Străinul

Preaiubiților, vă sfătuiesc ca pe niște străini și călători… 

1 Petru 2:11

Avraam, Isaac, Iacov, Iosif, Moise, Aaron, Rut, Elimelec, Naomi, Samson, David, Urie, Ezra, Neemia, Șadrac, Meșac, Abed-Nego, Estera, Mardoheu, Daniel, Ezechiel, Hagai, Zaharia, Zorobabel, Iosua – marele preot, Iosif, Maria, Isus, Aquila, Priscila, Ioan – apostolul. V-ați întrebat vreodată ce au în comun aceste personaje foarte cunoscute din Scriptură?

Dincolo de faptul că cei mai mulți dintre ei sunt lăudați pentru credincioșia lor, ei mai au în comun un element definitoriu: cu toții au gustat din cupa amară a înstrăinării. Toți au experimentat pentru o perioadă mai scurtă sau mai lungă din viața lor (unii chiar pentru întreaga lor viață) condiția de a fi străin. Toți au simțit într-o măsură mai mică sau mai mare ce înseamnă respingerea, discriminarea, abuzul, exploatarea, lipsurile, nedreptatea, marginalizarea și mulți dintre ei au avut parte de cele mai înjositoare forme de umilință și de sclavie. Experiențele înstrăinării au fost atât de dureroase încât, în anumite cazuri, ele au ajuns să fie marcate pentru totdeauna în ethosul neamului celor exilați. Iosif, deși a ajuns al doilea om în Egipt, cel mai mare imperiu al timpului, nu s-a putut elibera deplin de coșmarul care i-a marcat tinerețea. Chiar și atunci când își ținea în brațe copiii nou născuți era bântuit de tristele amintiri ale trecutului.

Numele primului său fiu, Manase (Uitare), sugera oarecum vindecarea lui sufletească, dar în mod paradoxal, îi reamintea și de condiția de om liber din „casa tatălui” său, pe care a pierdut-o când a fost vândut de frații săi, și de „toate necazurile” prin care a trecut! Numele celui de-al doilea fiu, Efraim (Rodire), marca nu numai noul său statut de om liber și prosper, dar îi amintea și faptul că Egiptul era „țara înstrăinării” sale (Geneza 41:51-52).

Nici Moise nu a putut scăpa de complexul de a fi străin, cu toate că a fost iubit și bine primit în casa lui Ietro, preotului Madianului. Și-a numit primul născut Gherșom (Sunt străin aici), consemnând astfel întreita lui înstrăinare: străin pe pământ, străin în Egipt și străin în Madian (Exod 2:22).

Nu doar persoanele pot cunoaște înstrăinarea, ci și popoarele. Probabil că nu există în istorie vreo națiune în structura ființei căreia înstrăinarea să fi fost mai bine întrețesută ca în cea a evreilor. Nu doar exilurile din vremea antică, ci și cele ulterioare, până în timpurile moderne îi califică să fie un popor de înstrăinați.

Tocmai de aceea reglementările cu privire la modul în care trebuiau tratați străinii există încă de la începuturile existenței lor ca națiune, fac parte din constituția lor. Ele vin nu ca urmare a experienței lor cu străinii, ci vin din propria lor experiență de străini. Așa că atunci când Dumnezeu le-a dat legea la Sinai, El a legiferat: „Să nu asuprești pe străin; știți ce simte străinul, căci și voi ați fost străini în țara Egiptului” (Exod 23:9). Ceva mai târziu, când legea urma să fie citită și întărită prin participarea întregului popor, jumătate din națiune urma să strige de pe muntele Ebal: „Blestemat să fie cel ce se atinge de dreptul străinului…!” și întregul popor trebuia să răspundă: „Amin!” (Deuteronom 27:19).

Aceste reglementări clare cu privire la străini, care vin din experiența evreilor de popor înstrăinat, au favorizat pe de altă parte și impregnarea celor din alte etnii în țesătura lor existențială, ca națiune. Genealogia Mântuitorului Isus din Matei surprinde în mod voit acest aspect; printre strămoșii Domnului Isus se numără canaanitele Tamar și Rahav, moabita Rut sau nevasta hetitului Urie, Bat-Șeba (Matei 1:3-6). Așadar iudeii nu pot și nu au dreptul să spună că Isus este doar al lor, deoarece trupește El poartă genele multor altor oameni, de alte etnii, care au fost asimilați de poporul evreu. Isus nu a venit și pentru alte etnii, ci El însuși a provenit, trupește și din alte etnii!

