Pe 17 iulie, un lider musulman vârstnic, care a salvat viața a sute de creștini care fugeau din calea militanților musulmani fulani din Nigeria, a primit un premiu prin care îi era recunoscut curajul de care a dat dovadă.
Imamul, Abubakar Abdullahi, a primit premiul internațional pentru libertate religioasă pentru că și-a riscat propria viață, pe 23 iunie 2018, pentru „a salva membrii unei alte comunități religioase”. Atunci, pe parcursul a două zile, militanții au atacat cel puțin zece sate din statul Plateau, ucigând zeci de creștini și dând foc locuințelor.
Imamul în vârstă de 83 de ani a adăpostit 262 de creștini, ascunzând femeile și copiii în casa lui și bărbații în moscheea din satul Nghar. Apoi Abdullahi i-a confruntat pe atacatorii înarmați și le-a refuzat accesul în locuința sa, insistând că toți cei dinăuntru erau musulmani.
Ulterior, el a spus că a vrut să-i ajute deoarece cu 40 de ani în urmă, creștinii din zonă le-au permis musulmanilor să construiască moscheea. El a spus că a fost pentru prima dată când a experimentat un „incident atât de urât” în toți anii în care musulmanii au trăit într-un sat vecin cu fermierii creștini.
Be the first to comment