Budismul în Asia

de Hugh Kemp

Cum se pot implica creștinii în misiune printre budiști?

Misiunea creștină între budiștii din Asia a fost în mod tradițional „foarte grea”, nu neapărat din cauza unui conflict deschis, ci din cauza indiferenței, a neînțelegerii Evangheliei sau din cauza modului în care a fost prezentată Evanghelia. Ne putem imagina cu ușurință călugărul îmbrăcat în veșminte de culoarea șofranului ascultând respectuos mesajul Evangheliei, aparent fiind de acord cu multe din lucrurile pe care le-a auzit, dar nefăcând nimic în acest sens.

Misionarii povestesc de ani lungi și multă rugăciune investită în a depune mărturie creștină printre budiști, însă cu puține roade de convertiri explicite. Există câteva excepții: creșterea fenomenală a bisericii din China și a celei din Mongolia sunt două dintre acestea.

Provocări

Budismul implică multe provocări:

Există un limbaj care este în afara experienței creștine. (Ce ar putea însemna „refugierea în cele trei bijuterii”?)

Cuvintele sunt folosite diferit (goliciune, sine, iluminare).

Textele sunt scrise în limbile pali, tibetană, chineză și sanscrită, ceea ce duce la diferite scrieri ale cuvintelor (nirvana, nibbana).

Există cuvinte complexe, care sunt pur și simplu dificil de pronunțat (încercați Ajitasenavyakarananirdesa) și concepte care sunt dificil de înțeles (goliciune, nirvana).

În unele cazuri, este mai bine să rămână cuvintele originale: prin urmare, dhukha, nirvana, dharma, bodhi, samsara, sunt acum utilizate pe scară largă în engleză (și echivalentele lor în alte limbi europene), fără schimbare sau traducere.

Abordări

Există o serie de modalități prin care creștinii ar putea să se apropie de budiști:

O abordare textuală poate pune întrebări de genul: Ce texte sunt importante? Ce este canonul? Care este natura autorității textuale? Care este învățătura cheie? (Unele secte budiste se adună în jurul unui text anume, cum ar fi Sutra Lotusului.)

O abordare istorico-critică ar putea examina evoluțiile istorice ale textelor, învățăturilor și practicilor: s-au schimbat acestea odată cu răspândirea budismului?

Fenomenologia ar analiza ceea ce fac de fapt budiștii. Care sunt ritualurile și festivalurile?

Sociologic: Cum funcționează budismul în viața oamenilor și în comunitățile lor? Cine este implicat? De ce? Cum se desfășoară conducerea? Putere și ordine socială?

Alte abordări ar putea oferi alte idei diferite și interesante: politice, antropologice, feministe, filosofice, psihologice.

Dacă un creștin interacționează cu un budist, oricare dintre aceste căi va genera o conversație profitabilă. Creștinii trebuie chiar să discute cu budiștii, nu doar să învețe pur și simplu despre ei.

Budismul la nivel mondial

Estimările variază, dar există un consens că aproximativ 6% din populația lumii este budistă într-un anumit sens (între 350 de milioane și 500 de milioane, și poate chiar până la 1 miliard).1 Informațiile pot fi adunate din recensăminte, însă acestea măsoară doar o frântură. Budismul este adesea amestecat cu religiile locale, fie că este vorba de animismul triburilor din Thailanda, de credința bön din Tibet sau shinto din Japonia. În plus, unele țări au budismul ca religie oficială a statului (Sri Lanka), în timp ce pentru chinezi (prin contrast), este pur și simplu neînțelept, dacă nu imposibil, să separe budismul de taoism și confucianism.

Budismul este într-o anumită formă prezent în peste 125 de țări. Cu toate acestea, Asia este casa sa. Procentele de populație budistă din fiecare țară arată cam așa: Thailanda ~ 87%; Cambodgia ~ 85%; Bhutan ~ 84%; Myanmar ~ 75%; Sri Lanka ~ 70%; Japonia ~ 56%; Mongolia ~ 55%; Laos ~ 53%; Vietnam ~ 50%; Taiwan ~ 27%; Coreea de Sud ~ 25%; Macao ~ 17%; Hong Kong ~ 15%; Singapore ~ 15%; Nepal ~ 12%; Brunei ~ 10%; Malaezia ~ 6%; și Coreea de Nord ~ 2%.2 Există, de asemenea, o populație mică, dar semnificativă în India (7 milioane). China, cu aproximativ 244 de milioane de budiști, este, probabil, căminul a aproximativ jumătate din budiștii din lume.3 Los Angeles, California, este de fapt cel mai divers oraș budist din lume, cu reprezentarea tuturor tradițiilor budiste.

Practică

Deloc surprinzător, budismul „arată” diferit în fiecare dintre aceste țări. Budismul demonstrează destul de multe variații între școli/tradiții. Unele dintre acestea sunt foarte textuale și doctrinare, unele „folosesc” doctrina până la un punct, apoi o înlătură, iar alții evită doctrina cu totul. Buddha însuși4 a spus că învățătura lui (dharma) era ca o plută folosită de o persoană care traversează un râu. Când a ajuns în siguranță pe celălalt țărm, poate să arunce pluta și să-și continue drumul.

