Experiențe din slujirea printre musulmani: Asia Centrală

Islamul s-a răspândit în Asia Centrală începând cu secolul 8, prin intermediul cuceririlor militare arabe, iar în prezent este cea mai practicată religie din regiune, procentul musulmanilor din totalul populației variind între 70% în Kazahstan și 99,7% în Afganistan. Predomină islamul sunnit, dar sunt prezenți și șiiți, wahabiți și alte secte mai puțin cunoscute, printre care unele radicale. Din partea APME, în regiune slujesc o familie, Mariana și Ruslan, și alte două tinere, Miriam* și Hadasa*.

Având în vedere istoria lungă a islamului în această zonă, credința musulmană este o parte integrantă din identitatea națională, iar cultura locală este reprezentată în principal de tradiții și obiceiuri islamice. După cum spune Mariana, „islamul este credința în care s-au născut și în care vor să moară, iar dacă ai ales altceva, ești un trădător de neam și de țară. Dacă ești localnic, nu poți fi altceva decât musulman.” Cu toate acestea, majoritatea sunt musulmani nominali sau doar încearcă să respecte practicile islamice. 

În secolul 20, Uniunea Sovietică a impus restricții dure asupra practicilor religioase, iar ca urmare islamul s-a transformat, transferându-și influența din sfera publică în familie. Însă a cunoscut o renaștere după căderea comunismului și datorită implicării țărilor arabe și a Turciei, care au investit mult în regiune, în construirea de moschei și de școli religioase. 

„Mulți tineri au îmbrățișat islamul și cu fiecare an observ tot mai mulți care se roagă de cinci ori pe zi, țin postul anual de 30 de zile, citesc Coranul. Această trezire se observă și la exterior: mulți băieți își lasă barbă, poartă un acoperământ pe cap și pantalonii scurtați până la nivelul gleznelor, iar fetele poartă haine lungi până în pământ și hijabul, astfel li se poate vedea doar fața. Deci, islamul din țara noastră se află în continuă schimbare”, declară Mariana, care slujește acolo de 13 ani.

Nivelul de libertate religioasă este diferit în țările din Asia Centrală, dar misionarii mărturisesc că observă o înrăutățire a situației, restricțiile asupra creștinilor și bisericilor fiind tot mai puternice. „Teoretic există o oarecare libertate religioasă, practic aceasta este constrânsă foarte mult de către autorități. Localnicii obțin foarte greu autorizații pentru funcționarea bisericilor, iar dacă se întâlnesc fără această autorizație primesc amenzi foarte mari și în unele cazuri sunt arestați. De asemenea, oamenii ar trebui să nu își exprime credința individuală în public într-un mod în care să îi facă pe ceilalți să se simtă jenați sau ofensați”, spune Hadasa, care slujește într-o țară care oficial se declară seculară.

Într-o republică islamică din regiune, lucrurile sunt mai grave, după cum ne împărtășește Miriam, care slujește acolo de trei ani. „Teoretic aici nu există libertate religioasă. Autoritățile au dreptul să îi sancționeze pe cei care renunță la islam sau care încalcă vreuna din legile Sharia (codul de legi islamice care nu coincid neapărat cu legislația țării). Autoritățile statului influențează credința individului destul de mult, însă influențează și mai mult bunul mers al unei vieți normale. Dacă există bănuieli că nu ești un bun musulman există tot felul de consecințe precum refuzarea dreptului la educație (copiii trebuie să schimbe școlile, refuzarea de eliberare de diplome sau acte necesare pentru mutarea la o școală nouă), încălcarea unor drepturi financiare (chirii, salarii), violență fizică (bătăi de la vecini sau lideri de la moschee și nimeni nu intervine în apărarea victimei), închisoare și chiar pedeapsa cu moartea.”

În acest context dificil, misionarii implementează proiecte cu caracter social, educațional sau cultural, pentru a putea intra în contact cu localnicii și a putea fi martori ai lui Hristos, ajungând după o perioadă mai scurtă sau mai lungă să le împărtășească Evanghelia într-un mod explicit. 

Ruslan și Mariana clădesc relații de prietenie folosind sportul. „Organizăm tabere, antrenamente și cluburi săptămânale și astfel ne împrietenim cu adolescenții și cu familiile lor. De la prietenie până la evanghelizare și apoi ucenicizare sunt mulți pași, în funcție de persoană. Ucenicizarea se desfășoară prin exemplul propriu – adolescenții vin deseori la noi acasă, petrec timp cu noi, îi lăsăm să vadă cum trăim și ce principii avem, dar și prin învățarea adevărurilor biblice și a bazei creștinismului.”

