Să nu vă părăsiți dar încrederea voastră, pe care o așteaptă o mare răsplătire! Căci aveți nevoie de răbdare, ca, după ce ați împlinit voia lui Dumnezeu, să puteți căpăta ce v-a fost făgăduit. Evrei 10:35-36
O bună parte din misionarii români ce slujesc astăzi în parteneriat cu Agenția Penticostala de Misiune Externă (APME), sunt absolvenți ai Centrului Român de Studii Transculturale (CRST). Formarea lor pentru a deveni misionarii de astăzi a fost influențată de mulți profesori, oameni înzestrați cu înțelepciune și călăuzire divină în învățătura oferită, lăsându-și amprenta asupra vieții lor.
Printre acești profesori se numără și familia McKinney Everett și Evelyn. Valoarea moștenirii lăsată de această familie celor pe care i-a impactat, în cei 17 ani de slujire la CRST, este inestimabilă. Această moștenire reprezintă o viață de dăruire totală, urmând îndeaproape exemplul Domnului Isus: El a dat altora ceea ce Tatăl Îi dăruise Lui (Ioan 15:15), iar mărturia prezentată în continuare prezintă dovada.
În anul 1969 se mută în Filipine cu un bebeluș în brațe, primul lor fiu, care astăzi slujește ca misionar în aceeași țară. Iată și contextele din care provin:
Fratele Everett: ,,M-am născut într-o zonă din sud-vestul Americii, în munți, într-o zonă izolată fără o biserică prin apropiere. Pe când aveam 12 ani, Domnul mi s-a descoperit și mi-a spus că are un mare plan cu viața mea. Am văzut apoi într-o vedenie oameni cu diferite culori ale pielii, spunându-mi că Dumnezeu mă va folosi să învăț pe mulți oameni. Nu am știut în ce mod se va realiza această promisiune, dar după ce la vârsta de 17 ani L-am primit pe Domnul în viața mea ca Mântuitor, această chemare a început să prindă contur.”
Sora Evelyn: ,,Provin dintr-o familie simplă, tatăl meu a fost pantofar, însă am crescut cu bogăția Cuvântului pe care părinții l-au sădit în inima noastră. Încă de când eram copil, veneau în casa noastră misionari și auzind mărturiile lor am primit chemarea la misiune de la o vârstă fragedă.”
După ce s-au căsătorit, timp de doi ani de zile, fratele Everett a slujit ca păstor într-o biserică de amerindieni, pentru un salariu de 5$/săptămână, biserică ce a cunoscut o trezire sub conducerea fratelui, însă pentru ei a fost formarea pentru misiunea la care Domnul îi chema.
De când și-au început slujirea și până astăzi au trecut 55 de ani și este normal să ne întrebăm: oare ce anume i-a determinat să persevereze în toți acești ani?
,,Am perseverat datorită chemării lui Dumnezeu și prezenței Domnului în viața noastră. Dacă nu ar fi acestea, provocările mari pe care le întâmpină misionarii pe câmpul de slujire i-ar trimite înapoi acasă curând,” declară fratele Everett.
Sora Evelyn detaliază astfel: ,,Am știut încă de la început faptul că este un angajament pentru întreaga viață, nu am pornit cu idea că dacă va fi greu ne vom opri. Pe măsură ce vedeam rodul misionarilor pe care îi pregăteam la școala de misiune, eram zidiți. Am văzut chiar și copii ai studenților din primele generații, care acum la rândul lor urmează chemarea la misiune și se pregătesc la școala de misiune din Filipine. Slujirea unui singur cuplu este limitată, dar influențând alți oameni care la rândul lor influențează pe alții, aria de influență crește exponențial. Din studenții cărora le-am predat s-au format misionari ce slujesc în peste 100 de țări. Împreună cu partenerii care ne susțin în această lucrare, prin acești oameni în care investim, ajungem în țări în care nu am ajuns și nici nu vom ajunge vreodată.”
În longevitatea slujirii lor și România joacă un rol important pentru că George Găvruș, misionar român, care a fost unul dintre studenții lor în București în urmă cu 28 de ani, până și în ziua de astăzi aduce rod bogat împlinind Marea Trimitere. La invitația fratelui Ghiță Rițișan, în anul 2005 au venit la Constanța ca vorbitori la o conferință pastorală și apoi la CRST, unde de atunci aproape an de an predau cursul ,,Semne și minuni pe câmpul de misiune”.