Mai mult, deși S-a născut în lumea noastră, a fost într-un anumit sens un străin pe pământ: „…Eu nu sunt din lumea aceasta” (Ioan 8:23). Ca prunc, împreună cu familia, a fost un refugiat în Egipt (Matei 2:13-23). La maturitate a trăit și a slujit în cea mai mare parte a timpului într-un context multietnic – Galileea neamurilor. Sensibilitatea lui pentru alte grupuri etnice, în special pentru samariteni, alegerea în mod deliberat în cuvântări și pilde a unor exemple pozitive din rândul lor, într-un timp al exacerbării spiritului naționalist printre evrei, i-a determinat pe liderii religioși să strige: „Nu zicem noi bine că ești Samaritean și că ai drac?” (Ioan 8:48).

Poate tocmai acest cadru al existenței în trup, ca străin și printre străini, L-a ajutat să simtă cu străinul, să Se identifice cu el – „Am fost străin și M-ați primit” – arătându-ne că atunci când îi primim pe străini, Îl primim de fapt pe El însuși (Matei 25:35, 38, 43-44).

Străinii la care face referire Biblia și care locuiau împreună cu evreii pe același teritoriu, aveau o istorie foarte diferită. Unii proveneau din rândul „mulțimii pestrițe” care a ieșit din Egipt împreună cu evreii (Exod 12:38); probabil mici grupuri etnice și sociale care au profitat de acel moment ca să se elibereze. Alții erau supraviețuitori ai populațiilor canaanite pe care evreii nu le-au alungat odată cu ocuparea țării (Iosua 9:2-27). Străini erau considerați și prinșii de război ai evreilor (Numeri 31:12), muncitorii străini care lucrau în Israel (1 Regi 9:27) sau prozeliții religioși (1 Regi 8:41).

Cam aceiași factori mișcă oamenii pe pământ și în zilele noastre și le schimbă statutul: războaiele, persecuțiile, crizele politice, crizele economice sau mișcările religioase. Se întâmplă și azi, ca milioane de oameni care aveau o anumită stabilitate să se trezească la un moment dat în postura de străini. Unii sunt constrânși, iar alții aleg să devină străini. De departe cea mai dramatică situație este cea a refugiaților, în special a celor forțați să își părăsească locuințele datorită conflictelor.

Agenția ONU pentru Refugiați (UNHCR) estima că la sfârșitul anului 2016, la nivel global, erau în jur de 65,6 milioane de persoane strămutate forțat din pricina războaielor, violenței sau a persecuțiilor. Doar conflictul din Siria a dus la un număr de 5,5 milioane de refugiați în toată lumea. Foarte mulți dintre acești refugiați (străini) ajung în Europa și, mai recent, și în țara noastră. Așadar, cum ar trebui să ne relaționăm la ei? Ce ar trebui să facem? Cum ar trebui să îi tratăm?

Eu fac parte din categoria celor care cred că Dumnezeu a avut și are un singur popor pe parcursul întregii existențe a umanității, un popor de legământ. Doar componența lui etnică se schimbă în drumul său prin istorie. Acum acest popor se numește și Biserica Domnului. Oare poate face abstracție acest popor de poruncile cu privire la străini pe care Domnul le-a dat pe Sinai și în pustie? Nicidecum! Mai ales că și el, asemenea celui din vechime, trebuie să își asume statutul de a fi străin aici (Evrei 11:13; 1 Petru 1:1; 2:11).

Așadar, acest popor al lui Dumnezeu, străin aici dintotdeauna, este chemat acum, în relația cu alți străini sau refugiați să nu intre în jocurile politicianiste și să nu își însușească experimentele și soluțiile lumii în relația cu dezmoșteniții acestor timpuri, ci soluția Ziditorului. Răspunsul nu este nici izolarea sau indiferența, dar nici integrarea după modelele propuse de guvernele socialiste și umaniste din Europa.

Există o cale, relevată în Scripturi, care a dat rezultate în istorie și dă rezultate și azi în multe locuri din Europa, acolo unde poporul lui Dumnezeu s-a întors la adevărurile eterne exprimate în Cuvânt și le-a pus în practică: este vorba de integrarea holistică! Ce înseamnă integrarea holistică a străinilor? Nimic altceva decât parcurgerea cu fiecare dintre acești străini/refugiați a drumului către Hristos, singura cale pentru mântuire. Pare idealist și simplist în același timp, nu-i așa? Dar putem găsi ceva mai bun? Eu am găsit următorii pași spre integrare biblică sau holistică a străinului:

Pasul 1 –  Integrare relațională. Iubește-l!

