Grace Wilder

Mișcarea Studenților Voluntari a fost, probabil, cea mai măreață mișcare de mobilizare din istorie. 100.000 de studenți s-au dedicat „evanghelizării lumii în generația aceasta”. Mișcarea Studenților Voluntari a reușit să recruteze unul din fiecare 35 de studenți din campusurile americane, pentru câmpurile de misiune din întreaga lume. Povestea este în felul următor:

În 1886, în inimile câtorva lideri creștini s-a născut dorința de a uni studenții creștini într-o forță misionară, de a-i uceniciza și de a-i mobiliza pentru câștigarea națiunilor. Un bărbat pe nume Luther Wishard a fost inițiatorul viziunii și planul său a fost acela de a organiza un proiect de instruire de vară. D. L. Moddy era programat să instruiască timp de patru săptămâni un număr de 251 de studenți selectați individual din 89 de colegii americane. Regula era ca studenții să fie bărbați din anul 1 sau 2 de studii. S-a făcut o excepție de la aceasta, ca să poată participa și Robert Wilder, student în ultimul an la Princeton și un cunoscut entuziast al misiunii.

În timpul conferinței care a avut loc la Mount Hermon, în statul Massachusetts, Duhul Sfânt a început să atingă inimile tinerilor și în scurtă vreme mulți dintre studenți s-au dedicat carierei misionare. Wilder a ținut evidența numărului lor și a scris această declarație: „Noi, subsemnații, ne declarăm dispuși și doritori, cu voia Domnului, să mergem în locurile neevanghelizate ale lumii”. Bărbații a căror inimi au fost atinse de Dumnezeu și-au adăugat numele la această listă. În ultima zi a conferinței, semnatarii declarației s-au unit într-o rugăciune de consacrare. Wilder i-a numărat. Grupul a crescut la 100 de bărbați dedicați evanghelizării lumii. Au ajuns să fie numiți Mount Herman 100 (cei 100 de la Mount Herman). S-a luat decizia de susținere a mișcării lui Dumnezeu prin trimiterea de delegați în campusuri, pentru a influența și alți studenți și a le împărtăși viziunea atingerii națiunilor. Robert Wilder a fost ales pentru acest rol și astfel a început Mișcarea Studenților Voluntari.

Cu toate acestea, povestea surorii lui Robert, Grace Wilder, nu este la fel de des auzită. Motivul pentru care povestea ei nu este adesea auzită este pentru că ea a fost una dintre acele pietre prețioase ale lui Dumnezeu, care se mulțumea să rămână ascunsă, pentru ca El să primească mai multă slavă.

Părinții ei, Rev. Royal G. și Eliza Jane au mers ca misionari în India în 1846. Ei au amânat ani la rândul plecarea din India, în ciuda amenințării iminente a unei revolte indiene. Doar când Royal s-a îmbolnăvit de holeră, a acceptat să-și abandoneze scopurile misionare și să se întoarcă în America. Răscoala a izbucnit chiar a doua zi. Grace Wilder s-a născut în 1861, la scurtă vreme după sosirea părinților în Saratoga Springs, New York.

Grace a crescut într-un mediu în care zelul misionar făcea parte din viața creștină normală și acest zel i-a fost insuflat de mică. Ea a studiat la Colegiul Mt. Holyoke, un institut pentru femei care era renumit pentru instruirea tinerelor pentru câmpul de misiune. O fostă studentă a spus despre Mt. Holyoke că era o „fabrică de misionare”! Acest lucru este atestat de faptul că, din 1837 până în 1887, 178 de absolvente au slujit pe câmpuri de misiune. Grace a fost una dintre acestea. Și cu siguranță, a avut un rol esențial în încurajarea și instruirea altor tinere care au plecat în misiune. De fapt, Grace organiza studii biblice în campus, iar sloganul tinerelor care participau era: „Suntem dispuse și dornice să mergem oriunde ne-ar chema Domnul, chiar și într-un tărâm străin.”

Cu toate acestea, una dintre cele mai mărețe investiții ale energiei ei spirituale a fost cea în fratele ei mai mic, Robert. Convingerea ei puternică cu privire la chemarea urgentă a lui Hristos de a face ucenici din toate neamurile s-a dovedit în nenumărate rânduri a fi un refugiu pentru Robert. Și chiar mai puternic decât zelul ei misionar, era devotamentul ei față de rugăciune. În timpul anilor de colegiu la Princeton ai lui Robert, dorința lui a fost aceea de a vedea născându-se printre colegii lui o trezire spirituală și, mai specific, un interes față de misiune. Acest lucru l-a determinat pe Robert să fondeze o societate misionară care se întâlnea în casa părinților lor. Cu credincioșie și umilință, în taină, în camera de alături, Grace îi aducea pe acești bărbați înaintea Domnului în rugăciune. Aceste întâlniri vor servi ulterior ca temelie pentru Mișcarea Studenților Voluntari.