Mulți budiști abordează budismul ca practică, mai degrabă decât ca pe o credință. Ortopraxia este adesea mai importantă decât ortodoxia. În budismul timpuriu, noile grupuri s-au format mai degrabă din probleme legate de disciplina monahală, decât din cauza ereziei doctrinare. Acest lucru este în contrast cu primele cinci secole ale istoriei creștine, în care conflictul și credințele ulterioare erau probabil cauzate de probleme doctrinare.

Budismul este adesea mai mult despre tehnici de a face și despre etică pentru a trăi. Ucenicul urmărește o cale sau un drum, folosind o tehnică spre un scop (trezire/iluminare), cum ar fi practica meditației care se pretinde a conduce la iluminare sau făcând jurăminte de hirotonisire ca călugăr sau călugăriță.

Ideea principală este de a experimenta ceea ce oferă învățăturile și textele. Rupert Gethin rezumă bine acest aspect:

„Scopul budismului este de a pune în practică un mod particular de a trăi viața spirituală (brahma-cariya) care presupune instruirea în conduită etică (sila) și tehnici meditative și contemplative (samadhi) și care culminează cu realizarea directă chiar a cunoștințelor (prajna) la care a ajuns Buddha însuși. Prin urmare, ceea ce Buddha a învățat este adesea menționat în textele timpurii ca un sistem de instruire (siksa), iar discipolii săi pot fi denumiți ca fiind în formare (saiksa)… Astfel, în anumite aspecte importante, natura cunoștințelor pe care Buddha încerca să le transmită elevilor săi este mai asemănătoare cu o abilitate, cum ar fi să știe să cânte la un instrument muzical, decât o informație, cum ar fi ora la care pleacă mâine trenul din Manchester.”5

Budismuri

Prin urmare, un creștin care dorește să vorbească cu un budist în Vietnam va avea probabil un tip de conversație cu totul diferit decât dacă ar vorbi cu un budist în Tibet, în Taiwan sau Los Angeles! Poate fi mai înțelept să nu te gândești la o religie unificată numită budism, ci mai degrabă să te gândești la budismuri, o colecție de idei și practici oarecum înrudite, având o tradiție istorică și textuală.

Budismul zen din Japonia și budismul vajrayana din Tibet se „simt” similar, dar arată foarte diferit. Este posibil ca o săteancă nepaleză să nu fi auzit niciodată despre Cele Patru Adevăruri Nobile ale budismului, cu atât mai puțin să le poată rosti. Cu toate acestea, dacă i le citiți, ea ar putea spune ceva de genul: „Oh, acesta este mai mult sau mai puțin modul în care eu văd lumea.”

Cele trei tradiții

Istoric și doctrinar există trei mari categorii de budism: tradiția theravada (sau „învățătura bătrânilor”); tradiția mahayana („marele vehicul”); și vajrayana („calea de diamant”). Adepții tradiției mahayana îi privesc de sus pe theravadini, numindu-i hinayaniști sau „micul vehicul”. Unii erudiți ar plasa vajrayaniștii ca un subgrup al mahayaniștilor.

Aceste trei mari tradiții sunt situate geografic astfel:

  • Theravada (sau budismul sudic) se găsește în Sri Lanka, Thailanda, Cambodgia, Laos și Birmania.
  • Mahayana (uneori numit budism estic) include budismul din China, Japonia, Coreea, Taiwan și Vietnam.
  • Vajrayana (uneori numit budism nordic) include budismul din Tibet, Mongolia, Buriația, Tuva, Kalmîkia (în estul Europei) și budismul shingon (Japonia). 

Fiecare dintre aceste trei tradiții are subtradiții. De exemplu:

  • Vajrayana (uneori numit budism tibetan) este compus din patru grupuri: Nyingma, Kagyu, Sakya și Gelug (căruia îi aparține Dalai Lama).
  • Mahayana include (printre altele): Zen (și Chan), Tiantai și Pământul Pur.
  • Theravada include Thai Forest și Insight Meditation.

În plus, unele tradiții au experimentat reînnoirea și, după ce au fost exportate în Occident, au revenit acum în patriile lor asiatice. FPMT (Foundation for the Preservation of the Mahayana Tradition/Fundația pentru Conservarea Tradiției Mahayana) este un exemplu: a parcurs un cerc complet pornind din Tibet (de la secta Gelug), în Nepal, ajungând apoi în Occident și are acum un centru înființat înapoi într-un context budist tibetan, în Ulaanbaatar, Mongolia. Alte secte noi s-au născut mai recent: Soka Gakkai, un budism „umanist” japonez, a prins avânt în Occident, de exemplu.

Cum să te implici

Când un creștin încearcă să interacționeze cu budiștii, este o experiență obișnuită să se simtă copleșit. Categoriile sunt complexe, bazate pe diferențe fundamentale în viziunea asupra lumii. Stephen Prothero6 observă pe bună dreptate că budiștii și creștinii văd problema din lume și răspunsul la această problemă din două unghiuri complet diferite:

Pentru un budist, problema umană fundamentală este suferința, iar soluția este trezirea, apoi eliberarea din samsara.

