Pregătirea pentru lucrarea transculturală

Nevoia de a oferi o instruire specializată pentru misionarii transculturali a fost recunoscută abia în anul 1910, în cadrul conferinței mondiale de misiune care a avut loc la Edinburg. În pregătirea pentru conferință, timp de doi ani de zile, David Harley a condus un grup de cercetare focalizată pe instruirea misionară și a descoperit că majoritatea misionarilor, chiar dacă erau absolvenți ai unor colegii biblice de renume precum D.L. Moody, erau trimiși pe câmpul de misiune fără o pregătire specifică pentru misiune. Conferința de la Edinburg a fost punctul de pornire în înființarea școlilor de misiune, ca o ramură specifică a educației creștine. 

Însă, educația creștină, conform lui Robert E. Clarke, „a început odată cu Isus.” În urmă cu un secol, dr. C. Benton Eavey, profesor de educație la Colegiul Wheaton, a subliniat faptul că „Isus a fost deseori un vindecător, uneori a fost un făcător de minuni, în mod frecvent a fost un predicator, dar întotdeauna a fost un învățător.” Făcând o analiză a posibilelor definiții ale educației creștine, profesorul Robert Pazmiño concluzionează că „educația creștină este efortul divin și uman deliberat, sistematic și susținut de a împărtăși sau de a însuși cunoștințele, valorile, atitudinile, aptitudinile, sensibilitățile și comportamentele care cuprind sau sunt în concordanță cu credința creștină. Prin puterea Duhului Sfânt, educația creștină favorizează schimbarea, reînnoirea și reformarea persoanelor, grupurilor și structurilor pentru a se conforma voii revelate a lui Dumnezeu, așa cum este ea exprimată în Biblie, cu precădere în persoana lui Isus Hristos, precum și orice alte rezultate ale acestui efort.” La o dezbatere despre diferitele tipuri de educație, dr. Howard Hendriks, profesor la seminarul teologic din Dallas, s-a văzut nevoit să afirme faptul că „educația creștină nu este o opțiune, este o poruncă; nu este un lux, este viață. Nu este ceva ce ar fi fain să poți avea, este ceva necesar să ai. Nu este una dintre responsabilitățile bisericii, ci este responsabilitatea bisericii.” 

Una dintre ramurile specifice ale educației creștine, este educația teologică, aceasta fiind „esențială pentru reînnoirea și continuitatea bisericii și a conducerii ei.” Martin Luther a considerat echiparea pastorilor ca fiind cheia pentru sănătatea și creșterea bisericii, afirmând că imaginea pe care o are în minte este aceea „a unei biserici înfloritoare, la baza căreia se afla o învățătură curată și dreaptă, și care crește zi de zi prin slujitori excelenți.”

Preocupat de lipsa de interacțiune dintre absolvenții școlilor teologice și societate, într-un articol intitulat Scleroză spirituală? Impactul instituționalismului asupra educației teologice, Dr. Markku Ojaniemi face apel la evaluarea procesului educației creștine din cadrul seminariilor și colegiilor creștine, tocmai pentru a preîntâmpina incompetența funcțională generată de instituționalizare. Preocupat de acest neajuns, misiologul René Padilla subliniază scopul educației creștine. „A educa”, spune el, „înseamnă a informa, ba chiar mai mult, înseamnă a forma bărbați și femei care să fie pregătiți să colaboreze cu Dumnezeu în lucrarea Sa de a transforma lumea, pentru ca prin această transformare să se reflecte slava Sa.” Pornind de la această idee, Werner nu omite să accentueze faptul că în contextul contemporan, educația creștină este crucială în ce privește interacțiunea dintre biserică și societate, fiind așa de multe probleme care solicită o poziție fermă din partea creștinismului.

Din prisma relației dintre credința creștină și societate, există două perspective extreme la care se poate ajunge, perspectiva lui Tertulian și a lui Origen.

Tertulian, în lucrarea sa Împotriva lui Hermogenes, pune întrebarea „Ce-are de-a face Ierusalimul cu Atena?”

El susține că Atena, care simboliza viața intelectuală și filosofică a lumii de atunci, nu are nimic de-a face cu Ierusalimul, care simboliza viața religioasă.

