Samson i-a zis: „Dacă aș fi legat cu șapte funii noi, care să nu fie uscate încă, aș slăbi și aș fi ca orice om.” (Judecători 16:7)
În Judecători 16, pe masa negocierilor din valea Sorec, s-a cerut unicitatea lui Samson. În dialogul purtat cu Dalila, Samson a încercat să o inducă în eroare, oferindu-i câteva sugestii prin care el ar fi putut beneficia atât de iubire, cât și de unicitate. „Șapte funii noi, care să nu fie uscate încă” (v.7), niște „funii noi, care să nu fi fost întrebuințate niciodată” (v.11) sau chiar împletirea celor șapte șuvițe de păr în urzeala țesăturii (v.13), au constituit formele de amăgire prin care Dalila credea că Samson urma să fie ca orice om, așa cum îi declarase.
Deși a reușit să-și înfrunte dușmanul de trei ori, Samson nu a conștientizat că va veni ziua când i se va cere să-și expună secretul puterii, care consta în faptul că el era dedicat în slujba lui Dumnezeu. Simbolul dedicării lui erau cele șapte șuvițe de păr, care în final i-au fost rase, iar odată cu încălcarea jurământului de nazireu, puterea i-a scăzut și filistenii l-au luat captiv. Prima formă de atac fizic asupra lui Samson a fost scoaterea ochilor (v.21). Din acel moment, Samson a fost ca orice om. Lipsit de puterea supranaturală pe care Dumnezeu i-o dăruise, neștiind că „Domnul se depărtase de el” (v.20), într-o singură zi, Samson și-a pierdut și unicitatea și iubirea și vederea.
În zilele noastre, ideea de a fi ca orice om nu mai este detestată, ci a devenit o țintă a generației tinere. Visele elevilor de liceu, deși creionate în tablouri diferite, poartă aceeași culoare. Impedimentele sociale din România se rezolvă tot mai ușor prin imigrarea în diferite țări cu o situație economică bună. Bisericile sunt pline (probabil că) odată pe săptămână, în schimb mall-urile, sălile de fitness și site-urile de socializare trebuie să-și facă platforme noi de funcționare, pentru că devin neîncăpătoare. Școlile creștine, la baza cărora a stat o viziune cerească pentru formarea a generații de slujitori tineri, ajung să se închidă din lipsă de studenți. Care să fie explicația? Posibil că nu mai umblăm prin credință, ci prin vedere! Dar ce fel de vedere?
A umbla prin credință înseamnă să ai puterea Duhului Sfânt în tine și ochii spirituali sănătoși prin care să primești viziune de la Dumnezeu. A umbla prin vedere înseamnă să nu mai vezi ceea ce vede Dumnezeu pentru viața ta, să nu mai exersezi puterea pe care El ți-a oferit-o, să fii legat cu funiile noi, neuscate încă, ale valorilor societății moderne, care te fac să te îndrăgostești de ceea ce este firesc, trecător și instabil. Ce trist! Filistenii de astăzi au reușit să scoată ochii spirituali ai multor creștini care-și risipesc anii în care sunt în putere, învârtind la râșnița regretului din temnița neîmplinirii.
Dar totuși, în mijlocul acestei crize, Dumnezeu ne lasă să întâlnim oameni care mai văd ce vede El, mai trăiesc în puterea pe care o dă El și sunt dornici să umble în unicitatea lor, precum nazireul în jurământul său de a se pune deoparte pentru Domnul.
În acest articol trag cortina și vă invit să-l cunoașteți pe Ștefan V., un proaspăt absolvent al Centrului Român de Studii Transculturale (CRST), care a fost trimis la studii de către Biserica Penticostală Betel, din localitatea Teliuc, județul Hunedoara. Crescut fiind într-o familie de credincioși penticostali, Ștefan a primit o educație aleasă, iar părinții i-au fost mereu alături, chiar și atunci când deciziile nu au fost ușoare.
În urmă cu doi ani de zile, Ștefan susținea examenul de bacalaureat și trebuia să decidă ce va face cu viața lui mai departe. Cu o constituție atletică, Ștefan practicase sportul canoe de cinci ani de zile, ajungând campion național. Antrenorii lui îi făceau invitații de a se alătura unor cluburi sportive și de a dezvolta o carieră de elită. Însă, spre mirarea tuturor, Ștefan a ales să se înscrie la școala de misiune. Întrebându-l care au fost elementele cheie care au stat la baza deciziei de a sluji Domnului în misiune, iată ce a identificat Ștefan:
„În primul rând, disponibilitatea mea în ceea ce privea viitorul slujirii mele, spunându-I lui Dumnezeu că eram gata să fac tot ceea ce dorea El să fac, golindu-mi mintea de orice influență din partea altora, pentru a putea primi și accepta gândul Lui. Un alt element a fost modul minunat în care Dumnezeu a pus o mare dorință de a-L sluji, dezvoltând în mine o vie pasiune pentru oamenii nemântuiți, cât și pentru oamenii în nevoie. Această pasiune m-a determinat să renunț la sportul pe care îl practicam de cinci ani, nu pentru că nu Îl puteam sluji pe Dumnezeu ca sportiv, dar cred că El avea un plan diferit. Prima implicare mai serioasă în slujire a fost în mijlocul persoanelor cu dizabilități, care sunt niște ființe minunate. Prin acești oameni am învățat că dragostea se jertfește. Al treilea element foarte important, a fost acela al confirmării prin experiențe supranaturale; faptul că am auzit glasul Domnului, m-a ajutat să iau decizia finală!”
