Cine zic oamenii că sunt Eu?

„Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindcă nu carnea și sângele ți-a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri!” (Matei 16:7)

Benjamin Franklin, una dintre cele mai cunoscute personalități din istoria Statelor Unite, i-a uimit pe oamenii de știință din toată lumea cu experimentele sale din domeniul electricității. Observând deasupra lui un grup de nori care tunau, a lansat în interiorul norilor un zmeu de hârtie, de care a agățat un lanț de metal. Pe când zmeul zbura între nori, deși îngrijorat de consecințele ce puteau urma, a ales să atingă lanțul metalic cu monturile pumnului său. În acel moment, pe lanț au coborât scântei de fulger puternic. Dacă acea descărcare electrică ar fi fost un pic mai puternică, Franklin ar fi murit pe loc. De altfel, el a consemnat că atât de puternică a fost această descoperire pentru el, încât pe moment și-a dorit să moară atunci și acolo.

Imaginați-vă norii de opinii cu privire la identitatea lui Isus, nori care pluteau în societatea din vremea Sa. Tunetele și fulgerele erau iminente. În Matei 16:13-16 Îl auzim pe Isus întrebând: „Cine spun oamenii că sunt Eu, Fiul omului?” Răspunsurile sunt diverse. „Unii zic că ești Ioan Botezătorul!” – acesta este un nor. „Alții, Ilie!” – acesta este un alt nor. „Alții, Ieremia sau unul dintre prooroci!” – iar aici avem de-a face cu o grămadă de nori. Și totuși, Hristos lansează o întrebare menită să pătrundă în mijlocul acestor nori negri de incertitudine. Ce rezultat avea să obțină? Asumându-Și orice risc, El îi întreabă, apoi, pe ucenici: „Dar voi, … cine ziceți că sunt?” Probabil că și în inima lui Isus a fost o oarecare tensiune în clipele în care a așteptat un prim răspuns. Să nu uităm că față de ucenicii Săi, Isus a fost nevoit să folosească mustrări precum: „nepricepuților”, „puțin credincioșilor” sau „aveți inima împietrită?”

De data asta, însă, de dincolo de nori, lumina Tatălui a atins inima lui Petru, care a putut exprima în cuvinte acea credință clară, nezguduită, care era indispensabilă pentru manifestarea Împărăției lui Dumnezeu ca o societate vizibilă pe pământ: „Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!”

Odată cu răspunsul oferit de Petru, Isus i-a revelat acestuia rolul esențial pe care urma să-l aibă în formarea și dezvoltarea bisericii Sale. Iar interesul lui Dumnezeu de a-L revela pe Hristos oamenilor este real și astăzi.

De exemplu, Alexandrina B., una dintre studentele de anul II de la Centrul Român de Studii Transculturale (CRST), este o tânără trimisă la studii de către Biserica Penticostală Emanuel din Sibiu. Născută și crescută într-o familie interconfesională (tatăl ortodox și mama reformată), Alexandrina s-a bucurat de o educație aleasă, ajungând studentă la universitatea din Sibiu, dar nu avea o relație personală cu Dumnezeu. Prin slujirea cu credincioșie a unei colege de facultate, spune ea, „am beneficiat și eu de harul iertării păcatelor, prin credința în jertfa lui Isus Hristos. Înțelegând ce este harul, a fost ca o medicamentație potrivită sufletului meu pentru a fi curățat de <<cancerul>> păcatului și vindecat de rănile produse de acesta.”

Experiența mântuirii a fost atât de transformatoare, încât, declară Alexandrina, „am început să mă simt responsabilă pentru viața și salvarea celor din jur, prin a le transmite harul iertării şi împăcării cu Tatăl, prin pocăința și credința în Isus. Familia a fost primul câmp de slujire, iar prin eforturi însoțite de puterea Duhului Sfânt, mama mea și sora mea au încheiat legământ cu Domnul. Am înțeles, apoi, că trebuie să îmi extind câmpul de slujire și m-am implicat vestind Evanghelia printre studenți, în căminele studențești şi în facultăți, şi prin evanghelizare stradală în orașul Sibiu. În acest timp avea loc modelarea gândirii şi a inimii mele vis-a-vis de durerea Domnului faţă de oamenii despărțiți de El şi nevoia mare de mărturie creștină!”

