În vizitele pe care le fac în biserici, pentru a le mobiliza la misiunea externă, nu de puține ori primesc din partea credincioșilor replici de genul: „Eu nu mă implic în misiunea externă pentru că sunt mari nevoi și în România”, „Chiar dacă românii au ajuns cu Evanghelia în colțurile îndepărtate ale lumii, încă nu au ajuns cu ea în anumite orașe sau zone din România” sau „Afganul, chinezul sau indianul, la care trebuie să ducem Evanghelia, este de fapt vecinul nostru necredincios.”
Pornind de la aceste afirmații, și multe altele asemănătoare lor, sunt nevoit să fac câteva precizări foarte importante. În primul rând, misiunea externă nu se află nici în conflict și nici în concurență cu misiunea internă. Misiunea externă și misiunea internă sunt două câmpuri de misiune complementare și ambele trebuie să fie abordate prin buna colaborare a tuturor credincioșilor. Apoi, e necesar să precizăm că, nu putem aborda misiunea dintr-o perspectivă naționalistă, patriotică. Pavel avea o mare durere pentru iudeii care nu-L primeau pe Isus și se ruga mult pentru ei ca să fie mântuiți (Romani 9:2-3, Romani 10:1), dar a înțeles că nu-i poate priva, pe cei din alte națiuni, de a auzi Evanghelia insistând mereu la poporul lui care o ignora. În aceeași situație ne aflăm uneori și noi. Ne iubim țara, ne pasă de toți conaționalii noștri, dar nu putem așeza la baza lucrării de misiune doar sentimentele patriotice pe care le nutrim. Nu în ultimul rând, e bine de știut că misiunea externă nu este un câmp de misiune de rezervă, care să fie abordat atunci când nu mai avem de lucru în țară. Dumnezeu Tatăl iubește lumea întreagă, Isus Hristos a murit pentru toată lumea; așadar Evanghelia trebuie să ajungă în toată lumea, pentru ca toți oamenii să primească șansa de a alege între a o accepta sau respinge. În ochii lui Dumnezeu, populația dintr-o țară nu este mai importantă decât populația altei țări.
De ce ar trebui atunci să mă implic în misiunea externă? Voi prezenta pe scurt câteva argumente.
ARGUMENTUL 1
Primul și cel mai important dintre ele este cel biblic.
Marea Trimitere
În porunca dată de Domnul Isus, la sfârșitul misiunii Sale pământești (Matei 28:19-20; Marcu 16:15), El nu se adresează doar apostolilor, deoarece ei singuri ar fi fost imposibil s-o împlinească. Apostolii erau temelia Bisericii (Efeseni 2:19-20; Galateni 2:9; Matei 16:18), iar misiunea le-a fost încredințată lor ca reprezentanți ai Bisericii. Așadar misiunea Bisericii include răspândirea Evangheliei în toată lumea. Și dacă Bisericii i s-a încredințat mandatul de a răspândi Evanghelia în toată lumea, atunci eu, făcând parte din Biserica lui Hristos, trebuie să-mi aduc aportul la împlinirea acestui mandat încredințat Bisericii.
Împuternicirea Duhului Sfânt
Ceea ce este interesant în Fapte 1:8, e faptul că aici Isus nu transmite o poruncă, ci spune ce se va întâmpla atunci când se va coborî Duhul Sfânt. Cu alte cuvinte, Isus le spune ucenicilor că El le-a dat Marea Trimitere, dar atunci când va veni Duhul Sfânt ei vor avea puterea și motivația de a o împlini. Unul din scopurile principale pentru care a fost trimis Duhul Sfânt a fost acela de a împuternici și a motiva creștinii să se implice în misiune. Nu poți spune că ești sub călăuzirea Duhului Sfânt, dar în același timp să nu fii interesat de misiune. Misiunea despre care vorbește Isus în Fapte 1:8 are de-a face cu lumea întreagă.
Funcționarea Trupului lui Hristos
Chiar dacă eu nu am primit o chemare specifică de a duce Evanghelia unui alt popor, faptul că sunt parte din Trupul lui Hristos (1 Corinteni 12:12-28) mă responsabilizează să îmi aduc aportul pentru ca cei chemați să se implice în misiune externă să o poată face. Mandatul natural al fiecărui mădular în Trupul lui Hristos este acela de a-și aduce contribuția, atât cât depinde de el, la buna funcționare a celorlalte mădulare. Hristos nu ne-a mântuit doar pentru a fi cu El în veșnicie, ci pentru ca, mai întâi, să mergem cu El până la marginile pământului pentru a duce mântuirea. Hristos nu dorește să se întâlnească cu Trupul Lui doar în văzduh, ci, mai întâi, dorește să se întâlnească cu el în cele mai neevanghelizate locuri de pe pământ.
