Balcanii sunt cunoscuți ca „butoiul cu pulbere” al Europei. Aici a izbucnit Primul Război Mondial, iar înainte avuseseră loc cele două războaie balcanice. Apoi o mulțime de probleme au condus spre Al Doilea Război Mondial. Cel mai recent a fost războiul din fosta Iugoslavie, care de asemenea contribuie la acest renume. Este important de menționat că multe decizii politice din trecut au anumite repercusiuni până în zilele noastre.
Deși sunt mai multe definiții ale Peninsulei Balcanice, vom considera că aceasta începe de la orașul Trieste din Italia, de-a lungul peninsulei, urmând râurile Sava și Dunărea, până la Marea Neagră. Totuși, unii consideră că regiunea se întinde până în Odessa, Ucraina, deci acoperă un teritoriu mult mai mare. Conform primei definiții, următoarele țări fac parte din Balcani: Slovenia, Croația, Bosnia și Herțegovina, Serbia, Muntenegru, Albania, Kosovo, Macedonia de Nord, Grecia, Bulgaria și Turcia. Dacă considerăm a doua definiție, se adaugă România, Moldova și Ucraina. Este interesant de menționat că probabil Grecia ar dori să fie considerată parte a Europei de Sud, alături de Portugalia, Spania, Italia, Malta și Cipru, deși din punct de vedere geografic face parte din regiunea Balcanilor. Dar să nu începem un război din cauza acestor definiții!
O altă observație interesantă este că s-a adoptat denumirea turcească a regiunii, Balkan – care înseamnă „lanț muntos împădurit”. Totuși, anterior în istorie, zona era denumită după numele provinciilor romane, acestea fiind Dalmatia, Panonia, Moesia, Tracia, Macedonia, Epirus și Achaia.
Ideea de Peninsulă Balcanică este mai mult geopolitică, decât geografică. Astfel, unii poate nu vor fi de acord cu o parte din afirmațiile făcute aici, dar mărturisesc că nu le spun cu intenții rele. Cea mai mare parte din ce știm și considerăm astăzi ca Balcani este legat de perioada când Imperiul Otoman a cucerit și a stăpânit peninsula, timp de 500 de ani, începând cu secolul 14. Această perioadă a avut un impact considerabil asupra regiunii. Multe limbi încă folosesc numeroase cuvinte turcești și anumite obiceiuri turcești fac parte din culturile din Balcani.
Este interesant că forma actuală a graniței Bosniei și Herțegovinei reflectă granița de nord-vest a Imperiului Otoman pentru cea mai mare parte a istoriei. O chestiune deosebită este reprezentată de mica bucată de pământ de forma unei strâmtori care aparține de Bosnia și Herțegovina și care desparte teritoriul Croației. Este urmarea unei decizii din trecut, când Republica Dubrovnik a oferit ținutul respectiv Imperiului Otoman, pentru a nu se învecina cu Republica Veneția. Astfel, decizia din trecut încă are implicații astăzi, iar Croația construiește în prezent podul de la Pelješac pentru a-și conecta teritoriul.
Din punct de vedere istoric, următoarele republici și imperii au avut influență asupra regiunii: Republica Veneția, Republica Dubrovnik, Imperiul Habsburgic (ulterior Imperiul Austro-Ungar) și Imperiul Otoman. Astfel, au rămas cu siguranță urmări în viețile culturale ale diferitelor grupuri etnice care au trăit sub influența acestor imperii. Influența Imperiului Otoman a fost deja menționată. De exemplu, dacă călătorim de-a lungul zonei care s-a aflat sub influența Imperiului Austro-Ungar, putem observa că nu sunt multe diferențe în felul în care sunt construite satele și sunt amenajate casele. Așadar, satele din Ungaria seamănă cu cele din Croația sau Serbia (partea de nord).
De asemenea, unul dintre evenimentele istorice care a avut un impact deosebit în Europa Centrală și de Nord, inclusiv în Imperiul Austro-Ungar, adică Reforma, nu a avut un efect deosebit în restul Peninsulei Balcanice, datorită faptului că aceasta se afla sub influența Imperiului Otoman, iar Biserica Romano-Catolică și Bisericile Ortodoxe Răsăritene se concentrau mai mult asupra conservării bisericii și, ulterior, a identității naționale. De exemplu, în Croația, efectul Reformei poate fi observat cu ușurință în partea de nord, unde era mai puternică influența Imperiului Austro-Ungar, în timp ce în sud aceasta era mai slabă. Același lucru se poate spune despre Serbia, unde în partea de nord, Voivodina, există biserici care s-au dezvoltat în perioada Reformei, în timp ce în partea de sud, așa numită Serbia propriu-zisă, nu a existat aproape niciun efect, deoarece zona s-a aflat pentru o perioadă mai lungă sub stăpânire otomană.
