghelizare în cadrul acesteia, Nicușor explică: „Musulmanii din majoritatea contextelor islamice sunt încă într-o fază de semănare a Evangheliei. Albanezii din Macedonia de Nord au avut ultima oară o biserică în urmă cu 120 de ani. De-a lungul ultimilor douăzeci de ani s-a încercat implementarea a foarte multe strategii de lucru printre ei, însă în toate s-a semănat Evanghelia. Printre ei vedem oameni deschiși față de Evanghelie, sunt albanezi care au decis să-L urmeze pe Domnul, însă comunitatea este extrem de ostilă față de cei care își schimbă religia, din cauza aspectelor ce țin de etnie. Pentru albanezi, creștinismul este asociat cu opresiunea sârbă și cea slavă, reprezentată de macedoneni. O persoană rămâne deschisă față de Evanghelie atunci când Dumnezeu a lucrat în inima ei, însă membrii familiei pun presiuni mari pe cei care aleg calea crucii.”

Convertirea musulmanilor este un proces de durată în orice câmp de misiune, însă misionarii pot vedea că Dumnezeu lucrează și transformă viețile multor albanezi. Când și-au început lucrarea ca familie, în 2014, în urma rugăciunilor și călăuzirii divine au demarat lucrarea la centrul special pentru copiii albanezi, înțelegând că, în timp, schimbarea vine prin cei mici,  ale căror inimi sunt mult mai deschise și receptive la mesajul Evangheliei. Astfel, prin acest centru au fost evanghelizați peste 3000 de copii de-a lungul celor trei ani de activitate. 

Apoi, misionarii au distribuit în jur de 2500 de Noi Testamente în Skopje și regiunile din împrejurimi și au organizat întâlniri de studiu biblic în casele oamenilor dornici să cunoască mai multe despre Dumnezeu. 

„La începutul anului, alături de un pastor albanez am legat lucrurile împreună și acum viziunea noastră continuă prin organizarea întâlnirilor de biserică. Dumnezeu deschide inimi și vedem cum copiii care vin la after-school percep credința creștină total diferit față de cum o făceau înainte. Mai apoi, cred că în acești ani am câștigat încrederea comunității, lucru care a implicat o relaționare intensă cu oamenii și cultura albaneză. Nu în ultimul rând, trebuie să menționăm o altă ușă deschisă – evanghelizările care au avut loc printre refugiații din Serbia, prin care 5 musulmani iranieni s-au întors la Domnul”, povestește Nicușor.

Lucrarea printre albanezii musulmani este complexă și plină de provocări, după cum detaliază misionarii: „O mare provocare este lipsa de cunoștințe a oamenilor, aici peste 95% dintre albanezi nu au o Biblie în casele lor, iar circa 85% nu au auzit niciodată în viață mesajul Evangheliei. O altă provocare ține de înțelegerea culturală. Credem că contextualizarea este un factor cheie care va debloca multe inimi pentru Evanghelie. Apoi, avem nevoie de călăuzire, an după an, să știm unde este cel mai bine să ne investim timpul și resursele.”

Cea mai mare nevoie pe care o resimt pe câmpul de misiune este cea de noi lucrători. Familia Tănăsescu a deschis mai multe direcții de slujire prin studiile biblice din grupele de casă sau prin programul after-school, însă pentru dezvoltarea acestor proiecte au nevoie de colegi de echipă, de oameni dedicați în aceste domenii. Programul after-school este primul de acest fel deschis în Macedonia de Nord printre albanezi, iar în perioada aceasta au nevoie de minim două persoane care să li se alăture și să lucreze acolo.

Din nefericire, credincioșii albanezi nu doresc să se implice în lucrare pe mai departe, iar credincioșii macedoneni întâmpină dificultăți în evanghelizarea albanezilor, din cauza tensiunilor interetnice. 