Parcurgând un adevărat anotimp de semănare a Cuvântului Sfânt, râvna Alexandrinei a fost evidentă și nu a durat mult până când orizontul câmpului de misiune urma să capete adevăratele dimensiuni. „Prin implicare într-un grup de rugăciune focalizată pe înaintarea Evangheliei la grupurile etnice neatinse cu Evanghelia, Dumnezeu începea să-mi miște inima în direcția slujirii transculturale. Participarea la cursul Kairos (un curs dedicat descoperirii misiunii lui Dumnezeu din perspectiva Biblică, de a face cunoscută Evanghelia tuturor grupurilor etnice fără mărturie creștină, de pe întreg pământul), Duhul Sfânt a stârnit în inima mea multe semne de întrebare legate de voia specifică a Domnului pentru slujirea mea. Pentru că la acel moment aveam perspectiva <<misionarului la locul de muncă>>, m-am dedicat câștigării colegilor pentru Împărăția lui Dumnezeu. În același an am participat la tabăra dedicată misiunii externe, organizată la Mărişel de către Agenția Penticostală de Misiune Externă.”

Însă, pentru Alexandrina, iubirea lui Dumnezeu pentru popoare a fost înțeleasă prin următoarea filă de istorie: „ceea ce mi-a sfâșiat inima, a fost mărturia misionarului printre chinezi, Hudson Taylor. În timpul ucenicizării unui chinez, acesta l-a întrebat de cât timp știe Anglia despre Isus. Rușinat, misionarul a ezitat să răspundă concret, oferind un răspuns general: de sute de ani. Mâhnit, ucenicul chinez îl întreabă: <<Ce ați făcut până acum de nu ați transmis mai departe această veste bună? Tatăl meu timp de 20 de ani L-a căutat pe Dumnezeu și a murit fără să știe de El.>> Mai mare mi-a fost mirarea când am auzit misionarii români contemporani, mărturisind că ei înșiși au primit aceeași întrebare din partea oamenilor cărora le slujesc.”

De la această experiență și până la înrolarea Alexandrinei ca studentă la CRST, a trecut un timp scurt, urmat de confirmări repetate prin care credința îi era întărită. Privind la aceste indicii, devine ușor de identificat ceea ce Domnul Isus a identificat în Petru, când i-a spus: „Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindcă nu carnea și sângele ți-au descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri!”

Aceasta este prima fericire pe care Hristos o adresează unei persoane în particular și marchează atât de puternic distincția dintre ceea ce pot dobândi oamenii prin eforturi fizice și ceea ce poate oferi Dumnezeu prin harul divin. Ascultând mărturia ei, încă de la interviu am simțit că, parafrazând această afirmație, pot spune și eu, „ferice de tine, Alexandrina, fiindcă nu carnea și sângele ți-au descoperit lucrul acesta, ci Tatăl nostru, care este în ceruri!” De altfel, Isus a declarat detașat că „nimeni nu poate veni la Mine dacă nu-l atrage Tatăl,” (Ioan 6:44), prin urmare, nici în lucrarea Marelui Seceriș nu se poate înrola nimeni, dacă nu este chemat de către Domnul Secerișului.

Din mărturiile candidaților la misiune, aflu că unii dintre cei mai negri nori care se ciocnesc împotriva intrării în chemarea primită sunt: împotrivirea părinților, lipsa finanțelor și chiar aspectul căsătoriei. Dar, așa cum spune cântarea, „nu norul este veșnic, ci soarele-i acel,/ Ce-nvinge și rămâne stăpân în urmă, el!”, soarele a învins și în cazul Alexandrinei, alungând acești trei nori de pe cerul vieții ei.

