Samuel & Larisa, împreună cu cele două fetițe ale lor, sunt trimiși în misiune de Biserica Maranata din Diniaș, județul Timiș. Ei s-au mutat într-o țară preponderent musulmană din Orientul Mijlociu în luna noiembrie a anului 2017. Acolo lucrează cu o biserică indigenă pentru a face ucenici și a planta biserici în rândul kurzilor. Kurzii numără 40 de milioane de oameni și reprezintă cel mai mare popor din lume fără o țară proprie.
În aceeași țară slujesc din toamna anului 2018 și Paul & Eunice, împreună cu fetița lor, Salome, fiind trimiși în misiune de Biserica Filadelfia din Călan, județul Hunedoara. Ei se implică în ucenicizarea creștinilor întorși de curând la Hristos din context islamic, care la rândul lor să se implice apoi activ prin acțiuni evanghelistice în mediul din care provin și în plantarea de biserici printre musulmani. De asemenea, Dumnezeu le-a deschis uși în ceea ce privește slujirea refugiaților sirieni din zona lor.
Misionarii sintetizează credința islamică, așa cum o înțeleg și practică cei în mijlocul cărora slujesc: „Ei cred în Allah ca Dumnezeu unic și în Mahomed, ca fiind ultimul și cel mai mare profet al său. Cred în Coran, ca și carte sfântă, dar interpretată de liderii religioși locali; și în Hadith, cărțile sfinte populare în care sunt consemnate faptele profetului Mahomed și care au mare trecere înaintea oamenilor de rând. Pe scurt, ei respectă cei cinci stâlpi de credință ai islamului: rugăciunea de cinci ori pe zi, postul (în special cel de 30 de zile), mărturisirea de credință, pelerinajul la Mecca și dania rituală. Cu toate acestea, ei nu cunosc personal ceea ce scrie în Coran, ci își trăiesc viața după ceea ce sunt învățați în moscheile locale”, afirmă Sami.
În schimb, printre cei cu care au lucrat Paul și Eunice până acum, se numără în mare parte persoane care nu practică efectiv religia islamică. Aceștia au cunoștințe despre ce înseamnă islamul, Coranul sau Mahomed, însă nu postesc în timpul Ramadanului, nu se roagă de cinci ori pe zi, nu merg în pelerinaj la Mecca. „Suntem bucuroși să vedem că de fapt, într-un fel unii sunt analfabeți în ceea ce privește cunoștințele islamice de bază și îmbină foarte mult cultura în care au trăit cu religia. Cu toate acestea, pentru o perioadă bună de timp am avut doi prieteni musulmani practicanți, care au memorat porțiuni din Coran și care merg regulat la moschee. Cu unul dintre ei am avut momente în care am dezbătut concepte din creștinism și islam. Este uimitor să vezi nu doar cum înțeleg credința islamică, ci și ce preconcepții au legate de creștinism”, povestește Paul.
În țara în care slujesc, majoritar este islamul sunnit, dar este prezent și islamul șiit ca minoritate. „Diferența cea mai evidentă este că șiiții, în calitate de urmași ai lui Ali, consideră că acesta și liderii care l-au succedat sunt imami. Mulți șiiți cred într-un șir de 12 succesori ai profetului și pun accentul pe caracterul mesianic al acestor imami. Sunniții se bazează în principal pe Sunnah, înscrisuri ale învățăturilor și sfaturilor profetului Mahomed, care le dictează acțiunile. Sunniții accentuează puterea lui Dumnezeu în lumea materială, uneori chiar în domeniul public sau politic, pe când șiiții pun valoare pe noțiunea de martiriu și sacrificiu. În sunnism nu există cler”, explică Sami și Larisa.
Contrar vecinilor arabi și turci care urmează școala de gândire Hanafi, musulmanii sunniți din regiunea în care locuiesc familiile de misionari români, marea majoritate fiind kurzi, urmează școala de gândire Shafi’i. De asemenea, sunt alte câteva secte ale islamului prezente în zonă, care au un număr foarte mic de enoriași – Alevi, Kakai, Shebaks și Bahai. Multe din învățăturile lor sunt sincretice și au anumite similarități cu ordinele sufi.
Islamul sunnit în rândul kurzilor se caracterizează printr-o puternică influență a misticismului și apartenența savanților săi la ordinele sufiste. În societatea kurdă, există un sistem ierarhic în care liderul (șeicul) își desfășoară influența asupra localităților prin intermediul adjuncților (khalifa), care mediază între șeici și oamenii obișnuiți.