Spre deosebire de Tertulian, Origen a promovat ideea că Ierusalimul are foarte mult de-a face cu Atena, Origen văzând nevoia de a afirma locul sensibilității culturale în cadrul credinței creștine, afirmând că biserica este chemată să se implice activ în această lume.

Analizând profilul educației oferit la Atena și Ierusalim, în tabelul de mai jos este prezentată descrierea făcută de Brian Edgar în anul 2005 pentru modelele de educație oferite în școlile creștine, fiind nevoit să adauge alte două tipare de gândire, precum cel de la Berlin și Geneva. 

În loc să ne întrebăm care este cel mai bun model de educație, ar trebui mai degrabă să ne întrebăm care este proporția corectă pe care ar trebui să o alocăm fiecărui tip de educație. 

Chiar dacă la Centrul Român de Studii Transculturale (CRST) am ales să implementăm cu precădere modelul Ierusalim, instruirea pentru misiune nu este independentă de celelalte modele. Educația misiologică este marcată de etape și particularități interesante. Alexandru Vlașin expune faptul că la începutul secolului al XX-lea, termenul de educație misionară a fost folosit pentru a descrie activitatea misionarilor de a înființa școli pe câmpul de misiune. Sarcina era de a dezvolta centre educaționale în alte părți ale lumii, iar la acel moment aceasta era cea mai importantă activitate a misionarilor, școlile fiind instrumente care facilitau procesul de civilizare inițiat de către occidentali. Intenția era ca școlile înființate să dea naștere atât educației, cât și creștinismului.

În aceeași perioadă au apărut expresiile instruire pentru misiune și pregătire pentru misiune, acestea fiind folosite pentru a descrie procesul de echipare a potențialilor misionari, echipare care era mai puțin teoretică și mai mult practică.

Însă, în țările cu vastă experiență de trimitere a misionarilor este evidentă tranziția de la o abordare practică spre una mai teoretică sau de la instruire pentru misiune la studiu despre misiune, motiv pentru care misiologul Samuel Escobar împarte educația misionară în două domenii: domeniul teoretic, care formează misiologi, și domeniul practic al instruirii, care formează misionari. Expresia Mission Studies (studii de misiune) a devenit un nume generic pentru departamentele de misiune ale școlilor teologice. 

Această realitate îl determină pe teologul și misiologul David Bosch să atragă atenția că „misiologia nu este doar o altă disciplină oferită în școlile teologice, ci este o dimensiune indispensabilă a teologiei, care trebuie să ferească biserica de parohialism și de provincialism. Misiologia constituie un ‘test al credinței’ pentru biserică și teologie. Misiologia are o funcție critică și acționează în teologie precum drojdia … sau uneori precum un tăun. Provoacă neliniște, un foșnet printre oasele uscate, calificând misiunea ca fiind conștiința bisericii, deoarece întotdeauna adresează întrebări, scoate la suprafață, sapă adânc, incită și irită. Examinează biserica și o proclamă vinovată. Niciun grup de oameni nu poate îmbrățișa vreodată misiunea lui Dumnezeu pentru sine sau să se laude că a îndeplinit-o. Misiunea lui Dumnezeu este dinamită, iar dacă nu o tratăm în mod corespunzător, ne va exploda în față!”

Pentru a scoate în evidență diferența dintre o predare aridă și una cu implicații misionale, o provocare vine și din partea lui Richard Wurmbrand, care consideră că „este important ca un pastor să fie instruit în homiletică, dogmatică, greacă, ebraică și istorie bisericească. Vestul ne poate oferi învățători în acest sens. Dar pastorii trebuie să fie pregătiți și să geamă, să fie oameni care simt că vor muri dacă sufletele celor mai răi nu sunt salvate.”

Mai mult ca oricând, școlile creștine de nivel superior se confruntă cu un număr mic de candidați. Dintre cei înscriși, o parte nu sunt admiși, unii nu finalizează instruirea, iar clasele de studenți sunt parcă tot mai puțin numeroase. Dacă misiunea bisericii este predicarea Evangheliei până la marginile pământului și facerea de ucenici din toate neamurile, este timpul să conștientizăm, de asemenea, că și diavolul are o misiune, iar aceasta este să-i țină pierduți pe oamenii pierduți. Diavolul nu este atotputernic, dar unul din modurile în care reușește să-i țină robiți pe așa de mulți oameni este prin defectarea sistemului de livrare a Evangheliei. O modalitate este faptul că atunci când creștinii își înțeleg chemarea la slujire, cu precădere la misiune, unii aleg să plece direct pe teren, fără să aloce un timp pregătirii specifice, astfel fiind insuficient echipați, de multe ori ineficienți și determinați să abandoneze slujirea.Cercetările arată că doar lucrătorii transculturali bine pregătiți vor rămâne pe câmpul de misiune pe termen lung, pentru că au potențialul de a primi și de a îndeplini cu succes diferite responsabilități în cadrul aceleiași agenții.