Apropiindu-ne de festivitatea absolvirii, Alexandrina mi-a comunicat că părinții ei vor călători din Blaj, județul Alba, pentru a sărbători încheierea studiilor ei la CRST. Ce s-a întâmplat? „Când am luat decizia de a mă pregăti pentru slujirea transculturală, nu am primit prea multă înțelegere și încurajare din partea părinților, dar pe parcursul celor doi ani la școală, Dumnezeu a schimbat gândirea și inima lor, care acum spun că fac ce cred că e bine. Comunicarea personală cu ei a ajutat mult în conștientizarea nevoii de lucrători transculturali. Iar apoi, prin observarea modului în care Dumnezeu mi-a purtat de grijă, de cele mai multe ori în mod supranatural și surprinzător, părinții au fost încurajați și s-au liniștit că nu sunt singură, ci că Dumnezeu poartă de grijă!”

Încă din primul an de studii, motivez fiecare student să facă o promisiune prin credință, angajându-se ca lunar să ofere o sumă de bani pentru susținerea unui misionar. Le cer să facă pași mici, să nu promită sume mari, dar să experimenteze credincioșia lui Dumnezeu. Rare sunt situațiile când un student nu-i entuziasmat să facă o astfel de promisiune. Și totuși, Alexandrina a fost excepția. Iată cum a reușit ea să cunoască credincioșia lui Dumnezeu pe linie financiară. „Când eram angajată și aveam o sursă de venit lunar, era o bucurie să fac o promisiune prin credință. Știam că am un salariu lunar, iar cu ajutorul Domnului drămuiam banii în așa fel ca o parte să fie dăruiți pentru slujirea misionarilor. Dar, la școală, contextul era altul: nu puteam să am un loc de muncă datorită necesității de focalizare pe tot ceea ce presupune activitatea școlii de misiune și implicarea 100% în pregătire. Așa că am ezitat în primul an să îmi iau acest angajament, pentru că nu doream să promit ceva ce nu era obținut ca urmare a propriei munci.

Însă, în cel de-al doilea an am început să îmi doresc să îi permit lui Dumnezeu să mă surprindă şi din acest punct de vedere şi mi-am luat acest angajament. Am văzut că Dumnezeu a dat întotdeauna resursele pe care m-am angajat să le dăruiesc, dar mi-a purtat şi mie de grijă. De cele mai multe ori primeam împreună banii pentru promisiune şi cei pentru nevoile personale, dar erau anumite dăţi când cu banii veniţi trebuia să aleg între credincioşie faţă de Dumnezeu sau faţă de eul meu. Dumnezeu a onorat de fiecare dată alegerea de a-L onora pe El şi lucrarea Lui.”

Aspectul căsătoriei este unul dintre subiectele discutate în cadrul interviului la CRST. Pentru cei căsătoriți, dorim să ne asigurăm că ambii soți au chemarea la misiune. Pentru cei necăsătoriți, dorim să aflăm dacă au deja o relație în acest sens, care le sunt interesele și le comunicăm care sunt standardele școlii privind relaționarea între fete și băieți, iar ulterior le explicăm cât este de important să-și păzească chemarea la misiune și să aleagă un partener cu aceeași viziune. Alexandrina povestește că, „în perioada în care Dumnezeu mă modela, cerceta şi îndruma spre acceptarea voii Sale de a mă pregăti pentru slujirea transculturală la CRST, eram necăsătorită. La sfârșitul anului I, Dumnezeu a favorizat cunoașterea voii Lui cu privire la căsătorie. Cu ajutorul Său, în 21 ianuarie 2017 m-am căsătorit cu Silviu B.” Aflând de vestea căsătoriei, am fost încurajați că și din partea lui Silviu există interes pentru misiune. Astfel, „pentru perioada de practică misionară, Dumnezeu ne-a dat oportunitatea să mergem ca familie în India pentru patru săptămâni, iar scopul a fost să intrăm în contact cu grupul etnic Chamar. Ne dorim să fim parte la misiunea lui Dumnezeu faţă de popoare. De aceea, ne rugăm pentru a primi confirmare cu privire la voia Sa pe termen lung!”

