Soldați prețioși pentru armata Împăratului

„Din Zabulon, cincizeci de mii, în stare să meargă la oștire, înarmați pentru luptă cu toate armele de război și gata să se lupte cu o inimă hotărâtă!” 1 Cronici 12:33

Pornind de la chemarea pe care Domnul a făcut-o familiei Samuel & Larisa B., studenți în anul II la Centrul Român de Studii Transculturale (CRST), despre care voi scrie în acest articol, am reflectat atent asupra capitolului 12 din 1 Cronici. În acest capitol, autorul alege să ne ofere cele mai distinse trăsături pe care le-a observat la fiecare seminție reprezentată în oștirea lui David. Ne este familiară descrierea fiilor lui Isahar, care „se pricepeau în înțelegerea vremurilor și știau ce trebuia să facă Israel” (v. 32), însă, probabil că acordăm prea puțină atenție caracteristicilor celorlalte seminții. Totuși, particularitățile fiilor lui Zabulon nu sunt de trecut cu vederea.  

Remarcați ce numeroși sunt!

Din lista celor douăsprezece seminții, iese în evidență Zabulon, o seminție care nu a jucat un rol important în istoria poporului Israel, dar care, pentru întronarea împăratului David, a ales să trimită un număr record de luptători: cincizeci de mii. De multe ori auzim expresia, calitatea contează, nu cantitatea, însă există situații în care este de dorit un număr mare de participanți. Pentru cauza lui Hristos, există putere în numărul mare de soldați! Nu degeaba a spus Mântuitorul că „mare este secerișul, dar puțini sunt lucrătorii,” (Matei 9:37), subliniind problema lipsei de lucrători, pe care Domnul secerișului o poate rezolva prin rugăciunile noastre. Parcă și cântarea se înalță cu mai multă inimă în biserică atunci când clădirea este plină de oameni, decât atunci când sunt prezenți foarte puțini. Însă, fiii lui Zabulon nu erau doar o mulțime, ci erau o armată, un grup mare de oameni care știa să lucreze împreună. Prin unitate se primește putere. Așadar, pentru urmașii lui Hristos, în eforturile lor de a răsturna împărăția lui Satan, este esențial să învețe cadența, să păstreze ritmul luptei, să lucreze în unitate și nu independent.

Larisa și Samuel sunt doi tineri trimiși la CRST de Biserica Maranata, Diniaș, județul Timiș. E minunat când în armata Domnului se înrolează o familie, iar unitatea și armonia dintre ei ca soți a fost evidentă în acești ani de școală. Mai mult, când vor ajunge în Kurdistan, se vor alătura unei echipe finlandeze, deci nu vor lucra independent. Aspectul numeric se regăsește chiar și în modul în care Dumnezeu i-a chemat pe cei doi la misiune. Sami și-a înțeles chemarea încă din adolescență, într-un context evanghelistic când, spune el, „multă lume a început să vină la Isus.” În fața acelui val de oameni care s-a pocăit, Sami își amintește cum vocea Domnului i-a șoptit: „asta poți să faci și tu pentru Mine!” De atunci, a fost preocupat de a conduce mulți oameni la Hristos, însă, „chemarea s-a concretizat în anul 2015, într-o tabără de misiune. Dumnezeu mi-a cercetat inima din prima zi. Seara m-am retras să mă rog singur, spunând, «Doamne, scoate mai mulți misionari și trimite-i, pentru că sunt atâția oameni care au nevoie de Tine.» În următoarea clipă o voce mi-a spus, «ți-am ascultat rugăciunea! Vreau să trimit mai mulți misionari! N-ai vrea să fii chiar tu unul dintre ei?»”

Larisei nu i-a fost greu să primească această veste de la Sami, pentru că și chemarea ei la misiune a fost progresivă. Iată ce povestește ea: „când eram în clasa a XII-a, biserica noastră a fost vizitată de Simona Caba și Ilie Rădeanu. Când ei au prezentat lucrarea de misiune, mi s-a părut o viață trăită total pentru Domnul și m-am întrebat dacă eu aș fi gata să renunț la toate planurile mele. Cuvântul <<misiune>> era aproape străin pentru mine. După ce ne-am căsătorit, ne gândeam cum să ne facem o casă și planuri de felul acesta. Când eram în tabără, în timp ce Sami s-a retras pentru rugăciune, eu am stat în prezența Domnului în cameră. Când Sami a revenit, mi-a spus că a primit de la Domnul o poezie și mi-a dat-o s-o citesc. Conținutul ei era tot ce se petrecuse în seara aceea și în odăița mea. Am înțeles că asta este lucrarea la care ne cheamă Domnul și am acceptat-o cu bucurie. Încă din tabără am avut convingerea că este vorba de un popor din Asia.”

