După cum împărtășea Max Chismon în articolul său despre mobilizare publicat în numărul anterior: „nu putem exagera importanța mobilizării tuturor oamenilor lui Dumnezeu la misiune împreună cu Dumnezeu…”
Dumnezeu are un scop mai mare și mai măreț și ne invită să ne alăturăm Lui în aducerea Împărăției Sale aici pe pământ, să participăm la misiunea lui Dumnezeu către toate popoarele (Matei 28:20) și către fiecare persoană (Marcu 16:15).
Care sunt oportunitățile din Europa de a vedea toți oamenii lui Dumnezeu mobilizați să ducă vestea bună a lui Isus popoarelor neatinse, adică celor din culturi și credințe diferite care n-au auzit niciodată de Isus, dar de asemenea și de a extinde împărăția lui Hristos printre cei care sunt deja atinși?
În Ezechiel 37 se vorbește despre valea oaselor uscate și se ridică întrebarea: pot aceste oase să învieze? Dumnezeu i-a spus lui Ezechiel să prorocească oaselor și, în timp ce el făcea acest lucru, s-a întâmplat ceva remarcabil: valea oaselor uscate, fără viață, s-a transformat într-o armată numeroasă. Mă uit la Europa și văd că credincioșii români au potențialul să devină acea armată.
Pe parcursul multor ani în Europa – inclusiv în România – am avut privilegiul să văd cursul Kairos fiind folosit ca o resursă aducătoare de viață și transformare în inimile multor credincioși, pe măsură ce ei începeau să înțeleagă scopul global al lui Dumnezeu, să primească o viziune pentru biserică și lume și să descopere semnificația implicării lor în a vedea împărăția lui Dumnezeu extinsă tuturor popoarelor. Începeau să vadă că noi toți suntem copiii lui Avraam și avem aceeași chemare ca și el (Galateni 3:29), suntem împreună moștenitori ai acestei promisiuni și așadar binecuvântați pentru a fi o binecuvântare pentru toți oamenii – nu doar binecuvântați pentru a fi binecuvântați!
Am văzut cum sute de credincioși au căpătat o pasiune reînnoită pentru a-L urma pe Isus, văzând că viețile lor sunt parte din povestea mai mare a lui Dumnezeu.
Mobilizarea este una dintre cheile prin care poate fi eliberat acest potențial imens în generația de astăzi, pentru a trăi în mod altruist pentru Isus și pentru a vedea Împărăția Sa venind pe pământ.
Cred că Dumnezeu are mâna Sa asupra bisericii românești, atât din România, cât și din orașele europene. Isus ne încurajează să ne rugăm pentru lucrători pentru seceriș (Luca 10:2). Câmpurile europene pentru seceriș sunt gata și este nevoie să fie mobilizați lucrători din fiecare oraș! Tânjesc să văd fiecare credincios din diaspora românească mobilizat pentru a se implica în misiunea lui Dumnezeu, oriunde s-ar afla.
Trăim vremuri uimitoare în Europa, vremuri de nesiguranță și tulburări politice. Însă ce spune Dumnezeu? Și ce face El?
Europa este în schimbare. Există multe oportunități noi pentru mobilizare și misiune. România, la rândul ei, este în schimbare. Nu mai vedem țări care trimit misionari și țări care primesc misionari. Țările care odată trimiteau misionari în România au acum nevoie de misiune. Biserica românească este mobilizată și există oportunități mai accesibile ca niciodată pentru implicare în misiune în cadrul grupurilor etnice neatinse – în România, precum și în țările învecinate și în țările în care bisericile românești sunt plantate și în creștere.
România a fost odată o națiune care primea misionari, însă acum este una din bisericile cele mai pline de viață și de resurse din Europa și deja trimite misionari în întreaga lume.
Cred că există oportunități fără precedent astăzi pe continentul nostru. Există o imagine de ansamblu mult mai mare, care implică fiecare credincios, nu doar aceia care primesc o chemare specifică de a merge în misiune. Îi văd pe români având o parte și o contribuție semnificativă în „mișcarea creștină mondială”. Românii au abilități naturale pentru slujire transculturală și au atât de multe de oferit – în cuvintele lui Pavel: „noi suntem înaintea lui Dumnezeu o mireasmă a lui Hristos printre cei ce sunt pe calea mântuirii” (2 Corinteni 2:15). În vizitele făcute în România am fost încurajată de întâlnirea cu câțiva tineri mobilizatori plini de pasiune, care au viziunea de a provoca la misiune generația lor – atât în România, cât și în cadrul diasporei românești din Europa.
