Mulți dintre noi ne așteptăm ca lucrurile să meargă ca pe roate, fără provocări și greutăți prea mari. Ne așteptăm ca urcarea noastră să fie lină și constantă, să realizăm lucruri mari pentru Împărăția Lui Dumnezeu, dar adevărul este că nu suntem gata să ieșim din zona noastră de confort și ne amăgim că facem lucrarea Domnului, evitând întrebările grele care ar putea să ne ducă în centrul voii lui Dumnezeu pentru viața noastră.
Totuși, Dumnezeu are răbdare cu noi și ne dorește parteneri în lucrarea Lui de transformare a inimilor oamenilor, iar în momentul în care pășim afară din confortul nostru, bogății și nestemate pline de farmec sunt gata să ni se descopere.
În rândurile care urmează o să descriu o experiență minunată pe care am avut-o prin pășirea mea afară din zona de confort alături de alți lucrători excepționali din povestea lui Dumnezeu de transformare a cursului unor națiuni. Când privim criza refugiaților care vin cu miile în Europa, am putea spune că asistăm la un dezastru din punct de vedere umanitar. Conspiraționiștii ar spune că ne aflăm în fața unei cuceriri a Europei de către musulmani care se ascund în haina de refugiat. Nici eu nu eram departe de aceste idei preconcepute, însă Dumnezeu a început să îmi vorbească prin a-mi arăta că toată această mișcare a maselor de oameni este gestionată în mod tainic de El, care iubește popoarele și dorește să le transforme destinele.
În data de 20 mai 2017, împreună cu o echipă formată din zece oameni (din Cluj, Oradea și Arad) ne îndreptam spre Grecia, unde urma să ne alăturăm altor echipe de misionari și voluntari, toți gata să se implice în tabăra de vară a bărbaților refugiați în Grecia, organizată de Hellenic Ministries. Scopul acestei tabere este unul evanghelistic, iar anul acesta au participat aproximativ 50 de bărbați refugiați din Afganistan, Iran și Siria. Jumătate dintre ei erau musulmani, iar cealaltă jumătate era formată din bărbați care au decis de curând să Îl urmeze pe Domnul Isus. Am ajuns în Atena unde în seara zilei de 20 mai am avut o întâlnire foarte frumoasă cu misionarii APME – familia Piu Daniel și Simona, împreună cu cei trei copilași ai lor, Dumitrița Militaru și familia Tirla Jon și Raluca. A fost o mare bucurie să ne revedem. Ei își exprimau bucuria spunând ca erau obișnuiți să mă vadă în biroul APME din Cluj-Napoca și ce bine că acum sunt pe câmpul de misiune din Grecia printre refugiați.
A doua zi dimineața am plecat spre Porto Astro, o locație care nu există pe Google Maps ca așezare. Am pornit din Atena pe autostrada care merge spre Tesalonic, am continuat pe un drum național și am ajuns la capătul acestui drum după aproximativ două ore de mers cu mașina la nord de Atena – aparent o fundătură. Porto Astro este o locație specială situată pe o peninsulă, iar singura cale de a ajunge acolo este barca. În această zi am aranjat locul, am așezat corturile, am făcut curățenie în tabără, iar seara am avut o întâlnire organizatorică. Ni s-a spus cum anii trecuți au fost lupte spirituale, atacuri demonice serioase și bătăi care au izbucnit între participanți. Cu alte cuvinte ni se spunea să fim vigilenți din punct de vedere spiritual, să ne rugăm tot timpul pentru un impact maxim al Evangheliei și un timp liniștit.
La această întâlnire am aflat despre Costas Macris, primul misionar pe termen lung al Greciei, care după o slujire de 16 ani în Irian Jaya într-o cultură primitivă, începând cu anii ‘80 a revenit în Grecia unde a fondat organizația Hellenic Ministries. Porto Astro era pe atunci doar spini, mărăcini și stânci, dar Costas Macris a avut o viziune specială când a văzut acest loc. El s-a rugat Domnului spunând: „Doamne te rog să ne dai nouă această locație și să o faci o binecuvântare pentru lumea comunistă, în special România, dar mai ales pentru lumea musulmană. Să vină aici musulmani ale căror vieți să fie transformate de Tine, iar ei la rândul lor să transforme națiunile din care fac parte.” Aceasta a fost o rugăciune profetică. România a fost transformată de Dumnezeu, comunismul a căzut, iar acum echipe de români merg la Porto Astro pentru a fi o binecuvântare pentru musulmani.
