De ce Asia?

În cadrul Consultării Misiunii Penticostale din Asia (PAM), care a avut loc în Dhaka, Bangladesh, în perioada 24-26 septembrie anul acesta, întrebarea care mi s-a pus și la care a trebuit să răspund a fost următoarea: De ce ați ales, ca organizație de misiune, să trimiteți lucrători în Asia?

La momentul scrierii acestui articol, dacă includem și Turcia în zona Asiei, și punem la numărătoare și noii misionari acreditați în această toamnă, înseamnă că 31 dintre cei 73 de misionari APME, adică aproape 44%, slujesc pe continentul asiatic. 

Dacă privind la cifrele de mai sus aveți cumva o stare de mulțumire sau de satisfacție, considerând că am făcut destul pentru Asia, negați-o cumva până terminați de citit articolul…

Așadar, cum ajung misionarii români în Asia?

În primul rând ajung acolo pentru că Domnul îi cheamă. Tocmai de aceea, cel mai important lucru pe care îl urmărim, atunci când intervievăm posibilii candidați la misiune pe termen lung, este să ne asigurăm că ei sunt chemați de Domnul la misiune. Ca organizație mai putem lucra, dacă trebuie (și de cele mai multe ori trebuie), la pregătirea lor teologică sau misiologică, la îmbunătățirea competențelor lor de a comunica și de a sluji în context transcultural și, uneori, chiar la cizelarea caracterului lor, dar când este vorba de chemare noi nu putem face nimic.

Chemarea există sau nu există deloc! Nu poți fi chemat de Domnul la misiune, doar așa, un pic. De fapt, chemarea este cel mai puternic ingredient spiritual și emoțional care îl ține pe un slujitor pe câmpul de misiune, în mijlocul dificultăților, inerente de altfel unei astfel de lucrări. Opusul unei astfel de variante este valabil și el. Lipsa chemării în viața cuiva (sau nesiguranța chemării) va fi primul și cel mai puternic motiv pentru revenirea grabnică acasă de pe câmpul de misiune.

De ce este nevoie de mai mulți misionari în Asia? 

Pentru că dorința lui Dumnezeu este ca toți oamenii să fie mântuiți și să vină la cunoștința adevărului (1 Timotei 2:4). Apoi, când Duhul Sfânt sau Duhul misiunilor l-a călăuzit pe cel mai mare apostol al tuturor timpurilor să vestească Evanghelia, l-a îndrumat în mod prioritar spre cei care nu au auzit-o niciodată (Romani 15:20). Dacă așa stau lucrurile, oare dorința Domnului, ca toți oamenii să fie mântuiți, nu ar trebui să se vadă atunci și în chemarea pe care El o face azi? În prioritățile misionarilor noștri? Cu siguranță, da!

Așadar, unde trăiesc cei mai mulți oameni de pe planeta noastră? Unde sunt localizați cei mai mulți dintre aceia care nu au auzit Evanghelia niciodată? Dacă ne uităm la situația lumii din această perspectivă, realizăm că dintre cei 7,67 miliarde de oameni care trăiesc acum pe pământ, 4,71 miliarde (adică 61,4%) locuiesc în Asia. Dintre cele peste 7000 de grupuri etnice neatinse cu Vestea bună, aproape 5500 (72,35%) se găsesc în Asia. Dintre cei 3,18 miliarde de oameni care nu au auzit niciodată de Isus, 2,77 miliarde (87,1%) sunt locuitori ai continentului asiatic. 

Pornind de la aceste elemente de statistică, dacă am considera că ar fi moral să trimitem și să susținem cel puțin un misionar la 50000 de oameni care nu au auzit niciodată de Mântuitorul Isus, atunci, doar în Asia, ar trebui să ajungă mai mult de 58000 de lucrători transculturali.

Sigur, pentru a trimite și pentru a susține o așa mare armată de lucrători este necesară atât participarea și implicarea întregii Biserici a lui Hristos la misiune, cât și un acord mutual între biserici și agenții de misiune prin care să i se acorde acestui continent o atenție specială.

De ce este corect să trimitem misionari în Asia? 

În același capitol în care Pavel scrie despre prioritățile lui în slujire (Romani 15), el scoate la lumină și un concept foarte important în lucrarea creștină de misiune, și anume, cel al compensației morale. Scriind despre generozitatea credincioșilor din Macedonia și Ahaia față de sfinții din Ierusalim, el adaugă următoarele: „Negreșit, au avut bunătatea [de a strânge ajutoarele pentru săracii dintre sfinții din Ierusalim]; dar era și o datorie față de ei…” (Romani 15:26-27).

Cei care primesc Evanghelia au, așadar, o obligație morală față de cei de la care au primit-o, nu numai sub aspect material (Cine primește învățătura în Cuvânt să facă parte din toate bunurile lui și celui ce-l învață – Galateni 6:6), dar și spiritual. Aceste obligații morale nu se sting odată cu trecerea timpului.

Dacă ne uităm în cartea Faptele Apostolilor, capitolele 15-18, și urmărim traseul răspândirii Cuvântului lui Dumnezeu în lume, realizăm că Evanghelia a ajuns pe continentul nostru adus de slujitori din Asia. Ni se relatează, în acel pasaj biblic, că Biserica din Antiohia și-a trimis apostolii în al doilea turneu misionar, și în timp ce ei călătoreau, Duhul Sfânt, în mod providențial, a îndrumat una dintre echipele misionare spre Europa.

Vedenia lui Pavel, în care omul macedonian îi face rugămintea: „Treci în Macedonia, și ajută-ne!” (Fapte 16:9) a schimbat radical și pentru totdeauna starea spirituală a continentului nostru. Peste veacuri, Europa a ajuns cel mai mare furnizor de misionari din lume și a deținut supremația în acest domeniu timp de sute de ani. 

Chiar dacă în zilele noastre declinul Bisericii din Europa este cât se poate de evident, iar invazia musulmanilor din ultimele decenii coroborată cu secularizarea profundă a societății fac din continentul nostru un posibil câmp de misiune, mai există aici o comunitate creștină semnificativă care are obligația morală de a privi și de a ajuta Asia, continentul de unde, în urmă cu 2000 de ani, Duhul Sfânt ne-a trimis Evanghelia. 

În cele zece zile petrecute pe continentul Asiatic, în Bangladesh și în Nepal, nu am avut vreo viziune în care să fim chemați să facem misiune în Asia. Dar am întâlnit mulți lideri de biserici și de misiuni care, prin noi, au transmis bisericii din România rugămintea: „Treceți în Asia și ajutați-ne!”. 

Iată de ce, atunci când Domnul va chema misionari români să slujească în Asia, noi, ca organizație, vom face tot ce ne stă în putință să îi susținem, deoarece nu doar că aici sunt cele mai mari nevoi spirituale din lume, dar avem și o obligație morală față de acest continent. 

Și să nu uităm că, după trup, însuși Mântuitorul Isus a fost asiatic!