Promovarea libertății de exprimare între creștini și musulmani

de Fred Farrokh

Nori de furtună se adună la orizont și suflă un vânt rece. În timp ce țările musulmane limitează libertatea de exprimare, este îngrijorător să vedem că aceste tendințe apar în țări creștine din punct de vedere istoric. Limitarea libertății de exprimare poate fi în detrimentul creștinilor și de asemenea, în detrimentul bunăstării spirituale a musulmanilor. De asemenea, aceste noi tendințe vin într-o vreme în care mai mulți musulmani ca niciodată sunt interesați să examineze credința biblică.

Acest articol caută să ofere perspective creștinilor despre libertatea de exprimare în ceea ce privește islamul, dialogul interconfesional și împărtășirea Evangheliei cu musulmanii. Articolul analizează principalele întrebări cu privire la libertatea de exprimare, într-un moment în care în jurul acestei probleme există multă confuzie și controversă. Acest articol începe cu o situație ipotetică și apoi trece la o abordare de tip întrebări și răspunsuri. Să presupunem că un musulman pe nume Ahmed și prietenul său creștin, John, savurează o cafea împreună și se iscă următoarea discuție:

Ahmed: „John, eu cred că Coranul este Cuvântul lui Dumnezeu.”
John: „Ce interesant! Deși îți respect credința, nu o împărtășesc. În schimb, eu cred că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu.”
Ahmed: „Eu nu cred în Biblie. A fost muharraf (coruptă). Tu nu crezi în profetul Mahomed?”
John: „Nu, nu cred în Mahomed, din moment ce el nu L-a recunoscut pe Isus Hristos ca Domn și Mântuitor.”
Ahmed: „Isus nu este nici Domn, nici Mântuitor. Eu nu cred că oamenii se nasc păcătoși, așa că nu avem nevoie de un Mântuitor. Isus a fost un mare profet și Îl iubim. Mahomed a avut dreptate. Dar haide să cădem de acord că este în regulă să nu fim de acord.
John: „De acord. Putem relua discuția altă dată. Și acum, cine crezi să este cel mai bun jucător de fotbal din lume: Cristiano Ronaldo sau Leo Messi?”

Pe măsură ce acești doi bărbați discutau, fiecare a făcut afirmații cu care celălalt nu a fost de acord. Amândoi au împărtășit credințe pe care le prețuiesc cu adevărat și au contrazis credințele celuilalt. Ambii au mărturisit credința lor. Au împărtășit principiile ortodoxe ale islamului și, respectiv, creștinismului.

Această interacțiune pașnică s-a încheiat într-un mod pozitiv, însă chiar și aceste tipuri de conversații ar putea fi îngrădite într-o zi de restricțiile de liberă exprimare impuse creștinilor de către activiștii politici. Acum să trecem la întrebările noastre…

De ce este importantă libertatea de exprimare? Creștinismul și islamul sunt două religii care caută să își propage propriile mesaje în întreaga lume. Islamul permite folosirea forței în cadrul acestei expansiuni, în timp ce creștinismul nu. Cu toate acestea, ambele religii se bazează pe vorbire, educație, predicare, convingere și informarea celorlalți. Biblia spune: „Dar cum vor chema pe Acela în care n-au crezut? Și cum vor crede în Acela despre care n-au auzit?” (Romani 10:14).

Libertatea de exprimare este esențială pentru libertatea religioasă, ceea ce explică de ce cei care au elaborat Constituția Statelor Unite ale Americii le-au protejat pe ambele cu Primul Amendament. Religia și abilitatea de a vorbi liber despre credință sunt aspecte centrale identității cuiva. În timp ce a vota sau a candida pentru o funcție publică sunt lucruri pe care indivizii le fac, credința definește cine sunt. Dacă oamenii nu sunt liberi să fie cine aspiră să fie, lucrurile pe care le pot face își pierd mult din importanță.

Ar trebui ca exprimarea să fie restricționată dacă îi ofensează pe ceilalți? Nu neapărat. În povestea lui Ahmed și a lui John, fiecare ar fi putut spune: „Mă ofensezi. Îmi sun avocatul!” Cu toate acestea, fiecare a intrat în mod voluntar în discuția despre credință. Cei doi au fost suficient de înțelepți încât să realizeze că cealaltă persoană poate avea credințe diferite și suficient de înțelepți încât să fie de acord că este în regulă să nu fie de acord cu privire la anumite aspecte.