Pentru un creștin, problema fundamentală este păcatul, iar soluția este mântuirea/libertatea în Hristos.

Aș recomanda o abordare conversațională respectuoasă, care să caute să asculte cu atenție, pentru a clarifica semnificațiile, dar în același timp neapologetică când vine vorba de diferențe. Următoarele conversații pot da roade pentru Evanghelie:

  1. Practică: „Tu ce faci?” Meditație, ritualuri și etică. Ce discipline spirituale am eu, în calitate de creștin, despre care pot vorbi?
  2. Doctrină/teologie: „Tu cum experimentezi lumea din jurul tău?” Natura realității, natura zeităților și pe Dumnezeu. Suferința și răul. Îmi cunosc bine propria credință, în special când vine vorba de aspecte mai profunde precum: de ce un Dumnezeu bun permite răul în lume?
  3. Autoritate: „Care este natura textelor din tradiția ta și care este rolul învățătorului/guru?” Mituri, fabule și proverbe pline de înțelepciune. Ce rol joacă Biblia (și învățătorii/predicatorii creștini pe care îi ascult) în viața mea, atât ca autoritate, cât și ca modelator al teologiei mele și al perspectivei mele asupra lumii.
  4. Persoana ideală: „Ce înseamnă să fii o persoană ideală?” Arhat în budismul theravadin și bodhisattva în mayanara/vajrayana. Ce înseamnă să fii „făcut după chipul lui Dumnezeu”? Sunt eu în stare, în calitate de creștin, să explic unicitatea lui Hristos, atât în umanitatea, cât și în divinitatea Lui? Pot să explic răscumpărarea, învierea, înălțarea și cea de-a doua venire?
  5. Putere spirituală: „Ce/cine cauzează suferința?” Legea libertății, iluminării și mântuirea. Făpturi spirituale. Sunt sigur de locul meu „în Hristos” pentru a fi în stare să intru, prin rugăciune, în conflict spiritual cu domnii și stăpâniri, dacă este cazul?

Unii susțin că budismul are lucruri în comun cu creștinismul: uneori este prezentat raiul/paradisul din tradiția Pământul Pur sau idei precum compasiunea și pacea, care sunt expuse în mod repetat de Dalai Lama. Cu toate acestea, aceste asemănări sunt superficiale. „Paradisul” Pământului Pur nu este o recompensă în sine, ci doar un loc mai bun pentru a practica dharma (învățăturile budiste) și unde cineva are șanse mai mari de a obține trezirea. Iar Dalai Lama folosește cuvinte în limba engleză precum compasiune, pace și armonie pentru a traduce cuvinte tibetane care conțin sensuri cu totul diferite.

Unii creștini convertiți de la budism L-au conceput pe Isus Hristos ca pe ultimul bodhisattva, care Își dă propria viață, pentru ca alții să fie eliberați de robie karmică și să scape de suferință (samsara) într-o relație deplină cu Dumnezeu.

Dacă presupusele asemănări dintre budism și creștinism sunt superficiale, creștinii implicați în misiune printre budiști trebuie, de asemenea, să recunoască faptul că, la fel ca și alte religii de astăzi, budismul este presat de o dinamică globală comună: este susceptibil de mercantilizare, fundamentalism și politizare. Sri Lanka și Thailanda sunt exemple în acest sens.

Ducând lucrurile mai departe

Câteva agenții de misiune evanghelice acordă prioritate grupurilor etnice budiste și există anumite rețele de învățați-practicanți care gândesc și formulează strategii pentru slujirea în rândul budiștilor din Asia. O conferință care are loc în Chiang Mai, Thailanda, în fiecare an în ianuarie, reunește creștini pentru a gândi împreună misiunea printre budiști și pentru a împărtăși cele mai bune practici. În 2012, la Bangkok a avut loc un atelier/seminar, unde s-au reunit decani academici de la 15 seminarii și colegii biblice asiatice să reexamineze programele școlare în ceea ce privește implicarea misionară printre budiști.

În cazul în care cititorul dorește să exploreze mai departe misiunea între budiști, vă rugăm să contactați autorul la adresa h.kemp@xnet.co.nz.


1 Site-ul budist www.buddhanet.net indică între 200 și 500 de milioane. Pew Forum sugerează 488 de milioane.

2 ARDA (Association of Religion Data Archives), 2010, http://www.thearda.com/QL2010/QuickList_38.asp, accesat pe 10 decembrie 2014.

3 Cu toate acestea, cei mai mulți erudiți (dacă nu toți) sunt de acord că religia din China trebuie gândită ca „cele trei doctrine”, și anume, un amestec care nu se poate distinge între budism, taoism și confucianism.

4 Buddha – cel luminat – o fost o persoană pe nume Siddhartha Gautama, care a trăit în nordul Indiei, cândva între secolele VI și IV î.Hr.

5 Rupert Gethin, The Foundations of Buddhism (Oxford: Oxford University Press, 1998), 36.

6 Stephen Prothero, God is Not One: The Eight Rival Religions that Run the World—and Why Their Differences Matter (New York: HarperCollins, 2010).

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*