Organizația cu care lucrează Miriam desfășoară proiecte sociale, care îi facilitează accesul la persoane cu care ajunge să poarte discuții pe teme spirituale. „Odată ajunsă în casa unei familii încerc să dezvolt relații de prietenie cu femeile din familie. Încet, printre discuțiile formale și câteva pahare de ceai încep să apară și discuțiile de suflet despre provocările vieții și dificultățile cu care se confruntă. În astfel de momente am oportunitatea de a împărtăși lucruri spirituale. Ucenicia în echipă este ce am practicat până acum. Cu tristețe mărturisesc că până acum nu pot spune că am un ucenic în sensul clasic al cuvântului sau că am trecut printr-un proces de ucenicie cu cineva, parcurgând traseul de la musulman la urmaș al lui Hristos. Am fost parte la diferite etape din acest proces iar alți prieteni au participat la celelalte etape.”

Hadasa, cea mai tânără misionară APME, este studentă la universitate și dezvoltă relații în acest mediu, încercând să analizeze nevoile specifice pe care le au oamenii și să includă în discuții citate din Scriptură, cuvintele lui Isus sau pildele Lui. De asemenea, participă la grupuri de conversații în limba engleză, cu subiecte alese strategic pentru a oferi oportunități de a mărturisi Vestea Bună.

Printre piedicile care îi țin pe oameni departe de Evanghelie, misionarii enumeră legătura cu islamul prin naștere și apartenență etnică, frica, dar și cultura „rușinii și a onoarei” după care se ghidează toată societatea. De asemenea, unii au îndoieli cu privire la mesajul Evangheliei, din cauza concepțiilor greșite pe care le-au acumulat în decursul vieții cu privire la creștinism, în contextul lipsei unor exemple de creștini autentici.

Pentru cei care sunt interesați de Evanghelie, conceptele cel mai dificil de înțeles și acceptat sunt cele legate de persoana Domnului Isus: faptul că este fiul lui Dumnezeu, dumnezeirea Lui, faptul că a murit și a înviat, dar și Trinitatea și mântuirea prin har și credință. Lucrurile care îi atrag în schimb la Hristos sunt minunile și vindecările, bunătatea și dragostea pe care o văd în ucenicii Lui, iar pacea simțită atunci când ajung să aibă o relație personală cu Dumnezeu este ceea ce îi conduce la a-și dedica viața Lui, în ciuda pericolelor și a persecuției.

Deși societatea este în schimbare și se pot observa efectele urbanizării și influențele occidentale, în multe cazuri viața este dictată în continuare de comunitate și în mod special de familie, care joacă un rol important în decizia unui om de a-L urma pe Hristos sau în recunoașterea publică a faptului că această decizie a fost luată. „Atitudinile pot să fie foarte diferite, de la respingere, până la crime de onoare”, povestește Miriam. „Sunt și cazuri fericite în care reacția este pozitivă iar schimbarea este acceptată însă deocamdată acestea sunt excepții. Din cauza faptului că relațiile cu familia sunt extrem de importante nu este neobișnuit ca în familie un credincios să ascundă schimbarea credinței dar să împărtășească cu alți oamenii (considerați mai puțin periculoși și care se arată mai deschiși spre lucrurile spirituale) din afara familiei. Am o prietenă care a împărtășit cu mama ei schimbarea din viața ei și încă locuiește în aceeași casă cu ea. Mama încearcă să o influențeze și să impună ritualurile islamice dar nu a respins-o ca și fiică. Într-un caz mai fericit mama a fost deschisă să audă mai multe despre credința fiicei apoi a ales și ea să urmeze aceeași Cale. Pe de altă parte cunosc cazuri concrete în care frații au fost otrăviți sau bătuți de membrii familiei din cauza faptului că nu mai urmează credința majoritară.”