Pe tot parcursul taberei, echipa noastră a slujit la tot ceea ce era nevoie – pregătirea și servirea meselor, spălatul vaselor, curățarea toaletelor și a dușurilor etc. La tabăra bărbaților de anul acesta s-au studiat profeții despre Domnul Isus din Geneza până la Apocalipsa, a fost cea mai frumoasă și liniștită tabără de până acum, cu roade minunate pentru Împărăția Lui Dumnezeu. La finalul taberei, vineri 26 mai, a avut loc un botez în mare când 6 bărbați tineri L-au mărturisit pe Isus ca Domn și Mântuitor. Toată săptămâna s-au anunțat ploi de vară cu fulgere și trăsnete. Totuși Dumnezeu a făcut minuni și în această privință. A plouat foarte tare în prima zi, dar asta după ce am reușit să instalăm corturile. A plouat la fel de tare și vineri în ultima zi de tabără imediat după trecerea golfului cu barca de către cei 50 de participanți. Ploaia s-a oprit puțin, pentru 20 de minute, timp în care am reușit și noi să traversăm golful. Miercuri toți participanții la tabără au vizionat filmul Isus în aer liber. Peste tot în jur erau ploi puternice, fulgere și tunete. La doar 2 – 3 km distanță a plouat cu găleata dar în zona noastră nu a căzut nici un picur de ploaie.
M-a impresionat puternic mărturia lui Arwan* (Curajos) și a lui Bahram* (Victorie asupra rezistenței), ambii refugiați afgani. Arwan a ajuns în Grecia în urmă cu patru ani cu barca pe apă. Era noapte, iar curenții apei și valurile au împins barca spre stânci. Soția lui Arwan a căzut în apă. Pentru a-și ajuta soția să iasă din apă, el i-a spus fetiței de câțiva anișori să îl țină bine în brațe pe băiețelul lor nou născut, cu vârsta de doar 5 – 6 săptămâni. Și-a scos soția din apă, iar când s-a întors spre fetiță, aceasta plângea pentru că și-a scăpat frățiorul în apă. L-au căutat preț de câteva minute apoi l-au văzut pe o stâncă la câțiva metri distanță. Copilașul a fost resuscitat și acum este bine. Arwan a privit această întâmplare ca pe o minune din partea lui Dumnezeu, deși încă nu Îl cunoștea. Arwan a mers apoi la tabăra de vară a bărbaților cu scopul de a-și salva frații musulmani de convertirea la creștinism. Aici însă, la Porto Astro a existat un final de drum pentru viața veche a lui Arwan și a început o viață nouă alături de Domnul Isus. Acum el este liderul bisericii de afgani și persani din Atena. Arwan spune că acum Dumnezeu produce scântei care în curând vor porni un mare foc, o explozie care va spulbera islamul din Afganistan. El visează la timpul în care va propovădui Evanghelia în mod liber și public în Afganistan.
Bahram a ajuns în Grecia în urmă cu opt luni cu scopul de a merge în Germania. Din cauza închiderii frontierelor, Bahram a fost nevoit să rămână în Grecia. Acolo la graniță cineva i-a înmânat o Biblie, iar Bahram spunea: „Nu știu numele persoanei, din ce țară este sau dacă îl voi mai vedea vreodată. Ceea ce știu este că în momentul în care Biblia a ajuns în mâinile mele am început să tremur din toate încheieturile. Nu am înțeles acest sentiment pe care nu îl puteam controla și de aceea am evitat să citesc Biblia timp de patru luni.”
Când a început să citească a rămas cu totul mirat făcând comparații între Coran și Biblie: „Incredibil… Coranul spune să îi ucizi pe necredincioși (creștini), iar Biblia spune să îi iubești inclusiv pe dușmanii tăi”. Bahram L-a cunoscut în acest mod pe Domnul Isus și are o inimă de evanghelist.
Un final de drum care aparent pare o fundătură. Un teren stâncos cu spini și mărăcini din care nu iese nimic bun, transformat în livadă de sute de măslini cu terase frumoase folosite pentru întâlniri în aer liber, cu terenuri de joacă, căsuțe și toate facilitățile. O locație unde apa potabilă este adusă de peste golf. Acestea sunt eforturi și lucrări pe care oamenii le fac conlucrând cu Dumnezeu pentru transformarea indivizilor și apoi a unor națiuni întregi. Aceasta este o lucrare demnă de Dumnezeul nostru, care face o lucrare tainică în lumea musulmană, unde mii și mii de oameni se întorc la Dumnezeu mai mult ca oricând în istorie. Duminică, înainte de întoarcerea acasă, am mers la biserica de afgani și persani din Atena. Să vezi afgani și iranieni lăudând pe Domnul în libertate este impresionant.
Refugiații văd un început de drum în Europa, o viață poate mai bună din punct de vedere material. Noi vedem un potențial imens de indivizi transformați, care aveau inimi spinoase și stâncoase, dar care acum visează la câștigarea propriilor națiuni pentru Dumnezeu.
* Nume schimbate din motive de securitate.
Be the first to comment