Misiunea în context animist

Religiile tradiționale africane cuprind o varietate de credințe și practici, care pot fi diferite de la un trib la altul, dar au caracteristici comune cum ar fi transmiterea orală din generație în generație, prin povestiri, cântece sau festivaluri, credința în zei, uneori inclusiv un creator sau o forță supremă, credința în spirite, venerarea morților, folosirea vrăjitoriei și a medicinei tradiționale africane. Majoritatea sunt considerate animiste, cu anumite aspecte politeiste și panteiste. În general în cadrul lor se consideră că rolul umanității este de a armoniza natura cu supranaturalul.

Se estimează că peste 100 de milioane de locuitori din 43 de țări din Africa sub-Sahariană practică religii tradiționale africane. Chiar dacă majoritatea africanilor aderă la creștinism sau islam, în general aceștia îmbină și practici animiste în cadrul acestor credințe. 

O parte din misionarii APME care slujesc în această regiune ne-au împărtășit din experiențele lor de pe câmpul de misiune, provocările cu care se confruntă și modul în care Dumnezeu lucrează în aceste comunități.

Uganda

Familia Brădean Marius și Margareta se implică în evanghelizare în Uganda, unde sunt reprezentate atât creștinismul catolic și anglican, cât și islamul sunnit, dar cu puternice influențe animiste, ca urmare a moștenirii culturale tribale. 

În partea de sud a Ugandei, care este mai dezvoltată din punct de vedere economic, militar și educațional, creștinismul și islamul sunt majoritare, pe când în partea de nord, în special în West Nile unde slujesc ei, pe fondul lipsei de educație, a sărăciei, a luptelor tribale și războaielor, animismul a rămas predominant.

În funcție de situația din fiecare sat, familia Brădean utilizează diverse metode pentru a prezenta Evanghelia localnicilor din tribul lugbara, cum ar fi evanghelizarea publică prin sistem audio, evanghelizarea din ușă în ușă sau prin diverse interacțiuni cu vecinii, distribuirea Bibliei în format audio pe telefon, a Bibliei tipărite în engleză sau în limba de trib și distribuirea de broșuri și tractate. De asemenea, organizează proiecte de ajutorare cu implicarea bisericilor partenere din mijlocul comunităților, organizează conferințe pentru tineri, femei sau bărbați sau invită vorbitori în cadrul programelor de studiu biblic ale bisericii locale.

Cu persoanele care răspund la mesajul Evangheliei și își predau viața Domnului, continuă procesul de ucenicizare, în grupuri mai mari în comunitățile care au fost mai receptive sau în grupuri mici, în cadrul unor familii și cu unele persoane în mod individual. Le dăruiesc Biblii și alte materiale tipărite care să-i ajute să crească în cunoașterea Cuvântului lui Dumnezeu și poartă multe discuții pentru a explica conceptele mai dificile. Utilizează chiar și fișe cu întrebări pentru a completa răspunsurile corecte, ca să urmărească ce au asimilat din învățătura creștină și cât de mult înțeleg, înainte de a trece la pasul următor. 

Marius și Marga consideră că o piedică importantă în calea accesului localnicilor la Evanghelie este reprezentată de incapacitatea lor de a înțelege conceptele și teologia creștină, cauzată de lipsa educației. Practicarea cu bună știință a păcatului în diverse forme și implicit respingerea mesajului divin reprezintă o altă piedică, alături de ignoranță și de dezinformarea venită din partea familiei și a comunității în legătură cu credința creștină. 

Rădăcina lor foarte puternică în animism îi face să creadă că este nevoie de fapte personale sau jertfe pentru a fi mântuiți, nu pot concepe că jertfa lui Isus pe cruce este suficientă, iar pe de altă parte din cauza influenței islamice din zonă, le este greu să accepte că ființa divină este manifestată în trei persoane, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. 

„Un alt aspect este faptul că în animism nu este foarte clar definit păcatul și efectul lui asupra vieții veșnice și nici o cale clară de urmat care să aducă mântuire individului. În aceste locuri jertfele ritualice pot aduce schimbarea pentru individ, pentru familie, pentru familia lărgită, pentru comunitate ca și sub-clan, ei fiind văzuți ca o parte a unui întreg. Ei nu pot înțelege de ce trebuia să moară cineva pentru păcatele lor și cum se face răscumpărarea din păcat. Automat a fi născut din nou este un concept greu de înțeles, pentru că aceste ritualuri de sacrificiu țin locul adevăratei jertfe și nu ei trebuie să fie implicați direct, ci cel ce face jertfa pentru ei”, explică misionarii.