Și totuși, niciun tânăr nu este scutit de frământări lăuntrice și de factori care atentează la chemarea primită, iar Ștefan ne-a spus foarte deschis că în cazul lui „un factor a fost gândul că aș putea avea o carieră de succes în România. Un al doilea factor a fost gândul că nu voi avea o familie. Mă întrebam: <<cine se va căsători cu mine dacă voi pleca misionar într-o țară periculoasă?>> Iar al treilea factor a fost că nu mă simțeam destul de calificat pentru a face lucrarea de misiune. Însă, primul factor am reușit să îl înving gândindu-mă că nu mai trebuie să trăiesc pentru mine, ci pentru Dumnezeu! Al doilea factor l-am biruit prin revelație supranaturală, înțelegând că Domnul a pregătit pe cineva potrivit pentru mine.”
Odată înțeles faptul că Dumnezeu nu-i cheamă întotdeauna pe cei pregătiți, dar întotdeauna îi pregătește pe cei ce-i cheamă, Ștefan a depășit și al treilea factor și a studiat cu sârguință doi ani la CRST. În acest timp, spune Ștefan, „Dumnezeu mi-a dat o mai mare siguranță că sunt în locul potrivit. Prin tot ambientul frumos de la această școală am cunoscut că El m-a făcut și mă va face să fiu pregătit pentru a încuraja, pentru a oferi speranță, vestind Cuvântul vieții și celor care nu l-au auzit niciodată. CRST-ul a fost locul unde am dobândit atât informații, cât și curaj să pot vorbi oamenilor pe stradă despre viața în Isus Hristos. Un lucru minunat pe care Dumnezeu l-a făcut în acest timp a fost să îmi schimbe modul în care îi văd pe musulmani. La începutul școlii eram sigur că eu nu voi merge ca misionar într-o țară unde sunt musulmani, deoarece îmi era frică de ei. Acum, după cei doi ani la CRST, dragostea lui Dumnezeu pentru acești oameni a înlocuit frica de ei, iar responsabilitatea de a spune despre Isus a înlocuit indiferența mea.”
Este atât de impresionant pentru mine să văd lucrările unice ale Olarului care modelează lutul și-i dă forma dorită de El. Și chiar dacă sub ochii noștri se desfășoară un proces, în planul divin am fost cunoscuți mai înainte să ne fi născut și conform Psalmului 139, nici măcar trupul nu ne era ascuns de condeiul desăvârșit al Creatorului. Prin urmare, dacă l-ați întreba pe Ștefan în ce mod se vede unic, răspunsul lui ar include următorul gând: „cred că modul fizic în care Dumnezeu m-a creat reprezintă amprenta unicității mele, dar și modul prin care El îmi spune că am fost chemat la a fi misionar dinainte să mă nasc. Au fost multe persoane care mi-au spus că trăsăturile mele fizice sunt foarte asemănătoare cu ale oamenilor din Orientul Mijlociu.”
Și cum ar putea Dumnezeu să se folosească de asemenea trăsături pentru a-l asigura pe un tânăr că în ciuda teritoriului foarte dificil în care urmează să misioneze, totuși, El ca stăpân și creator are gânduri de pace, nu de nenorocire, și e gata să-i ofere un viitor și o nădejde? Iată ce împărtășește Ștefan:
„În ultimul an de studii la CRST ni s-a predat cursul Kairos. Fusesem în misiune în Mozambic pentru practica de două luni, dar nu am simțit că locul meu este acolo. Cursul Kairos m-a ajutat sa realizez că, de fapt, însărcinarea mea nu este să ajut creștini din anumite țări să aibă tot mai multi membri în biserică, ci responsabilitatea mea este să merg acolo unde Hristos nu a mai fost propovăduit, iar oamenii din acea zonă nu au acces la resursele necesare pentru a-L primi pe Isus ca mântuitor.
De asemenea, în timpul cursului, printr-un profesor, Dumnezeu mi-a oferit o informație care, prin Duhul Sfânt a fost o revelație pentru mine și o primă confirmare că Dumnezeu dorește ca eu să slujesc într-o țară din Orientul Mijlociu, iar această revelație mi-a oferit pace. Modalitatea prin care aș putea să slujesc în această țară este bi-vocațională.
Pentru că locul unde doresc să merg este unul periculos și este dificil de intrat acolo, am primit inspirația din partea Domnului de a combina cele două elemente care la începutul chemării mele nu credeam că pot coexista. Dar acum, sportul și propovăduirea Cuvântului par să fie voia Domnului pentru viața mea, oferindu-mi ocazia să fiu martorul Lui, fără a fi suspectat de propagandă religioasă. Iar anul acesta, cu ajutorul Domnului, voi începe o facultate de educație fizică și sport, cu dorința de a deveni un antrenor calificat pentru a lucra cu adolescenții, în țara pe care El mi-a pus-o pe inimă. Această metodă în țări din Orientul Mijlociu este mult mai eficientă pentru a împlini Marea Trimitere!”
Până la definitivarea acestui traseu, vor mai trece câțiva ani! Însă, e minunat că Ștefan și-a înțeles unicitatea în planul divin al lui Dumnezeu și este important să fie susținut în rugăciune, dar și prin alte forme, ca drumul lui să nu devieze. În ultima săptămână din anul școlar am avut o discuție cu Ștefan și l-am invitat să vină în fiecare an la un curs modular, să participe la conferința Romiscon și să-și facă timp să mai meargă într-o călătorie de misiune pe termen scurt. Astfel, nădăjduiesc ca ochii lui Ștefan să vadă ceea ce Dumnezeul cerurilor vede pentru el în călătoria vieții pe pământ, Duhul Sfânt să-l împuternicească să trăiască o viață spirituală unică, căci, cu siguranță, Ștefan nu este menit să fie ca orice om!
Dar tu, stimate cititor, în ce fel îți identifici unicitatea în Împărăția lui Dumnezeu?
Be the first to comment