Departe de zgomotul Barcelonei, în liniștea unui sat de poveste pe coasta Mediteranei aveam să experimentăm pentru a doua oară puterea lui Dumnezeu revărsată cu generozitate peste o mână de tineri însetați să accepte chemarea Lui pentru Marea Misiune. În mijlocul unui context de nesiguranță, de muncă asiduă și oboseală fizică, puteam vedea tinerii din diaspora treziți parcă la viață de o realitate nouă. Erau împuterniciți pentru a deveni ambasadori ai cerului, pentru împlinirea Marelui Plan!
Provocarea trimiterii devenise atât de personală, încât pentru mulți a fost zdrobită total vocea nesiguranței, vocea lipsurilor care pentru așa mult timp i-a ținut captivi ca într-o paralizie spirituală: Cine te crezi? Unde ai fost pregătit să lupți? Nu ești capabil de o asemenea misiune! Nu este pentru tine! Ce vor spune ceilalți? Cu încredere însă au ales să părăsească frica și spaima care le paraliza acțiunile sau care-i determina să aleagă variante mai puțin periculoase.
S-a aprins mai degrabă focul de a deveni generația trezirii, generația care are o lucrare de făcut, o lucrare mult mai mare decât resursele vizibile; generația care va trebui să hrănească miile de oameni cu cinci pâini și doi pești, generația care va avea mări de trecut ca pe uscat, dușmani feroce de înfruntat, boli de vindecat și oameni de adus la mântuire – sarcini de mii de ori mai grele decât pot purta umerii lor.
Și dacă e adevărat că cele mai importante două zile din viața unui om sunt ziua în care s-a născut și ziua în care a înțeles de ce s-a născut, atunci pentru mulți tineri din diaspora, cursul Kairos s-a transformat în instrumentul prin care ei au putut experimenta bucuria „celei de-a doua cea mai importanta zi din viață”, înțelegând scopul lui Dumnezeu pentru care s-au născut. Iar această înțelegere îi determină pe unii să se specializeze pentru a deveni lucrători în linia întâi, iar pe alții să fie armata din spatele lor care susține războiul.
Noi am decis, acum e timpul tău să ni te alături! Faci parte dintre cei ce-și asumă responsabilitatea? Începe să pui preț chiar acum pe ceea ce poți face cu abilitățile și resursele tale, și dă-ți voie să intri în echipa de susținători Kairos! Nu pierde timpul și șansa de a lua parte la ultimul seceriș, care reprezintă responsabilitatea noastră pe viață!
Adela Gall – Barcelona
Anul acesta am avut oportunitatea să particip pentru prima dată la o tabără de misiune, acceptând astfel provocarea de a lua parte la o experiență înălțătoare care m-a determinat să-mi doresc ieșirea din zona mea de confort.
Pe parcursul celor patru zile de tabără, am învățat din cursul Kairos care, pentru mine, a fost ca o revelație a faptului că planul lui Dumnezeu de răscumpărare a omenirii prin misiune se vede lămurit încă din primele cărți ale Bibliei și ar trebui să constituie esența trăirii fiecărui credincios contemporan. Datorită cursului Kairos, s-a accentuat în inima mea dorința de a transmite binecuvântarea primită și oamenilor din alte națiuni pe care Dumnezeu i-a adus chiar lângă mine. Materialele audiovizuale prezentate în anumite capitole din curs m-au provocat să-mi extind timpul de rugăciune pentru oamenii din etniile neatinse de Evanghelie. Pe lângă calitatea excepțională a cursului, dăruirea și pasiunea coordonatorilor Kairos în prezentarea cărții și în organizarea taberei au fost pur și simplu molipsitoare.
Consider că s-au dezvoltat relații sănătoase de colaborare între participanții din diferitele biserici (atât din interiorul Spaniei, cât și din exterior). În pofida faptului că timpul a fost scurt iar cursul foarte intens, am avut timp și de părtășie și schimb de experiențe. Acest lucru ne-a permis să observăm cât de vastă e lucrarea lui Dumnezeu peste hotare și să învățăm noi metode și strategii de evanghelizare și misiune. Mărturiile misionarilor din Albania și Bangladesh ne-au provocat la o mai mare implicare față de lucrarea de misiune și ne-au conștientizat de nevoia de lucrători pe câmpul de misiune. Astfel, am înțeles mai îndeaproape necesitatea de rugăciune pentru cei ce se dedică sută la sută misiunii.
Pe scurt, această tabără m-a provocat să trec dincolo de frontiere, știind că Dumnezeu e primul interesat ca planul Lui de răscumpărare să fie dus la îndeplinire. Pentru aceasta, El va pune la dispoziție toate mijloacele necesare. Datorită cursului Kairos, am conștientizat dragostea lui Dumnezeu pentru oamenii din orice națiune și am înțeles că tot ceea ce trebuie să fac eu este să renunț la confortul meu de dragul Lui.
Zbîrcea Flavia
A doua ediție a taberei de misiune din Spania ne-a confirmat pasiunea și dorința de dăruire a tinerilor pentru neamurile și etniile pe care Dumnezeu le-a adus acasă la noi. Favoarea pe care o vedem cu ochii noștri în această generație este cum Domnul Dumnezeu pregătește și ridică o armată de mijlocitori care aud tot mai mult și profund chemarea dincolo de frontiere!
Câmpul de misiune din jurul nostru ne arată cât de imens este secerișul și cum, împreună, în rugăciune și acțiune, aceste etnii vor putea auzi și primi o mărturie reală a dragostei divine – Salvatorul lumii care răspunde căutărilor acestor suflete.
Suntem puși în fața unor provocări ce ne depășesc și am decis împreună să căutăm Fața Domnului, ca EL să ne inspire cum dorește să lucreze pentru aceste „lucruri noi” care pentru acum reprezintă kairosul nostru.
Ștefan și Ioana, APME
Be the first to comment