Astfel, chiar și în satele unde există biserici catolice sau anglicane, printre cei care își spun creștini există multă confuzie și ei continuă să practice obiceiurile animiste moștenite din generație în generație, în special cele legate de cultul morților. Familia Brădean afirmă că doar un mesaj mărturisit din toată inima și însoțit de puterea de influență și convingere a Duhului Sfânt poate să aducă cu adevărat o schimbare în viețile localnicilor. „În mod deosebit îi atrage promisiunea lui Dumnezeu că el, individul, este salvat, eliberat, vindecat, binecuvântat, prin puterea lui Dumnezeu manifestată prin slujitorii Săi împuterniciți să facă această lucrare cu semne și minuni. Astfel ei realizează că este foarte diferit de ceea ce practică vracii și ghicitorii lor.”

Având în vedere contextul spiritual în care slujesc, în care practicile oculte și manifestările demonice se întâlnesc în orice mediu și la orice nivel social, misionarii sunt conștienți că în orice moment trebuie să fie pregătiți pentru interacțiunea cu forțele întunericului. 

„Orice acțiune spirituală trebuie să fie pregătită cu post și rugăciune, de noi ca familie, apoi împreună cu cei din biserica locală și cu grupurile de frați și surori care se pun la îndemâna Domnului să mijlocească pentru aceste lucrări împreună cu noi, pentru ca astfel să avem victorii în numele Domnului Isus. O mare luptă se duce în continuare și după ce au fost câștigate suflete la evanghelizare, în timpul în care se face ucenicie și studiu biblic, pentru că acolo se dărâmă și celelalte întărituri rămase în mintea lor.”

Prin natura culturii și a credinței lor, lugbaranii consideră că fac parte dintr-o familie mare prin care curge același sânge și că toți sunt parte a unui singur trup. Marius și Margareta spun că moștenirea generațională este atât de importantă și cultul morților atât de puternic încât aceste aspecte depășesc ca importanță și manifestare credința creștină. 

Din această cauză, viața unui nou convertit este foarte grea. Dacă vrea să trăiască cu adevărat pentru Hristos, poate să aibă de suferit din partea celor din jur, vecini, prieteni și mai ales familie. Cel mai dificil este pentru tinerele fete și femei, pentru că obiceiul este ca ele să fie vândute pentru căsătorie și chiar dacă nu doresc asta, nu au dreptul să decidă singure.

În anumite familii și medii sociale se realizează o limitare a dreptului la libertate religioasă și a manifestării credinței, prin multe restricții. Iar la un alt nivel, în special în zonele predominant musulmane, acest lucru este impus de către autorități, care controlează masele prin intermediul acestor relații de rudenie din cadrul tribului. 

„Prin lideri politici importanți la nivel de orașe și județe se face un control religios foarte puternic. Deoarece există corupție la toate nivelele, aceștia nu permit ca proiectele guvernamentale să se realizeze la vremea potrivită, șantajând astfel comunitățile în funcție de interesele acestor lideri de zonă, de religia practicată de ei și interesele lor de grup”, explică misionarii. 

„Singurul lucru îmbucurător este faptul că tot mai mulți tineri se mută în zonele mai dezvoltate, în general în orașele mari și încep să trăiască independent de restul familiilor lor rămase la sate. Așa se face că putem vedea o mulțime de tineri care se îndreaptă mai curând către biserici de orientare evanghelică și că devin cu adevărat credincioși creștini, iar dintre aceștia mulți alternează între sat și oraș și astfel au o mare influență prin exemplul personal asupra celor de vârsta lor de la sate, fie prieteni sau rude apropiate”, adaugă ei.  

Marius și Margareta cred că vestirea Evangheliei, alături de accesul la un grad mai mare de educație și informare ar putea transforma radical viața oamenilor din tribul lugbara. 

