Emanuela Cujbă provine din orașul Mizil, județul Prahova și face parte dintr-o familie creștină penticostală, cu 8 copii. La vârsta de 6 ani și-a pierdut tatăl, lucru care a afectat-o foarte mult și pe care nu a dorit să-l accepte. Timp de câțiva ani a fost supărată pe Dumnezeu și s-a certat cu El pentru că a îngăduit să se întâmple acest lucru. La un moment dat, s-au ivit în familia ei probleme financiare și atunci s-a rugat și I-a cerut lui Dumnezeu să facă o minune, dacă Îi pasă cu adevărat de ea și de cei dragi ei. Dumnezeu nu a întârziat să răspundă rugăciunilor și chiar a doua zi problema respectivă s-a rezolvat. Acel moment a constituit un punct de cotitură în viața ei – văzând dragostea și purtarea de grijă a lui Dumnezeu, L-a acceptat în viața ei ca Domn și Mântuitor.
În clasa a XI-a a participat la o conferință de misiune la Brașov, în cadrul căreia s-a vorbit mult despre nevoia oamenilor de a-L cunoaște pe Dumnezeu. Mesajele transmise au avut un ecou profund în ființa ei. Cu toate acestea, după ce s-a întors acasă a intrat în rutină și în ritmul normal al lucrurilor și pentru o perioadă a uitat că Domnul i-a vorbit. Se apropia finalul liceului, toți colegii își puneau întrebări cu privire la viitor și se gândeau ce facultate să urmeze mai departe, iar Emanuela a început să facă același lucru. Încă din copilărie îi plăcea să lucreze cu cifrele și dorea să devină contabilă, însă cu cât analiza mai mult această perspectivă, cu atât mai mult își dădea seama că realizarea acestui vis nu i-ar da satisfacție.
La un moment dat, Dumnezeu i-a readus aminte de conferința de la Brașov și de cele învățate acolo despre lucrarea de misiune și i-a dat convingerea clară că planul Său pentru ea este să spună altora despre mântuirea prin Isus Hristos. Decizia ei i-a luat pe toți cei din jur prin surprindere și în următoarea perioadă s-a confruntat cu împotriviri. Însă a continuat să le vorbească plină de convingere despre chemarea ei și Dumnezeu a lucrat în inimile lor – și-a convins astfel întreaga familie că acesta este planul Lui.
Conștientizând nevoia de a fi instruită înainte de a merge pe câmpul de misiune, Emanuela a început să caute pe internet o școală și a aflat astfel de existența Centrului Român de Studii Transculturale. A urmat toți pașii necesari înscrierii și în următorii doi ani a avut parte atât de pregătire teoretică, cât și practică. „Timpul petrecut la CRST a fost cel mai binecuvântat din viața mea. La școală Dumnezeu mi-a confirmat de nenumărate ori chemarea și aș recomanda tuturor să urmeze cursurile acesteia. Am avut parte și de momente mai dificile în această perioadă, care au avut de-a face cu strângerea fondurilor necesare. Cred că pentru fiecare student acest lucru este un obstacol. Însă, în același timp, am învățat că atunci când Dumnezeu te cheamă la o lucrare, El pregătește tot ce ai nevoie pentru a o înfăptui. Am învățat să trăiesc în totalitate prin credință, iar Dumnezeu mi-a purtat de grijă de fiecare dată.”
După procesul acreditării în cadrul Agenției Penticostale de Misiune Externă, a ajuns în Albania, unde slujește deja de un an și trei luni. A ajuns să se simtă pe câmpul de misiune ca acasă, acest lucru fiind o confirmare a faptului că se află în locul potrivit.
Albania este o țară din Europa, cu capitala la Tirana, cu o populație de aproximativ 3 milioane de locuitori, dintre care peste 60% sunt musulmani. „Condiția spirituală a locuitorilor nu este una chiar fericită, însă în fiecare zi vedem cum Dumnezeu lucrează la inima oamenilor. Lucrez într-o echipă de albanezi și ne concentrăm pe Bathore, un cartier de lângă capitală, unde locuiesc albanezi provenind din nordul țării, musulmani puternici, majoritatea practicanți”, explică Emanuela.