Problema cu limitarea exprimărilor care se presupune că ofensează este că oamenii se declară victime ale „microagresiunilor” sau spun că „spațiul de siguranță” le-a fost încălcat dacă au auzit pur și simplu ceva cu care nu sunt de acord. Acest lucru este contrar principiilor istorice în care s-a dezvoltat libertatea. Nu caut să neg sentimentele de ofensă pe care oamenii le pot experimenta din cauza vorbirii altora, însă nu trebuie să justificăm dădăcirea oamenilor și protejarea lor de orice lucru cu care nu sunt de acord. (Din nefericire, multe universități din Occident fac această greșeală.) Acest lucru duce la o lipsă de idei diferite și este un semn distinctiv al regimurilor opresive totalitare, bazate pe propagandă.

Ce mod de exprimare ar trebui restricționat? Cel care incită la violență poate fi limitat în mod legitim. În 1969, Curtea Supremă a SUA a decis că un grup este vinovat de „instigare la violență”, din cauză că discursul agresorului putea provoca „daune fizice iminente”1. În acest caz, partea vinovată incita la violență împotriva minorităților rasiale, iar acțiunile lor căutau să provoace daune fizice iminente.

Ar trebui să fie limitat discursul despre islam sau creștinism? Deloc. Mulți musulmani au venit în țări libere pentru că se bucură de libertățile care se găsesc în aceste țări. În loc să le fie frică să discute chestiuni de credință, se bucură să facă acest lucru. Cei mai mulți dintre ei sunt dispuși ca în mod pașnic să nu fie de acord atunci când un musulman, creștin, ateu sau persoană de altă religie afirmă ceva în care ei personal nu cred. Ahmed, cel din povestea noastră, a dat dovadă de acest tip de maturitate și auto-control. Oamenii ar trebui să fie liberi să scrie sau să rostească ce vor despre Mahomed, islam sau Allah, indiferent dacă sunt lucruri pozitive sau negative, la fel cum sunt liberi să spună sau să scrie lucruri pozitive sau negative despre Isus, Biblie sau creștinism. Dacă oamenii cred că aceste afirmații sau scrieri sunt incorecte, le pot infirma public, oferind informațiile corecte. Însă această piață deschisă a ideilor este în prezent în pericol.

Care sunt exemplele care amenință libertatea de exprimare religioasă? Un exemplu clar a avut loc în 2012 când, după atacul terorist din Benghazi, președintele Barack Obama a făcut următoarea afirmație: „Viitorul nu trebuie să le aparțină celor care îl defăimează pe profetul islamului”2. Istoria a arătat că această declarație a fost făcută pentru a acoperi un eveniment terorist care ar fi avut un efect politic negativ în timpul unui ciclu electoral. Cu toate acestea, afirmația lui Obama despre calomnierea profetului islamului ridică mai multe întrebări decât oferă răspunsuri. În povestea noastră, John afirmă că el nu crede că Mahomed a fost un profet și nici nu crede în cartea lui Mahomed, Coranul. Ar putea acest lucru să fie considerat calomnie? Cine decide? Este posibilă defăimarea unui personaj istoric care este mort de 1300 de ani, dar a cărui filosofie are impact asupra a miliarde de oameni?

Un alt exemplu vine de pe piața online a ideilor: „Secțiunea 230 a legii privind decența în comunicații (CDA) sub Primul Amendament… oferă imunitate de la procese pentru Facebook, Twitter și YouTube, permițând astfel acestor giganți din mass-media socială să cenzureze cu aprobarea guvernului și să desfășoare practici comerciale discriminatorii, fără vreo repercusiune legală.”3 Articolul citat aici descrie cum acești giganți din mediul online cenzurează discursurile critice la adresa islamului. Trebuie pusă o întrebare crucială: Cum se vor rezolva aceste probleme de cenzură?