„Să iubiți pe străin…” (Deuteronom 10:19; Levitic 19:34)). Nici un proces de integrare nu va reuși fără această revărsare de dragoste divină, dezinteresată, care poate curge doar din ființa unei persoane răscumpărate, iertate și iubite de Dumnezeu spre cel pierdut. Sunt refugiați care nu au experimentat nicio formă de dragoste în viața lor, care nu au fost iubiți niciodată și care, mai ales nu știu că Dumnezeu este Dragoste!

Pasul 2 – Integrare socială. Ajută-l!

„…iubește pe străin și-i dă hrană și îmbrăcăminte” (Deuteronom 10:18; 24: 19-22). Sigur că formele de ajutorare nu se restrâng doar la cele menționate mai sus, deși acestea sunt elementare. Dar iubirea ajută la descoperirea multor alte forme de ajutorare a străinului.

Pasul 3 – Integrare culturală. Invită-l!

„Să te bucuri la sărbătoarea aceasta, tu, fiul tău și fiica ta … străinul …  care vor fi în cetățile tale” (Deuteronom 16: 11, 14). Evenimentele, sărbătorile sunt ocazii unice pentru străin să cunoască ceea ce este important pentru noi ca popor al lui Dumnezeu, să aibă parte de căldura și bucuria pe care i-o poate împărtăși nu doar un prieten, ci și întreaga comunitate a copiilor lui Dumnezeu.

Pasul 4 – Integrare spirituală. Învață-l!

„Să strângi poporul, bărbații, femeile, copiii și străinul care va fi în cetățile tale, ca să audă și să învețe să se teamă de Domnul … să păzească și să împlinească toate cuvintele Legii acesteia. Pentru ca și copiii lor … s-o audă și să învețe…” (Deuteronom 31: 11-13). Preocuparea noastră constantă de a-i duce pe acești oameni spre cunoașterea lui Dumnezeu, a mântuirii oferite prin Hristos este punctul final al acestei călătorii spre integrare biblică sau holistică. Pentru că, cine este în Hristos este o zidire nouă. Străinul a intrat într-un alt popor, unde găsește un nou sens al existenței sale și unde nu se va mai simți niciodată respins, marginalizat sau discriminat.

Este foarte posibil ca aceste rânduri să pară simpliste și utopice pentru cititor, mai ales când află cât de mari sunt problemele pe care le creează refugiații pretutindeni pe unde ajung sau că printre adevărații refugiați s-au strecurat și teroriști sau fundamentaliști radicali, care au o altă agendă… Utopică sau nu, omenirea nu are până acum o soluție mai bună. Dintre milioanele de refugiați care au pășit în Europa în ultimii ani, zeci de mii au făcut acești pași ai integrării susținuți de copiii lui Dumnezeu care i-au întâmpinat cu dragoste și i-au susținut de pe plajele însorite ale Italiei, Greciei sau Turciei, până în climatul rece al Scandinaviei.

Mă rog și îmi doresc mult ca și poporul Domnului din România să fie gata să își arate dragostea față de străinii și refugiații care vor ajunge și la noi în număr tot mai mare. Nu indiferența sau izolarea sunt soluții, ci slujba de integrare deplină în care avem promisiunea că suntem asistați de Duhul Sfânt și că beneficiem de puterea mântuitoare a Evangheliei lui Hristos.

Ghiță Rițișan
About Ghiță Rițișan 19 Articles
Este unul dintre membrii fondatori ai Agenției Penticostale de Misiune Externă, iar din 2008 este președintele organizației. A fost ordinat în 1992 după absolvirea ITP, a slujit timp de 17 ani în Dobrogea ca pastor, dar și în proiecte regionale de plantare de biserici. În perioada 2004-2008 a fost președintele Comunității Regionale Penticostale Constanța. Este fondatorul și președintele Centrului Român de Studii Transculturale din Agigea (Constanța). Este vicepreședinte al PEM (Pentecostal European Mission) din 2015 și membru în Comitetele Mondiale Penticostale de Misiune (WAGFMC/WPF-MC). Este căsătorit cu Irina, au împreună două fete căsătorite, Irisa-Iulia și Lea-Priscila și un nepot. În prezent locuiesc la Cluj-Napoca și sunt implicați în Biserica Penticostală Filadelfia.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*