Îmi place să încurajez acea pasiune și mă rog să pot vedea cum românii din fiecare sat și oraș devin nu doar urmași ai lui Isus, ci se implică ei înșiși în misiune cu Dumnezeu… oriunde s-ar afla: în cartierele lor, în școlile lor, la birourile lor, în cluburile lor sportive, în centrele comerciale și cafenele.
Imigranți și refugiați
Putem parafraza Fapte 17:26-27 astfel: „Dumnezeu hotărăște vremurile și locurile în care oamenii să trăiască, ca ei să-L caute pe Dumnezeu și să-L găsească.”
Cine sunt oamenii pe care Dumnezeu îi aduce în România în 2017 – imigranți, refugiați sau studenți internaționali? Doar în București există de trei ori mai mulți musulmani decât creștini printre aceștia. Unii estimează că ar fi 50.000 de musulmani în România. Mulți dintre aceștia vin din țări care și-au închis ușile față de misionari și unde este interzis să vorbești despre Isus. Poate Dumnezeu i-a adus cu un scop în România. Misiunea se află acum pe pragul multor comunități de biserici. Da, este nevoie de un anumit nivel de instruire transculturală pentru a înțelege cum să-L propovăduim pe Isus într-un mod semnificativ din punct de vedere cultural… însă nu este nevoie de vize sau de strângerea unor sume mari de bani! Este nevoie doar de disponibilitatea de a fi mobilizați – și de o inimă gata să se implice în a-i primi pe acești oameni. Trebuie, de asemenea, să-i ajutăm să descopere ce înseamnă a-L urma pe Isus în propria cultură, pentru că s-ar putea să nu se simtă confortabil în cadrul unei culturi bisericești românești! Unii dintre ei ar putea chiar să devină în viitor ei înșiși misionari trimiși înapoi în țările de proveniență, dacă Dumnezeu alege să deschidă acele uși. Și bisericile românești se pot implica astfel în trimiterea lor.
De exemplu, mă aflam odată în Timișoara, ajutând la organizarea cursului Kairos și am auzit despre sosirea multor refugiați din Uzbekistan în cartier. „Ce putem face?”, au întrebat studenții Kairos. „Haideți să începem cu nevoile lor urgente!” Unii dintre participanții la curs au mers să distribuie mâncare și pături, împărtășind Vestea Bună prin fapte bune, dând dovadă de generozitate și comunicând astfel: „Sunteți bineveniți aici!” Îmi amintesc că o persoană mi-a spus: „Am venit la cursul Kairos pentru că am crezut că Dumnezeu ar putea să mă cheme să părăsesc România și să merg într-o altă națiune, dar acum văd că mă pot implica în misiune transculturală, printre popoare neatinse, chiar în orașul meu. Dumnezeu a adus națiunile aici și, chiar dacă într-o zi poate voi merge peste hotare, pot să mă implic în misiune aici și acum”.
Studenți internaționali
Știu că vin mulți studenți internaționali la universitățile din România. Cei care vin din Asia au percepția că Europa este creștină și atunci adesea ei sunt deschiși să afle mai multe despre această religie europeană. Cum să începem? O cale minunată este aceea de a da dovadă de ospitalitate românească autentică (un lucru de care m-am bucurat de multe ori) – invitați-i în casa dumneavoastră pentru a gusta mâncare românească… sau întâlniți-vă cu ei la o cafenea. De curând am întâlnit în orașul meu un student birmanez, care trăia în Regatul Unit de trei ani, însă nu fusese niciodată într-o casă britanică. Am simțit atâta tristețe și mi-am amintit de mandatul biblic de a oferi ospitalitate și de a-i primi pe străini. Fie ca minunatul dar al ospitalității românești să fie folosit pentru misiunea lui Dumnezeu!
Îmi amintesc o altă ocazie în care la cursul Kairos au participat studenți indieni de la medicină, care urmau cursuri postuniversitare în România. Dumnezeu le-a deschis ochii să vadă oportunitățile de a se implica în misiunea lui Dumnezeu odată întorși în țara natală – atât prin practicarea meseriei lor de doctori, cât și în atingerea grupurilor neatinse din India. Ei au venit în România să studieze și au fost, în același timp, mobilizați pentru misiune!