Apare un standard dublu între libertatea de exprimare în ceea ce privește creștinismul și libertatea de exprimare în ceea ce privește islamul? Da, mă tem că acest standard dublu iese la iveală. Ne întoarcem, din nou, la John și Ahmed. În fond, ei făceau același tip de afirmații. John a afirmat că Mahomed nu este un profet adevărat. Ahmed a spus că Mântuitorul nostru, Isus Hristos, nu era cu adevărat un Mântuitor. Ahmed a menționat doctrina ortodoxă islamică (cunoscută drept tahrif) conform căreia Biblia noastră a fost coruptă. Pe de altă parte, John a afirmat că el nu crede că Coranul este de la Dumnezeu.

Așadar, dacă John poate fi acuzat de defăimarea lui Mahomed, atunci în același mod Ahmed poate să fie acuzat de defăimarea lui Isus. Dacă John este vinovat de defăimarea Coranului, atunci Ahmed trebuie să fie vinovat de defăimarea Bibliei. Cu toate acestea, creștinii nu protestează în modul în care o fac unii musulmani. Bineînțeles, niciunul din discursurile acestea nu ar trebui restricționat. Fiecare persoană ar trebui să fie liberă să-și declare credința și dacă dorește, să-și susțină punctul de vedere scriind un articol sau o carte pe subiectul respectiv.

Care este poziția islamică cu privire la libertatea de exprimare în ceea ce privește islamul și Mahomed? Cu toate că mulți musulmani apreciază libertatea intelectuală, poziția islamică despre libertatea de exprimare în ceea ce-l privește pe Mahomed tinde să fie o stradă cu sens unic. Asta înseamnă că legea islamică le dă oamenilor libertatea să facă afirmații pozitive, însă le interzice să facă afirmații negative despre Mahomed, Coran și islam. În povestea noastră, dacă Ahmed ar fi fost convins de John să respingă islamul și pe Mahomed, pedeapsa conform legii islamice este clară. Mahomed a făcut o afirmație legată de musulmani, pe care toate școlile de lege islamică o acceptă: „Dacă cineva se leapădă de această religie, omoară-l.” (Sahih al-Bukhari, Vol. 4, Cartea 52, Hadith 260)4. „Legea Apostaziei” dată de Mahomed este cea mai faimoasă „incitare la violență” din istoria omenirii. În mod similar, Sura 33:57 face următoarea afirmație în ceea ce-l privește pe Mahomed: „Aceia care Îi necăjesc pe Allah și Trimisul Său vor fi blestemați de Allah în această lume și în Lumea de Apoi și El le va pregăti lor osândă umilitoare.”

Codul Penal din Pakistan include „legea blasfemiei” 295-c, care restricționează afirmațiile negative la adresa lui Mahomed: „Oricine defăimează numele sacru al sfântului profet Mahomed (pacea fie asupra lui) prin cuvinte, fie vorbite sau scrise, sau printr-o reprezentare vizibilă, sau prin orice imputare, aluzie sau insinuare, direct sau indirect, va fi pedepsit cu moartea sau cu închisoarea pe viață și va fi, de asemenea, pedepsit cu amendă.”5

Mulți creștini au fost persecutați prin acuzații false în baza legii 295-c. Odată ce o persoană este acuzată de blasfemie, oricine încearcă să-i ofere adăpost, asistență juridică sau ajutor financiar, este în pericol să experimenteze la rândul său persecuție. Din fericire, nu toți oamenii sunt atât de închiși la minte. La un moment dat, l-am întrebat pe un imam sunnit pakistanez în America de Nord: „Dacă cineva pur și simplu nu crede în Mahomed, lucrul acesta este considerat blasfemie?” El a afirmat că, după părerea lui, nu este blasfemie. Întrebarea care li se pune liderilor occidentali este dacă aceștia doresc să continue libertatea de exprimare din Occident, care este în favoarea tuturor oamenilor, sau un sistem restricționat, în care elitele decid ce poate fi spus. Cei care au studiat comunismul sovietic, nazismul german și alte guverne opresive asemănătoare realizează că fălcile tiraniei se pot închide foarte repede când este vorba de libertate de exprimare.

Ar trebui restricționată libertatea de exprimare în privința lui Mahomed și a islamului, dacă este probabil să provoace o reacție violentă a musulmanilor? Răspunsul ar trebui să fie unul simplu: „nu”; cu toate acestea, este nevoie de niște explicații. Să reluăm povestea cu John și Ahmed și să luăm în considerare alte deznodăminte. Să presupunem că alți musulmani din cafenea l-au auzit pe John afirmând că nu crede în Mahomed sau Coran. Să presupunem că ei au provocat o răscoală, pentru că ei spun că nimeni nu trebuie să-l vorbească de rău sau să-l calomnieze pe profetul islamului. Cine a incitat la violență? John? Sau Mahomed?