Revenirea Domnului
Vorbind despre revenirea Domnului (2 Petru 3:11-12), apostolul Petru spune că noi trebuie să facem simultan două lucruri: să așteptăm venirea Domnului și să o grăbim. Ne este destul de clar cum trebuie să așteptăm venirea Domnului, pentru ca ea să ne prindă pregătiți și punem accent pe acest aspect, dar nu oferim suficientă atenție celuilalt aspect de care trebuie să ne ocupăm, și anume, să grăbim venirea Domnului. Înainte ca Domnul să vină în glorie și să înceapă Împărăția lui veșnică, trebuie ca Evanghelia să ajungă la toate neamurile și oameni din fiecare grup etnic și din fiecare limbă să fie mântuiți (Matei 24:14, Apocalipsa 7:9-10). Așadar grăbim venirea Domnului implicându-ne în a duce Evanghelia acolo unde ea nu a ajuns. Venirea Domnului nu are de-a face cu mântuirea întregului grup etnic, ci cu mântuirea unui grup de persoane din fiecare grup etnic. Implicarea în a grăbi venirea Domnului are de-a face atât cu mandatul pe care-l are orice credincios, cât și cu dragostea pe care trebuie să o avem pentru Isus. Nu putem spune că Îl iubim pe Isus, dar în același timp nu ne aducem aportul în a grăbi venirea Lui. Cu cât Îl iubim mai mult pe Isus, cu atât dorim mai mult ca El să vină; cu cât dorim mai mult ca El să vină, cu atât ne implicăm mai mult în a grăbi venirea Lui, iar asta înseamnă răspândirea Evangheliei în locurile unde ea nu a ajuns. Și cum ar ajunge Vestea Bună la toate neamurile, dacă toți creștinii s-ar implica să ducă Evanghelia doar la ei în țară?!
Dragostea lui Dumnezeu
Dacă iubesc precum Dumnezeu, voi iubi lumea, nu doar un popor (Ioan 3:16). Dacă iubesc ca Dumnezeu îmi voi aduce contribuția la mântuirea lumii, nu doar voi spune că iubesc lumea. Iar dacă sunt născut din Dumnezeu trebuie să iubesc ca Dumnezeu: întreaga lume.
ARGUMENTUL 2
Al doilea argument are de-a face cu nevoile spirituale, foarte diferite, de la țară la țară.
Este o diferența enormă, din acest punct de vedere, între anumite zone ale lumii și cele din România. Bunăoară, cei mai mulți români, pe care noi îi numim necredincioși, au auzit despre Isus, știu că El este Fiul lui Dumnezeu și știu că Isus a murit pentru păcatele lor. Este adevărat că mulți nu cunosc tot adevărul despre Isus. În același timp însă există aproximativ 1,6 miliarde de oameni (musulmani) care nu cunosc adevăruri de bază, însă esențiale, despre Isus. De asemenea, sunt alte miliarde de oameni care n-au auzit niciodată în viața lor de Isus. Așadar, nu avem dreptul să afirmăm că este prioritate zero evanghelizarea celor evanghelizați, când alții n-au auzit niciodată de El.
Mai mult, motivul pentru care anumiți oameni din România sunt necredincioși se datorează faptului că ei nu acceptă adevărul Evangheliei. Eu au fost expuși Evangheliei, dar au ignorat-o. Pe de altă parte, motivul pentru care mulți oameni sunt necredincioși în alte părți ale lumii, nu se datorează neapărat faptului că ei au respins Evanghelia, ci pentru că ei n-au avut niciodată șansa de a o auzi. Nu este corect să se insiste atât de mult la cei care resping Evanghelia, privându-i în același timp de a auzi Evanghelia pe alții care n-au auzit-o niciodată. Este adevărat că în România există zone unde nu sunt biserici penticostale, și poate nici evanghelice, dar în alte zone ale lumii nu sunt deloc creștini, nu doar biserici evanghelice.
În ceea ce privește resursele creștine, de care pot beneficia necredincioșii din România, ele sunt imense în comparație cu cei din alte țări. Biblia este tradusă în limba română și poate fi disponibilă fiecărui doritor; se găsește aproape în orice librărie creștină. Există programe de televiziune și radio creștine cu acoperire națională, există biserici evanghelice în aproape toate localitățile mari din țară. Aceste resurse le lipsesc cu desăvârșire necredincioșilor din foarte multe țări. E trist să auzi că aproximativ 80% dintre musulmani, hinduși sau budiști nu cunosc niciun creștin. Te pune pe gânduri când auzi că un afgan a căutat doi ani de zile să facă rost de o Biblie și doar după ce a intrat în contact cu un misionar a intrat în posesia ei. Informațiile oferite de Wycliffe arată că, din păcate, încă există peste 1700 de limbi, pe care le vorbesc aproximativ 180 de milioane de oameni, în care nu s-a început niciun proiect de traducere a Bibliei. Așadar, resursele creștine de care beneficiază necredincioșii din alte zone ale lumii sunt aproape inexistente în comparație cu resursele de care beneficiază necredincioșii din România.
