Un vis devenit realitate

Unul dintre visele pe care Tabita le avea încă de la 15 ani, a fost acela de a ajunge în Uganda, unde să poată fi înconjurată de copiii africani. Își dorea să le poată spune despre Eroul care a salvat-o și care i-a schimbat viața, și anume despre Isus Hristos. Deși cei din jurul ei nu au crezut în acest vis, a fost Cineva care a crezut și care 10 ani mai târziu, a dus la îndeplinire visul Tabitei.

Astfel din 11 ianuarie 2020 și până în 7 martie 2020, a fost pe continentul african, în Uganda, unde a slujit alături de familia Bucur Florin și Dana, dar și alături de Barnabas și Richard, doi tineri africani. 

Primul lucru pe care l-a făcut atunci când a ajuns acolo, a fost să cunoască oameni noi și să lege prietenii. Împreună cu Dana și copiii ei, dar și alături de câțiva tineri africani, au mers într-o vizită la Muzee (așa le spun localnicii, oamenilor bătrâni), un bătrân care avea 88 de ani, era orb, bolnav și părăsit de familie. Dana împreună cu doi africani aveau grijă de el: unul dintre ei îl spăla, iar celălalt îi făcea de mâncare. 

După ce s-au ocupat de nevoile lui, l-au scos afară și l-au pus pe o băncuță. Și fiindcă el nu-i putea vedea, ci doar auzi, au început să-i cânte în engleză, apoi ceilalți au continuat în limba lor. Au rămas surprinși să-l vadă pe acel bătrânel care deși nu avea foarte multă putere, a început să bată din palme din toată inima și să se bucure foarte mult.

Au vizitat și un tânăr care deși avea doar 16 ani, era paralizat și trăia în condiții grele. Mama lui era tânără atunci când a rămas însărcinată cu el, și fiindcă nu și l-a dorit, a luat medicamente ca să scape de el; iar din cauza medicamentelor, el s-a născut cu un handicap. Dumnezeu nu l-a vrut atunci mort, ci i-a dat viață, fiindcă îl iubea și era prețios în ochii Lui. Deși în ultimii doi ani a dus o viață în chinuri și în dureri, el nici măcar nu putea să-și exprime suferința, deoarece nu vorbea.

Misionarii s-au îngrijit de rănile lui, iar mai apoi au început să se roage pentru el, aducându-l înaintea lui Dumnezeu, și cerându-I Lui, să facă o minune pentru acest tânăr. Și Dumnezeu a făcut o minune, mântuindu-l acolo pe patul său de suferință! 

Vizitându-l tot la două sau trei zile, au început să observe regrese la starea lui de sănătate. După aproximativ trei săptămâni când au ajuns și câțiva frați din Suceava, alături de Dana și alte câteva surori, au fost din nou să-l vadă, să-i facă baie și să se roage pentru el și au făcut asta pentru ultima dată, deoarece câteva zile mai târziu au aflat vestea că el plecase în veșnicie. 

Credem cu tărie că în perioada aceasta Dumnezeu i-a trimis pe acești misionari în casa lui ca să-l mântuiască, ca mai apoi El să-l cheme acasă, și credem că într-o zi se vor întâlni cu el, sus în ceruri!