Într-un alt scenariu, să presupunem că Ahmed a cugetat la mărturia lui John și ulterior cei doi și-au continuat discuția. Să presupunem că în cele din urmă Ahmed a venit la credința în Domnul Isus Hristos. Dacă prietenii musulmani ai lui Ahmed ar auzi despre asta, ar putea în mod legitim să-l ucidă, în conformitate cu legea islamică a apostaziei citată anterior. În acest caz, cine ar fi responsabil de incitare la violență? John? Ahmed? Prietenii lui Ahmed? Niciunul de mai sus. Încă o dată, incitarea la violență vine din învățăturile lui Mahomed.

Pe plan istoric, afirmațiile lui Mahomed și propriul lui exemplu au restricționat libertatea de exprimare în lumea musulmană. Din fericire, noile tehnologii și mijloace media și mulți oameni curajoși încep să dezghețe acest îngheț.

Care sunt exemplele de oameni care încearcă să păstreze libertatea de exprimare despre Mahomed și Islam? Când creștinii care provin din mediul musulman declară în mod public că au părăsit islamul și pe Mahomed pentru Domnul Isus Hristos, curajul lor este un serviciu în favoarea tuturor musulmanilor. Ei afirmă că nu sunt dispuși să fie înghețați și reduși la tăcere de amenințări. Cei care au organizat evenimente pentru susținerea libertății de exprimare cu privire la Mahomed trebuie, la rândul lor, să fie lăudați pentru serviciul public pe care îl fac. Pamela Geller, de exemplu, a organizat acest tip de evenimente și a supraviețuit unor amenințări cu moartea credibile.6 Orice am putea crede despre stilul, tonul sau politica doamnei Geller, ea face un serviciu public incomensurabil atât creștinilor, cât și musulmanilor, menținând libertatea de exprimare într-un context occidental în care drepturile de exprimare liberă care odată erau inviolabile sunt acum în pericol.

Wafa Sultan este o femeie siriană care la rândul ei a dat dovadă de un curaj extraordinar. În renumita ei dezbatere cu imamul Ibrahim al-Khouli, ea a făcut această declarație profundă legată de libertatea religioasă și incitarea la violență: „Poți să crezi în pietre, atâta timp cât nu le arunci spre mine.”7 Aceste femei sunt adesea descrise drept islamofobe și dușmane ale musulmanilor. Însă, dacă analizăm lucrurile mai atent, ele sunt de fapt cele mai bune prietene pe care musulmanii le-ar putea avea vreodată, riscându-și viețile pentru libertatea de gândire și exprimare cu privire la aspecte importante pentru musulmani. Islamul învață că Mahomed este „omul perfect” (al-Insan ul-Kamil în arabă). Nu ar trebui ca oamenii să fie liberi să discute dacă acest lucru este adevărat sau nu?

Ce este islamofobia? Islamofobia este un alt termen nou care a fost creat în Occident.8 Islamofobia se referă la „antipatie sau prejudecăți față de islam sau musulmani, mai ales ca o forță politică”.9 Chiar și această definiție este problematică, pentru că creștinii sunt chemați să-i iubească pe musulmani, însă fără să le placă neapărat și religia islamică. Această poziție îi face pe creștini islamofobi? Ar trebui creștinii să dovedească faptul că nu sunt islamofobi făcând afirmații pozitive despre o religie care neagă esența Evangheliei? Din nou, răspunsul la fiecare din aceste întrebări trebuie să fie „nu”.

Cheia definiției de mai sus implică înțelegerea islamului „ca o forță politică”. Islamul nu este doar o religie, ci și o forță politică. Mulți musulmani au părăsit țări islamice pentru pământuri occidentale pentru a scăpa de formele politice ale islamului. Islamul politic prosperă acolo unde poate crea un spirit de intimidare și trasează calea pentru alte tipuri de frică și mai paralizante, inclusiv frica pe care o generează terorismul.