Pe de altă parte, numărul de necredincioși din alte părți ale lumii, comparat cu numărul de necredincioși din unele părți ale României este uriaș. Este adevărat că există în țara noastră localități cu peste 10 000 de locuitori unde nu există biserici evanghelice, dar să nu uităm că în lume sunt 50 de grupuri etnice în care nu există aproape nicio resursă creștină și în care nu există nicio biserică în stare să evanghelizeze acel grup, iar populația fiecărui grup din acestea 50 este de cel puțin 10 milioane locuitori. Pe lângă aceste 50 de grupuri etnice mari, mai există peste 6000 de grupuri total neevanghelizate. În 18 țări ale lumii populația creștină (nu doar evanghelică) este de sub 1%, iar în 44 de țări populația evanghelică este sub 0,5% (date preluate de la Joshua Project).
Nu în ultimul rând, numărul de credincioși evanghelici care ar putea face misiune internă, în comparație cu cel al misionarilor, este foarte mare. Auzim spunându-se de multe ori că e mai mare nevoie aici de misiune sau că misionarii români au dus Evanghelia până la marginile pământului, dar că nu au dus-o în unele localități din România. Problema nu este numărul mare de misionari care lucrează extern, dimpotrivă numărul lor este încă extrem de mic, ci numărul mare de credincioși evanghelici care nu se implică în răspândirea Evangheliei în localitățile din România. Sunt mult mai mulți credincioși evanghelici care ar putea să lucreze intern în comparație cu numărul de misionari care lucrează extern.
ARGUMENTUL 3
Un alt argument în favoarea misiunii externe vizează marele dezechilibru în ceea ce privește resursele folosite pentru atingerea necredincioșilor cu Evanghelia.
Dintre toți misionarii din lume, 72% lucrează între creștini, 25% între necredincioșii din alte religii, dar care locuiesc în zone unde sunt creștini și doar 3% slujesc între oameni care n-au acces la Evanghelie. În ceea ce privește resursele financiare mondiale alocate misiunii externe, 87% (39 miliarde de dolari) sunt pentru lucrările de misiune din zone creștine, 12% (5,4 miliarde de dolari ) sunt pentru lucrările de misiune între necredincioșii altor religii, dar care se află în zone cu prezență creștină și numai 1% (450 milioane de dolari) sunt pentru lucrările de misiune din zone neatinse de Evanghelia. Altfel spus, creștinii investesc în răspândirea Evangheliei în zonele neatinse doar 1% din fondul total alocat misiunii externe, care, la rândul său, reprezintă 0,06 % din totalul fondurilor alocate proiectelor creștine.
Cu alte cuvinte, 3% din toți misionarii din lume, având la dispoziție 1% din fondurile de misiune, merg să câștige pentru Hristos aproape 2 miliarde de oameni care nu au acces la Evanghelie. Situația aceasta este dramatică ținând cont de faptul că în fiecare zi mor aproximativ 40-45.000 de oameni din această categorie, care nu au primit niciodată șansa de a auzi, cel puțin o dată în viață, o frântură din mesajul Evangheliei (date preluate de la globalfrontiermissions.org).
ARGUMENTUL 4
În cele din urmă ar trebui să luăm în considerare și argumentul recunoștinței.
E greu de înțeles cum putem spune că nu trebuie să ne implicăm în misiune externă, când noi am primit Evanghelia datorită faptului că alte persoane, cu mult timp înainte, au adus-o la noi venind dinafara țării. Cum am putea să ne bucurăm că suntem mântuiți, știind că cineva din afara țării a adus Evanghelia aici, dar când e vorba de a face același lucru pentru alții nu mai suntem gata să plătim prețul? Dacă toți creștinii s-ar fi implicat doar în misiunea internă, cum ar mai fi ajuns Evanghelia la noi?!
De ce să mă implic în misiunea externă? Pentru că Biblia îmi spune că trebuie să fac lucrul acesta. Pentru că nevoile spirituale, care sunt enorm de mari în alte locuri în comparație cu nevoile spirituale din România, îmi cer să mă implic. Pentru că resursele alocate de Biserică pentru atingerea etniilor neevanghelizate sunt ridicol de mici. Pentru că am datoria morală, odată ce am primit Cuvântul de la alții, să îl împărtășesc și eu cu cei la care nu a ajuns încă!
De ce să mă implic în misiunea externă? Pentru că eu sunt mântuit datorită misiunii externe. Prima misiune externă de care am beneficiat a fost misiunea lui Isus, care a părăsit gloria și a venit pe pământ ca să mă mântuiască. A doua misiune externă de care am beneficiat a fost cea a primilor creștini și a generațiilor de după ei, care și-au părăsit căminul și astfel, pas cu pas, generație după generație, mântuirea a ajuns și la mine. Iar prețul pe care trebuie să-l plătesc eu pentru a susține misiunea externă este mult mai mic decât prețul pe care l-au plătit înaintașii mei făcând misiune externă și aducând Evanghelia la mine; și este incomparabil de mic față de prețul plătit de Isus care a venit în misiune, ca să aducă mântuirea pe pământ.
Silviu Luncan este membru în Biserica Penticostală Salem din Petrești, județul Alba. Slujește ca voluntar APME în mobilizarea bisericilor pentru Marea Trimitere și coordonator al misiunii externe în parteneriat cu APME pentru bisericile penticostale din județul Alba. Este un promotor al rugăciunii pentru biserica persecutată.
Be the first to comment