…Măcar niște firimituri, vă rog

Drept răspuns, El [Isus] i-a zis: „Nu este bine să iei pâinea copiilor și s-o arunci la căței!” 

„Da, Doamne”, a zis ea, „dar și cățeii mănâncă firimiturile care cad de la masa stăpânilor lor.” 

Matei 15:26-27

Timp de mulți ani, mai ales în copilărie și tinerețe, mi-a fost greu să înțeleg răspunsul Mântuitorului la strigătul după ajutor al acestei femei disperate. Sincer, mi se părea brutal, jignitor, caustic și într-un contrast izbitor cu tot ceea ce El predica. Aparenta indiferență și lipsă de empatie nu se potriveau deloc cu valorile pe care le promova și, mai ales, cu caracterul Lui relevat în Evanghelii.

Multă vreme am evitat să predic din acest pasaj. Mai târziu am înțeles că în contextul cultural și în formele verbale de comunicare ale timpului și ale locului, replica Domnului nu era chiar atât de grosolană cum ar putea să pară în zilele noastre. 

Mai mult, reflectând la mesajul Evangheliilor și analizând întreaga lucrare a Mântuitorului era evident că Isus, chiar dacă s-a adresat prioritar „oilor pierdute ale casei lui Israel”, nu a aruncat doar „firimituri” peste gard, spre lumea neevreilor. El a oferit mult mai mult de atât. Până la urmă chiar și femeii canaanite, căreia i-a testat și credința, nu i-a aruncat firimituri de speranță sau de compasiune pentru situația ei, ci i-a dat darul desăvârșit – vindecarea fiicei ei. 

Da, Isus nu a aruncat lumii pierdute firimiturile care au rămas de la ospățul copiilor lui Israel. Nu le-a oferit frânturi de adevăr, de cunoaștere, de har sau de binecuvântări. Nu! El a dat întregii lumi, din belșug, tot ceea ce a dat și copiilor lui Israel. Mai presus de orice, El S-a dat pe Sine Însuși pentru mântuirea lumii. Trupul Lui jertfit la Golgota, avea să fie Pâinea lui Dumnezeu care se coboară din cer ca să dea lumii viață (Ioan 6:33, 51). 

Dumnezeu nu a dat lumii firimituri, El a dat Pâinea! Și a dat-o întreagă!

Acest spirit jertfitor a însuflețit și urmașii Domnului Isus care au fost trimiși să ducă Vestea Bună până la marginile pământului. Pavel avea să le scrie tesalonicenilor, o biserică dintre neamuri: „în dragostea noastră fierbinte pentru voi, eram gata să vă dăm nu numai Evanghelia lui Dumnezeu, dar chiar și viața noastră, atât de scumpi ne ajunseserăți” (1 Tesaloniceni 2:8). 

Din păcate, acest spirit de sacrificiu și devotament pentru cei pierduți, care sunt departe de noi și aparțin altor etnii, poate mai ciudate, s-a diluat foarte mult în ultimul timp. Indiferența și dezinteresul față de nevoile și starea lor este atitudinea cea mai comună pe care o întâlnesc în aceste zile. Acum vrem să păstrăm totul pentru noi. Masa este a noastră! Pâinea este toată a noastră! Nu o mai împărțim cu nimeni. Nici măcar firimiturile de la masa noastră nu mai suntem dispuși să le aruncăm spre alții. Totul trebuie să fie pentru noi, pentru binele nostru, pentru confortul nostru, pentru sănătatea noastră, pentru copiii noștri.

De ani buni distribuim în biserici un calendar de rugăciune pentru misiune. Ne-am dori atât de mult ca printre zecile de rugăciuni săptămânale pe care le înălțăm spre cer pentru noi, pentru copiii noștri, apropiații noștri, bolnavii noștri, să fie și una pentru cei de departe, pentru cei care nu au auzit Evanghelia și pentru cei care pleacă dintre noi să le-o ducă. E mult? Nu cred că e prea mult. 

Fraților, vă rog, lăsați măcar niște firimituri de rugăciuni să cadă și pentru cei de sub masă…

De puțin timp am îndrăznit să facem un călduros apel și să sugerăm bisericilor ca măcar o colectă pe an să fie pentru răspândirea Evangheliei în lume. Dacă se fac două colecte pe săptămână, asta înseamnă una dintr-o sută. E mult? Nu. E doar o mică firimitură… 

Există zeci de biserici penticostale (și nu numai) care oferă generos, lună de lună, nu doar firimituri, ci pâine întreagă și proaspătă. Mulțumim Domnului pentru ele! Altele, vreo 12-15% din cele peste 3000 de biserici penticostale, fac o colectă pe an pentru misiune. Și le mulțumim pentru această participare frumoasă. Dar sunt mult peste 2500 de biserici de unde nu cade nici măcar o firimitură. 

Fraților, vă rog, lăsați măcar niște firimituri din dărnicia credincioșilor să cadă și pentru cei de sub masă…

Prin harul Domnului, doar în rândul penticostalilor români, am putea număra peste 350.000 de suflete. Ce belșug gândindu-ne la multe alte etnii unde numărul răscumpăraților este doar de ordinul sutelor sau chiar al zecilor! Dacă ar fi să îi adunăm pe toți cei care au plecat pe diferite căi să slujească transcultural, pe termen lung, numărul lor nu cred că trece mult peste 100. Toți aceștia sunt oameni scumpi, speciali și dedicați. Dacă însă îmi îngăduiți să mai apelez o dată la metafora mesajului meu, în comparație cu ceea ce avem și păstrăm acasă, ei sunt doar niște firimituri ale bisericii penticostale pentru lumea pierdută…

Fraților, vă rog, permiteți și ajutați ca măcar puținii dintre fiii și fiicele voastre care sunt chemați și doresc să plece în misiune, la cei pierduți, să o poată face…

Uitându-mă la întunericul din lume, la miile de etnii care zac în păcat, mă trezesc și eu, ca femeia canaanită, strigând, nu spre Domnul, pentru că El a dat totul, ci spre copiii sătui și răsfățați ai poporului meu penticostal: fraților, puteți măcar niște firimituri să dați și pentru alții?

Octombrie 2020