De ce vedem stânga politică și islamul politic lucrând împreună? Ambele simt că au același dușman – iudeo-creștinismul. Politica de stânga disprețuiește valorile morale biblice în ceea ce privește sexualitatea, căsătoria etc. Islamul politic vrea să conducă lumea și consideră creștinismul – cu cele două miliarde de aderenți – un obstacol. Dacă stânga politică poate slăbi creștinismul limitând libertatea de exprimare a creștinilor, reclasificând-o drept discurs al urii, islamul politic nu va interveni. Pe de altă parte, dacă islamul politic poate avea câștig de cauză în detrimentul creștinismului, stânga politică nu se va plânge.

Mai mult decât atât, islamul politic din Occident a intrat acum în lumea „intersecționalității” politicii de stânga. Acest nou termen reprezintă un principiu în care toate grupurile lezate împărtășesc luptele celorlalte și combat aceste lupte prin activism politic. Intersecționalitatea explică de ce Linda Sarsour, activist islamic proeminent, poate afirma că este o susținătoare a drepturilor homosexuale, chiar dacă în baza legii islamice homosexualii trebuie executați.10 Realitatea este că atât islamul politic, cât și sistemul politic de stânga simt că pot să se folosească unul de celălalt pentru a-și atinge scopurile. Avertismentul pentru stânga politică este că islamul politic este în peisaj de mult mai mult timp și nu este atât de ușor de îmblânzit.

Care ar trebui să fie răspunsul nostru și rugăciunea noastră, în calitate de creștini? În ceea ce privește rugăciunea, trebuie să ne rugăm ca libertatea de exprimare religioasă să triumfe. Dacă tendințele actuale vor continua, evanghelizarea musulmanilor ar putea fi restricționată. Chiar și cercetările academice cu privire la istoria islamului și studiul vieții lui Mahomed ar putea fi în pericol sau chiar ilegale. În ceea ce privește evanghelizarea, trebuie să continuăm să folosim libertățile pe care le avem pentru a-L împărtăși pe Hristos musulmanilor. Chiar dacă aceste libertăți ne vor fi luate, trebuie, sub călăuzirea Duhului Sfânt, să ascultăm de Dumnezeu, nu de oameni.

În concluzie, restricționarea libertății religioase de exprimare dăunează atât creștinilor, cât și musulmanilor. Oamenii care cred că-i ajută pe musulmani restricționând un discurs care-i poate ofensa pe unii musulmani, nu-i ajută de fapt deloc. Musulmanii, precum Ahmed din exemplul de mai sus, au nevoie de discuții curajoase cu privire la cele mai importante întrebări ale vieții – întrebările spirituale. Cu toate că mulți musulmani provin din regiuni în care acest tip de discuții nu au fost încurajate, mai mulți musulmani ca niciodată sunt în căutarea adevărului spiritual. Mulți sunt convinși de păcat de către Duhul Sfânt și devin fii ai Tatălui ceresc prin sângele vărsat de Fiul Său! Musulmanii din această lume continuă să aibă nevoie de rugăciunile noastre și de mărturiile noastre cu privire la adevărul Evangheliei! Să nu dăm înapoi în acest minunat anotimp al secerișului.


1freespeechdebate.com/case/the-brandenburg-test-for-incitement-to-violence/
2obamawhitehouse.archives.gov/the-press-office/2012/09/25/remarks-president-un-general-assembly
3americanfreedomlawcenter.org/press-release/federal-government-authorizes-facebook-twitter-and-youtube-to-censor-anti-islam-speech-lawsuit-filed/
4sunnah.com/bukhari/56/226
5oecd.org/site/adboecdanti-corruptioninitiative/46816797.pdf
6https://www.newsweek.com/qa-pamela-geller-woman-isis-wants-dead-330244
7youtube.com/watch?v=ISNpOkpcWqg
8wikipedia.org/wiki/Islamophobia
9oxforddictionaries.com/definition/islamophobia
10www.stepfeed.com/6-times-muslims-took-a-stand-for-the-lgbt-community-7702, which includes Linda Sarsour’s statement: “ [the] Same people who push anti-immigrant, anti-women, anti-LGBTQ bills r [are the] same people who push anti-Muslim bills.”


Articol apărut în: Intercede (publicația bilunară a Global Initiative: Reaching Muslim Peoples), vol. XXXV, nr. 1, Ian/Feb 2018

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*