Înainte de mutarea în Albania i se părea că totul va fi ușor pe câmpul de misiune și aștepta cu nerăbdare să ajungă acolo, însă abia la sosirea în aeroport a realizat ce se întâmplă. A urmat o perioadă în care a avut probleme cu somnul, a experimentat lupte spirituale și s-a lovit de un obstacol major: învățarea limbii albaneze. „Pentru a depăși barierele trebuie să fii hotărât să pășești cu curaj în necunoscut, împreună cu Domnul. La început, procesul de învățare a limbii mi s-a părut imposibil. Însă Dumnezeu a făcut o minune în dreptul meu și după doar șase luni, deja puteam vorbi bine limba albaneză.”
Alături de echipă, Emanuela se implică într-o biserică înființată cu trei ani și jumătate în urmă, contribuind cu darurile cu care a înzestrat-o Dumnezeu în toate departamentele de slujire: cu copiii, adolescenții (responsabilitatea ei principală), tinerii, femeile, lucrarea de evanghelizare, studiu biblic, vizite în familii, slujire duminica în biserică. Deși se implică într-o paletă diversă de activități, lucrarea care îi face cea mai mare plăcere este evanghelizarea pe stradă, când se simte liberă să fie ea însăși și să împărtășească cu oamenii mărturia ei. Pe lângă asta, a legat o frumoasă relație de prietenie cu o adolescentă, pe nume Daniela, pe care o ucenicizează în fiecare săptămână. Cu toate că este o țară majoritar islamică, Evanghelia poate fi împărtășită în mod liber în Albania.
„Ne bucurăm mult de acest lucru. Eu personal nu am avut parte de niciun incident neplăcut vorbind cu oamenii despre Dumnezeu. Oamenii te ascultă din politețe, însă sunt puțini cei care acceptă mesajul și sunt gata să-și schimbe viața. Relația mea cu frații și surorile de aici este una foarte bună. Îi consider membri ai familiei mele și lucrul care mă bucură este că cei mai mulți dintre ei sunt gata să se implice în lucrare și se pun la dispoziția lui Dumnezeu. Există diferențe între cultura bisericească din România și cea de aici, care cel puțin în domeniul închinării se aseamănă cu cea a brazilienilor, însă baza biblică este aceeași. În același timp, sunt binecuvântată să am o relație foarte bună și cu echipa alături de care lucrez. Cu toții avem atât puncte slabe, cât și puncte forte, dar așa cum suntem, împreună Îl vestim pe Domnul și dorim să o facem cât mai bine.”
Întreaga echipă se roagă ca Dumnezeu să le vorbească și bărbaților necredincioși, „care sunt mândri și de neînduplecat. La un moment dat, pe când ne aflam în vizită în familia unei femei care frecventează biserica, l-am întâlnit și pe soțul acesteia. Pastorul a păstrat legătura cu acest bărbat și a dezvoltat relația cu el, iar după o perioadă de timp, acesta L-a acceptat pe Dumnezeu în viața lui. Este o adevărată minune pentru noi și suntem atât de recunoscători Domnului.”
Slujirea ca fată necăsătorită în cultura albaneză nu este un lucru ușor, după cum explică chiar ea: „În cultura lor, dacă pleci ca fată singură de lângă familie ești considerată o fată de moravuri ușoare și este asemănător cu a-ți renega familia, însă mă bucur că pe zi ce trece se schimbă această percepție. Cu toate acestea, trebuie să fiu atentă să nu ies singură afară după ce se întunecă pentru că este periculos, trebuie să am grijă în relația cu bărbații, niciodată neștiind ce gândesc, trebuie să mă descurc singură în anumite situații, cum ar fi diverse reparații prin casă. În același timp este și o binecuvântare – până mă voi căsători, am posibilitatea să ofer 100% din timpul meu Domnului și lucrării Sale.”