Unul dintre evenimentele istorice care au definit Peninsula Balcanică a fost Schisma din 1054, când creștinismul din Europa de Vest a luat numele de romano-catolic, iar cel din est a devenit ortodox răsăritean. Diferențele se păstrează până astăzi, cu liturghii și chestiuni administrative diferite. Romano-catolicii se află sub conducerea spirituală a Papei de la Roma, în timp ce în ortodoxia răsăriteană fiecare țară are propriul arhiepiscop responsabil de biserică, care poartă numele țării respective unde se găsește: Biserica Ortodoxă Greacă, Biserica Ortodoxă Bulgară, Biserica Ortodoxă Macedoneană etc.
Acest lucru a avut ca efect faptul că Slovenia, Croația, Ungaria și părți din Bosnia și Herțegovina de astăzi sunt predominant romano-catolice, în timp ce Serbia, Muntenegru, Macedonia, Grecia, Bulgaria sunt predominant ortodoxe. Apoi, există desigur și populații musulmane numeroase în Turcia, Bulgaria, Macedonia, Albania, Bosnia și Herțegovina, Kosovo și mai mici în Serbia, Muntenegru, Grecia, Croația. Aceste explicații nu descriu situația completă, dar spațiul nu ne permite să intrăm în mai multe detalii.
O schimbare importantă care a avut loc începând cu perioada Imperiului Otoman a fost influența islamului. Peninsula Balcanică a fost creștină de pe vremea Imperiului Roman până la cucerirea otomanilor. Când aceștia au sosit, au adus cu ei religia, iar principiul utilizării religiei pentru a asigura puterea a fost folosit intens. De exemplu, dacă cineva era musulman, plătea impozite mai mici decât un creștin. Astfel, unii oameni au decis să își schimbe religia pentru a plăti impozite mai mici. De exemplu, există un grup de oameni în Macedonia de Nord care se numesc torbesh. Sunt macedoneni după limbă, cultură și nume, totuși sunt musulmani de pe vremea otomană.
Din păcate, ideea că statul este un protector al religiei se regăsește atât la creștini, cât și la musulmani. Când folosesc termenii creștini și musulmani, mă refer la oamenii care se definesc ca aparținând grupului respectiv, nu neapărat că sunt credincioși devotați. De exemplu, știm din istoria europeană că conducătorii obișnuiau să „încreștineze” țara cerându-le oamenilor să accepte creștinismul cu forța. Acesta a fost cazul și în peninsula arabă, încă din timpul vieții lui Mohamed. Astăzi, încă avem religia folosită ca acoperire pentru războaie, deși ar trebui să fim mai conștienți că este utilizată politic.
Ce vreau să spun prin asta este că războiul din fosta Iugoslavie a fost descris ca fiind religios: croații fiind catolici, sârbii fiind ortodocși, bosniacii fiind musulmani… Dar nu avea nimic de-a face cu religia. Elitele politice doreau să-și promoveze ideile și erau gata să facă război din cauza lor. Cel mai simplu mod de a atrage atenția a fost să descrii războiul în termeni religioși, dar acesta nu a fost cu siguranță un război religios. Din păcate, a curmat o mulțime de vieți inocente și acum, douăzeci de ani mai târziu, nimic nu s-a schimbat, iar oamenii încă mai trebuie să trăiască ca vecini, în timp ce unii folosesc rănile trecutului pentru câștig politic.
Din păcate, chiar și astăzi mai putem observa că anumite țări nu tratează minoritățile în modul potrivit și aici mă refer în special la țările din Uniunea Europeană, Grecia și Bulgaria. Acestea sunt cunoscute pentru lipsa unei atitudini de incluziune a minorităților, inclusiv religioase. De exemplu, înainte de Primul Război Mondial, orașul Salonic avea comunități de creștini, evrei și musulmani. Chiar și în fotografiile vechi din acea perioadă se pot observa mai mult de zece minarete în oraș. Ei bine, astăzi nu se mai poate vedea nici măcar unul. Grecii sunt majoritar ortodocși, iar alte denominații creștine se confruntă cu diverse dificultăți în viața de zi cu zi, chiar și în zilele noastre.
Bulgaria manifestă, de asemenea, o puternică atitudine negativă față de minorități. De exemplu, de ani de zile minoritatea macedoneană a avut probleme cu obținerea documentelor din partea autorităților. Din punct de vedere politic, atunci când minoritățile, cum ar fi minoritatea turcă, organizează mitinguri pentru alegeri, nu au voie să folosească limba turcă, altfel riscă să plătească amenzi.