Situația cea mai dificilă este pentru femei sau minori, mai ales pentru fetele creștine care sunt presate de familie să se căsătorească cu necreștini. Totuși, atunci când se convertește capul familiei este un mare câștig, deoarece la scurt timp îl urmează și restul familiei. Este cazul familiei Janiyei*, prietena Marianei, care i-a împărtășit mărturia ei: „Când aveam 9 ani, bunicul nostru, fost imam la moscheea din sat, după ani de citire a Bibliei și a Coranului, s-a întors la Domnul. Apoi și-a invitat fiii și fiicele cu familiile acasă și le-a spus despre decizia lui. Îmi amintesc că în următoarea duminică mama a fost pentru prima dată la micuța adunare din sat, iar când s-a întors, m-a luat de mână pe mine și pe cei trei frați ai mei, ne-a explicat că azi la biserică și-a predat viața lui Isus și pentru că suntem copiii ei și ne iubește, ne-a pus pe toți să îngenunchem și ne-a învățat cum să ne rugăm și atunci L-am primit și noi pe Domnul Isus.” „Unii din această familie, chiar și Janiya, au avut urcușuri și coborâșuri în călătoria lor cu Domnul, dar este o familie mare și binecuvântată. Totul a început cu capul familiei, bunicul lor, bărbat, autoritate în familie și în societate”, adaugă misionara.

O problemă pe care lucrătorii o observă în cultura locală musulmană și care uneori persistă și la cei care devin creștini, este minciuna. Miriam explică: „În cultura de aici minciuna este clasificată în multe feluri iar multe dintre ele sunt considerate acceptabile. Atunci când sunt îndemnată să mint pentru a ieși mai ușor dintr-o problemă le spun că minciuna este minciună și că este un păcat înaintea lui Dumnezeu. Iar când vine vorba despre protecția vieții sau identității unui credincios ne rugăm pentru călăuzire și înțelepciune pentru a putea da răspunsuri în urma cărora să nu aibă probleme, dar fără a ne compromite integritatea personală.”

Mariana și Ruslan s-au confruntat cu situații similare. „Cultura în sine, chiar și pentru creștini, este pusă de multe ori mai sus decât cultura Bibliei, iar noi lucrătorii suntem priviți ca necontextualizați pentru că spunem că a minți, a da mită, a cumpăra examenele sau a nu plăti taxele este păcat. Este un subiect mai sensibil, iar Biserica în Asia Centrală este încă destul de tânără și multe aspecte culturale se regăsesc în interiorul ei, chiar dacă sunt păcătoase. Cum le abordăm? Prin exemplul personal.” 

Ei povestesc și o întâmplare legată de asta: „Fratele Rashid* este slujitor și într-o zi a trecut pe la noi ca să mai povestim împreună și să bem ceai. Când încă își sorbea ceaiul fierbinte și gesticula cu patos despre lucrarea cu oamenii străzii în care este implicat, l-a sunat cineva de la adăpostul pentru cei fără casă și din conversație înțelegeam că este așteptat cu alimente pentru masa de prânz. Ceea ce m-a făcut să reacționez a fost faptul că deși era încă la noi în casă, tot repeta la telefon că ajunge în curând, că este pe drum. Atunci răspunsul lui a fost că nu voi fi niciodată considerată o localnică pentru că nu înțeleg cultura, că nu este chiar o minciună și chiar și Avraam a mințit cu privire la Sara că este sora lui. Au trecut cam trei ani de-atunci și deși fratele a fost supărat pe reacția mea, tot ne vizitează și deja ne-am obișnuit cu răspunsul lui când este sunat.”

Pe de altă parte, sunt și aspecte culturale pe care misionarii le apreciază, cum ar fi importanța familiei, respectul pentru cei mai în vârstă sau grija pentru părinți. Miriam adaugă: „Cel mai mult apreciez spiritul de sacrificiu al acestor oameni, dar și ospitalitatea, flexibilitatea și spontaneitatea atunci când vine vorba despre un musafir neanunțat, efortul pe care îl depun pentru a onora musafirul.”

Întrebate ce ar schimba în cultura musulmană, dacă ar putea, tinerele misionare amintesc modul în care sunt tratate femeile – mentalitatea că este acceptabil ca acestea să fie abuzate sau discriminate, modul în care se raportează la căsătorie – căsătorii aranjate sau semi-aranjate, și presiunea asupra fetelor tinere să se căsătorească foarte timpuriu.

„M-am gândit mult la asta în cei 20 de ani de când slujesc printre musulmani: dacă aș putea să-L aduc pe Isus în cultura lor, nu aș mai dori să schimb nimic pentru că oricine are o întâlnire reală cu El nu poate rămâne la fel”, încheie Mariana.

* pseudonime

Be the first to comment

Leave a Reply