Pentru prezent, motivul lor de rugăciune este ca Domnul să-i călăuzească privind plecarea lor în India. Însă, tânăra familie observă norii provocărilor adunându-se pe cerul vieții lor. De aceea, pentru a ajunge acolo ca misionari pe termen lung, Alexandrina spune că: „am decis să lupt pentru a păstra în minte mereu proaspătă viziunea lui Dumnezeu!” Mai mult, afirmă ea, „privesc la noi din poziția unor biruitori asupra tuturor obstacolelor de a nu da curs ascultării de chemarea Domnului, prin disponibilitate, informare şi implicare.”

Experiența avută în India rămâne un fel de chemare a omului din Macedonia: „treci în Macedonia [India] și ajută-ne!” Silviu și Alexandrina privesc în urmă și admit că, „ne-a fost de mare folos să ajungem pe acest teren de slujire. Am plecat acolo cu un mare bagaj informativ despre hinduism, istorie, cultură şi spiritualitate în India, toate obţinute în urma cursului de hinduism, predat la CRST de un frate nepalez, misionar în India. Am remarcat, însă, că deşi etichetarea Indiei ca fiind tara cu cea mai mare diversitate culturală şi spirituală pare să înmoaie inima unor potențiali slujitori pe acest câmp de slujire, totuşi din mărturiile experiențelor cu Dumnezeu a unor oameni simpli dar şi a misionarilor cu care am intrat în contact, harul felurit a lui Dumnezeu revărsat în viețile lor a fost glorificat şi mai mult! Am constatat încă o dată că Dumnezeu iubește şi caută persoana pierdută în cea mai mare beznă. În ciuda sensibilității indienilor faţă de numeroase divinităţi (350 milioane de zei) în care se încred pentru ajutor, Dumnezeu își învaţă slujitorii, prin Duhul Sfânt, cum să abordeze diversele persoane, situaţii şi contexte, pentru a-i conduce pe oameni la mântuire, iar El Însuşi îi însoţeşte cu semne şi minuni. Pentru noi, misionarii alături de care am trăit câteva săptămâni, au fost un model demn de urmat prin exemplul lor de dăruire totală, necondiţionată, cu sacrificiu, în smerenie, supunere, dependenţă faţă de ajutorul Său, cu dragoste şi credincioşie, oricât de periculos ar fi contextul.”

Considerând cele 350 de milioane de zei, dacă Isus ne-ar întreba astăzi „Cine zic hindușii că sunt Eu?”, bazat pe mărturia multor misionari, răspunsul ar fi, „un alt zeu, pe lângă cei cărora mă închin deja!” Iar Isus este îndurerat de acest întuneric spiritual, generat de norii hinduismului care au acoperit India de atâtea veacuri!

După ce a avut acea descoperire supranaturală despre identitatea lui Hristos, trăind aproape de Învățătorul său, Petru a promis că este gata să meargă cu Isus „și în temniță, și la moarte.” Și totuși, s-a lepădat! Însă, Hristos ne-a oferit cea mai frumoasă lecție de mijlocire: „Simone, Simone, Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul. Dar Eu m-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credința ta” (Luca 22:31-32). Și știm ce istorie a scris Petru cu viața lui!

Să ne rugăm ca Alexandrina și Silviu să fie oamenii care să-L întrupeze pe Hristos, în locul potrivit, chiar printre hindușii din grupul etnic Chamar dacă aceasta va fi voia Domnului cu privire la slujirea lor, pentru ca inimile acestor indieni să fie luminate, ca și ei să facă „să strălucească lumina cunoștinței slavei lui Dumnezeu pe fața lui Isus Hristos” (2 Corinteni 4:6). Amin!