Întrebări incomode

Și cum vor crede în Acela despre care n-au auzit? Și cum vor auzi despre El fără propovăduitor? Și cum vor propovădui dacă nu sunt trimiși? Romani 10: 14-15

Cu siguranță, tuturor celor care citiți aceste rânduri vi s-au adresat pe parcursul vieții întrebări incomode. Unele au izvorât din dragoste, dar multe din răutate, din naivitate sau chiar din prostie. Indiferent de mobilul lor, nu cred că v-ați simțit prea bine prinși, oarecum, la colț.

Ei bine, întrebări incomode este nevoit să pună și Dumnezeu, prin Duhul, Bisericii Sale. Așa se întâmplă cu biserica din Roma care are parte de o suită de întrebări legate de stadiul Evangheliei mântuitoare în lume. 

În prima parte a epistolei apostolul face enunțuri teologice fundamentale care subliniază faptul că Dumnezeu a făcut totul pentru mântuirea oamenilor. Spicuiesc doar câteva: „Evanghelia lui Hristos este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede” (Romani 1:16). „Oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit” (Romani 10:13).  

Cu alte cuvinte, Dumnezeu a pregătit cadrul salvării umanității căzute. Mântuirea este posibilă pentru oricine care crede în Fiul Său. Dar, pentru ca cei pierduți să poată ajunge să creadă în Hristos și să cheme Numele Lui, ei trebuie mai întâi să audă. Așa că de aici pornesc întrebările incomode adresate bisericii din Roma. Chiar dacă sunt retorice, ele urmăresc să determine receptorul la reflecție, la modificarea gândirii și a comportamentului.

Cum vor crede în Acela despre care n-au auzit?

Evident nu Dumnezeu trebuie să caute soluții legate de auzirea Evangheliei, ci noi, Biserica Lui. El dorește ca toți oamenii să vină la cunoștința adevărului. Dar dacă după 2000 de ani de când Fiul Său S-a jertfit pentru păcat, dacă după 2000 de ani de când Biserica a primit autoritatea și puterea de a face ucenici din toate națiunile pământului încă mai sunt oameni care nu au auzit despre Acela prin care pot fi mântuiți, această chestiune ar trebui să ne pună serios pe gânduri. Conform datelor din Status of Global Christianity până la sfârșitul anului 2022 vor exista aproximativ 8 miliarde de oameni pe pământ. Dintre aceștia peste 2,2 miliarde de oameni, adică 28%, sunt total neevanghelizați. Aceștia nu au auzit absolut nimic despre Hristos și despre lucrarea Lui ispășitoare. Ei nu sunt din rândul celor care au respins deliberat oferta lui Dumnezeu sau care nu vor să creadă în El, ci sunt oameni care nu au auzit încă nimic despre această ofertă pentru că nimeni nu le-a dus-o. Dacă îi mai adăugăm la aceștia și pe cei care trăiesc în țări în care accesul la Evanghelie este foarte limitat (3,2 miliarde, adică 40%) numărul celor care nu au auzit Vestea Bună este copleșitor de mare, adică peste 5 miliarde. Și nu putem evita întrebarea: Cum vor crede în Acela despre care n-au auzit?

Cum vor auzi despre El fără propovăduitor? 

Interesant este faptul că în procesul mântuirii altora Dumnezeu lucrează totdeauna împreună cu credinciosul răscumpărat. Face echipă cu el. Hristos i S-a arătat lui Saul pe drumul Damascului, i-a cerut să schimbe radical cursul vieții sale, dar cel care l-a îndrumat să facă primii pași pe calea credinței a fost un ucenic al Domnului, Anania. 

Așadar, dincolo de lucrarea Fiului lui Dumnezeu la Golgota, care este indispensabilă mântuirii, un element de extremă importanță în salvarea omului este propovăduitorul. Pavel avea să spună mai târziu, că Dumnezeu ne-a încredințat nouă, oamenilor, această importantă slujbă a împăcării (2 Corinteni 5:18). Nu poate fi observată nicăieri o lucrare de extindere a Împărăției lui Dumnezeu pe noi și noi teritorii geografice, etnice sau lingvistice fără propovăduire și propovăduitor. „Cei ce au primit propovăduirea lui (Petru) au fost botezați” (Fapte 2:41). „Iar noi vom stărui necurmat în rugăciune și în propovăduirea Cuvântului” (Fapte 6:4). „Îndată (Pavel) a început să propovăduiască în sinagogi că Isus este Fiul lui Dumnezeu” (Fapte 9: 20). 

Cum răspunde biserica de azi la chestiunea propovăduitorilor? Dacă ne referim la lucrătorii transculturali, potrivit raportului menționat mai sus, în momentul de față numărul lor ar fi de circa 435.000. Par a fi mulți. Privind însă la faptul că totalul evanghelicilor și al penticostalilor este de peste 1 miliard, realizăm cât de puțini dintre cei ce se declară credincioși autentici sunt gata să ducă Vestea Bună celor dintr-o altă cultură. Doar 4 din 10.000 de credincioși. Dacă mai luăm în considerare și faptul că din cei 435.000 doar 3% propovăduiesc Evanghelia printre cei care nu au auzit-o niciodată, atunci șansele ca această categorie de oameni să audă Cuvântul lui Dumnezeu în timpul vieții lor sunt foarte mici. Așadar, nu putem scăpa de întrebarea: Cum vor auzi despre El fără propovăduitor?  

Cum vor propovădui dacă nu sunt trimiși? 

Problemele legate de evanghelizarea celor pierduți sunt generate nu numai de sarcina uriașă pe care o avem în față și de puținătatea lucrătorilor pentru seceriș, dar și de rezervele noastre în a trimite lucrători la cei neevanghelizați. Întreg Noul Testament este o mărturie vie a slujbelor de trimitere în lucrare. Isus Și-a trimis ucenicii înainte de înălțarea la cer: „Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, așa vă trimit și Eu pe voi” (Ioan 20:21). Pavel este chemat și trimis nu numai de Hristos, dar și de biserica mamă din Antiohia (Fapte 13). Colaboratorii lui Pavel, care s-au atașat lucrării sale mondiale erau, la rândul lor, nu numai „trimișii bisericilor”, dar și „fala lui Hristos” (2 Corinteni 8:23). Ce expresie extraordinară! Din păcate mai sunt biserici care în întreaga lor existență de 60, 80 sau 100 de ani nu au avut niciun serviciu de trimitere în lucrare. Acest lucru arată cât de puțin suntem noi preocupați de soarta celor pierduți din afara zidurilor bisericii sau de cei care se află la marginile pământului. 

Trimiterea în lucrare a misionarilor este extrem de importantă. Ea îi autorizează și responsabilizează atunci când pleacă să ducă Evanghelia. Trimiterea responsabilizează și biserica locală cu privire la lucrătorii ei și o conectează prin cei trimiși pe câmpurile de misiune unde Dumnezeu lucrează la salvarea celor pierduți. Nu putem scăpa așadar nici de întrebarea: Cum vor propovădui dacă nu sunt trimiși?

Să reflectăm:

Cei pierduți nu au cum să creadă în Isus Hristos dacă nu aud despre El. 

Și nu au cum să audă despre El fără propovăduitor. 

Propovăduitorii nu pot duce Evanghelia celor pierduți dacă nu sunt trimiși.

Cine are urechi să asculte ce zice Duhul bisericilor!