Nădăjduim că educația misionară din România își va îndeplini rolul în contextul misiologic contemporan, însă așa cum spunea Sfântul Augustin, „speranța are două fiice drăgălașe, pe una o cheamă mânie iar pe cealaltă curaj”. Mânia sau nemulțumirea față de modul în care se găsește școala noastră la momentul prezent și curajul de a lua atitudine și de a nu lăsa lucrurile în această stare ar trebui să caracterizeze fiecare bord de conducere al școlilor creștine.

Profetul Hagai prezintă o nuanță tristă a eforturilor poporului Israel, când spune: „semănați mult și strângeți puțin” (Hagai 1:6a). Doar o statistică actualizată, care să-i includă pe toți absolvenții, cu profilul slujirii pe care o desfășoară la momentul prezent, la care să se adauge studenții care au început și nu au finalizat cursa, reprezintă un instrument suficient pentru măsurarea nemulțumirii. Privind prin prisma persecuției îndurate de mulți lideri creștini în timpul comunismului, Richard Wurmbrand ne atrage atenția asupra celor care nu s-au compromis, pentru că aceștia ne „învață că marea suferință nu este cauzată de bătăliile pierdute (nici un războinic nu le poate câștiga pe toate), nici de răni fizice, ci de frați și surori care nu-și iau crucea pentru a purta lupta cea bună, ci renunță la visul sfânt.” 

Totuși, Pavel le transmitea tesalonicenilor: „da, voi sunteți slava și bucuria noastră,” (1 Tesaloniceni 2:20). Așadar, este încurajator să privim la modul în care Dumnezeu îi folosește în misiune, în conducerea organizațiilor creștine, în evanghelizare și în plantare de biserici pe cei care au pășit timid în școala noastră, dar au plecat schimbați și determinați să „răscolească lumea” (Fapte 17:6).

Bibliografie

Bosch, David J. 1982. „Theological education in missionary perspective.” Missiology 10, no 1 (January). 

Clark, Rober, Lin Johnson and Allyn Sloat. 1991. Christian Education: Foundations for the future. Chicago, IL: Moody Press.

Hay, Rob, Valerie Lim, Detlef Blöcher, Jaap Ketelaar, and Sarah Hay. 2007. Worth Keeping: Global Perspective on Best Practices in Missionary Retention. Pasadena, CA: William Carey Library.

Hibbert, Evelyn and Hibbert, Richard. 2016. Training Missionaries: Principles and Possibilities. Pasadena, CA: William Carey Library.

Ojaniemi, Markku. 2020. „Spiritual Sclerosis? The Impact of Institutionalism on Theological Education” in A Manual for Starting and Developing Bible Schools: Appeals and Cases for Paradigm Shifts in Spiritaul Formation. Edited by Ulf Strohbehn. Helsinki, Finland: Fida International.

Padilla, C. R. ed. 1998. New Alternatives in Theological Education. Oxford: Regnum Books.

Parro, C. „Asking Tough Questions: What Really Happens When We Train Leaders,” Evangelical Missions Quarterly, January 2012, Vol. 48, No. 1.

Pazmiño, R. W. 2008. Foundational Issues in Christian Education: An Introduction in Evangelical Perspective, Third Edition. Grand Rapids, MI: Baker Academic.

Vlasin, Alexandru. 2013. Mission Education in Romanian Evangelical Higher Education. Editura Universității din București.

Werner D. et al. 2012. „Challenges and Opportunities in Theological Education in the 21st Century: Pointers for a new international debate on Theological Education”. 

Wurmbrand, R. 2001. De la Suferință la Biruință. București: Stephanus.

Rankin, J., E. Stetzer. 2010 Spiritual Warfare and Missions: the battle for God’s glory among the nations. Nashville, TN: B&H Publishing Group.