Să acordăm acum o atenție mai mare lucrării creștinilor evanghelici. Lucrarea evanghelicilor a fost prezentă și în timpul Imperiului Otoman, deși a avut o dezvoltare foarte lentă. O personalitate istorică foarte importantă a fost domnișoara Helen Stone. A fost o misionară trimisă de Congregation Church din SUA și a slujit în închisoarea din Salonic, împărtășind Vestea Bună prizonierilor. Când prizonierii și-au îndeplinit sentința și s-au întors acasă, au început să împărtășească Evanghelia cu oamenii din sate. A existat o mică bază în Samokov, unde a funcționat o școală teologică, iar misionarii au mers de acolo în diferite părți ale Imperiului Otoman. O persoană importantă pentru începuturile mișcării evanghelice albaneze a fost Gerasim Qiriazi, născut în Bitola, astăzi în Macedonia de Nord. El a ajutat la traducerea Bibliei și a lucrat în mai multe locuri din Macedonia și Albania în rândul populației albaneze. Astăzi avem biserici evanghelice (cu diferite expresii: penticostale, baptiste, congregaționale, metodiste etc.) în toate țările din Peninsula Balcanică, dar acestea sunt minoritare în comparație cu romano-catolicii, ortodocșii și musulmanii.
Un grup etnic foarte receptiv la mesajul Evangheliei sunt rromii. În cea mai mare parte, aceștia se identifică cu religia majoritară din țara în care se află. Deci, avem rromi catolici, ortodocși și musulmani. Cu toate acestea, după căderea comunismului și socialismului din țările balcanice, când activitatea bisericilor evanghelice a devenit mai vizibilă, mulți rromi au devenit credincioși. Una dintre „mega” bisericile din Balcani se găsește în comunitatea de rromi din sudul Serbiei, în orașul Leskovac.
Pe lângă aceste grupuri etnice majoritare, există multe minorități în Balcani. Unele au fost menționate, dar mai multe au fost omise din lipsa spațiului. Ceea ce este important de observat este că Dumnezeu lucrează printre toți. Există adepți ai lui Dumnezeu din fiecare trib, limbă și etnie. Slavă Domnului!
Pentru noi, în calitate de credincioși evanghelici, un grup important de oameni sunt misionarii. Ei provin din străinătate, dar și din țările vecine. De exemplu, în Macedonia de Nord avem misionari din România, Bulgaria, Albania, SUA, Ungaria, Italia, Brazilia, Honduras, Coreea, Germania, Suedia etc. Ei contribuie semnificativ la răspândirea Împărăției lui Dumnezeu și completează lucrarea în care macedonenii sunt limitați.
În Macedonia de Nord trăiesc două grupuri etnice majore, macedonenii și albanezii. Când a avut loc criza din Kosovo și aproape jumătate de milion de refugiați albanezi din Kosovo au venit în Macedonia pentru siguranță, am început o mare acțiune umanitară de ajutorare numită AGAPE. Când aceștia s-au întors în Kosovo, după încheierea conflictului, i-am urmat și i-am ajutat să își reconstruiască casele. Mărturia Evangheliei a fost puternică.
Din păcate, în 2001 a avut loc un război civil în Macedonia între macedoneni și albanezi, adică etnicii albanezi care locuiesc în Macedonia de Nord. Din această cauză, ca macedoneni, am fost limitați în activitățile noastre în rândul albanezilor. De asemenea, din punct de vedere istoric, albanezii au fost musulmani, în timp ce macedonenii ortodocși. Deci, a existat o distincție dublă, din motive naționale și religioase. Astfel, în contextul acestei divizări între grupuri, misionarii au umplut golul și au fost implicați într-o lucrare atât de importantă printre albanezi. Munca este dificilă, trebuie traversate multe bariere și distruse ziduri, dar lucrarea lui Dumnezeu continuă, în ciuda greutăților.
Marino Mojtic s-a născut în Split, Croația, unde a crescut și a trăit până când a început studiile Facultății de Medicină. Dumnezeu i-a atins viața la vârsta de 18 ani, iar un an mai târziu a mers să studieze teologia la Seminarul Teologic Evanghelic din Osijek, Croația. În timpul studiilor a simțit chemarea lui Dumnezeu în Macedonia de Nord, unde slujește de 22 de ani în cadrul Bisericii Evanghelice, sub conducerea lui Mircho Andreev. În urmă cu câțiva ani, Dumnezeu l-a călăuzit să dezvolte lucrarea de capelanie în cadrul Parlamentului European de la Bruxelles (și Strasbourg). Este căsătorit cu Vesna și au împreună două fiice, Kristina și Iva.
Be the first to comment