Robert era în ultimul an când a primit invitația de a participa la conferința de la Mt. Hermon. La acea vreme, tatăl lui era foarte bolnav și împovărat cu sarcina de a publica o revistă lunară de misiune, cunoscută drept The Missionary Review (Cronica misionară). Fără ajutorul oferit de tânăr acasă, cu siguranță starea de sănătate a tatălui s-ar înrăutăți și publicarea revistei ar fi în pericol. Robert se afla într-o situație foarte dificilă care aproape l-a împiedicat să participe la conferință. Dacă nu ar fi insistat sora lui, care a văzut clar că această întâlnire putea fi răspunsul lui Dumnezeu la rugăciunea ei pentru mai mulți lucrători, Robert ar fi putut rata oportunitatea de a deveni un instrument în mâinile lui Dumnezeu pentru mobilizarea studenților. John R. Mott scrie despre acest episod:

„Ea a realizat că la Mount Hermon vor fi îndeplinite condițiile care ar putea face posibilă apariția unei mari mișcări misionare. Grace le-a transmis fratelui ei și altor studenți de la Princeton care urmau să participe la conferință povara rugăciunii și i-a însărcinat înaintea Domnului să persevereze în rugăciune și în efortul ca această adunare de la Mount Hermon să nu se încheie fără lansarea unei mișcări misionare.”

Grace a preluat publicarea revistei de misiune și a avut grijă de tatăl ei bolnav în locul lui Robert, permițându-i lui să se implice în Mișcarea Studenților Voluntari. În plus, în anul dinaintea conferinței, Robert și Grace s-au întâlnit în fiecare seară pentru a se ruga pentru nașterea unui suflu misionar în campusurile din Statele Unite, iar în timpul conferinței rugăciunea ei specifică a fost ca micul grup de bărbați dedicați misiunii să crească în număr până la 100 – numărul exact al celor recrutați.

La moartea ei, pastorul a făcut următoarele remarci:

„Sunt privilegiat să menționez un lucru știut de foarte puțini și anume, relația domnișoarei Grace Wilder cu Mișcarea Studenților Voluntari. În anii 1884-1886 ea și fratele ei, Robert, au petrecut multe nopți în rugăciune, cerându-I lui Dumnezeu o mare trezire misionară în colegiile din toată țara și cerându-I voluntari pentru câmpul de misiune. La conferința Mount Hermon din 1886, o sută de studenți au semnat declarația de dedicare la misiune și de la acest început a crescut o mișcare ce astăzi afectează atât de mult întreaga lucrare misionară. Alții primesc lauda pentru existența acestei mișcări. Dumnezeu răspunde la rugăciuni; și au fost rugăciunile pline de credință ale lui Robert și Grace care au dus la nașterea acestei lucrări.”

În anul care a urmat conferinței, Robert a fost numit secretarul mișcării, care avea datoria de a călători în campusurile din țară, pentru a mobiliza alți voluntari dintre studenți. Îi stătea, așadar, înainte un an extrem de solicitant, în care urma să se afle constant pe drumuri și trebuia să ia în considerare propria luptă istovitoare cu sănătatea lui șubredă. Nu doar atât, însă această absență de un an de zile însemna cel mai probabil că nu-și va mai vedea tatăl niciodată; doctorii i-au dat tatălui său doar șase luni de trăit. Grace a fost unul dintre puținii săi susținători în slujba pe care o avea de îndeplinit, iar corespondența lor pe parcursul următorului an s-a dovedit a fi o încurajare extraordinară pentru el.

La scurt timp după aceste evenimente, Grace a mers la rândul ei să slujească pe tărâm străin. În 1887, la vârsta de douăzeci și șase de ani, Grace și mama ei văduvă au mers în Islampur, India. S-a dedicat în mod constant îngrijirii mamei ei și și-a dedicat restul vieții pentru mântuirea indienilor. Grace a murit în India în 1911, la vârsta de cincizeci de ani. Ea rămâne un exemplu al încrederii care vine din a cunoaște și din a rămâne în voia lui Dumnezeu. Scurta ei viață, deși cunoscută doar de puțini oameni, reflectă imaginea Celui care, smerit și blând a venit să-i caute și să-i salveze pe cei pierduți și care L-a implorat pe Tatăl ca, din dragoste supremă pentru El, să permită înaintarea Împărăției Lui.

John Mott a spus: „Am văzut atât de mulți misionari smeriți, necunoscuți, care au lucrat și au trăit într-o relație atât de strânsă cu Dumnezeu, încât El a fost în stare, prin Duhul Său cel Sfânt să extindă prin ei influenta Sa într-un mod care întrece înțelegerea noastră”. Grace Wilder s-a numărat printre aceștia, abandonându-se în mod absolut voii Tatălui și găsindu-și bucuria în aceasta.

 

[thetravelingteam.org]