„Din ce am observat până acum, marea majoritate a musulmanilor din zonă sunt moderați, condamnă mișcările teroriste și extremismul islamic, și încearcă să trăiască o viață normală. Iar în ce-i privește pe cei din generația tânără, aceștia sunt tot mai deschiși la cultura vestică și tot mai puțini religioși, dar în același timp sunt nevoiți să urmeze anumite învățături islamice, poate din cauza presiunii familiei musulmane, a societății etc.”, povestește Paul.
Lucrarea de evanghelizare în rândul kurzilor și în general a musulmanilor din țări din Orientul Mijlociu se face de la persoană la persoană, punându-se un accent deosebit pe ospitalitate. Un impact deosebit în viețile necredincioșilor îl are exemplul creștin de trăire în toate domeniile vieții. Este nevoie, așadar, ca misionarii să petreacă mult timp împreună cu localnicii, pentru ca cei din jur să vadă modul în care trăiește și acționează un creștin autentic, în diferite circumstanțe. „Ei sunt atrași la creștinism atunci când ajung să cunoască creștini născuți din nou care se luptă să trăiască în conformitate cu învățătura Scripturii. Acest lucru are cel mai mare impact asupra lor și ajung astfel să înțeleagă că a fi cu adevărat creștin înseamnă cu totul altceva decât ceea ce au știut ei”, afirmă Paul și Eunice.
Pe lângă evanghelizarea de la persoană la persoană, misionarii folosesc multe alte metode, în funcție de posibilități și de călăuzirea pe care o primesc. Una dintre metode este prin distribuirea de broșuri sau cărți mai mici cu porțiuni din Noul Testament. „Le dăruim în general musulmanilor pe care nu-i cunoaștem. De exemplu, oferim porțiuni din Evanghelie taximetriștilor cu care călătorim sau refugiaților din taberele din apropiere. De asemenea, aproape lunar am oferit ajutor umanitar văduvelor cu copii din taberele de refugiați sirieni. Înainte de a le da pachetele cu alimente, le-am explicat de ce facem lucrul acesta, motivul fiind dragostea pe care Isus Hristos, care e Dumnezeu, o are față de ei. Apoi organizăm întâlniri în oraș pentru discuții cu persoane musulmane care au venit la adunare din curiozitate sau pe care le-am cunoscut în alte contexte”, explică cei doi.
Ca principale piedici în calea întoarcerii oamenilor la credința în Hristos, misionarii menționează frica și presiunea culturii și religiei în care trăiesc. Islamul este o religie a fricii și cei care părăsesc islamul riscă să-și piardă viața. Din cauza aceasta, deseori musulmanii care Îl acceptă pe Hristos fie țin ascuns acest lucru, fie se mută într-o altă regiune.
„De cele mai multe ori, oamenii se tem că își vor pierde familia. Membrii familiei rup orice legătură cu ei, le devin dușmani și chiar îi amenință cu moartea. Pentru ei, familie înseamnă de fapt familie lărgită. Și este extrem de importantă”, explică Sami și Larisa. „Mai mult decât atât, poporul pe care noi îl slujim este structurat pe triburi și are o conducere patriarhală. În cadrul acestui popor nu există conceptul de individualitate, ca în vest. Fără apartenența la o familie ești mort din punct de vedere social. Atitudinea față de convertirea unui membru al familiei este una de respingere, violență fizică, amenințare cu moartea și din nefericire, de multe ori amenințarea devine realitate.”
De asemenea, intervine frica de respingere din partea comunității. Convertiții devin proscriși în comunitatea lor, urâți de toți cei din jur, nu mai au cu cine să se căsătorească sau unde să fie îngropați. În general, regiunea lor se bucură de destul de multă libertate religioasă și nu există persecuție din partea autorităților. Deși atunci când vine vorba despre anumite chestiuni religioase, drepturi, obținerea unor documente care au legătură cu biserica, marea majoritate a angajaților din instituții fiind musulmani, se poate întâmpla să fii discriminat din cauza faptului că ești creștin.
Pe lângă frica de persecuție și respingere, intervin concepte religioase greu de înțeles și acceptat pentru musulmani, precum dumnezeirea lui Isus, iertarea prin har, păcatul etc. Iar învățătura islamică contribuie la confuzia musulmanilor cu privire la creștinism: imamii vorbesc foarte mult despre faptul că creștinii au corupt Scriptura, iar Coranul afirmă că de fapt creștinii se închină la trei dumnezei: Allah, Isus și Maria.
Nu în ultimul rând, exemplul negativ al creștinilor nominali din Occident pe care musulmanii îi văd la televizor și care duc o viață imorală, constituie o altă mare piedică în calea întoarcerii lor la Hristos. „Musulmanii confundă destrăbălarea din vest cu adevăratul creștinism. De asemenea, când se gândesc la creștinism, se gândesc la ritualurile pe care le-au văzut în anumite biserici, îndeosebi cea catolică și ortodoxă și cred că creștinii se închină la fecioara Maria, aceasta fiind idolatrie,” explică Paul.