„Atunci când individul are libertatea de conștiință ca să aleagă ce religie să urmeze, se pot face mari schimbări în mijlocul comunității prin puterea exemplului de viață creștină cu adevărat închinată lui Dumnezeu. Atunci se va renunța la poligamie, consumul de alcool sau de droguri, prostituție, curvie, preacurvie, certuri, bătăi, sclavia în familie, furturi, înșelăciuni, crime, batjocori și bârfe, ritualuri demonice, vrăji, blesteme și atâtea altele ca acestea care se practică în număr foarte mare și la sate și la orașe.”

Tot în Uganda slujesc Florin și Daniela Bucur. Strategia lor de lucru este să caute locații unde nu există credincioși și nici nu se derulează vreun proiect de plantare de biserici de către alți misionari sau organizații. Apoi discută cu autoritățile locale despre cine sunt și ce doresc să facă, iar dacă totul este în regulă caută un pastor care este dispus să se mute în zona respectivă. Între timp încep lucrările pentru construirea unei clădiri pentru biserică și o locuință pentru pastor.

„Timp de un an cât durează construcția mă duc regulat acolo să urmăresc lucrarea, iar duminica la biserică, chiar dacă nu vorbesc, știu că prezența mea contează și este important pentru oameni să mă vadă lângă ei. La început vin mulți, cu sutele. Vin pentru a primi ceva și când văd că nu primesc nimic, se lasă. După câteva luni mai rămân 50 sau 60. Dar noi facem ceea ce ne-a chemat Domnul să facem, să le vestim Evanghelia. Mă bucur pentru cei care rămân statornici și dornici să-L urmeze pe Domnul Isus. Timp de un an sau doi continui să vizitez locația respectivă, să mă întâlnesc cu pastorul și să mă asigur că ceea ce se vestește în biserică este Cuvântul Lui Dumnezeu. Eu sunt doar un om din spate care administrează lucrurile, în colaborare cu alți frați care mă sfătuiesc și bineînțeles cel mai mult călăuzit de Duhul Sfânt. Așa s-a întâmplat și cu cele patru biserici plantate în tribul batwa din Kabale, care astăzi sunt în picioare și laudă pe Domnul”, spune Florin. 

Din experiența lui, localnicii par foarte receptivi la Cuvântul lui Dumnezeu, dar mulți nu sunt statornici. „Dacă organizăm un program de evanghelizare și la sfârșit întreb cine vrea să-L urmeze pe Domnul Isus, cine vrea să-și predea viața în mâinile Lui, aproape toți ridică mâna, dar la fel ar face și în ziua următoare. Oamenii se predau repede dar viciile pe care le au, în special băutura care este foarte ieftină, îi țin pe loc.” 

O altă problemă este reprezentată de evanghelia prosperității care este promovată intens și mulți localnici cad pradă, din cauza necunoașterii Cuvântului lui Dumnezeu și a imaturității, iar astfel este afectată credibilitatea adevăraților credincioși. Florin povestește că intrând într-un magazin, a fost uimit să vadă la televizor, chiar în cadrul unei emisiuni creștine, un pastor care îi îndemna pe ascultători: „Vrei să primești? Dă tu primul și Dumnezeu îți va da înapoi”. „I-am spus vânzătorului că cel care vorbește minte, iar el mi-a răspuns că da, aceștia vor doar bani…”

„Cred că cea mai eficientă metodă de evanghelizare este să stai lângă ei, să-i accepți așa cum sunt, să cauți să le câștigi încrederea și să le arăți că ceea ce faci, nu faci pentru bani, că nimeni nu te plătește ca să mergi la ei și să-i ajuți, ci că de fapt Dumnezeu, care îi cunoaște și îi iubește, El te-a trimis la ei și Isus Hristos a murit și pentru ei. De aceea, Duhul Sfânt mișcă oameni și le dă viziune să meargă acolo unde El vrea. La început oamenii spun că ești ca ceilalți care au mai fost înainte, doar că acum nu ești în cămașă ci în tricou, tot un ONG care promite multe, dar după un timp își dau seama de diferențe și începe să apară schimbarea. Dumnezeu să fie lăudat!”, mărturisește misionarul.

Credințele și practicile tribului Lugbara din Uganda

Membrii tribului lugbara sunt fermieri sedentari și crescători de animale care au conducători tradiționali, sunt organizați în 60 de sub-triburi sau sub-clanuri patriliniare și au o populație de 4000-8000 de persoane pe sub-clan, răspândiți în mai multe sate cu 300-500 de locuitori. Fiecare sub-clan are un producător de ploaie (incantator, vraci, profet), însă autoritatea politică revine bătrânilor. 