Când i-am întrebat ce i-a determinat să lase în urmă țara de proveniență, o țară prosperă cu multe posibilități sacrificându-se pentru a sluji pe Domnul în misiune, fratele Everett mi-a răspuns zâmbitor: ,,Noi nu considerăm ca fiind un sacrificiu ceea ce am făcut, ci un privilegiu, o onoare. Un lucru la care a trebuit să renunțăm, dar de care nu am fost conștienți la vremea aceea, a fost faptul că părinții noștri nu au putut să-și vadă nepoții timp de mai mulți ani la rând. Totuși, gândindu-ne la misionarii de odinioară, care scriau o scrisoare și era nevoie de un an de zile ca să ajungă la destinație, noi am avut posibilitatea să ținem legătura cu cei dragi. Misionarii din anii 1800 plecau în misiune fără să știe dacă se vor întoarce vreodată înapoi acasă, așa că sacrificiul ce l-am făcut noi este minim.”
De-a lungul anilor de slujire au întâmpinat multe provocări, iar dintre cele mai semnificative au fost problemele de sănătate cu care s-au confruntat, chiar și boli incurabile. Fratele Everett povestește cum la vârsta de 45 de ani, cariera lor misionară a fost pe punctul de a se încheia. ,,Eram în Filipine când am fost lovit de o atrofie cerebrală și timp de 18 luni am fost mai mult în spital decât acasă. Organizația noastră făcea pregătiri să mă ducă înapoi în America pentru a fi tratat acolo, însă înainte cu câteva zile de plecare ne-am adunat câțiva colegi la rugăciune. În timp ce colegii se rugau pentru mine, am simțit o persoană care a venit în spatele meu și și-a pus mâinile pe capul meu. Simțeam puterea acelor mâini și mă gândeam care dintre colegi era acolo, dar când m-am întors nu era nimeni în spatele meu. Atunci am realizat că se prezentase Marele Doctor, Însuși Domnul Isus. Am închis ochii din nou și am început să-L laud simțind cum El se atinge de creierul meu. Am experimentat atunci <<o operație supranaturală fără bisturiu>> ce m-a vindecat complet. Apoi, la vârsta de 77 de ani am fost diagnosticat cu cancer limfatic la splină, pancreas, stomac, ficat, cu șanse de supraviețuire de 30%. Mulți oameni se rugau pentru mine în întreaga lume, iar Domnul din nou s-a atins de mine.” Nici sora Evelyn nu a fost scutită de suferință. A fost diagnosticată cu cancer de colon, însă Domnul a vindecat-o în urma operației.
Cursul pe care îl predau aici la CRST este unul dintre cursurile pe care studenții ar dori să îl aibă pentru cel puțin două săptămâni, deoarece detalierea războiului spiritual și biruințele în Numele lui Isus, redate prin experiențele de viață ale familiei McKinney scot în evidență relația strânsă ce există între ei și Dumnezeu. Sora Evelyn remarca faptul că ,,relația strânsă cu Tatăl ceresc este vitală în viața misionarului. Isus a spus: <<Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând…>> (Ioan 5:19), iar acest lucru nu se poate realiza decât printr-o relație apropiată cu Tatăl. Cunoscând ceea ce face Dumnezeu și conlucrând împreună, Îl cunoaștem pe El. O caracteristică a studenților acestei școli, ceva ce nu am văzut la studenții din alte părți, este faptul că aici studenții sunt învățați să se roage în mijlocul crizei și să înalțe laude în biruință.”
În lucrarea de misiune este deosebit de important să fim pregătiți pentru războiul spiritual în care intrăm, fiind un atac direct cu Diavolul, dar cu credința că Dumnezeu este Biruitorul și în Numele Lui mergem la luptă. Sora Evelyn și-a amintit o întâmplare ce i-a făcut să realizeze lupta în care se aflau: ,,Pe vremea când călătoream cu vaporul din America spre Filipine, eram pe mare timp de o lună de zile și acolo am întâlnit o tânără. Într-o seară, Everett era pe puntea vaporului și îl ținea în brațe pe băiețelul nostru. Această tânără s-a repezit asupra lui Everett și cu o voce demonică a spus: <<Ești misionar, însă îți voi distruge familia, îți voi distruge slujirea și până să ajungi în Filipine copilul tău va ajunge în Oceanul Pacific.>> Everett a mustrat cu autoritate acel duh străin în Numele lui Isus și acea fată nu s-a mai apropiat nici de el, nici de copil, dar acea întâmplare a fost o bună pregătire cu privire la ceea ce urma să întâmpinăm.”
La vârsta de 84 și 83 de ani au planificată agenda pentru următorii doi ani, deoarece Domnul le-a vorbit despre retragere astfel: „Pensionarea nu este despre vârstă, nu este o decizie ce vă aparține vouă, ci Mie. Eu sunt Cel care vă voi spune când e timpul retragerii.”
În acest sejur de 7 luni în care predau la școli din șapte țări, s-au oprit și la CRST și este oportun să celebrăm viața lor de slujire și implicare la școala noastră, chiar dacă încă nu este finalul slujirii lor.
Be the first to comment