Bisericile din diaspora românească din Europa
Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru creșterea bisericilor românești din diaspora din multe orașe europene. Acestea pot fi o binecuvântare pentru mulți români care s-au mutat acolo din motive economice, dar care au potențialul de a fi mobilizați pentru misiune! Este de înțeles faptul că românilor le place să se întâlnească pentru rugăciune și închinare cu alți români, însă aceste biserici se află adesea în acele zone din orașe unde există puține biserici locale vii printre băștinași. Acești români trebuie să fie mobilizați și să capete viziunea că Dumnezeu i-a așezat în cartierele lor și la locurile lor de muncă pentru a fi în misiune împreună cu El în viața de zi cu zi, în mijlocul băștinașilor din țările europene, cât și printre celelalte grupuri etnice care au migrat acolo. Misiunea transculturală trebuie să aibă loc în fiecare zi și în orice loc! Multe dintre aceste orașe au însemnate comunități de grupuri etnice neatinse cu Evanghelia și există oportunități imense de a mobiliza credincioșii români pentru a se implica în misiune printre acestea. Este de preferat ca acest lucru să implice parteneriate cu alte biserici locale, fie din diaspora, fie alcătuite din etnici naționali.
În multe țări europene se înregistrează o rată scăzută a frecventării bisericii, se poate observa dezinteresul față de creștinism și creșterea secularismului. Români care Îl urmează plini de pasiune pe Isus trăiesc printre indigeni spanioli, italieni, britanici, francezi, cehi și multe alte naționalități. Oare are Dumnezeu un scop pentru această migrație în masă a românilor în toată Europa?
Biserici migratoare
Un alt factor recent apărut în România este cel al bisericilor migratoare – un nou tip de misiune – din Sudul Global. Mulți dintre acești misionari din Brazilia, Coreea sau Africa au venit aici cu dorința de a atinge grupurile etnice neevanghelizate, cât și de a vedea noi biserici plantate. Cum pot bisericile românești să-i primească pe acești misionari și să intre în parteneriat pentru a vedea toți credincioșii din România mobilizați?
Da, este nevoie de un anumit nivel de înțelegere transculturală pentru a-i instrui pe credincioși în aceste situații – în mod asemănător cu un misionar care merge pe un continent diferit – însă mobilizarea eficientă contribuie la acest lucru.
Misionarii ca mobilizatori
Recent am avut bucuria de a întâlni misionari care merg din România în națiuni din Asia Centrală și de Sud-Est și în Africa – în calitate de mobilizatori, în parteneriat cu bisericile existente. Aceasta este misiunea de astăzi, într-o lume în schimbare.
Susținând mobilizarea
În articolul său, Max a scris că „Există în această generație potențialul de a culege cel mai măreț seceriș dintotdeauna… Dar acest lucru se va întâmpla dacă și numai dacă toți oamenii lui Dumnezeu sunt mobilizați să se implice în misiune cu Dumnezeu.” Cum vom răspunde la provocarea lui Max de a vedea toți oamenii lui Dumnezeu mobilizați? Avem nevoie de mai mulți mobilizatori.
Mobilizarea este o slujire poruncită de Dumnezeu. Este profetică în natura sa. Aceasta explică scopul lui Dumnezeu oamenilor lui și îi cheamă pe aceștia să trăiască pentru acel scop. Sarcina unui mobilizator este aceea de a provoca oamenii să obțină o perspectivă biblică asupra lumii, să înțeleagă că fiecare credincios este destinat și chemat să fie în misiune cu Dumnezeu. Mobilizatorii sunt mânați de pasiunea de a vedea toți oamenii împlinind chemarea lor dată de Dumnezeu de a fi o binecuvântare pentru toate națiunile.
Mișcarea Simply Mobilizing din Europa urmărește ca lucrarea de mobilizare să fie recunoscută și acceptată în toate expresiile Trupului lui Hristos. Mă rog ca în și din România, această lucrare de mobilizare să crească și multor mobilizatori să le fie recunoscută chemarea și să fie încurajați și echipați cu instrumente pe care să le folosească apoi în biserici.
Mobilizarea este o călătorie și un singur curs precum Kairos nu va înfăptui acest lucru, dar este un pas înainte și un instrument care trezește credincioșii și bisericile din România și din diaspora română de pe întreg parcursul Europei față de oportunitățile fără precedent de a lărgi Împărăția lui Hristos în această generație.
În acest articol am împărtășit cum văd eu mobilizarea ca un aspect mai larg decât recrutarea oamenilor pentru a merge în națiuni din alte părți ale lumii. Un instrument nou al Simply Mobilizing, numit „Împuternicit pentru a influența”, dezvoltat de un om de afaceri din Singapore, caută să încurajeze fiecare credincios să înțeleagă că este chemat să fie sare și lumină la locul de muncă în care l-a așezat Dumnezeu. Îmi doresc ca toate bisericile românești și toți credincioșii să poată vedea numeroasele oportunități de a se implica în misiune, oriunde s-ar afla.
Fie ca harul lui Dumnezeu să producă creștere în lucrarea de mobilizare și cred că vom vedea transformarea Europei pentru împărăție!
Be the first to comment