În cultura lor se spune că lumea a fost creată de spiritul divin suprem numit Adroa’ba o’bapiri. Acesta a creat gemeni, bărbat și femeie, care s-au înmulțit prin relații incestuoase, iar după mai multe generații au dat naștere celor doi eroi care au format mai târziu triburile lugbara și alur, dominante în zona West Nile. 

Tribul are la bază descendența patriliniară și autoritatea determinată de relațiile din interiorul clanului: morții au putere asupra celor vii, bătrânii asupra celor tineri, bărbații asupra femeilor și așa mai departe, iar fiecare clan este sub protecția mistică a unui producător de ploaie.  

Din cauza faptului că undeva în trecut s-a produs o ruptură între oameni și Adroa’ba, adică creatorul oamenilor, legătura s-a continuat numai prin mijlocitori care sunt bătrânii satului sau sub-tribului, producătorii de ploaie, vrăjitorii, profeții, ghicitorii, persoane care să fie capabile să aducă jertfe spiritelor. 

Cei din casă sau akua, fac pentru cei de afară sau amve aceste ofrande. Spiritele comunică cu cei vii și le trimit boală/sănătate, posesie demonică/eliberare de sub posesie, vise și premoniții prin acești mijlocitori.

Cei care au aceste puteri sau înzestrări supranaturale pot intra în contact cu spiritele după ce aduc sacrificii și stau în meditație, apoi ei intră într-o stare de transă în care primesc aceste mesaje sau manifestări ale spiritelor prin ei.

Forma tipică de comunicare cu spiritele este boala. Asta înseamnă că cel vizat trebuie corectat prin suferirea acestei boli, iar ghicitorii confirmă cauza și dau detalii despre felul în care cel afectat poate scăpa de această boală prin ofrande (sacrificii).

Pentru aceasta se practică rua edezu sau ritualul de curățire prin ghicitori, altfel boala rămâne ca un blestem peste generații. Carnea animalului trebuie la sfârșit consumată ritualic de toți membrii descendenți ai familiei, în acest caz nu se oferă morților. 

Asemănător se practică ritul pentru sarcină nelegitimă sau certuri între familiile unui sub-clan din cauza diferitelor motive interne sau din cauza teritoriilor. De obicei carnea se împarte în trei părți: una pentru morți, una pentru cei vii din adunare și una pentru rudele patriliniare mai îndepărtate. 

Se mai practică și alte tipuri de sacrificii pentru comunitate: pentru fertilitate, pentru aducerea ploii necesare pentru recoltă. 

Locurile unde se aduc ofrande sunt în gospodăria lor, în păduri din apropiere, lângă cursuri mari de apă sau în alte locuri speciale cu putere spirituală.

Ezata se numește starea de păcat, necurăție, întinare, dar nu sunt foarte bine definite, se mai folosesc termenii Nyoka sau Onzi. Nyoka se poate înțelege ca un blestem generațional care duce la dispariția sub-clanului și poate avea ca și cauză omuciderea, incestul, curvia, sarcina nelegitimă, certuri persistente, lupte care duc la moarte, răutate și agresivitate, neiertare, din partea unor membri, iar ramura respectivă trebuie corectată sau pedepsită prin boală sau prin moarte. 

Owizu implică acea parte a ritualurilor ancestrale prin care trebuie să fie aduse ofrande morților, de aceea o parte a animalului sacrificat este oferit ca hrană pentru morți, iar cealaltă parte este consumată de cei vii.

Cei vii consumă alimente gătite, iar celor morți, spiritelor și spiritului suprem li se aduc alimente sau carne crudă nepreparată care este închinată prin diferite ritualuri.

Dar se consideră că în spatele tuturor morților se află spiritul suprem Adroa’ba și astfel și jertfele aduse acestora sunt aduse către Adroa’ba, pentru că boala și moartea stă în puterea sa. 

Se consideră că omul are trup, suflet (orindi) și spirit (adro). 

Bărbatul reprezintă autoritatea și familia. Un om este bun dacă păstrează echilibru între responsabilitatea sa prin descendență familială pe de o parte și pe partea cealaltă prin dorințele și ambițiile personale, bunul simț manifestat în relația cu alții, în special vecinii săi.