Dumnezeu a înzestrat-o cu multe calități de care se folosește pentru a sluji eficient printre albanezi. Este perseverentă, are tărie de caracter și, în plus, se identifică și fizic cu acest popor – acum că vorbește și limba albaneză, poate fi ușor confundată cu o localnică. Dumnezeu continuă să o șlefuiască și să o treacă chiar și prin procese dureroase, dar care au ca rezultat creșterea ei spirituală și îmbunătățirea slujirii ei. „Îmi lipsește răbdarea uneori, mai ales în mijlocul unui popor ca acesta, care te învață în fiecare zi să aștepți, atât la propriu, cât și la figurat. Încă de când eram acasă, Dumnezeu mi-a dat lecții despre așteptare, care văd că m-au pregătit pentru momentele pe care le trăiesc aici. Așa cum El a avut răbdare cu mine, așa trebuie și eu la rândul meu să am răbdare cu albanezii.”
În viziunea Emanuelei, ca să fii eficient în misiune, ai nevoie de două lucruri: „încredere tot mai multă în Dumnezeu în fiecare zi și credincioșie în chemarea pe care El ți-a făcut-o. Acestea se pot cultiva doar prin experiențele personale pe care le are fiecare cu Domnul și prin părtășia personală zilnică cu El.” Iar motivația necesară pentru a continua lucrarea pe un câmp de misiune străin vine din „conștientizarea nevoii continue a oamenilor de Dumnezeu. În plus, atunci când știi că ai contribuit și tu cu o mică părticică la întoarcerea oamenilor la Hristos sau când vezi împlinirea promisiunilor lui Dumnezeu în viața și lucrarea ta, simți o mare satisfacție. Nu în ultimul rând, nimic nu te motivează mai mult decât atunci când vezi bucuria de pe fețele oamenilor, atunci când ajung să-L cunoască pe Dumnezeu”.
Nevoia fizică cea mai pregnantă pe care a identificat-o până acum este cea de hrană. În regiunea în care slujește sunt foarte mulți oameni foarte săraci, dar care cred în purtarea de grijă a lui Dumnezeu. În acest sens, împreună cu echipa din care face parte, Emanuela va demara un nou proiect de ajutorare a câtorva familii cu produse alimentare, timp de șase luni. „Sunt familii sărace care vin la biserică de dragul Domnului, iar acum vor vedea că El le poartă de grijă și Își duce la îndeplinire promisiunile. Pe lângă acest proiect, vrem să organizăm și întâlniri în grupuri celulă. Ne vom aduna săptămânal în case, unde oamenii se vor simți mai în largul lor, vor fi mai deschiși să asculte cuvântul lui Dumnezeu și ne dorim apoi să vină și la biserică.”
Viziunea tinerei este aceea de a sluji în continuare în Albania în următorii 5-10 ani, după care dorește să se îndrepte spre unul dintre popoarele arabe, despre care Dumnezeu i-a vorbit mult în ultimul timp. În plus, în viitor vrea să folosească pregătirea în domeniul asistenței medicale de care a beneficiat, pentru a sluji în mod practic oamenilor de pe câmpul de misiune.
Ca motive de rugăciune, Emanuela amintește: „Personal, pentru sănătate și putere, atât spirituală, cât și fizică. În ceea ce privește lucrarea, rugați-vă pentru fiecare om care aude Cuvântul lui Dumnezeu, să ia decizia de a-L urma; pentru unitate în cadrul echipei de slujitori; pentru resursele financiare necesare pentru a continua să rămân implicată în lucrare.”
În final, mesajul tinerei pentru cei sensibilizați de nevoia mare de lucrători și dornici să slujească în domeniul misiuni este: „Rugați-vă Domnului, ca El să vă descopere cum puteți lua parte la marele seceriș! Nu ezitați nicio clipă, indiferent de cât de departe vă cheamă Dumnezeu sau de sacrificiile pe care trebuie să le faceți. Chiar dacă este grea, viața de misiune este una plină de împlinire. Indiferent de provocări, atunci când vin biruințele uiți de dificultățile prin care ai trecut. Credeți-L pe cuvânt pe Dumnezeu și veți fi uimiți de ceea ce va face în viața voastră!”
Be the first to comment