Ținând cont că „biruința vine prin marele număr de sfetnici,” (Proverbe 11:14), înainte de a lua decizia finală pentru locația practicii transculturale, Sami s-a consultat cu mai mulți profesori care au predat cursurile de islam și „toți mi-au zis să aleg o țară din Orientul Mijlociu.” Apoi, ceea ce le-a dat pace a fost faptul că „am fost în același gând cu soția mea. Când ne-am întrebat ce opțiune alegem pentru călătorie, amândoi ne-am oprit la aceeași țară.” Privind în urmă și la vizitele pe care le-am organizat ca școală în diferite biserici din țară, Sami subliniază că în astfel de contexte s-au legat relații. „Cu unii credincioși chiar ținem legătura, iar spre surprinderea noastră, au fost frați care ne-au ajutat să ne cumpărăm biletele pentru călătoria de misiune.” Includerea unui număr mare de oameni în definirea și pregătirea traseului de slujire, nu este decât o imagine frumoasă a Trupului lui Hristos alcătuit din multe mădulare, fiecare cu rol diferit!

Remarcați ce instruiți sunt!

Despre soldații lui Zabulon citim că „erau în stare să meargă la oștire.” A fi în stare se definește prin a avea capacitatea și energia de a îndeplini o sarcină grea sau neobișnuită. A fi în stare să mergi la oștire implică parcurgerea unei perioade de instrucție riguroasă, în care se formează o disciplină de fier. Ajungi să știi cum să folosești armele, înțelegi și execuți ordinele comandantului, ții cadența cu ceilalți soldați și-ți respecți locul în detașament. Asta însemna cândva să faci armata. Ei bine, nici în misiune nu poți merge dacă n-ai făcut armata.

Pentru doi ani de zile, Larisa & Samuel s-au înrolat să se instruiască la CRST. Prin programul zilnic din campus, prin cerințele fiecărui curs, prin examene, zile de post, taxe ce trebuie plătite, călătorii misionare, slujirea în Dobrogea și activitățile gospodărești, de multe ori școala de misiune a fost supranumită și armată. Și nu-i rău! Acești tineri se pregătesc să intre pe teritoriile unui inamic experimentat, astfel că fiecare curs completează ritmul echipării. Privind la perioada petrecută la CRST, Larisa observă „o creștere spirituală rapidă, maturizare, șlefuirea caracterului, asimilarea de multe cunoștințe noi și o înțelegere scripturală mai profundă. Câțiva dintre profesori mi-au devenit modele vii, asemenea lui Daniel și Pavel din Biblie. Totuși, cel mai mare impact asupra mea l-a avut slujirea practică din Cobadin și călătoria de misiune din Turcia. Am simțit cum Domnul îmi dă tot mai multă dragoste pentru oameni, și cred că asta este ceea ce contează!”

Sigur, plecarea în armată vine cu sacrificii mari, lăsând în urmă aproape tot ce ți-e drag și riscând să nu te mai întorci niciodată înapoi. În acest fel descrie și Samuel procesul înscrierii la CRST: „cel mai greu mi-a fost să renunț la facultate. Când am fost să-mi scot dosarul de la facultate, am plâns o zi întreagă, însă Dumnezeu îmi confirmase că am făcut alegerea corectă, iar acest lucru m-a făcut să accept voia Lui. Apoi, mi-a fost foarte greu să-mi confrunt părinții și frații. Văzând decizia mea de a pleca în misiune, au fost foarte împotrivitori, încercând să mă facă să mă răzgândesc. Slavă Domnului că nu au reușit! Soția mea a trebuit să întrerupă facultatea, pentru că deja intra în anul III. Împreună cu Larisa, am ajuns la concluzia că mai bine greșim în defavoarea noastră, renunțând la facultate, decât să renunțăm la chemarea lui Dumnezeu și să regretăm toată viața.” Când trebuie să mergi în armată, prețul este mare, dar când știi ce General ai, știi că și răsplătirea este mare. Asta confirmă Larisa: „personal, am renunțat la visul de a deveni profesoară universitară și de a avea o locuință proprie. Însă, ceea ce mi-a dat Isus, este nespus mai mult decât ceea ce am îndrăznit eu să visez vreodată.”

Remarcați cât de înarmați sunt!