Din cele observate de Sami și Larisa în slujirea lor de până acum, cei mai mulți musulmani devin mai întâi atei, iar mai apoi sunt atrași spre creștinism, prin mângâierea, dragostea, iertarea și pacea pe care le găsesc când Îl cunosc pe Hristos.
După convertire, oamenii intră într-un proces îndelung de ucenicizare, care se face în principal prin studiu biblic în grupuri de doar 2-3 persoane. Și acest lucru din două motive: în primul rând, din motive de securitate și în al doilea rând deoarece ucenicii au foarte multe întrebări la care doresc să primească răspunsuri și clarificări.
În cadrul ucenicizării, misionarii încearcă să abordeze acele aspecte culturale locale mai puțin compatibile cu creștinismul. „Un exemplu în acest sens ar fi infidelitatea față de un singur partener de viață”, afirmă Sami și Larisa. „În cultura lor este permis să aibă mai multe soții deodată și de aici derivă mai multe probleme. Abordarea noastră este una bazată pe multă răbdare și dragoste, dar și fermitate în ceea ce privește exprimarea clară a adevărului. E nevoie de multă rugăciune și susținere, așteptând ca ucenicul să fie înnoit prin Cuvânt și eliberat de Duhul Sfânt.”
Pe de altă parte, Paul și Eunice au observat ca fiind foarte evidente „minciuna și înșelăciunea. Acestea sunt răspândite în toate aspectele societății și e destul de greu să ai încredere în cineva. Cu atât mai mult ca străin. Atunci când avem ocazia, în procesul de ucenicizare vorbim despre aceste aspecte care sunt în contradicție cu învățătura biblică. Tot mai mult ne dăm seama că contextul în care slujim se aseamănă foarte mult cu cel în care a fost scris Noul Testament, acesta vorbind foarte mult împotriva acestor păcate.”
De asemenea, un alt aspect cultural puternic, răspândit în regiunea lor, are de-a face cu diferențele de rasă și răzbunarea. „Până să slujim în acest context nu știam cât de mare ură este în Orientul Mijlociu față de evrei. Sau cât de mare este considerată diferența dintre africani și cei din Orient”, povestește Paul. „Deseori am ocazia să vorbesc despre aceste subiecte și încerc să aduc argumente din Scriptură pentru combaterea acestora. Pentru cine se întoarce la Hristos din mediul islamic este foarte greu să ierte complet, fără a se răzbuna, în islam actul răzbunării fiind un aspect fundamental. Aici este foarte relevant ce spune Scriptura despre unitatea pe care Hristos o creează între iudeu și grec, între iudei și neamuri.”
Paul împărtășește un exemplu de relație de ucenicizare: „Este un fapt cunoscut în general că ucenicizarea persoanelor care se întorc la Hristos din mediul islamic reprezintă un proces lung sau foarte lung. Momentan mă focalizez pe ucenicizarea unui prieten sirian, fost Alawi nepracticant, care a venit la biserica evanghelică locală. Ne cunoaștem de aproximativ un an, a mers regulat la studiu biblic la adunare, a făcut legământ cu Domnul în apa botezului iarna aceasta, ne-am întâlnit regulat în special în această perioadă de restricții cauzată de COVID-19, dar încă mai are mult de crescut și învățat în ceea ce privește credința creștină, deoarece a pornit aproape de la zero pe această cale.”
Printre lucrurile dăunătoare pe care le observă la societatea din țara în care slujesc, se numără corupția, faptul că totul se poate rezolva dacă „ai relații”, cât și fenomenul căsătoriilor aranjate.
Pe de altă parte, sunt multe aspecte culturale pe care misionarii le apreciază la oamenii în mijlocul cărora slujesc, printre care menționează în special unitatea și respectul arătat în familie și comunitate, precum și ospitalitatea deosebită de care dau dovadă. „Este destul de ușor să-ți faci prieteni, să te întâlnești adeseori, oamenii au timp pentru relații. Cu excepția traficului, viața parcă are o altă viteză, oamenii nu sunt grăbiți și au timp să socializeze. De asemenea, apreciem faptul că au deschidere pentru subiecte religioase. Cei mai mulți chiar dacă poate sunt ignoranți în unele aspecte ale religiei, totuși cred că există Dumnezeu și sunt deschiși spre experiențe spirituale. De aceea, aici a vorbi despre Dumnezeu este un lucru normal.”
Be the first to comment