Cu toate acestea, relația misionarilor cu comunitatea evanghelică locală este una foarte bună, Nicușor fiind invitat de multe ori să predice în bisericile evanghelice, iar misionarii lucrează în mod activ la a-i face pe credincioși să înțeleagă că au datoria să se implice în lucrarea de câștigare a musulmanilor pentru Hristos.

Slujirea lor pe termen lung în Macedonia a fost marcată de experiențe deosebite, în care au avut harul să vadă roade în urma eforturilor depuse: „Am avut parte de un moment special când mama unei fete care vine la after-school ne-a spus că viața fiicei ei s-a schimbat din momentul în care a cunoscut mai îndeaproape crezul și valorile creștine. O altă experiență memorabilă este revărsarea harului divin peste o întâlnire din Serbia, printre refugiați, care a dus la întoarcerea a cinci musulmani la Hristos. În 2016, Domnul ne-a dat harul de a boteza un albanez care într-un mod supranatural L-a văzut pe Domnul Isus într-un vis. Din ianuarie și până acum, Duhul Sfânt a atras peste 25 de musulmani la întâlnirile de biserică. Unul dintre oamenii care vine frecvent la întâlnirile de biserică este Abdyl*, un albanez pe care îl cunoaștem de patru ani. Într-una dintre duminici i s-a alăturat sora lui, care se afla pentru prima oară în viață într-o biserică evanghelică. Am vorbit atunci despre vindecarea pe care Dumnezeu o poate oferi sufletului nostru, iar sora lui a înțeles că are nevoie de Isus și mântuirea Lui. Dumnezeu a atins inimile lor într-un mod special și amândoi vin acum la întâlnirile de biserică.”

În următorii ani, Nicușor și Debora doresc să continue lucrarea de plantare de biserici printre albanezi, prin evanghelizare, ucenicizare și educație creștină pentru copii, cât și prin mobilizarea la misiune a bisericilor române și a celor din Balcani. 

„Vedem necesară continuarea viziunii cu biserica, însă având un pastor albanez. Eu voi fi responsabil de partea de evanghelizare și organizare de evenimente și conferințe de misiune în Macedonia și în Balcani. Nădăjduim că proiectul after-school va continua în următorii cinci ani și vom avea mai mulți localnici implicați”, explică Nicușor.

Pe cei care doresc să se implice în misiune, misionarii îi încurajează să se dedice lui Dumnezeu în post, rugăciune și ascultarea vocii Lui pentru a-I înțelege voia. 

Mai apoi, ei subliniază faptul că flexibilitatea și contextualizarea sunt aspecte cheie în succesul misionar. Dumnezeu iubește fiecare cultură, iar aprecierea și respectul misionarilor față de cultura în care intră sunt cruciale în vestirea Evangheliei. 

Nu în ultimul rând, din experiența lucrării din Skopje, ei împărtășesc faptul că este necesar ca misionarii să fie transparenți față de localnici în ceea ce privește motivația lor pe câmpul de misiune. „Transparența filtrează prietenii musulmani, dar cei care rămân sunt oameni ai păcii care au în inima lor o dorință de a-L cunoaște pe Creator.”

În încheiere, Nicușor și Debora vă invită, dragi cititori, să le faceți o vizită pe termen scurt în Macedonia de Nord și să îi păstrați în rugăciunile voastre! 

Vă roagă să mijlociți pentru familia lor pentru călăuzire zilnică, umplere cu Duhul Sfânt, protecție divină și sănătate fizică, în special pentru fiul lor, Levi. 

În ceea ce privește lucrarea, rugați-vă pentru întoarcerea la Hristos a celor care au auzit Evanghelia, însoțirea vestirii acesteia cu semne și minuni, protecția Domnului peste echipă și dezvoltarea proiectelor care se află în desfășurare.


*pseudonim

About Lea Mocan 6 Articles
Lea Mocan este redactor și traducător al revistei Noi Frontiere.

Be the first to comment

Leave a Reply