Debora amintește în cântarea ei că „Zabulon este un popor care a înfruntat moartea,” (Judecători 5:18a). Cum am putea anticipa un altfel de rezultat, când aflăm despre acești soldați că erau „înarmați pentru luptă cu toate armele de război”? Hristos are nevoie de oameni instruiți, bine înarmați, care și-au educat mintea și inima, ca în ziua conflictului să execute în mod admirabil. Ca să poarte o armură ce depășea 30 kg, soldații romani trebuiau să fie bărbați puternici. Asemenea lor, creștinii trebuie să fie puternici pentru a lupta cu armele care „nu sunt supuse firii pământești, ci sunt puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile,” (2 Corinteni 10:4). Ignorarea înarmării ne lasă în poziție vulnerabilă. De aceea, pentru că războiul se dă împotriva unei ierarhii demonice, apostolul Pavel poruncește creștinilor: „luați toată armura lui Dumnezeu, ca să vă puteți împotrivi în ziua cea rea și să rămâneți în picioare, după ce veți fi biruit totul” (Efeseni 6:13).

Pe lângă cursurile biblice și de misiune, în cele trei semestre de școală, Samuel & Larisa au participat la două cursuri de Război Spiritual, trei campanii de post și rugăciune, au învățat să laude pe Domnul în timpul furtunilor, să dăruiască în timpul lipsurilor, să creadă că Domnul va deschide ușa care părea că nicicând nu va fi deschisă și să semene (cu lacrimi), ca apoi să secere cu bucurie.

Samuel afirmă că „perioada petrecută la CRST, m-a făcut să-mi doresc să trăiesc împlinirea totală a Cuvântului lui Dumnezeu în viața mea. M-a provocat să înțeleg mai bine nivelul la care sunt în relația cu Dumnezeu. În același timp, am descoperit anumite daruri pe care Dumnezeu le-a pus în mine. Slujirea din weekend a fost partea cea mai frumoasă a CRST-ului. A fost locul unde am reușit să mă dezvolt cel mai mult. Faptul că am avut unde pune în practică ce am învățat, m-a ajutat enorm. A fost un teren de luptă unde ni s-a confirmat că Dumnezeu ne-a chemat la misiune. Faptul că am lucrat printre turci și am reușit să ne adaptăm ușor printre ei, a fost o confirmare că Dumnezeu ne-a chemat la lucrarea printre musulmani. Confirmarea cea mai puternică a fost că prin puțina noastră slujire, am condus la Hristos două femei musulmane”.   

Remarcați cât de hotărâți sunt!

Spre deosebire de fiii lui Beniamin, care erau doar trei mii, datorită faptului că „până atunci cea mai mare parte dintre ei rămăseseră credincioși casei lui Saul,” (1 Cronici 12:29), fiii lui Zabulon au fost „gata să se lupte cu o inimă hotărâtă”, ceea ce denotă loialitate față de David și lipsa intereselor personale. Aveau un singur scop: să-l facă împărat pe David! La fel, Sami & Larisa și-au stabilit scopul de a-L face Împărat pe Isus în locuri unde acum împărățește Satana. Însă, așa cum spune apostolul Iacov, un om îndoielnic, nehotărât și nestatornic nu poate atinge o astfel de viziune. Doar dragostea pentru Dumnezeu va da tenacitate scopului, va da rezistență la efort, va supune eul, auto-importanța și frica! Dragostea pentru Dumnezeu este un adevărat anestezic, chiar și atunci când ești rănit sau lovit în luptă! Întrebați dacă în momentele grele au luat în calcul renunțarea la CRST, Larisa afirmă, „Eu nu am avut acest gând niciodată.” Samuel adaugă, „Nu! Cred că în viața unui credincios acest gând nu ar trebui să existe. Mai ales atunci când știi că ești în voia lui Dumnezeu!”

Călătoria în Kurdistan va fi între 3 februarie – 5 martie. Studenții ar fi vrut să stea mai mult, însă viza nu le permite. Dar, pentru această perioadă, Larisa ne lasă câteva motive de rugăciune: „Dumnezeu să ne confirme dacă ne vrea aici pentru termen lung. Dacă da, cu ce popor să lucrăm: cel arab sau kurd? De asemenea, cerem ca Dumnezeu să ne deschidă mai mult ochii spirituali!”

Ultimul semestru de școală se va încheia în luna iunie. La ce să ne așteptăm după absolvire? Samuel afirmă că, „dacă ar fi după noi, am începe procesul de acreditare imediat după ce terminăm CRST-ul. Cred că vom avea mai multe detalii în luna martie, când ne întoarcem la școală. În funcție de ce vom descoperi în această călătorie și de ce ne va îndruma Domnul, vom face demersurile necesare pentru acreditare.”

Atâta timp cât nu facem nimic pentru Dumnezeu, nici din partea inamicului nu vom primi provocări! De aceea, indiferent de lupta pe care Samuel & Larisa o vor purta, aleg să declar peste ei mesajul profetului Isaia:

„Izgonește neliniștea, căci n-ai nimic de temut, și spaima, căci nu se va apropia de tine. […] Orice armă făurită împotriva ta va fi fără putere” (Isaia 54: 14, 17a). Amin!